Putem trai fara vise?

Se poate sa nu-ti doresti nimic? O casa mai mare, o masina mai performanta, cateva accesorii noi cu bobite in carate cat mai numeroase, niste haine noi? Un partener nou de viata sau imbunatatirea celui existent cu bani, kile mai putine, sa stea mai mult pe acasa, sa puna masa si sa nu mai „priveasca atata focul”? Un serviciu nou? Un sef mai bun sau postul colegei, mai apreciat si remunerat mult mai gras? Un concediu langa o mare albastra unde nu au auzit niciodata de iarna, iar nisipul e mereu alb si nu intra in bikini, pardon, papuci? O calatorie intr-o tara cu obiective multe de vizitat, cu aparatul de fotografiat dupa gat si cu ochii la toate lucrurile ce pot fi luate sub forma de poza, acasa, ca amintire?

Se poate trai fara vise? Se poate uneori, cand viata ti-a dejucat planurile de atatea ori, incat ai obosit sa mai speri si traiesti cu bucuria descoperirii unei noi zile, cu faptele care o pot transforma in ceva unic sau care o lasa a fi doar o zi linistita, in care nu s-a intamplat nimic rau. Nu-ti mai doresti nimic, pentru ca esti multumit cu ceea ce ai, casuta e ok, masina ai avut, dar mergi pe jos de cativa ani si n-ai murit( dimpotriva! ai un fizic bine intretinut si nu pierzi ore in intersectii), hainele, accesoriile, parfumurile au devenit doar niste lucruri care te imbraca, dar nu sensul existentei tale. Realizezi ca jobul nu e cea mai mare realizare a fiintei tale, dar sunt si zile in care esti apreciat si ceea ce este esential, poti plati facturile si nu depinzi de nimeni. Partenerul de viata este un om langa care ai petrecut prea multi si buni ani  ca sa-l poti aprecia suficient si decizi sa-l pastrezi. Pana la urma toate relatiile ajung in acelasi punct de patinare, chiar daca incerci mereu un alt om.

Probabil si visatul are rostul lui, sa te impinga inainte sa realizezi lucruri deosebite. Poate tine de varsta si lipsa sa, e primul semn ca imbatranim. Eu o numesc intelepciune, o acceptare normala a situatiei existente, recalibrare a dorintelor si multumire sufleteasca. Daca nu speri, nu poti fi dezamagit.

Cu toate acestea uneori simt ca o pierdere faptul ca nu ma mai pot ridica in vazduh, sa visez la de toate, fara teama ca nu se vor implini sau ca ma voi trezi prea iute. Alung tristetea, imi dau capul pe spate, privesc in ochi cerul albastru intens si hotarasc sa ma bucur din tot sufletul pentru ceea ce am. Pierderi suferim mereu, important e sa reusim sa gasim o modalitate sa mergem inainte si de ce nu…pentru cei care inca mai pot: sa visam!

27 thoughts on “Putem trai fara vise?

  1. Fain de tot.
    Ai pledat și pro și contra, lăsându-ne oarecum fără replică.
    Ei bine, eu sunt la faza în care încerc mereu să-mi amintesc să mă bucur de ceea ce am deja, dar n-am încetat să visez. Am avut și perioade din astea anonirice. A fost ca o mortificare. Firea mea optimistă le-a depășit însă.

    • in timp ce scriu, incerc sa nu transmit o senzatie de tristete, ideea e sa impartasesc o stare tonica…ca necazuri are toata lumea!
      asa ca daca o iau prea pe tarla, schimb nota, macar la final. sper ca totusi sa gasiti ceva de zis, nu le-am acoperit eu pe toate 😉

  2. e foarte tonica starea transmisa, ca un bob de arsenic!!!
    nu mai visez nimic! nu mai vreau sa visez la nimic! ma bucur ca de fiecare data am infruntat ce n-am putut sa ocolesc, pentru ca nu pot numi „depasit”. ca sa depasesti, inseamna ca ocolesti, dar eu n-am avut bafta de ocolisuri. deci n-am nici un vis, lucrez pe principiul let it be, cuplat cu stand up and fight! sau keep walking!

    • stiu si asta, dar undeva acolo adanc mai exista o speranta mica…si o bucurie ca putem si incercam, sa trecem peste orice. nu mor caii cand vor cainii!
      se pare ca pentru unii oameni viata ofera doar urcusuri. coborasurile…ori sunt prea scurte ori chiar nu exista! avea doru davidovici o carte care mi-a placut mult pe vremuri „ridica-te si mergi!”

  3. ”Se poate trai fara vise”?
    Asta NU! 😛
    ”Probabil si visatul are rostul lui, sa te impinga inainte sa realizezi lucruri deosebite”
    Cu siguranță! 😉
    Am realizat ce mi-am propus în viața, atât profesional, cât și familial. Dar, uneori aș vrea să mă reinventez, ca să folosesc un termen la modă, care aici se potrivește. Să redevin artistul plastic, preocupat de atelier, de expoziții, așa cum eram între 20 și 30 de ani. Atunci am avut 10 expoziții : 8 în țară și 2 în străinătate…alte vremuri!
    Am timp, am și condiții (nah, n-am atelier, dar sper că UAP-ul va pierde clădirea aia luată cu japca, și așazișii artiști, care locuiesc și fac mâncare pe reșou acolo, să se mute și să-l adjudecăm noi, cei care merităm acel spațiu, pentru creația artistică, nu pentru alte chestii…).
    Dar multe nu aș schimba. Nu sunt frustrată. Dimpotrivă, uneori mă simt chiar norocoasă. Un parfum creat de mine și mai multe cărți ilustrate de mine, asta îmi doresc acum și nu am…încă! 🙂

  4. Pai, trebuie sa ne punem fiecare papucii. Nu poti sa participi la o astfel de discutie vorbind asa, la modul general. Eu nu as putea trai fara vise. Iar visele mele- hai sa le spunem mai pragmatic planuri- incep chiar din timpul in care un altul se consuma. Iar daca nu as mai visa la nimic … Nici nu pot sa ma gandesc la o astfel de varianta. Pentru ca nu stiu cine as mai fi.

  5. Intr-un moment de cumpana, a trebuit sa ma … resetez si, dupa cum bine zici, sa-mi recalibrez si dorintele. Intr-adevar, cu inaintarea in varsta, devenim mai intelepti si realizam ca sunt mai importante valorile spirituale, decat cele materiale. Asa ca nu visez la o casa mai mare sau la alta masina, ci sa am timp (si ceva bani) sa merg la un spectacol de teatru, la un concert cu muzica de calitate, la o lansare de carte, intr-o excursie de week-end in oraselul meu de suflet, Salzburg.

  6. o viaţă fără visuri e ca o cană de ceai goală, în care nu torni niciodată apă. cum să se simtă mirosul de frunză, dacă nu e udată?
    sunt genul care îşi desenează visuri, îşi proiectează mental, în linii mari, ziua de mâine.
    ce face altul, nu prea mă interesează. ce nu am reuşit să fac din varii motive, iar nu mă interesează, decât în măsura în care eşecul este o lecţie de viaţă.
    seară bună să ai.

  7. Eu cred in puterea unui vis si pledez pentru asta!
    Nimic nu se poate face fara. Important, insa, este sa aleg eu ce ma va duce inainte: visul, ca motivatie pozitiva… ori cosmarul? Prefer intotdeauna sa-mi gasesc visul… Fac parte din cei care pot! Am zeci!!
    De fapt, stiu ca toti pot! Numai ca unii trebuie sa sondeze mai adanc in ei insisi pentru a da de el…

    La cat mai multe, implinite!

  8. Pingback: Putem trai fara vise? « Tabakera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s