Opera in Parcul Rozelor

Anul acesta organizatorii s-au gandit sa ne bucure sufletul pe larg, asa ca au alocat doua weekenduri consecutive operei, gratis, in aer liber, spre desfatarea publicului consumator de muzica, dar uneori cu venituri modeste. Am plecat din timp de acasa, cu dorinta de a prinde loc putin mai in fata (sa fac niste poze din care sa se distinga ceva!), am citit pe net libretul, asa ca lipsa titrarii nu m-a deranjat atat de tare. Spectacolul a fost Turandot, actiunea desfasurandu-se in China, cu tot fastul specific  costumelor si cu o muzica adesea picurand discret in timpane, ca si mersul delicat al chinezoaicelor balerine de pe scena. Lampioane in semi-intuneric, o Turandot masiva, dar cu o voce absolut impresionanta si o costumatie elaborata, un print tatar cu o coada lunga pe spate si o voce care mi-a trezit toate sentimentele la inceputul celui de-al 3-lea act cu Nessun Dorma, de altfel singura arie pe care o stiam.

Sunt un profan al muzicii clasice, cunosc din greseala cateva arii, de care m-am tot lovit, insa imi place sa invat. Despre Puccini imi aminteam o “Boema” dificila, lunga, cu un decor anost,  si o muzica greoaie. Asa ca am luat loc in Parcul rozelor inarmata cu rabdare multa, sa-mi fac educatia muzicala. Spre surpinderea mea, muzica a fost usor digerabila, dialogul ghicit printre vorbele in italiana, amuzant, iar decorurile, costumele fastuoase si numarul mare de coristi de pe scena, au creat o atmosfera magica. Mi-a placut punerea in scena, sonorizarea si suplimentarea pentru cei din spate cu ecrane, la care mai trageam cu ochiul sa vad detaliile figurilor de pe scena. Machiajul lui Turandot de o deosebita expresivitate, cu ochii alungiti si tusul negru subliniidu-i expresiv trasaturile. Un spectacol de mare tinuta artistica!

Locatia in aer liber a oferit avantajul de a beneficia de aerul racorit al noptii, dar si de aroma de gogosi care adia din cand in cand, gadilandu-mi papilele gustative si smulgandu-ma pentru putin timp din atmosfera muzicala in care ma scufundasem. Lume amestecata, unii venind cu pungile de floricele si mititeii aferenti spectacolelor pe iarba, mobile sunand in timpul reprezentatiei, iar unii continuand conversatia desi era evident ca deranjeaza si dovedind o lipsa de respect fata de cantaretii care performau gratuit. Snoabe venite de peste granita, plangandu-se ca pozitionarea nu le permite sa “vada” uvertura, sonorizarea e defectuoasa, atmosfera nepotrivita si lipsesc sendviciurile si sampania din pauza.

De remarcat numarul mare de oameni prezenti la spectacol, ceea ce arata ca in ciuda lipsei de cultura promovata de tv, manelele nu sunt singura optiune, iar atmosfera muzicala de inalta clasa va atrage mereu, din snobism sau din placere. Fiecare dintre cei prezenti in acea seara a plecat mai bogat sufleteste si fredonand lait-motivul ultimului act: