Practica la struguri

E toamna, s-au copt strugurii, a inceput scoala. Ma duc inapoi cu gandul la saptamanile de practica, la struguri. Diminetile erau odioase ma trezeam cu ura adanca, ne adunam in fata liceului, era frig, ne urcam in niste junghiuri de autobuze si plecam drum de vreo ora jumate, doua, departe de lumea dezlantuita. Cat mergeam pe asfalt era ok, mai rupeam un cantecel, imparteam provizii, dar cand intram unde se „topise asfaltul”, era jale. Se facea un praf, care se insinua la fiecare groapa luata mai in viteza, astfel incat la destinatie ne scrasneau dintii. Pentru dezmortirea oaselor si curatarea plamanilor, faceam si o plimbare intre lunga si cat-naiba-mai-e-de-mers-pana-ajungem-ca-marsaluim- deja-de-juma-de-ora?

Randurile care trebuiau culese erau uneori extrem de lungi, iar cosurile in care culegeam, se ingreunau pe masura ce ne indepartam de capat. Aveam norma si profesoarele ne grabeau, sa ne incadram in cantitatea ceruta. Unii mai furau cosurile colegilor, de pe alte randuri si faceau norma rapid. Mi-a iesit si mie figura de cateva ori. Nu de cate ori as fi dorit eu! Era distractiv cand oboseam  sau ne plictiseam, ne asezam la umbra, mai multi la barfa si dupa un timp se prindeau profii ca ceva nu e in regula, nu mai iesea nimeni din vie.

La o rupere de ritm, am descoperit la capatul indepartat al randului , o padure. Parca se terminase pamantul brusc, ca sa inceapa cativa metri mai jos. Lumina era filtrata printre crengile copacilor, crescuti cateva niveluri mai jos si totul avea o stralucire de miere, intr-o dupa amiaza calduta de septembrie. Era liniste, singura miscare erau gazele micute care zburau printre fragmentele de raze, zboruri fine, fara nici un zgomot care sa tulbure vraja. Ne-am asezat pe iarba, privind increduli la spectacolul dat de natura in fata noastra. Razele care reusisera sa strabata desisul de crengi, tremurau lin, fire de praf dansau,dand luminii un aspect aproape palpabil.

Toate momentele frumoase dureaza putin. A aparut masteroaia c-o falca in cer si una in pamant si ne-a spart frumusetea peisajului, punandu-ne prozaic la munca. Ne-am urnit cu parere de rau si am reluat indeletnicirea plicticoasa, strangerea „kilometrilor” de struguri.

Alaturi de amintirea cu padurea, este si una olfactiva: cat de imbatator miros unele soiuri de tamaios si parca in memoriile mele via cu frunzele ruginite miroase dulce, aroma de vanilie, de vara inchisa in boabe zemoase. Fug sa cumpar struguri!

2 thoughts on “Practica la struguri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s