Duzina de cuvinte: Ezitari, amagiri, amanari

Ratacea de catva timp fara o tinta anume, ignorand poala rochiei din material subtire, in culoare de cireasa parguita, uda acum,  tivita inestetic cu pamant.  O frunza uscata  se clatina stingher cu fiecare adiere de vant, dar fara a se decide sa paraseasca matasea moale . Nu auzea si nu vedea nimic, cu mintea adanc blocata in amintirea cuplului care se imbratisa cu pasiune, indiferent la zgomotele din jur si nebagand de seama apropierea ei. Auzise de cateva ori  zvonuri despre el, remarcase cum privea parca prea intens uneori cate o ispita cu picioare lungi si mers felin, nereusind sa-si desprinda dorinta in timp util si lasandu-se adesea descoperit. Radea puternic cu o voce inalta cand realiza ca-l suprinsese, ii striga numele graseind exagerat, stiind ca asta o va amuza si incretind usor un nas croit sensibil, dar care mai mereu insela asteptarile. Sub aspectul unui barbat delicat si atent, se ascundea un animal de prada vesnic in cautarea vanatului, incolacindu-se pe nesimtite in jurul ei, garou strans legat impiedicand-o sa mai simta bucuriile vietii, presimtindu-i fiecare alunecare si tremurand disperata la fiecare banuiala.

O descarcare de electricitate a strabatut cerul negru cu nori involburati  o facu sa tresara involuntar. Un miros de cauciuc incins o facu sa tuseasca si se poticni putin. Spectacolul fulgerelor n-o speriase niciodata, dimpotriva admirasera impreuna de multe ori desfasurarea uimitoare de forte, ca o reprezentatie in care vantul si ploaia jucau cu talent sporit, creand efecte spectaculoase. 

Un scrasnet de frane aproape acoperit de zgomotul puternic al naturii, se auzi din spatele ei si cand se intoarse sa priveasca cu mintea departe, zari in lumina farurilor desimea ploii ce curgea neintrerupt, o panza nesfarsita, grea si parca dintrodata rece. Portiera se deschise lasand caldura interiorului uscat sa o subjuge. Vocea lui calma, rugatoare de data asta, ii facu sila. Totusi avea nevoie de timp de gandire si de un plan, iar plimbarea asta prin ploaie nu-i revelase nimic. Urca absenta, adunandu-si rochia si simtind raceala apei prelinse in dare lungi terminate in pantofii mustind, cum ii alunga orice sentiment din suflet. El zambi multumit, demarand in tromba si ridicand jeturi de apa amestecata in lateral. Patina insesizabil la curba, apoi se lansa in viteza spre orasul ale carui lumini erau multiplicate de stropii mari care cadeau continuu. Se chirci cu fata spre geamul opus lui si inchise ochii, incercand sa uite totul…