In ce masura ne dorim o constanta in viata noastra?

Realizez adesea ca dupa ce lucrurile pe care mi le doresc,se intampla,incep sa ma plictisesc de ele.Spre exemplu: daca e soare toata ziua,imi doresc un fir de nor.Daca sunt in mijlocul unui grup de prieteni,ne simtim bine,radem,povestim,dupa un timp obosesc si tanjesc dupa linistea mea de acasa.
De ce nu ne putem multumi cu aceeasi mancare in fiecare zi si cautam cu inversunare diversitatea? E vorba de o stare de neliniste continua,de neimpliniri in alte planuri,sau pur si simplu dorinta de a marca o zi altfel,decat celelalte de pana acum?

Ca un exemplu,cunoastem cu totii genul de femeie agasanta care te agata in tramvai ,iti povesteste o gramada de lucruri care nu te intereseaza,te trage de limba sa-i destainui amanunte picante ale vietii tale si pe care te stradui de fiecare data sa o ocolesti cand o vezi in statie. Te ascunzi dupa un stalp,te faci mica pe scaun,poate-si gaseste o alta victima si ai scapat!
Ideea e ca dupa ce scap de ea zile in sir,parca ajung la concluzia ca mi-e un pic dor de ea,parca nu ma zapacea chiar atat de rau,hmm,avea (rar!)si subiecte interesante si incep(da,incredibil!) sa-mi lungesc gatul dupa ea 🙂
Evident ca dupa prima intalnire prelungita pe parcursul mai multor statii,incep sa-mi amintesc de ce eram atat de pornita si ma ascund din nou!

E clar,sunt un dusman declarat al constantei…sau nu?!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s