Cum ar fi o lume strabatuta cu ochii inchisi ai unui nevazator? Incapabil sa distingi o culoare, zambetul unui copil, zborul inalt al unei pasari, privirea plina de fagaduite a persoanei iubite, lacrima de fericire a unei mame? Cum ar fi ca amestecul infinit de culori al asfintitului sa-ti ramana mereu o enigma, dantelariile valurilor marii sa fie doar o boare racoroasa sau un tunet infricosator, paleta aramie a alaiului de frunze al toamnei sa vina doar cu miros dulceag de frunze arse, fara diversitatea dureroasa de tonuri amestecate intre auriu, oranj, maro si roscat? Cum ar fi ca scateierea primei zapezi intr-o zi senina de iarna sa nu-ti atace dureros retina, iar cerul albastru intens sa-ti starneasca dorul departarii? Cum ar fi ca verdele intens al primaverii sa fie doar o idee de pamant reavan si muguri tineri fara sa le stii forma si adancimea culorii?
Pe de alta parte cum ar fi o lume strabatuta cu ochii inchisi ai sufletului? Sa ai ochi, sa vezi cu ei si totusi… bucuriile vietii sa-ti ramana straine. In orice intamplare sa distingi doar partea grea, care iti cere efort si sa nu vezi niciodata bucuria pe care o poti trai chiar invingand un obstacol sau infrant, fiind recunoscator ca inca mai ai o sansa sa reiei lupta? Cum ar fi sa traiesti intr-un oras mare, plin de oameni dar sa nu ai un prieten cu care sa imparti o dupa amiaza, sa mergi la un concert unde sa-ti versi plamanii cantand din tot sufletul piese pe care le iubesti de-o viata, sa atarni pe o terasa intr-o seara de vara, urmarind aprinderea stelelor cu usorul regret ca a mai trecut o zi? Cum ar fi la terminarea lucrului sa grabesti mereu pasul spre casa nezarind niciodata schimbarea anotimpurilor din parcul din apropiere, joaca unei mame care sare intr-un picior in fata fetitei blonde plina de codite care o imita aratandu-si gropitele cu fiecare topaiala?
Cum ar fi daca am abandona goana dupa vise desarte si standarde impuse de altii si am pleca ochii mintii adunand bucuriile simple aflate la indemana noastra, am zambi mai des celor din jur, am trece cu usurinta peste indiferenta unora si am imbratisa cu ochii larg deschisi viata care o avem cu bune sau rele, bucurandu-ne de fiecare clipa si sorbind cu nesat orice victorie oricat de mica? Va doresc sa reusiti mereu sa vedeti cat de multe aveti in jurul vostru si sa reusiti sa va bucurati de ele cu tot sufletul!
Textul raspunde la provocarea lui Psi din aceasta zi cetoasa de luni. Similar au mai scris:
http://www.psi-words.com/2011/11/21/cu-ochii-inchisi/#comment-7982
http://scorpio72.wordpress.com/2011/11/21/provocarea-cu-ochii-inchisi/#comment-6402
http://divers.toateblogurile.ro/2011/11/dincolo/comment-page-1/#comment-1555
http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/11/20/cu-ochii/#comment-13921
http://carmensima.ro/2011/11/21/cu-ochii-inchisi/comment-page-1/#comment-22339
http://rokssana.wordpress.com/2011/11/21/cu-ochii-inchisi/#comment-13382
Am incercat si eu, intr-o postare mai veche, sa-mi imaginez cum as putea sa explic unui orb culorile
cred ca e destul de greu, nu are termen de comparatie. dai un link sa vad cum ai reusit?
şi totuşi, un orb poate “vorbi” culorile într-un mod extrem de aproape de real! am avut ocazia să aflu asta chiar de la un nevăzător…
habr n-am, am scris doar din perspectiva unuia care vede…
http://carmensima.ro/2009/03/13/culori/
iata, cam asa era
acum ma uit
ar fi trist, dureros de trist!
asa zic si eu…
Cum ar fi, însă, să fii văzut cândva toate aceste lucruri și să nu le mai vezi de la un moment dat?
Am un prieten care comentează câteodată la mine (Radu V.), care a pățit lucrul acesta. Și-a instalat un fel de translator care îi transpune vorbele în cuvinte scrise, astfel că poate comunica cu noi foarte bine. Dar rămâne drama. Oricum, el e un luptător și a reușit, măcar și în segmentul acesta, să-și depășească handicapul.
SLVC: si uite vezi, oarecum suprinzator … asta face ca el sa fie unul dintre cei mai “prolifici” comentatori de la tine!
da, il cumosc pe radu v. de la tine de pe blog. e de admirat puterea lui de a lupta!
important e ca “vezi”, nu conteaza metoda ce-o folosesti
Pingback: cu ochii inchisi « Rokssana's Blog
Pingback: Cu ochii « Tiberiuorasanu's Blog
Pingback: Cu ochii închiși « Dictatura justitiei
Pingback: psi-words » cu ochii închişi
şi dacă, uneori sau de cele mai multe ori, trăim cu ochii închişi şi refuzăm să acceptăm, să admitem asta? dacă, de fapt, ne închidem noi înşine ochii, ni-i legăm?
asta spuneam si eu… ne protejam sau ne condamnam?
depinde de multe. şi în primul rând de felul nostru de a percepe lumea.
cei cu percepţie vizuală mai puţin dezvoltată preferă de multe ori să ţină ochii închişi…
ei probabil au imaginatia mai bogata! vad mai multe si mai frumoase in interiorul lor
Mie mi se pare foarte tristă o astfel de eventualitate dar cine poate să știe ?
la fel de trist mi se pare si mie… insa sunt o multime de oameni care traiesc asa, sunt nefericiti, dar nu fac nimic in directia asta.
Un orb isi ascute celelalte simturi, e o revansa a naturii, care ia dintr-un loc si pune in altul. Ce te faci cu cei care vad, insa, dar nu disting? Nu observa si nu discern? Nu sunt ei, oare, mai orbi decat nevazatorii insisi?
O saptamana buna, Red, cu ochii larg deschisi!
incerci sa-i luminezi daca vor si ei. iar daca nu… pana la urma e alegerea fiecaruia cum isi traieste viata!
o saptamana buna si tie, gabriela!
E adevarat ca ochii sunt pretiosi dar suntem asa de orbi… sa vezi cu ochii sufletului asta da vedere!
din pacate, sunt multi oameni orbi, desi ochii lor sunt in regula. orbi la cele importante, la frumos, la sensibilitate, la bunatate. offtopic, iti multumesc tare pentru toate vizitele tale si cuvintele frumoase pe care mi le lasi mereu!
am facut-o mereu din suflet, imi face o reala placere sa citesc ceea ce postezi. se simte dragostea pt lucrul facut cu drag!
iti spun si aici, ce ti-am spus si acolo: mi-ar parea tare rau sa nu te mai citesc :*
Tare fain ce-a zis Zazuza.
Postarea asta mi-a adus aminte ca n-am citit nici pana-n ziua de azi ‘Eseu despre orbire’ de Saramago…
da si tu niste detalii, pana ma pun sa-l caut pe net sa stiu despre ce-i vorba, e o carte nu doar un simplu eseu?
sau e ca in bancul ala cu politistii cand aveau bilete la “lacul lebedelor” si toti au venit echipati cu cizme de cauciuc si undite?
oarba am fost ani in sir chiar daca aveam ochii larg deschisi….incerc timid sa-i deschid,dar parca tot cu ochii inchisi mi-e mai bine ….cred ca-s egoista..
egoista sau nu, daca tu te simti bine, nu poate veni nimeni sa-ti spuna ce sa faci…cu bune sau rele tu iti duci singura viata.
Ii are Base deschisi..Mai ale p-al den dreapta..
)
ah, nu ma provoca sa vorbesc murdar
http://jumatatea-din-semiluna.blogspot.com/
legat de prima ta fraza “Cum ar fi o lume strabatuta cu ochii inchisi ai unui nevazator?” mi-am amintit de o intamplare cat se poate de adevarata, din care cu totii putem invatat. Arhimandritul Teofil, care s-a nascut orb, s-a intalnit cu Corneliu Vadim Tudor, care i-a spus: “Parinte, eu te-am vazut de multe ori, dar tu pe mine niciodata; Dumnezeu e nedrept”. La care parintele i-a raspuns: “Poate Dumnezeul lui Vadim Tudor, ca Dumnezeul meu e perfect”. Uneori nevazatorii apreciaza mai mult minunile acestei lumi decat noi, care le avem drept in fata ochilor.
http://jumatatea-din-semiluna.blogspot.com/2011/11/cu-ochii-inchisi.html
l-am vazut de cateva ori pe arhimandritul teofil paraian, daca despre dumnealui pomenesti, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! o intelepciune deosebita si un om cu har, raspandind cuvinte de mare intelepciune, dar si bunatate. avea raspuns cu miez la orice intrebare si adesea un umor fin, adresat celor care incercau sa-l inchida cu intrebari nepotrivite. frumos raspuns!
Pingback: Noaptebunacopii's Blog
Pingback: Căsuţa poveştilor – Lupul şi cei şapte iezi | Noaptebunacopii's Blog
Am cunoscut indeaproape doi oameni nevazatori: unul era asa din nastere si nu a vazut niciodata lumina zilei, altul orbise la batranete, de la o boala. Amandoi “vedeau” atat de bine spiritual. Aveau o “vedere” mai profunda decat a celor fara probleme fizice de vedere. E mult mai rea “nevederea spirituala”, atunci cand omul e orb la suflet, asa cum tare bine ai spus tu mai sus. Sa dea Dumnezeu sa fim niste adevarati “vazatori” in viata. Clar – vazatori!
sa dea Dumnezeu sa putem fi asa cum ai spus atat de frumos!
ieri am trecut pe langa un cuplu de nevazatori. Erau in statia RATB, de la Romana. Dupa aceea m-am tot gandit cum o fi sa nu vezi? Poate fara auz te mai descurci, dar fara vedere este cumplit.
cred ca fiecare simt ne este foarte util. trebuie sa fie cumplit de greu sa treci peste!