Vizita la stana

Intr-una din excursiile din vara aceasta, atrasi de reclama pe foi de hartie scrise cu pixul, oarecum inteligibil si presarate din loc in loc pe copaci, prinse in pioneze, pe tot parcursul drumului de la Dumbrava pana dupa Moara (undeva langa Herculane), am decis sa facem un popas la Stana, popas care promitea mamaliga cu branza, direct de la sursa.

Pentru mine, etern copil al asfaltului, aceasta vizita constituia o premiera, habar nu aveam cum arata o asemenea locatie de aproape. Peisajul, ca si drumul pana acolo, a fost de o frumusete salbatica si faptul ca traseul e mai putin cunoscut, il face sa-si pastreze farmecul locurilor inca nedistruse de om.

Ne-au intampinat un om batran, in jur de vreo 70ani, dar cu miscari destul de agile, dornic de o tigara si de o vorba cu oameni noi. Nora lui, genul de femeie frumoasa, rosie in obraji, cu ochii razand, ne-a poftit in curtea micuta, imprejmuita de un gard facut din trunchiuri subtiri de copaci. Oile erau parcate mai la umbra, iar conditiile erau ca la tara, pe vremuri. Am luat loc pe o bancuta acoperita cu un tol in mai multe culori, in vreme ce femeia ne gasea pentru fiecare, un scaunel, o lavita joasa, straduindu-se sa ne simtim comozi scutiti de soare, dupa urcusul anevoios. Trecand de lipsa apei curente, a catorva muste si a conditiilor probabil precare de igiena, am inceput sa observ pe indelete locul in care traiau acesti oameni. Din pragul usii am aruncat o privire in interior. Sora femeii, era tabarata in pat, rupta de oboseala, carase peste munte, in spate, proviziile necesare gospodariei. M-am gandit cu groaza ca eu abia am urcat cu un rucsac in care cel mai greu lucru era aparatul foto! Camaruta includea in afara de pat, o plita micuta cu lemne, care banuiesc ca servea si pentru incalzit incaperea si pentru gatit. Cateva obiecte de bucatarie incheiau mobilierul precar. Ca frigider foloseau apa rece din izvorul ce se auzea curgand in apropiere si pe care-l gustasem si noi cu putin timp inainte: rece si bun! Malaiul din care se fierbea mamaliguta, fusese obtinut la moara actionata tot de izvor si aflata usor mai la vale.

Sotul femeii lucra la oras, facea naveta peste munte zilnic si ne intalnisem cu el pe drum, intra seara la serviciu. M-am uitat la ceas plecase la ora 13 de acasa. M-am gandit cand are timp omul sa mai si doarma, cu un asemenea traseu lung de strabatut? Au casa undeva in sat, dar stau acolo doar iarna, in rest locuiesc in varful muntelui cu oile.

In ciuda lipsurilor, femeia nu s-a plans nici o clipa, povestea cu un glas plin de viata ca a avut un accident rau de masina, abia au refacut-o si ca nu stie sa faca mare lucru. Ce sa faca ea la oras? Ea la stana e buna, munceste  cat o tine sanatatea, ca doar n-o sa stea beteaga in pat. O gandire de bun simt si fara sa vreau mi-a fugit gandul la copiii cunostintelor mele din oras, de peste 25 ani, in putere, care taie de ani de zile, frunze la caini. Folosind cuvinte alese, ne-a servit cu 4feluri de branza: cea mai delicioasa urda gustata in viata mea, un cas usor sarat si ceva tipuri de telemea mai mult sau mai putin sarata, alaturi de mamaliguta. Portia era imensa. Abia am reusit sa ciugulesc. Vazand ca fiica-mea, oripilata de conditiile existente, nu voia sa manance, femeia i-a aratat un pahar curat si a tentat-o  cu lapte de oaie. Am gustat si eu, era delicios.

In timp ce mancam ne-a explicat cum norii ocolesc zona, astfel incat ploile presarate cu tunete si fulgere nu ajung acolo, decat foarte rar. Totusi amenintarea ploii ne-a facut sa ne luam „la revedere” mai repede decat am fi dorit. Locul parea uitat de timp, iar oamenii ofereau ospitalitatea aceea original romaneasca, din suflet, oferindu-ti din prea-plinul inimii lor. Poate conditiile nu multumeau niste fete mai simandicoase, dar optimismul, lipsa barfei si a plangerilor continue, moralitatea, simplitatea si respectul fata de oaspeti, meritau toti banii. Un exemplu ca nu conditiile grele ale traiului ne fac rai, ci faptul ca nu stim sa multumim pentru ce avem. Sunt oameni pe care viata grea nu-i darama, ci-i oteleste si-i provoaca sa nu se lase infranti. Poate nu stiu sa traiasca altfel sau au un mod diferit de acceptare al sortii. In orice caz am plecat de acolo bine dispusa, luaind cu mine  dragostea de viata si frumusetea locurilor.

Anunțuri

4 gânduri despre „Vizita la stana

  1. povestea asta imi aduce aminte de escapade similare facute prin liceu/facultate cind inca mai aveam fibra sa merg la munte cu cortul, departe de asfalt pentru o saptamina – doua incit la intoarcere imi dadeam seama ca uitasem feelingul pasului pe asfalt. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s