Privi plictisita spre cer unde nori- valatuci in dare prelungi alunecau lent aproape insesizabil. Lua din biblioteca volumul gros inceput cu o seara inainte, care reusise pentru o vreme sa-i indeparteze sentimentul neplacut ca gresise major si-l indesa in rucsac. Din amintiri reconstitui aproape integral discutia, fara sa sesizeze momentul exact cand simtise ca o irita asistenta, cand realiza matematic ca oricum ar explica toti o vor privi ciudat si orice argument spus in momentul acela ar fi fost nul si absolut inutil. E surprinzator cum o ridicare neinspirata de ton sau o ardoare nepotrivita locului, se poate transforma intr-o  convertire a tuturor opiniilor impotriva ta si te pot exclude fara sa-ti dea sansa unei explicatii. Stia ca ar fi putut face multe pentru oamenii aceia necajiti care urmau sa-si piarda casa, insa fusese indepartata prin manevre subtile iar nemultumirea ei interioara de nestapanit fusese un manuitor iscusit…  
Urca pe bicicleta si pedaland cu suparare lasa in urma orasul, apropiindu-se dupa un timp de balta ale carei ierburi crude de soare, mirosul de peste amestecat cu prospetimea apei si doar un iz vag de mal, greieri taraind molcom toropiti deja de caldura blanda , o linisteau. Nu putea sa-si explice prin ce mister toate problemele ei fara iesire in universul asta calm, desprins de timp, pareau sa se dezlege usor. Natura ii oferea cu bunatate mereu un refugiu facil, iar ea se retragea aici cand parea ca toate i se inchid in fata.

Intinse pledul la soare, deschise cartea si se aseza incercand sa alunge toate gandurile scufundandu-se lent in actiunea captivanta. Citi vreme indelungata, rontai pentru scurt timp un mar, niste eugenii, rupta de toate, ignorand sentimentul de cautare din subconstient. Cand umbrele incepura sa se alungeasca, o usoara racoare se insinua dinspre apa. Se scutura infiorata si privi indelung o broscuta miniaturala ai caror ochi usor bulbucati  pareau singurul element in miscare. Studiind-o cu mintea departe realiza ca stie cum sa abordeze din nou problema pentru a fi ascultata si pentru a le reda speranta oamenilor aceia care meritau mai mult decat o evacuare fortata. Isi stranse lucrurile in fuga, arunca rucsacul in cosul bicicletei si se intoarse acasa sa-si pregateasca o noua strategie.

Am sa continui cu prezentarea locatiilor unde se poate degusta o cafea, o bere sau un suc. Suntem inca tot in zona Pietii Unirii, la un colt distanta, barul  atragandu-mi  atentia de mult timp, fiind situat pe doua nivele. Imediat langa intrare o scara se curbeaza elegant si imparte spatiul in partea de jos, ale carei ferestre largi dau spre doua strazi una mai putin pricipala ca cealalta. Partea de sus, aflata la capatul(evident!) superior al scarilor mi-a ramas putin ascunsa, deoarece am ales locul care avea cea mai mare tangenta cu solul. De fapt, imi place sa am vedere spre exterior, iar etajul avea doar bucatele de fereastra, plasate undeva spre podea, lucru care nu mi s-a parut grozav de interesant. Mobilierul era comod fara a atrage atentia prin ceva deosebit.

Elementul principal al decorului l-a reprezentat un candelabru masiv, singurul lucru stralucitor din incapere ( in afara de barul plin de licori fermecate, desigur). Alcatuit din brate multiple cu abajururi micute si cativa stropi la baza, dadea o lumina difuza, tocmai buna a fi suplimentata de aplicele asortate, de pe peretii laterali. Un element oarecum curios era TV-ul, o plasma incastrata la marele fix intr-o rama de tablou (!). Contrastul vechi si nou, prezent peste tot. Chelnerita zambitoare si nitel plutitoare, la fel ca marea majoritate a personalului prezent in astfel de localuri. Eram doua persoane la masa si am comandat marci diferite de bere. Evident ca ne-a incurcat si le-a pus invers. Nici eu nu stau grozav cu memoria, dar intreb si aflu ce n-am reusit sa retin in 3minute cat a durat drumul pana la bar si inapoi. Sunt mici stangacii, usor de ignorat, dar care totusi nu-si au locul, acolo unde se cere inclinatie si atentie focalizata spre client.Unele amanunte tin doar de bun simt, cred eu. Totusi la final, cand ne cautam dupa portofele a venit promt cu nota de plata, pe care nu apucasem s-o solicitam, spunand ca a ghicit din gesturi ca vrem sa platim. Dragut… daca ar fi ghicit si inainte! Cred ca imbatranesc si devin prea pretentioasa!

Revenind atmosfera prietenoasa, linistita, muzica in surdina, fumul la nivel minim, aproape insesizabil. O supriza placuta a fost grupul sanitar. Desi doar o cabina pentru ambele sexe, super elegant, impecabil de curat, aranjat cu lumanarici parfumate si amestecuri de petale aromate. Aceleasi aranjamente placute erau prezente si la geamuri, cu un fel de pufulici si lumanari ce induc mereu ideea de cald, intim, placut. Ora de barfaceala a trecut repede, ne-am strans cojoacele si ne-am afundat inapoi in lumea in care deja se intunecase, spre casele noastre.

Azi plecasem la timp si doar usoara incrancenare a vremii m-a obligat sa grabesc pasul si sa ajung cu 10 minute inainte de plecarea autobuzului. Am vazut oamenii care coborasera din el, m-am precipitat doar ca sa ajung mai iute la caldurica. La fix, in loc sa mai stea pana la ora obisnuita, deja dadea naravas sa plece. In ultimul moment si la strigatul unui barbat ne-a deschis si noua usile, apoi a demarat in tromba, testandu-mi echilibrul, agilitatea si dexteritatea in prinderea de bara si rasucirea pe dupa scaun. M-am aruncat strategic pe un scaun de pe care alunecam la fiecare frana brusca si violenta, care venea in pereche cu un demaraj in tromba. M-am uitat in oglinda din fata sa vad cine ne grupeaza asa artistic ca pe cartofi, cand in fata, cand in spate? O doamna imperturbabila a condus degajat, pe soseaua relativ libera, lipsindu-i doar scrasnetul de roti la demarare si eventual plecarea de pe loc cu a 2a. De fapt poate asta incerca femeia si eu ca o nepriceputa ce ma gasesc, n-am sesizat! Pana a intrat intr-o zona mai aglomerata a condus tot asa cu viteza si desi imi plac senzatiile tari, parca la ora aia si cu ditamai hardughia nu  era grozav de amuzant! Calatorii neatenti erau plasati dintr-o miscare de pedala unii peste altii, gandesc ca cineva o suparase rau de tot pe femeia asta ori transportul pasagerilor a intervenit intr-un moment nepotrivit in cariera dumneaei, cand inca nu se simtea complet desprinsa de impulsurile violente de tractorist renumit pentru brazda hotarata sau camionagiu distribuitor de cartofi la CAP. Cert este ca am ajuns fara incidente majore (exceptand usoarele palpitatii- asa ne obisnuim cu senzatiile tari si devenim imuni!, imaginile grabite cu pomii abia zariti pe geamuri-nu facem prospectare doar calatorim! si senzatia de stomac in gat la fiecare frana-sa nu uitam ca avem organe interne! ) la  statia la care am coborat, m-am ridicat de pe scaun suficient de rapid s-o prind pe duduia care luata de tornada franei se grabea spre spatele autobuzului. Mi-am ferit picioarele de tocurile ei si recunosc cinstit ca mi-a tremurat putin inima sa nu-mi testeze rezistenta degetelor de la picioare. Am coborat trezita deplin si gandindu-ma ca  sa mergi cu autobuzul, care pana acum avea un parcurs agale, moderat, placut si tocmai potrivit pentru visare, a devenit sport extrem. Inclin sa cred ca cei de la RATT au grija de noi si s-au gandit sa ne condimenteze putin viata asta monotona sau doamna concura la cel mai scurt timp pe un traseu in oras si dorea cu deznadejde sa castige. Oricare ar fi adevarul si daca parerea mea conteaza, prefer varianta calma, daca doresc tangaj iau vaporul!

Cand nu ai masina, cumparaturile de la hipermarketurile din marginea orasului pot constitui o problema, mai ales daca uiti ca nu esti caracatita si te incarci cu mai mult de doua plase si alea grele. Intr-o vreme apelam la o prietena care mergea  cu masina, pana am realizat ca modul de alegere al unui produs difera foarte mult de la o persoana la alta si timpii pe care-i petrecem in fata raftului tind sa devina infiniti. Eu sunt un om in general fara rabdare si desi muncesc la aspectul asta, nu reusesc sa ma comport normal in toate situatiile. De exemplu cand plec la vanatoare de produse, imi fac o lista. E drept ca-s destul de conservatoare, la anumite cosmetice, de exemplu, am o marca anume testata indelung merg la raft punct ochit, punct lovit, nu baleiez. In cazul in care am remarcat ca prietena mea stagna timp indelungat, indecisa in fata unui lucru, mi-am luat nerabdarea in brate si din  cateva drumuri, m-am aprovizionat din alte zone cu tot felul de chestii, penduland intre rafturi si cosul ce statea pe loc. De fiecare data o urmaream cu coada ochiului sa vad daca a terminat cu sortarea cascavalului. In timpul in care eu am ales si adus vreo 5-6 produse ea a luat, pus inapoi, revenit, pus inapoi, citit eticheta, pus jos, luat prima bucata citita, pus jos din nou. Atunci am realizat ca nu-i corect si nici inteligent sa te cuplezi cu cineva cand faci cumparaturi daca nu ai Xanax-ul cuviincios luat la bord. Fiecare are timpul lui pe care-l doreste petrecut intre rafturi, anxietatile si nedumeririle referitoare la un produs, poate controla toata oferta ce branzeturi existenta sau poate memora ingredientele cat doreste. Daca pe mine nu ma coafeaza asteptarile, simt ca mi se rupe spatele si neuronii fragili devin turbulenti, cel mai corect este sa merg la cumparaturi cu cei asemanatori mie ori  insotita de un membru al familiei direct interesati

Voi cum procedati la cumparaturi? Cu insotitor strain, la telefon sau defiland la fiecare produs de pe raft sa testati noutatile? In viteza sau lent, ca la muzeu?

1. El vine turbat de la munca, se impiedica in jucaria copilului lasata in fata usii si incepe de la Adam si Eva sa te spovedeasca, nepriceputa, lenta, fara spor. Acum depinde cum stai cu nervii, daca esti dupa cateva ore de aerobic prin supermarket, un spa in bucatarie la facut sarmale si calmarea nervilor cu lectii pentru clasa intai, in care din orice pozitie zero iese patrat, stai pe margine si-l asculti. La un moment dat, va obosi sa-ti insire “calitatile” si cand ia o pauza sa-si traga respiratia, afli de ce e suparat de fapt, ca debandada asta naucitoare e in fiecare zi si mereu gaseste o varianta sa paseasca peste, decat sa dea o mana de ajutor. Daca vocalizele se repeta mai mult de 3 ori pe saptamana, barometrul relatiei indica schimbari majore, se impune luarea pozitiei in mijloc, cu o discutie calma pe baze principiale gen “auzi, bai figurantule? daca mai deschizi o data gura neintrebat mananci hrana calda doar de la ma-ta! cand s-o lasa de experimente lingvistice si relationale cu vecinele de pe palier!”

2. El intarzie la “una mica” si apare la adapostul intunericului zambind dubios larg, cu un echilibru instabil spre deloc si mirosind a pruna fermentata la un loc cu bere trezita si un vag damf de whisky. Mirosul intepator de tutun care musteste din haine nu-l mai pomenim. Eu zic sa nu-ti eliberezi toate energiile negative pe el, la momentul asta. Stai pe margine, vezi ce are de spus in apararea lui, poate a sarbatorit vreo avansare…chiar pe acelasi palier, poate a stins necazul vreunui prieten parast de nevasta a 13-spea. Toata lumea mai rataceste uneori calea si pana la urma e atat de simpatic cand ii trebuie 5 min sa-si  nimereasca papucii de casa si nu-si poate permite sa se aplece, sa nu rastoarne meniul de la pranz! Uita ca ai trebaluit toata ziua, meseria de nevasta e dificila, ai semnat, suferi! Daca nu s-a prins ca l-ai pasuit o data si “afumarea” devine un obicei, ai doua posibilitati: ori treci in mijloc si ii explici la modul cel mai santajist posibil cu exemple graitoare si masuri nesimtit de drastice ca nu agreezi situatia ori iti gasesti cateva prietene satule de traiul inodor, incolor si insipid de acasa si organizezi iesiri scaldate in barfe mititele, cat sa cada bine la sufletel, sa-ti aminteasca de faptul ca exista viata si in afara casniciei.

3. Sunteti impreuna de mai multi ani si nu-ti mai amintesti cand te-a categorisit ultima oara c-o “atentie”. Poti sa stai pe margine si sa gandesti la rece, daca are cu ce, daca are cand si daca te arati multumita de cate ori iti cumpara ceva(gura stransa punga de parca tanga sunt prea mici si privirea fixa in coltul opus cadoului- nu se pun!) Daca mereu iesi in mijloc imbufnata ca rochita primita e prea roz si nu se mai poarta modelul ala, ca ceasul e prea strident, mare si nu are forma de picatura convexa in unghi pastelat, ca parfumul nu-i destul de fresh si aduce a portocal, nu a lamaie cu iz fin de bergamota si liliac sidefiu, nu te mira. Dar decat sa-i faci mizerii de sa se gandeasca omul cu traspiratii reci la fiecare sarbatoare ca trebuie sa “sara” cu ceva, mai bine il plimbi de suficiente ori prin fata vitrinei unde zambeste podoaba dorita sau ii spui simplu sa-ti dea banii, ca-i rezolvi eficient si cu maxim si personal profit. E adevarat, nu intrece nimic supriza cadoului primit pe neasteptate, in exact nuanta si cantitatea visata, dar pana la urma, nu le poti avea pe toate in viata asta si de ce sa nu simplificam lucrurile de ambele parti?

Inchei acum, nu din lipsa de subiecte, ci de teama  de a nu fi potopita cu rosii moi usor alterate si oua clocite minim doua saptamani…  din partea ambelor sexe (nu clocirea, produsele!!!) Textul s-a dorit o exagerare amuzanta a temei de luni, propusa ca de obicei de Psi, la care gasiti  si tabelul cu partenerii mei de  joaca.

Fata isi puse o manusa fara degete, cealalta indesand-o in buzunar, caciulita pufoasa si-o trase in graba peste suvitele carliontate, isi arunca rucsacul in spate, o privire fugara asupra holului si iesi agatand in fuga panglica cu cheile. Usa se inchise brusc, dar el nu se trezi, doar mormai ceva intorcandu-se lent, mototolind asternutul in culorile Craciunului, asternut ce parea acum bombat in mijlocul rosu tivit de un verde mat, aducand amuzant de mult cu un pepene voluminos. Ajunsa afara trase aer adanc, simtind mirosul de ger domolit si lasandu-se inselata de soarele ce sporea dureros stralucirea zapezii impecabile. O vrabie grasuna sarea din loc in loc, ciripind in cautarea vreunei firimituri ratacite sau doar incercand sa scape de raceala imaculata ce imbraca totul. Fata rascoli scurt in rucsac si marunti un corn uitat urmarind cu  privirea absenta cum gasca razletita de zburatoare galagioase si bine dispuse de dimineata, se aduna in falfait precipitat de aripi asupra mancarii. Isi scoase camera foto din rucsac, incercand sa gaseasca un unghi bun asupra picaturii inghetate pe-o frunza usor contorsionata sub povara frigului. Dupa cateva cadre prinse in pozitie joasa, simtind ca amorteste isi dori sa nu fi plecat atat de devreme si-si imagina un ceai aromat pe care sa-si adune caus mainile… sau ciudat,  o supa, chiar daca-i dimineata, una asa aburinda, cu galuste mari pufoase. Se incrunta incercand sa inchida domol sertarul cu amintiri- nu mai stia cand simtise ultima data implinirea, bucuria sufleteasca ce i-o oferea masa imbelsugata, delicioasa, asa cum pregatea mama, cu toti ai ei in jur sporovaind si razand de toate nimicurile. Nu-i placea sa gateasca, nici nu prea avea timp, manca mai mult prin oras. Se gandi sa-si faca loc intr-un weekend sa-i vada, simtind nevoia sa-si incarce bateriile in satucul de la poalele muntelui, imbracat cu siguranta acum intr-o zapada pufoasa,  case ingramadite cu fuioare de fum iesind drept spre cerul clar, cu oameni calzi, in care viata curge in alt ritm. Se gandi la toate destinatiile vacantelor de iarna de pana acum, dar parca se simtea obosita, voia o pauza departe de forfota galagioasa.

Soneria telefonului o facu sa tresara, realizand ca vrabiile terminasera firimiturile si topaiau sprintene lasand urme mici, in zapada neinceputa. O voce in care se ghicea inca dulceata somnului ii  mormai in ureche: “Nu stiu unde esti, dar nu poti fi departe! Hai repede inapoi, mi-e frig  fara tine!” Incepu sa rada, puse camera in rucsac si intra in patiseria de peste drum, lasandu-se invaluita de arome, alese cate ceva pentru micul dejun si se grabi  spre casa.

Textul face parte din Duzina de cuvinte, lansata mereu de Psi, care mai nou a postat un tabel istet cu toti participantii. Au mai raspuns prezent si:

http://almanahe.wordpress.com/2012/02/18/purice-n-ureche/#comments

http://rokssana.wordpress.com/2012/02/18/duzina-de-cuvinte-21-vrabiuta/#comment-17826

O carte complexa scrisa pe doua planuri, intr-un ritm alert, fara descrieri inutile, dar pictand in cuvinte putine dar de efect atmosfera, urmarind in paralel viata unei femei, Caroline, in America inceputului de secol (pe vremea cand intinderile nemarginite din preerie erau doar ferme izolate ale crescatorilor de animale) si pe de alta parte, viata descendentilor ei, din zilele noastre, intr-un conac din Anglia. O serie de motive nefericite o obliga de Caroline sa se mute in Anglia, insa nu poate scapa de trecut si umbra lui se intinde asupra generatiilor viitoare. Erica, stranepoata ei, este obsedata de un accident din copilarie, pe care in socul unei minti de copil, l-a uitat si pe care incearca sa-l aduca la lumina. Tot cautand in secretele familiei reuseste sa aseze fiecare piesa la loc, atat din viata ei trecuta, cat si din viata Caroline-ei, explicand comportamentul crud si adesea aberant al strabunicii ei.

O succesiune de actiuni care te tin in priza, simtindu-te ca un cercetator care descopera pe rand, fila cu fila, istoria, suferintele, bucuriile si felul in care soarta alege uneori sa ne modifice viata. Un plus al cartii sunt descrierile amanuntile ale locurilor unde se desfasoara actiunea, ”tara tuturor posibilitatilor” in conditii dure, albi amestecati cu indieni, lucrand impreuna la construirea unei ferme si diametral opus un conac din Anglia, unde copiii bogati au totul, in afara de dragoste.

Finalul este neasteptat, dupa o intriga presarata cu surprize, construita abil, incheind o calatorie dificila intr-un mod optimist. De departe genul de carte de care mi-a fost dor, antrenanta, pe care n-am putut s-o las din mana pana n-am descoperit toate misterele.

Acest post face parte din campania vAlluntar al Grupului Editorial All. Regulamentul il gasiti aici . Pe scurt, daca aveti blog si doriti sa scrieti recenzia unei carti primite gratuit, trimiteti un mail la adresa: loredana.modoran@all.ro  , specificand de pe site-ul ALL ce carte v-ati ales, iar ei va trimit aceasta carte gratuit. In urma gestului dv echipa ALL va face voluntariat intr-un centru de batrani sau copii, care va fi ales ulterior.

Fiecare comentariu aduce inca 3min de munca voluntara, deci haideti sa-i punem la munca!

Nu in ultimul rand sunt prezentate primele teatre integrale din lemn, cu loje pentru nobili si portiune circulara sub cerul liber pentru oamenii de rand, cei care apreciau si sanctionau rapid ce era bun sau  nu dintre piesele prezentate. Cum intelegea totusi plebea maniera subtila si vorbele mestesugite in versuri ale lui Shakespeare, ramane un mister pentru mine.

In orice caz, filmul prezinta o regina a Angliei mai putin conformista, pasionala, avand legaturi nelegitime si cativa bastarzi pe care-i “dona” imediat ce se nasteau, influentata de sfetnicul de taina, destul de putin rigida, fata de imaginea in general cunoscuta. Predomina desigur, atmosfera de cruzime specifica Tudorilor, cu decapitari fara prea multe menajamente insa partea de final mi se pare usor grabita, rezolvata sumar, pentru a ajunge la deznodamantul cerut de istorie sau de scenarist.

O interesanta pendulare intre perioada de inceput a scrierilor lui Shakespeare, odata cu anii in care regina era mai zburdalnica si oarecum feminina (Vanessa Redgrave parca s-a nascut batrana- desigur acest lucru nu are nici o legatura cu talentul ei) si perioada finala in care toate sau aproape toate personajele predau armele si se retrag in imparatia celor definitv tacuti.

Filmul merita vazut pentru modalitatea in care sustine aceasta ipoteza oarecum surprinzatoare, dar si pentru ilustrarea unei epoci ciudate, in care teatrul era mai degraba distractia oamenilor de rand si mai putin a capetelor incoronate, unii dintre mai marii vremii  considerandu-l erezie. In ce masura acesta este adevarul despre marele Will, e greu de concluzionat. Poate fi o simpla fictiune sau poate  ca nu…