Am cochetat mereu cu ideea ca as dori sa vad cum e sa ai un animalut de companie si gasirea unei pisici langa vitrina magazinului intr-o dimineata, cam lesinata de foame, m-a facut sa cred ca ne-am potrivi. Fuga la alimentara, i-am luat crenvursti, a mancat de la mine din mana, m-am simtit tare mandra de realizare si i-am facut un culcus intr-o cutie, unde am urmarit-o toate ziua in ce pozitii amuzante dormea. Din pacate idila s-a incheiat brusc in momentul in care incercand s-o transport acasa a sarit din cutie si n-a mai iesit de sub o masina. Nepotrivire de caracter!
Ramasesem cu ideea ca as putea relationa cu o pisica si de aceea cand am primit pisoiul de ziua fiica-mi am acceptat cu mare elan provocarea. La 4 dimineata cand s-a terminat cheful, m-am aruncat sfarsita pe pat si pisicuta a tors o vreme langa mine si adomind beton pana pe la 9; gata, am zis, greul a trecut! Cu rabdare i-am incropit meniul, ne-am jucat, i-am facut culcus, curatat chestiile care incepusera sa cam ozoneze atmosfera, desi era vara si geamurile deschise peste tot. Apartamentul cam stramt, pozitionarea litierei undeva langa toaleta, unde o loveam mereu cu piciorul, cand intram, cand ieseam, incepuse sa ma sacie usor. Pisoiul a inceput sa capete curaj, sa se obisnuiasca in noua familie, sa zgarie canapeaua si sa devina agresiv. Seara cand ajungeam acasa obosita si satula de toate, m-as fi trantit in pat, insa ma gandeam ca ar fi frumos sa ma si joc nite cu eal ca e mica si s-o fi plictisit. Cat eram in picioare manevrand jucarii era bine. Cand ma asezam pe pat era dezastru, zgaria, musca, iar noaptea la cea mai mica miscare sarea sa ma linga, sa toarca, sa se joace, iar mie imi era atat de somn! Incepuse sa nu mai fie atat de amuzant! Dupa o noapte lunga si plina de nervi am decis sa dormim separat, doar ca daca cineva mergea la baie, felina mica si poznasa o zbughea in camera si apoi greu o mai prindeam cu ochii carpiti de somn s-o exilez la locul ei.
Parca pe masura ce incercam sa-i delimitez spatiul, devenea din ce in ce mai incapatanata! Scrisul pe laptop era imposibil, orice indepartare delicata sau certata, avea acelasi efect: isi facea vant, batea ca pe trambulina si tasnea drept de tastatura. Am exilat-o iar pe hol, cand butonam computerul, dar am ajuns la concluzia ca in ritmul asta va sta mereu pe hol si nu prea e corect! Pe de alta parte holul nu are fereastra si deja incepuse sa aiba un miros deranjant. Sa o las sa zburde pe afara… parca nu-mi placea ideea sa mi se cocoate peste tot dupa ce a umblat prin te miri ce cotloane. Intr-o zi cand am prelungit ziua de lucru la strand si am ajuns destul de tarziu acasa, am constatat ca nisipul se umpluse si respectiva isi facuse nevoile in alt loc. A doua zi, desi avea asternut curat, a gresit iar!
Am cazut pe ganduri: erau mai multe semne ca nu rezonam, dar am zis sa nu renunt de la primul impediment. Am rezistat exact 6 zile! Mda, pentru mine acesta e un record! Am decis sa nu ne mai chinuim reciproc si am donat-o vecinei de peste drum, care mai avea un motan mai batran si cu care se pare ca se intelege mai bine decat cu noi, persoane cu tabieturi si suflete de piatra!
La ora aceasta nu-mi doresc nici un fel de pet, ca sta in cutie, ca zboara, ciripeste sau latra! Unii oameni nu sunt facuti sa aiba grija de altii, sunt prea egoisti si de multe ori abia isi gasesc timp sa vada de ei insisi. Mda, stiu ca v-am dezamagit…si pe mine!
Textul face parte din Provocarile de luni, lansate de Psi. Texte asemanatoare au mai scris si:
http://pisica07.wordpress.com/2011/09/05/pisica-din-viata-mea/#comment-5867
http://scorpio72.wordpress.com/2011/09/05/provocare-pisica-din-viata-mea/#comment-4804
http://anaveronica.wordpress.com/2011/09/04/cuvinte-din-trecut-pisicile-din-viata-mea/#comment-3895
http://verovers.wordpress.com/2011/09/05/anexa-la-o-fotografie-pentru-martanul-din-viata-mea/
http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/09/04/pisicile-din-viata-mea/#comment-11755
http://labulivar.wordpress.com/2011/09/05/pisicile-din-viata-mea/#comment-2936
http://rokssana.wordpress.com/2011/09/05/pisicile-din-viata-mea/#comment-8655
http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/09/05/pisica-ce-mi-a-fost-bagata-n-suflet/#comment-3245
http://experimentesiexperiente.wordpress.com/2011/09/05/pisicile-din-viata-mea/#comment-3064
Unei pisici îi prinde bine companie.
Am avut două acum multă vreme, iar de regulă se zbenguiau împreună, scăpam de probleme noaptea. Și am avut și una… și la fel de groaznic cum ai descris era… poate depinde și de caracterul pisicii… dar când nici noaptea nu te lasă să dormi… devine o problemă.
am uitat sa spun, dimineata cum se facea ziua incepea sa circule, se urca pe spatarul canapelei si sarea pe mine, doar-doar ma misc. era doar 5 dimineata!
totusi nu pot sa uit sentimentul ala placut cand torcea, parca-mi netezea toate gandurile…
Depinde de rasă. Astea europene sunt mai sălbatice și mai agitate de mici, au nevoie de spațiu, de partener de joacă.
Dar sunt rase pure foarte bune pentru casă, foarte liniștite… un crescător poate să recomande mai bine.
n-am precizat ca am tot citit pe net despre ce trebuie sa-i dai sa manance, cum s-o faci sa nu mai zgarie, cum sa nu te muste, din astea! nicaieri nu scrie ca renunta la ascutit gheare si la zgariat sau zburdat cand e noapte, ele fiind animale nocturne! cred ca inainte de a ma azvarli cu capul inainte, data viitoare voi lua o hotarare in cunostinta de cauza. inteleg sa-mi rup din timp sa ma ocup de un animalut, dar nu sa-mi confiste tot spatiul, linistea, patul si timpul liber
red, este aşa cum spui, exact aşa cum spui: pisicile sunt animale admirabile, capabile de o iubire profundă şi imensă, dar nu se potrivesc cu toată lumea.
psi şi maya te salută!
va pupicesc pe amandoua si va admir pentru relatia frumoasa!
pisicuta asta cred ca era prea mica, iar eu n-am avut rabdare s-o educ.
cine ste poate cu batranetea, voi deveni mai maleabila… sau mai fixista
pisicile nu pot fi educate, redsky! ele domină! nu au stăpân ci stăpânesc…
atunci asta e problema, la noi in casa e deja un stapan
Pingback: pisica din viaţa mea « psipsina
Pingback: Provocare-Pisica din viata mea. « Cataratorii
A fost o provocare pentru tine,dar este bine ca ai avut cui sa o dai mai departe…
in cel mai rau caz o returnam de unde am primit-o. am suflet de piatra, dar nici chiar asa, era draguta!
NU AI SUFLET DE PIATRA!!! sa nu mai spui asta niciodata…pur si simplu nu ai fost pregatita pentru asa ceva.
stii ca te iubesc, nu? :*
E bine că ai găsit pentru pisică un adăpost unde e fericită
se pare ca s-a acomodat bine acolo, dupa ce l-a jumulit pe motanul deja existent, a stricat plasa de la geamuri si i-a muscat pe toti. acum e ok… familia de adoptie e tare de treaba, oameni cu rabdare, nu ca mine!
Pingback: Cuvinte din trecut – pisicile din viaţa mea | VERONICISME
Daca se simte mai in largul ei la noua adresa, e totu ok..Pan la urma ,orice incercare, moarte n-are..
)
acum ca stiu ca pisica nu doar toarce si se gudura pe langa mine… nu ma mai tenteaza
Pingback: Anexă la o fotografie (pentru mârtanul din viaţa mea) « VeroVers
Pingback: Pisicile din viata mea « Tiberiuorasanu's Blog
Pingback: pisicile din viata mea « Rokssana's Blog
mi-am adus aminte ca inainte de kim , am mai avut o tentativa, asa ca tine…adica,prietenii nostri si-au luat un pui de canis negru ,iar fiica mea s-a indragostit pe loc de el…prietenii astia stiau ca mai exista pui acolo de unde il luasera si au venit cu un alt pui,l-au pus fiica-mii in brate ,iar ea fericita a venit cu el acasa….nu era un animal micut,adica era pui, dar de lup…asa ca intr-o saptamana cat a stat la noi, a crescut de trei ori comparativ cu puiul prietenilor…iar mie mi-era ingrozitor de frica de el….l-am dus inapoi dupa o saptamana, fiica-mea s-a jelit si mi-a explicat cum ca-s fara inima….la mai putin de o luna l-am adus pe kim…si asa am devenit mai cu inima in ochii fiica-mii
nu spune niciodata niciodata…nu sestie ce va fi….iar un animalut , e o responsabilitate si pentru copil…il face mai putin egoist,mai atent…poate te mai gandesti
ce sa-ti povestesc dupa ce i-am tinut morala fiica-mi ca ar fi cazul sa fie mai putin egoista, sa se ocupe si ea de cineva, cand incepuse oarecum sa aibe grija de pisica, am decis ca e prea mult pt mine si am abandonat
banuiesc ca stii ce mi-au auzit urechile si cum m-am prefacut cateva zile ca nu-i vad privirea acuzatoare, chit ca stia ca greul l-am dus eu si ca nu voia sa-si ia cu adevarat misiunea in primire. si acum imi povesteste cum arata pisica, se mai duce la fetita care o are in vizita…
Eu nu as fi suportat nici o zi (poate suna egoist dar nu imi plac animalele, mi-e frica de ele, si in afara de un pestisor sau o broscuta la orice zic pas)! Deci 6 zile e foarte mult din punctul meu de vedere!!!
in sfarsit cineva care tine cu mine!
multumesc, aliceee! :*
Îţi dai seama ce i-o fi povestit mâţica la motanul bătrân din vecini: “măi, am avut o tentativă de stabilire vizavi, dar n-am reuşit s-o dau pe brazdă pe …stăpână!”
Figuri mari pisicile! Au personalitate, nu glumă!
Nu vrei să încerci nişte …canari? Să vezi ce-ţi cântă la… 5 dimineaţa!
O săptămână frumoasă, dragă Red!
acum nu mai vreau sa incerc nimic, ma simt asa de bine doar cu mine!
o saptamana frumoasa si tie, alexandru!
Nu se poate! Măcar peştişori? Că eu am şi d-ăştia! Am dat în mintea “copchiilor”, taman acum! Dac-ai şti cum clipocesc prin apă de bucurie, când mă văd!
Le-am pus şi nume! Ha, ha!
Eeei, ce zici?
zic ca si pe tine te simt un om cu o inima mare! siiiiiiii nu-mi place sa spal acvariul! in plus am urmarit de aproape evolutia pestilor unui prieten si au cam sucombat, sunt foarte sensibili!
deocamdata raman la muscate si petunii. chit ca si astea erau sa capoteze, nu mai aveam nici o floare, dar acum le-am “revergorat”. daca-mi infloreste si trandafirul chinezesc (ala de n-a facut flori de cativa ani de cand il am!) se cheama ca mi-am indeplinit scopurile principale in viata
Redule, ești fantastică!
)))) Vreu ti cu tot dinadisnsul să ne convingi că ai inima de piatră, da să știi că nu-ți iese 
))
te pupicesc!
pupici back
receptionati!
Pingback: Pisica ce mi-a fost băgată-n suflet « Dictatura justitiei
Pingback: Pisicile din viața mea « BLOG D'AGATHA
Mi-am imaginat chipul tău angelic în fiecare pasaj din poveste
Recunosc comportamentul pisicesc
Dar ai dreptate, uneori nu merge, așa că asta e. Nu înseamnă ci ai inima de piatră. ba cfred că dimpotrivă
hmm, m-am simtit intr-una ca incerc sa particip la o competitie in care nu ma incadrez si al carei premiu nu ma intereseaza. sufeream, imi piedusem culcusul din casa, nu mai aveam locul meu, tot cautam si fazele placute. nici macar nu venea la mine cand ma intorceam de la lucru, ca si cum n-as fi intrat in casa cu papica si jucarii!
ma pricep mai bine sa cresc pui de om!
Cum am spus şi data trecută, tu n-ai nicio vină! Nu erai pregătită. Nu se fac cadouri pet-uri.
Ştii cum stă treaba cu animăluţele astea? Ori te duci setat la piaţa de animale şi-ţi cumperi unul că aşa vrei tu, ori îl găseşti pe stradă şi se produce o aşa conexiune între tine şi el, că te trezeşti cu el în braţe şi-n secunda doi e în casă
cu secunda 1 si 2 ma impac, cu cele care urmeaza am de furca
ca umana de pisici cu state vechi, iti spun clar ca pisica nu e pentru oricine
. asa ca mai bine daca i-ai gasit o alta casuta unde se simte bine! bravo! >:D<
multu frumos, ce m-as face eu fara parerile voastre bune despre mine :*
redsky, trebuie sa ai rabdare cu animalutele. din fericire eu rezonez cu toate animalele… uneori am impresia ca, daca as intalni un urs am bate palma amandoi si ne-am si imbratisa
de rezonat, rezonez si eu, daca sunt ale altora
cu rabdarea stau cam prost, o educ eu, dar ea nu se prea lasa!
Bună!
Redsky, să știi că fiecare am trecut prin necazuri ca ale tale cu animăluțele. Trecem în continuare dar pentru că le iubim nici măcar nu le observăm. Primele zile sunt cumplite, apoi primele săptămâni sunt foarte grele iar primele luni sunt grele . Dacă treci de ele ești fericită. Ai trecut pragul psihologic. Poate ai un serviciu mai obositor , poate tu ești obișnuită ca nimic să nu fie mișcat din locul său. Important este ce-și dorește fiica ta. Iartă-mă că sunt un pic didactică, e foarte greu să mă dezbar, dar poți să-i transmiți fiicei tale, în subconștient, că dacă sunt greutăți de întâmpinat cu îngrijirea cuiva e mai bine să renunțe. Fiecare gest de-al nostru, fiecare atitudine e o lecție. Eu am greșit de multe ori și Mihai, fiul meu, îmi amintește când fac vreo constatare. Te rog mult, să nu te superi pe mine că m-am purtat precum o prietenă. Am primit și eu sfaturi la timpul respectiv.
draga mea, fiecare sfat e bine venit! stiu ca e din suflet si chiar va admir pe cei care reusiti sa treceti de pragul psihologic. fiica-mea e obisnuita s-o rezolv eu cand sunt probleme, prin urmare cand era ora de somn, mi-o plasa mie. drept e ca atunci cand era mica, mangaia animalele doar pe capatul care nu musca… asa inspre coada
ii era o frica imensa de orice misca. iar eu nu ma omoram cu ele pt ca am un ten extrem de dificil si nu voiam sa-mi accentuez problemele. acum s-au mai remediat problemele si am zis sa incerc sa am animalut… poate imi voi dori vreodata cu adevarat unul sau poate nu-s pentru asa ceva.
Nu cred că trebuie să-ți iei un animăluț pentru că toată lumea are și a devenit o modă. Ești bună și foarte sensibilă după cum mi-am dat seama. Când va veni vremea vei simți că trebuie să iubești pe cineva. Poate fi chiar și o persoană umană. Eu am o prietenă care nu se poate abține să ajute în stânga și dreapta. Ea îmi pare cu mult mai bună decât mine care-mi iubesc motanul.
pai la asta cu ajutatul nu zic nu nici eu. aveam o lacuna in sentimente si m-am gandit ca acum ar fi loc… daca tot se potrivise.
la capitolul iubire am destui candidati… ma gandeam nu la moda, ci la cum rezonez eu cu o pisica… si am vazut!
iti multumesc pentru gandurile bune si eu te simt un om deosebit. cred ca fiecare cu rolul lui in lumea asta: unii iubesc animalele, altii iubesc oamenii. nu poti spune ca ea e mai buna decat tine. sunt criterii diferite. hai ca ne-am umplut amandoua de complimente azi
Poate inca nu it-ai gasit tu pisicuta care sa fie a ta. Sau poate chiar nu esti facuta sa ai un animal pe langa tine. Nu e nicio problmea. Viata merge inainte oricum!
exact asa m-am gandit si eu… poate cand voi fi baba voi avea 10 pisici
Macar ai incercat!
exact, next level!
Cine iubeşte florile, are sufletul înfloritor de frumos! Aşa că…ai grijă în continuare de floricele. Bunica mea mi-a sădit dragostea de flori şi mă uimea ce frumos le vorbea şi le alinta, numindu-le “fetele lui mama”. Iar ele îi “răspundeau” cu…frumuseţea lor!
O zi bună, dragă Red!
PS. Şi mie mi-au “răposat” câţiva peştişori. Sunt sensibili, dar mă bucură că nu fac …gălăgie şi sunt frumoşi! Unde n-am avut când eram mic…măcar acum!
alexandru, la rabdarea pe care o ai, cred ca toate infloresc in jurul tau si flori si animale. nici eu n-am avut animalute cand eram mica, la mama era ca la farmacie, dar acum parca incep s-o inteleg
o seara placuta!
Pingback: Ruşinică!!! | VERONICISME