Duzina de cuvinte: Milostenie

Biroul meu are deschidere la strada si cum din cand in cand miluiesc  cate un cersetor, mi-am facut “abonati” care ma cauta periodic sa-i ajut cu cate un banut. Am trait mereu cu ideea ca daca cersesc sunt in nevoie, ii cantaresc putin cu privirea si-i omenesc cu sume mici, de-o paine. Ma feresc de cei prea intunecati la piele sau urmariti de vreun caine care arata de parca s-ar fi scaldat in zoaie(si stapanul si animalul!).

De dimineata am intarziat avand o treaba cu ceva acte. Ma grabeam putin sa ajung la munca, zarind totusi in fata mea una din “cunostintele cu abonament saptamanal”. Mergea  pe alee si m-am gandit sa-i dau banii, sa scap de mirosul uneori fetid care-l lasa in urma, dupa ce iese din magazin. Cara de data asta un rucsac plin cu vechituri  in spate, iar unul din picioare ii facea probleme dandu-i un mers rupt cumva din ritm. Bagajul greu pendula in salturi de-o parte si de alta a spatelui garbovit. Avea in mers un soi de abandonare, de liniste, de lipsa limitei de timp, cum au oamenii fara indatoriri si locatii obligatorii.

Cand aproape s-o ajung, a facut o curba subita la dreapta, intr-o curte, scotocind probabil in gunoaie. N-am vrut s-o urmaresc cu privirea, doar trecand am zarit in interior un peisaj ponosit, de imobil vechi, pe care nici macar lumina solara intrata bogat, prelinsa prin luminatorul acoperisului, nu reusea sa-i ascunda saracia si putina ingrijire. Am uitat de personajul desuet, mi-am amintit ca simtisem nevoia sa ma reculeg cateva minute scurte in biserica din apropiere. Am pasit in spatiul solemn, pe langa paznicul placid parand a fi imprumutat din severitatea locasului de cult, am multumit si m-am grabit spre serviciu. In apropierea biroului mi-am reintalnit “cunostinta” am salutat-o, vazand cu un oarecare discomfort ca s-a intors din drum, mergand in urma mea, spre a primi obolul. Mi-am scos portofelul penduland intre doua stari: sa dau cu inima buna sa bucur prin gestul meu si sa nu simt ca am o obligatie, care ma urmeaza ca un caine pana primeste donatia ca pe ceva obligatoriu.

E o zi prea frumoasa de septembrie cu un soare darnic, surprinzator si in care nu merita sa-mi stric buna dispozitie cu meditatii pe teme care conduc la concluzii triste. Bucuroasa ca durerea de cap m-a parasit in urma plimbarii prelungite, am ascuns aspirina care ma astepta pe masa, in poseta si mi-am preparat un ceai verde. De acum ziua se anunta suportabila!

Textul face parte din Duzina de cuvinte propusa si de asta data de Psi.

Important: Voi lipsi acest weekend, asa ca imi cer scuze celor care vor astepta ceva mai mult la moderare si comentatorilor pentru intarzierea raspunsurilor cuvenite. Promit ca imediat ce voi ajunge din nou in contact cu net-ul sa remediez situatia. Weekend placut tuturor!