Istoria Timisoarei: Turnurile de apa

Cum ziceam intr-un articol anterior, trec zilnic pe langa diverse monumente, cladiri vechi, statui, constructii a caror istorie mi-ar placea sa o cunosc. Drept urmare m-am hotarat sa caut informatii despre „Turnurile de apa”, pe care le vad mereu strajuind distant o zona marginasa a orasului, dar inaltandu-se interesant deasupra coronamentului copacilor inca verzi si a caselor vechi, in buna parte atinse de patina necrutatoare a timpului.

Iata ce am aflat:

E unanim stiut ca Timisoara a fost construita intr-o zona mlastinoasa si destul de greu de alimentat cu apa potabila. Solutiile vremii includeau forajele de mare adancime si ridicarea unor turnuri , pentru cazul in care orasul ramanea in pana de apa. Primul turn a fost ridicat in anul 1914 si al doilea dupa doi ani si puteau constitui rezerva de apa a orasului timp de patru ore, in cazul in care sistemul de aprovizionare central ar fi avut probleme.

Arhitectura turnurilor este lipsita de decoratii exterioare, avand forma unor cilindri cu partea superioara mai bombata si terminata cu un varf ascutit. Partea inferioara prezinta un sir de ferestre in spirala, luminand scara interioara de acces. Acoperisul ascutit are o lanterna.

Arhitectul turnurilor Szekely Laszlo a fost un nume extrem de apreciat al vremii care si-a pus amprenta pe multe constructii din oras, introducand un stil nou prin elemente care depasesc canoanele arhitecturale ale vremii. 

Functionalitatea turnurilor era asigurata de lucratorii care locuiau chiar in incinta lor, fiind dotati cu telefon prin care comunicau nivelul apei din rezervoare. Din pacate, acest sistem bazat pe acumularea de apa din timpul noptii in rezervoare aeriene (castele de apa) a inceput sa fie depasit, datorita maririi consumului de apa, in jurul anului 1940 si s-a renuntat la el.

Aceste turnuri la ora actuala sunt in paragina, datorita refuzului oficialitatilor de a incerca, macar sa le introduca in circuitul turistic. S-a obiectat ca scarile in spirala ar fi extrem de inguste si chiar periculoase pentru copii. Ma gandeam la scara ametitor de spiralata a Moscheei din Constanta  sau la accesul in Turnul cu ceas din Sighisoara. Greu accesibile si totusi valorificate. E drept ca nici zona inconjuratoare nu arata deosebit, dar aceste constructii se remarca prin statura supla si starnesc curiozitatea trecatorilor, chiar daca se macina incet in uitare.

sursa foto

Anunțuri

4 gânduri despre „Istoria Timisoarei: Turnurile de apa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s