Aparent ai spune ca nu toti o merita si ca daca ei nu fac nimic in directia asta, pentru ce sa le-o oferi, sa-i vezi usurati si bine dispusi, dupa ce ti-au macinat viata si ti-au disperat asteptarile? Te gandesti cum sa-i eviti, inventezi tertipuri prin care sa-i ignori, iti consumi linistea interioara gandind si alimentand ganduri nocive, care pe ei cu siguranta nu-i ating, in vreme ce tie, personal, iti otravesc cu viclenie existenta.
Desigur ca nu toti merita iertarea ta, unora le-ar sta cu siguranta mai bine cu o razbunare infipta adanc in frunte, din care daca se poate sa le curga un suvoi gros de materie vitala, iar tu, cel sfasiat de suferinta trecuta, sa dai cu piciorul si sa-si vezi mai departe de viata, crezand ca de acum toate vor fi rezolvate. Depinde de felul tau de a fi, de echilibrul in care te gasesti cu tine insati/insuti, pentru a realiza ca singura continuare este acordarea iertarii. Aceasta reprezinta o usa inchisa peste trecut, o detasare definitiva si un inceput nou, liber de apasarile, resentimentele, regretele si reprosurile trecute. O iertare din tot sufletul tau chinuit, e greu de oferit. Insa odata ce ai reusit sa faci pasul, privesti omul care ti-a gresit obisnuit, indiferent, ca si cum ai privi un necunoscut, ale carui trasaturi iti sunt vag familiare, insa nu-ti bati capul sa-ti amintesti de unde-l stii.
Odata ce te-ai decis sa-i oferi iertarea ta unui om, nu o faci pentru el, o faci pentru tine, pentru linistea ta. Uneori poate sa dureze ani ca sa realizezi ca supararea iti corodeaza stomacul si viata. Cand sunt atatea lucruri frumoase si placute de facut, pentru ce ai alege sa-ti petreci timpul inventand raspunsuri taioase si ti-ai alimenta supararea pentru un fapt trecut? Poate viata a fost pasnica in privinta mea, poate am decis eu impotriva oricaror considerente sa ingrop securea si sa merg mai departe, sa acord iertarea celor care mi-au gresit sau doar sa-i ascund in trecut uitand ca exista. Credeti ca indiferenta e un fel de iertare? Iertarea e definitiva sau uneori revii asupra hotararii pentru un timp mai scurt sau mai lung? Merita toata lumea iertarea sau sunt lucruri pentru care ar trebui sa suferi toata viata?
Textul raspunde la provocarea obisnuita de luni, lansata ca de obicei de Psi. Pe aceeasi tema au mai scris:
http://www.psi-words.com/2011/11/28/iertarea/#comment-8194
http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/11/28/te-rog-frumos-sa-ma-ierti/#comment-5523
http://labulivar.wordpress.com/2011/11/28/iertarea-vine-da-la-taicu/#comment-3846
http://eclpsademart.wordpress.com/2011/11/28/iertarea/#comment-2852
http://divers.toateblogurile.ro/2011/11/iertarea/comment-page-1/#comment-1628
http://scorpio72.wordpress.com/2011/11/28/provocarea-iertarea/#comment-6534
zic.. iertarea e iertarea si indiferenta e indiferenta. eu stau prost la acest capitol…iertarea….ma supar greu si permit multe zic eu…dar am si limita. cum spuneam, ma supar greu si iert la fel de greu:)
eu zic ca-i de bine, daca te superi greu probabil ca se intampla rar si-s putini cei care raman neiertati
Invata sa ierti ! E foarte important!
Eu iert dar nu uit. Sunt si greseli ce nu pot fi iertate. Cele ce se pedepsesc cu inchisoarea de obicei. Eu incerc sa iert si sa trec peste dar nu uit si la urmatoarea abatere le zic toate verde in fata. Am sertarul meu cu ‘amintiri’
)
asta cu uitatul o practic si eu, am oameni de care ma feresc, tocmai pt ca nu am uitat si nu vreau sa le mai dau ocazia sa greseasca…nimeni nu-i perfect
iertarea e un pretext pentru a ne testa gradul de toleranţă în continuări; vrem să fim lineari, unii ne şi încăpăţânăm; un soi de masochism absurd; ori iertarea e un fel de sită prin care strecori zeru’ ca să rămână brânza bună, dar tot în burduf de câine/ căţea rămâne…îi rămâne izul.
adica nu exista iertare completa?
Ciudata parere! iertarea nu e un pretext ci este iubire pentru oameni, intelegere pentru posibilele tale greseli! Ingaduinta fata de altii este ingaduinta fata de tine!
Pentru liniștea și sănătatea voastră, iertați tot ! Apoi puteți să-i arătați câtă indiferență vreți.
cam asa tind sa fac si eu…cand imi iese
si tu si redsky ati scris foarte frumos astazi! bravo!
multumesc, draga cita!
Iertarea, dacă ai puterea s-o acorzi, e definitivă. Dar numai pentru fapta/faptele care au necesitat-o. La greșeala următoare, nu te oprește nimeni să suferi la fel și să te consumi până când te decizi să ierți.
Până la urmă, o fi creștinește/zen/sau cum vrei s-o numești, dar și persoana respectivă trebuie s-o merite în vreun fel. Și nu se poate ierta orice. Eu, de pildă, n-aș putea ierta niciodată pe cineva care îi face rău familiei mele, indiferent din ce motiv: răutate, ignoranță, prostie. Într-un fel sau altul, tot i-o plătesc în vreun fel. Oi fi o ființă inferioară, cine știe. Dar pentru sănătatea mea mintală e mai bine așa.
daca tu esti multumita cu actiunile si reactiunile tale, nu cred ca poate nimeni sa spuna ca nu ai dreptate. fiecare gandeste pt el.
Daca nu incerci sa ierti,te macina rau pe interior.Doar asa poti merge mai departe in viata,iertand.
Cateodata nu o poti face definitiv si atunci revii asupra deciziilor.
Greu cu iertarea asta!
http://jumatatea-din-semiluna.blogspot.com/2011/11/iertarea.html
noah … o faci si pentru el/ea! e asa o usurare sa nu te mai simti vinovat(a) fata de cineva!
vinovata ca nu i-ai dat iertarea? e si asta un punct de vedere…
Iertarea corelata cu ingaduinta – da, o merita toata lumea. Asa cred. Daca sunt sigura de crezul meu? Nu
N-as stii cum sa procedez cu sociopatii . Poate ca si ei merita iertarea deoarece nu e un “bun comun” ci o calitate umana cu ajutorul careia ne putem ridica desupra conditiei simple de …homo erectus
cu ingaduinta intelegerii faptului ca nu toti sunt ca noi si fiecare judeca dupa alte criterii sau nu judeca deloc.
iertarea fără uitare este egală cu zero. eu aşa spun. personal, încerc să iert şi să uit. şi să plec fără să mă uit în urmă. dar vorbim de situaţiile “normale”, adică situaţii în care poţi să ierţi…pentru celelalte e greu de spus. și, de fapt, nici nu doresc să știu cum aș reacționa.
e mai bine sa nu ai sentinte asa adanci la activ. iti modeleaza personalitatea dar nu neaparat in sensul bun…
Iertarea nu exista ci doar diminuarea suferintei si acceptarea realitatii. Indiferenta nu are loc in schema asta. Tehnic vorbind!
ba eu cred in iertare si in indiferenta. mie mi s-au potrivit, am reusit sa le acord. apartin trecutului cu tot cu intamplari
Si eu cred in Mos Craciun!
Hainutele primite de la el mi se potrivesc de fiecare data.
fiecare e altfel, poate hainele mele nu ti se potrivesc tie si invers. nu vad de ce te-as obliga sa le porti
nu, indiferenta nu-i un fel de iertare si – da… sunt lucruri care nu sunt de iertat… iar daca ai iertat atunci e definitiv, altfel nu a fost o iertare… parerea mea.
mie nu-mi ies chestiile astea atat de total. uneori zic ca am terminat si mai iese din negura timpului cate o mica refulare care nu-mi face cinste. e drept ca o inving…insa…
Pingback: Iertarea « Tiberiuorasanu's Blog
Pingback: psi-words » iertarea
Oricine merita iertarea omeneasca pentru ca nici un om nu este mai presus de gresala!
Nu gresim toti la fel, dar gresim; uneori nici nu stim cum ucidem suflete chiar fara sa se vada sange!
Nu avem caderea sa judecam chiar daca oamenilor le place sa faca asta.
Fiecare isi ia plata si, daca Dumnezeu ne iarta pe toti cei care regretam din suflet ca am gresit… cine suntem noi ca sa spunem NU?
cita, impartasesc tot ce ai spus, doar ca eu inca mai am lupte de dus, desi tind spre bine, nu-mi iese mereu. cum spuneai, sunt doar un om si gresesc…
Pingback: Un blog de poveste » Blog Archive » Iertarea
ce bine le zici tu. eu am ajuns insa la concluzia ca majoritatea oamenilor nici nu-si dau seama ca gresesc, ba, mai mult, daca le spui ca au gresit, tot pe tine te injura si te fac lipsit(a) de toleranta
. daca e vorba de prieteni foarte apropiati si dragi, ma lupt cu ei sa ajungem la o intelegere, daca nu, servus si la revedere!
ei, la concluzia asta am ajuns si eu, de aia incerc sa dau mai putin din gura si doar atunci cand sunt intrebata
Pingback: Iartă-mă… « VeroVers
Pingback: Iertarea de pe urma « Abisuri
Dificil…. sunt oameni pe care, desi au gresit de nenumarate ori, ii iert mereu si mereu (cred ca asta se numeste slabiciune). Si sunt oameni care, daca mi-au gresit o data, nu au mai trecut prin fata mea. Pentru ca nu i-am mai lasat s-o faca (asta se numeste intoleranta, cred!). Sunt constienta ca, de multe ori, gresesc mult si fata de unii, si fata de altii, dar asta ma face sa inteleg ca aplic iertarea cu jumatati de masura. Nimeni nu-i perfect.
si eu am oameni care sunt nevoita sa-i iert mereu pentru ca-s ai mei si nu pot trai fara ei si oameni pe care ii iert dar nu le mai dau ocazia sa greseasca. nu pot sa-i duc pe toti in spate, sunt doar un simplu om
Ierti,ierti ..Da, pana cand,ca si-o ia-n cap..
)
cand nu mai poti, pui mana pe bata!
redsky, sunt oameni care nu merita sa fie iertati. Motivul? Nu-si doresc iertarea. Daca vor fi iertati, acestia isi vor repeta greselile. Doar in momentul in care intelegi pe deplin semnificatia faptelor tale si-ti pare sincer rau meriti s-o obtii. Daca vrei sa fii iertat doar pentru ca celalalt sa nu mai fie suparat pe tine, fara a intelege exact cu ce ai gresit, exista riscul de a il supara din nou. De aceea, inainte de a ierta, port o conversatie luuunga cu persoana in cauza pentru a-i explica fir-a-par cu ce-a gresit.
este clar ca fiecare gandeste altfel si o discutie lamureste macar o parte din problemele aflate in disputa. eu cred, totusi, ca iertarea trebuie acordata pt tine, nu pt el. fiecare isi duce in spate pacatele lui. tu oferi, ce face el cu ea, deja nu mai e problema ta…
…poate ar trebui sa incepem cu noi?…invat inca sa ma iert pe mine pentru greseli, poate pentru ce nu am facut cand unii aveau nevoie de mine, pentru ce poate am facut rau si eu nu mi-am dat seama, pentru alegerile facute ca sa nu ma mai invinovatesc…si incerc cat pot sa nu ajung in situatii in care sa fiu ranita si sa fiu nevoita se iert pana nu ajung sa invat mai intai iertarea de sine…
e si asta un aspect important. doar sa nu uiti ca esti un simplu om, mai gresesti, acorda-ti iertarea si mergi mai departe!