Conacul

Am crescut intr-un oras de blocuri, de curand am citit ca Onestiul a avut cea mai mare explozie demografica peste 200% prin anii ’50, datorita construirii Platformei Petrochimice. In peisajul acesta simplist si cubic, Conacul de la intrarea in Parc a facut mereu o nota discordanta. Datorita vremurilor si mijloacelor precare de informare, pana azi n-am stiut istoria lui, insa odata cu provocarea lui Papa, iata am mai invatat ceva:

Conacul a fost construit de Alecu Aslaan, un progresist al vremii, care a incercat sa instaureze Republica Bacau si care a sfarsit in lanturi pentru indrazneala de a contesta puterile de pe atunci. In decursul timpului a detinut diferite ranguri boieresti, pragul conacului fiind trecut de cateva personalitati: Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri. Mosia ipotecata in final a sfarsit prin a fi vanduta lui Nicu Alcaz, apoi  revanduta, trecand prin mana mai multor boieri.

In zilele copilariei mele am cunoscut Conacul ca si Casa pionierilor, unde am facut prima oara cunostinta cu gratiile baletului si cu profesoara de o rabdare si bunatate infinite, motiv pentru care cum lipsea putin de la ora, dadeam navala la alte cercuri, de pirogravat, de aeromodele, de carting, dar nu pentru ca m-ar fi pasionat altceva ci doar din curiozitatea de a studia ce fac altii. Imi amintesc salile inalte, cu geamuri inguste si incalzirea cu sobe de teracota, ceva nou pentru mine un copil al caloriferului ( ce-i drept de cele mai multe ori il incalzeam eu pe el, dar asta e deja alta poveste!), un fel de pridvor ingust pe care ne alergam pana se sesiza cineva ca urlam ca indienii, o curte larga in care in amintirea trasurilor de alta data care participau la petreceri, ambalau colegii carturile si piruetau in zgomot infernal si fum, dar la distanta suficienta pentru a nu deranja celelalte activitati. Spatiul larg era incadrat de castani vigurosi, niste bunici incarcati de ani si cu povesti tocmai bune de ascultat la gura sobei. Pe margini  macesi salbaticiti ne atrageau sa exploram florile pline de spini si sa incercam fructele colorate si pline de puf.

Orele de la Casa pionierilor insemnau relaxare dincolo de rigiditatea scolii, fiind inchinate unor pasiuni pentru care nu trebuia sa lupti sa obtii premiul intai, ci doar sa te lasi purtat de ele spre bucuria sufletului. Conacul batranesc ne primea cu drag pe toti, ne asculta rabdator chiotele, rasetele si chiar daca in ultimii ani  disparuse caldura din incaperi si caprioara pe care o mangaiam cu o usoara frica, a fost mutata(sau mancata!) privesc cu dragoste la un crampei din copilarie, la un spatiu rupt din poveste, cu profesori buni si copii zglobii.

Textul raspunde la o noua provocare papala, cea de luni! Celelalte texte pe aceeasi tema:

http://scorpio72.wordpress.com/2011/02/07/provocari-papale-conacul/#comment-1247

http://v2valmont.wordpress.com/2011/02/06/conacul

http://pisica07.wordpress.com/2011/02/07/conacul/#comment-2336

http://labulivar.wordpress.com/2011/02/06/conacu/#comment-326

http://eclpsademart.wordpress.com/2011/02/07/conacul/#comment-1670

http://gabrielailies.wordpress.com/

http://irenadaiana.wordpress.com/2011/02/07/provocarea-de-luni-conacul/#comment-877