Examen la Scoala de soferi

N-am fost niciodata o impatimita a volanului, am considerat condusul ca o necesitate. Aveam la vremea aceea doua masini la dispozitie( nu ambele ale mele!) deci era loc de dat in stamba si mi se itise o provocare: pot sau nu sa reusesc?

Dupa o scoala usurica si halit manualele cu tot cu scoarta, m-am prezentat la examen. Am dat sala si am luat-o cu brio( a fost de departe cea mai simpla teorie de invatat din cariera mea de piatra de examene de pana acum). Ne-am incolonat masini si aspiranti la titlu si am demarat usurel. Spaima cea mai mare era o oprire in panta, chiar cativa metri la iesirea din curte. N-am fost eu prima, am facut o cruce in gand si mi-am calibrat ochelarii sa vad ce se intampla mai departe. Drumul pana la soseaua principala era un fel de alee fara semne de circulatie sau dunga de demarcatie a celor benzi. Vreo cateva tinerele se tot urcau conduceau 5metri si coborau radiind din toti obrajii. M-am gandit, hai ca-i ok, asta pot s-o fac si eu! Atat ca zona cu peisaj simplificat s-a terminat si am intrat intr-una din cele mai tranzitate cai de intrare in oras: Calea Sagului. Hait! Se complica situatia. Deja inima imi urcase in gat, presupun, altfel nu-mi explic cum pulsa printre amigdale, mainile imi transpirau abundent, o timida balta se itea pe podeaua masinii, iar urechile imi vajaiau de parca mergeam cu un avion incomplet izolat fonic( da! stiu ca nu exista, dar eu simt complicat!)

A venit intr-un final si randul meu, moment in care politistul-examinator a coborat si a disparut intr-o cladire de pe marginea drumului unde se comercializau masini. Acum, privind cu maturitate in urma, inclin sa cred ca a facut un drive-test prin oras la ora de varf, cu mici devieri de drum lugoj-buzias-arad, altfel nu-mi explic cum a putut sa stea mai mult de o ora inauntru. Timp in care eu, ati ghicit! am fiert la foc mic, inabusita de emotii si aproape isterica de stres si dorinta de a-mi arata „ne-cunostintele” in materie de condus. Cu totul neasteptat a aparut turbat si a latrat duios „da-i drumul”. Am demarat domol si am intrat in modul exersat la scoala, ajungand intr-un trafic aglomerat la maxim, printre camioane si tot felul de masini turate si incinse de atata vanzoleala. Tipul spumega in continuare si m-a gratulat cu o remarca acida” sa nu te mai prind ca pui frana cu ambreiajul!” Ei,da! acesta a fost momentul in care m-a rupt in doua. La vremea aia habar n-aveam, ca se poate pune frana si fara si ma uitam in teroare crescanda cum se apropie masina din fata. Gatuita si periculos de aproape de a ma face pilaf, intreb „acum pot sa pun frana?” Examinatorul furibund a urlat „Normal!!!”

Nu ma descurc prea bine cu cei care urla extrem de aproape spre direct, in urechile mele, asa ca piciorul de pe acceleratie a inceput sa tremure convulsiv si masina sa moara, de vreo 100ori in 3 secunde. Totul a culminat in sensul giratoriu unde ar fi trebuit sa dau prioritate la un autobuz, dar cred ca dupa atatea urlete, putea sa vina si Intercity de Budapesta cu 50 vagoane de marfa, ca nu m-as fi prins ca trebuie sa-i fac loc! Drept urmare m-a poftit jos si mi-a urat „te pregatesti si vii data viitoare!”

Am fost devastata, infranta si umilita la modul superlativ pentru mai multe vieti. Adevarul e ca habar nu aveam sa conduc, eram nesigura si obisnuita sa execut intocmai ceea ce comanda instructorul, fara sa-mi folosesc mintea. As fi fost o particula browniana, misunand periculos intr-un univers ale carui legi nu le cunosteam destul.

Anunțuri

20 de gânduri despre „Examen la Scoala de soferi

  1. Oooo, câți șoferi ”cu experiență” sunt brownieni de-ăștia!
    Adevărul e că și pentru condus îți trebuie oarecare talent. Soră-mea, de pildă, nu-l are, drept pentru care, după ce a făcut de vreo două ori școala de șoferi, a decis să nu se prezinte la examen. În America însă a condus, asistată de un văr de-al ei, vreo 400 de kilometri. Pe drumurile lor nu i s-a părut deloc dificil. La noi însă, cred că e nevoie să ai calitățile unui pilot de vânătoare ca să scapi întreg din trafic!

  2. 🙂 🙂 🙂 foarte haioasa povestirea, m-a amuzat teribil si am ras cu pofta. Probabil ca n-au fost placute momentele de atunci, dar cel putin a iesit o poveste pe cinste. Ce sa-i faci, nu le poti avea pe toate 🙂

  3. adevarul e ca eu nu am permis, desi ma pregatesc de ceva vreme sa fac scoala de soferi, dar daca politistul ar fi urlat la mine, lua una peste freza de-i sarea cascheta. Eu stiu ca trebuie sa ma respecte nu sa fie bou daca ma examineaza.

  4. Nici eu nu am permis desi este ceva ce imi place…am testat …dar la faza cu tipatul…i-am spus sotului :daca fac scoala asta, candva, ii spui aluia ca daca tipa il las singura in masina si merg pe jos.Inca am retineri in a o incepe…

    • dupa ce am luat carnetul, tot urla companionul la mine, bine si faceam greseli. la o intersectie mi-a sarit mustarul si am plecat de la volan. l-am lasat acolo si m-am intors pe jos acasa 😛

  5. De invatat sa conduci cu adevarat vei invata dupa ce iti iei permisul. Sau in traficul din Bucuresti. Talentul ala de pilot la volan este necesar oriunde altundeva in afara de drumurile publice. Daca e nevoie sa-ti pui la treaba talentul pe care il ai pe drumul public, sa ma anunte si pe mine cineva, sa ma feresc de soseaua aia. Pe langa experienta, care se acumuleaza in timp, la volanul unei masini obisnuite, diferenta intre soferi o face timpul de reactie si capacitatea de previziune. E bine sa „vezi” dinainte situatiile ce se pot ivi intr-un loc sau altul in trafic, chiar daca nu se intampla… dar e bine sa fi pe faza. Am ajutat vreo 2 colege de serviciu cu volanul pana acum. Erau la fel de sperioase la inceput. Acum as avea curaj sa merg cu oricare din ele oriunde, indiferent de trafic. Se poate, nu-i fizica cuantica. Problema in ziua de azi e ca nimeni nu mai invata elevul-sofer sa „asculte” masina… ca saracele „spun” singure cand nu faci bine ceva. Mult mai cinstite decat oamenii, din punctul asta de vedere …

    • ideea e ca pana la urma l-am luat,povestea e veche, am si condus zilnic vreo 2ani. tot de vreo 2ani nu mai conduc din lipsa de obiectul muncii. uneori mi-e greu dar nu pot sa zic ca-mi strica miscarea aceasta obligatorie pe jos din fiecare zi.

  6. Am zis asa fiindca tu nu te simteai sigura pe tine, atat cat se poate la cineva care da pentru carnet.
    Cat despre cat sti sa conduci, sunt de acord cu Pacatosul. Scoala si examenul atesta ca ai minumul de cunostinte teoretice si practice ca sa iesi pe strazile orasului. Sofer cu adevarat esti abia dupa vreun an. Si asta daca conduci zilnic. 🙂

  7. Pingback: O mână de frunze şi un premiu din suflet « Noaptebunacopii's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s