O alta zi superba de toamna

Nu ma pot abtine sa nu remarc zilele acestea insorite si calde, cel putin in jurul amiezii, mai ales cand ma impachetasem deja, cu sperante si haine, de iarna. Parca fiecare zi e una furata de la anotimpul lung, cenusiu si rece. Toata saptamana am admirat oamenii imbracati subtire care se imbaiau in soarele prietenos, eu fiind la munci, asa ca azi dupa ce am alimentat familionul, am iesit sa ma bucur de astrul inca generos.

Desigur ca nu ma asteptam sa fie atat de cald, motiv pentru care am carat si geaca in maini, ca sa ma chinui cu ea de cate ori voiam sa fac o poza si un vanticel usurel misca frunzele sau florile, exact cat sa-mi iasa neclara chinuiala. Aveam castile in urechi, cureaua de la husa aparatului foto dupa gat, telefonul cu muzica, in buzunarul de la blugi suficient cat sa nu ma pot apleca fara sa ma impunga hotarat si doar o mana libera. Evident ca aceasta nu m-a impiedicat sa pozez tot ce a mai ramas colorat in materie de frunze, copacei, flori, arbusti, crengute.

Un lucru ce m-a bucurat a fost faptul ca in sfarsit! am reusit sa pozez niste trandafiri micuti de o culoare superba portocaliu-rosie, care au inflorit toata vara si inca presteaza constiinciosi si-mi bucura diminetile adormite, cand abia ma tarai catre lucru.

Nu prea am intalnit oameni, nu ca m-ar fi deranjat situatia asta, oricum nu-i auzeam daca vorbeau cu mine, cu urechile la piesele difuzate de Kiss; cred ca la un moment dat si fredonam…Ideea e ca pe o banca erau doi pensionari, el vizibil interesat la ce fac eu pe la garduri. Era rasucit la 180grade de postament, mai avea putin si-i ieseau ochii prin ochelari de curiozitate si arbustul dintre noi, inca de jumatate infrunzit il impiedica sa vada ce fac exact. Nu l-am bagat in seama, mi-am vazut de treaba doar ca in momentul in care am trecut prin dreptul lor, nu s-a mai stapanit si m-a intrebat „ce filmati?”. Sunt un om rau daca recunosc ca am fost tentata sa-i spun ca-s de la tv si ii dau deseara la emisiune, sa stea pe aproape? M-am abtinut cu regret si i-am raspuns ca fac poze la flori si tot interesul lui s-a stins, cu un „aaaaaaa” plicitisit. I-am lasat sa ma barfeasca, oricum nu-i auzeam si am cautat culori. Putin mai tarziu pe o alta strada un altul ranjea la mine. Am vazut ca dadea din buze, dar am dorit sa-mi inchipui ca nu vorbea cu mine. Mi-e drag de ei cand vorbesc ca sa se afle in treaba sau sa batjocoreasca ce fac eu, iar eu ma prefac a nu-mi da seama ca vorbesc cu mine. El probabil repeta de cateva ori ceva si la final, ma fac a realiza „a! cu mine ati vorbit?” Imi scot castile lent, toata un zambet si-l aud zicand pe un ton „faceti poze la florile alea,aha!”. Dupa ce vorbise o vreme singur s-a dumirit ce execut si a constat fericit ca i se dezlegase misterul. I-am zambit si am degajat terenul.

N-am mai intalnit alti curiosi, dar ora petrecuta printre culorile toamnei, printre atatea soiuri, marimi si culori de crizanteme, trandafiri inca frumosi, cativa copaci cu frunzele inca verzi sau aramii, mi-au intarit convingerea ca si daca ne-a speriat cu cateva saptamani in urma, iarna ne mai da un ragaz mic, pe care ar fi bine sa-l petrecem afara!

Si la voi e soare?

Anunțuri

18 gânduri despre „O alta zi superba de toamna

  1. Zile foarte frumoase, trebuie să mă împrietenesc și cu toamna, eu fiind un fan al primăverii-verii! Dar toamna asta e teribilă, azi au fot 19 grade C la Cluj și am cutreierat , însoriți și dotați cu aparatele de fotografiat, Grădina Botanică, splendidă și rămasă fără frunze, dar cu…trandafiri boboci puternici, privind sfidători către obrazul palid al toamnei.
    Acum am pe rol site-ul agenției noastre de design de brand și te invit să-l accesezi de la mine. 😉 Dar curând voi posta fotografiile făcute azi în botanica clujeană, care sigur vor fi pe placul iubitorilor de…orice anotimp! 🙂

  2. Îmi place cum ai aranjat fotografiile, cromatic se creează o compoziție foarte agreabilă, tentantă, iar trandafirii, ale mele preferate flori, sunt deosebiți. Și puternici! O seară de vis! 🙂

  3. Au fost cateva zile minunate de toamna si la mine in Neamt.Soarele a incalzit orasul si sufletele noastre etalandu-si minunatele raze in toata splendoarea lor peste crestele muntilor si a dealurilor.A fost mai cald decat ma asteptam ( cum ai spus si tu) si un cer mai senin ca asta-vara! Minunat!!

    • e cam greu sa ma imbrac pt 7grade dimineata si aproape 20 seara.
      asa ca aleg solutie de compromis, mie bine dimineata si seara merg incet, sau cu hainele in brate. varianta inversa am testat-o si am racit deja de 2ori 😉

  4. si la mine e soare! parca nici vara n-a fost atat de frumoasa! ma tem doar de niste gripe si niste viroze care or sa atace la ca Waterloo! uite cum stric eu poezia! frumoase poze! poate faci un calendar foto!

    • uzual pe la noi nu prea ninge. mi-e greu sa spun daca e bine sau e rau. imi plac iernile blande cu zapada pufoasa si vreme domoala…fara geruri si vanturi taioase. vedem ce ne pregateste smechera asta de iarna 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s