Ziua mortilor

Sau sarbatoarea crizantemelor! Parca nici intr-un an cei din piata nu au avut o asa mare varietate de crizanteme, de la ghivece cu flori dese si mici, la marimi impresionante de boluri pe care abia le-ai putea prinde cu doua brate si din care rasare aproape-un-copac in nuante ruginii.

Cel mai mult mi-au placut cele ca niste galusti ciufulite in culori de la galben stralucitor la alb si de marimi impresionante, unele mai mari decat pumnii mei. De fiecare data cand le vad, as cumpara macar cate una din fiecare, dar in vaza am senzatia ca-si pierd stralucirea. Cel mai bine le sta afara in aerul racoros al toamnei, caldura din casa le stinge si devin obisnuite. Spuneam aici ca ador culorile si aici despre nuantele toamnei. Mi-a intrat mie in cap ca imi sta bine cu paleta aceasta de culori incluzand portocaliu,visiniu, rosu, galben, ocru, maro si toate amestecurile ce deriva de aici.

Dupa ce am cumparat cateva buchete, ne-am indreptat spre cimitir. Datorita faptului ca am mers cu o zi mai devreme, decat sarbatoarea propriu zisa, a fost putina lume si m-am lasat cuprinsa de liniste si soare, am admirat aranjamentele florale discrete dar atent migalite(pe un mormant era facuta o cruce din crizanteme mici albe si inconjurat tot cu altele mici roz-visinii). Am salutat in tacere ingerii de piatra, balerina odihnindu-se pe piciorul pliat sub ea si tu-tu-ul aranjat cu arta, statuile gratioase care strajuiesc de multi ani niste morminte vechi a caror nume nu se mai disting. E frumos gandul ca dupa ce nu mai suntem aici, ramane ceva in urma noastra, o marturie care rezista intemperiilor si uitarii oamenilor. Trecand pe langa mormantul unui aviator, avand o aripa albastra drept simbol, fiica-mea m-a intrebat daca a fost surfer. Apoi a ras si ea…de unde valuri?

Am aprins lumanari, am incercat prin amintiri calde sa-mi reamintesc anii cand oamenii acestia mi-au fost alaturi, cand credeam ca vor fi mereu cu noi. Pentru noi sunt rude usor indepartate…am remarcat cu tristete ca doar pe noi ne mai interesau. Viata merge inainte…ne obisnuim si cu bune si cu rele.

M-am bucurat ca mi-am invins toropeala de dupa pranzul de duminica si ca i-am onorat pe toti cei care odihnesc departe. Cu varsta, spatiul nu mi se mai pare infricosator, iar in soarele bland de octombrie, in miros de crizanteme, e ultimul loc unde mai poti aduce un omagiu cuiva care nu mai e printre noi. La remarca fiica-mi „de ce sa vii aici, ei nu sunt aici!” am ramas cumva pe ganduri. Nu sunt nici in alta parte si atunci prefer sa ma gandesc ca ma asculta si ma privesc cu drag aici, in rarele ocazii cand aduc o floare la mormantul lor.

Anunțuri

10 gânduri despre „Ziua mortilor

  1. eu am fost vineri si sambata la ai mei la mormint. sunt inhumati in cimitirul catolic , pentru ca bunicii paterni au fost catolici. e frumos cimitirul lor, e tot timpul aranjat si te obliga sa nu ramai in urma. la sarbatoare nu am fost, s-a tinut ieri. nu ma mai duc de vreo 5 ani. vin niste drojdioase de babe care tot trancanesc si se tot baga in seama, m-am repezit la ele pentru ca mi-au furat cetina de brad pe care o adusesem sa-mi decorez mormintele, le-am facut cum mi-a venit la gura si nu m-am mai dus la celebrari din astea. anul trecut am fost la maramures, la iluminatie, de 1 noiembrie si am ramas cu gura cascata. aia au un adevarat spectacol de ziua mortilor

    • si aici e frumos noaptea. fiecare mormant are presarate lumanarele in forme diferite si de la distanta ai senzatia ca-s licurici,care palpaie in bataia vantului. e o senzatie de calm, de intalnire intre lumi, oameni care povestesc cu voce domoala langa morminte. a disparut disperarea aia furioasa si s-a instalat acceptarea.

  2. același drum îl voi face și eu, dar sâmbătă, pentru că în religia ortodoxă moșii de toamnă sunt în prima sâmbătă a luni noiembrie.
    îmi plac și mie crizantemele, dar cum spui, le prefer în toamnă…

    • la noi, in zona, s-a sarbatorit duminica asta, dar sunt mai multe cimitire in oras si fiecare sarbatoreste altfel. „ziua mortilor” stiam eu ca la ortodoxi, este in „duminica tomei”. datorita nemtilor si ungurilor, destul de numerosi in trecut, s-a imprumutat si ziua aceasta de la ei. nu vad nimic rau, o cinstire in plus nu strica!

  3. Mda… si noi am fost sa facem curat la tata, desi eu nesilita n-as pune piciorul in cimitir. Vorba fetei tale, nici eu nu-l simt ca fiind acolo. Pe cand acasa, unde avem atatea amintiri…

    • poate si din cauza ca sunt mai in vars… baba! ca voi…dar cimitirul in plin soare bland imi da un sentiment de liniste, ca un parc, dar lipsit de tipete,rasete…tocmai bun de pus gandurile in ordine. D-zeu sa-l odihneasca!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s