O dupa amiaza tihnita

Au inceput sa se stranga terasele, chiar daca vremea ne-a mai dat un ragaz caldut si insorit. Dornica de rasfat in lumina difuza a dupa amiezii, am atacat pentru inceput niste covrigi, din aceia care se gasesc la toate colturile de strada, calzi si pufosi, un deliciu! Apoi am incercat locul cu sendviciurile cele mai renumite din zona: La Lucas. Prepara chiflele direct sub ochiul flamanzilor care asteapta rabdatori un numar de ordine si apoi bunaciunea comandata. Am luat unul minion cu sunca taraneasca, sos de branza, salata si rosie. Intradevar painica era buna, un gust deosebit si usor crocanta. Insa interiorul nu m-a dat pe spate cum ma asteptam. Daca ma straduiesc combin chestii mai bune, fara sa am pretentia ca-s specialista in asa ceva. In fine, l-am ingurgitat pe-o banca la soare, privind stolurile de porumbei cum survolau zona si poposeau din cand in cand in preajma vasului cu apa sau la firimiturile trecatorilor.

Dupa mancarica ar merge ceva de baut si am luat loc la o terasa unde am apreciat eu ca e coltul cel mai indepartat unde va ajunge soarele. Am tot ezitat daca sa aleg un ceai cald, era inca destul de cald sau un ceai rece…ati ghicit! nu era destul de cald afara si ma apucau dardaielile. Am ales prima varianta, ca la cheful de vorba ce-l aveam, cu siguranta avea sa se raceasca destul cat sa nu ne incingem prea tare. Cu ocazia aceasta am aflat ca si ceaiurile sunt pe mai multe culori, verde si negru stie toata lumea. De cel rosu eu nu auzisem pana acum, asa ca am testat “Kalahari” si inca o denumire pe care batranetile nu ma lasa sa mi-o amintesc. Ceaiul a venit intr-un ceainic micutel pus peste o cescuta larga. Aroma imbietoare fiind insotita de un tub mare de miere de albine. Am turnat, am gustat si… nimic! Am gustat si din celalalt…tot nimic! Ce dezamagire! Dupa ce mi-a trecut necajeala, mi s-a explicat ca exista un ritual dupa care se bea, il iei in gura, il tii putin si-i dai drumul imprastiat pe gat. Faza cu imprastierea nu prea mi-a iesit, dar dupa ce s-a racit, am inceput sa-i simt oarecum gustul, care ciudat dar aparea la un timp dupa ce il inghiteai, nu imediat cum se intampla la celelalte alimente. O aroma fina, care la o gustare rapida scapa unui bautor mai putin priceput, asa cum sunt eu. Mi-am promis sa mai incerc si alta data!

Seara a coborat cu repeziciune, caldura s-a risipit si luandu-mi cojocelul m-am indreptat agale spre casa, incarcata de impresii si arome noi. Ce simplu e sa fii fericit!