Singuratatea o pedeapsa?

Citind ieri un blog, m-a surprins cat de singur se simtea omul de acolo si cata disperare se putea citi printre randuri. Stiu ca uneori lumea din jur pare sau este cruda, fara rabdare, egoista si intr-o continua viteza de a te da la o parte si a-ti lua locul. Dar nu trebuie sa uiti ca foarte important este cum gandesti tu si ce se gaseste in interiorul tau. Lumea te va privi exact cum te vezi tu si exact fata pe care o arati.

Daca felul tau de a fi este mereu trist, dezamagit, frustrat, incruntat, daca nu vei gasi o modalitate de a alunga toate astea si a regasi un zambet, oamenii te vor ocoli. Daca fiecare dezamagire o transformi in catastrofa, daca refuzi sa lupti cu viata de fiecare zi si nu faci un efort sa-i smulgi o bucurie macar, nu e vina lumii ca tu te vei simti exclus.

Fa pace cu tine intai, considera perioada in care esti singur, ca o relansare. Bucura-te de compania ta, intreaba-te ce ti-ai dori sa faci, macar in timpul liber, ofera-ti o bucurie, fa-ti o placere chiar mica si nu neaparat scumpa, deschide ochii si priveste in jur. Natura e surprizatoare in orice anotimp, iar anul asta parca s-a intrecut pe ea! Cand ai privit ultima oara cerul la asfintit fara sa te simti singur, dar sa vezi toate culorile imbinate ca un snop rosu, incandescent, de o frumusete atat de adanca incat iti muti privirea de teama sa nu te raneasca? Cand ai ascultat linistea padurii, fara sa o imparti cu nimeni, incercand sa adulmeci arome de cetina , murmur de izvoare ascunse si maturitate de arbori strajuind de veacuri? Cand te-ai lasat dezmierdat de soarele bland de toamna, calcand agale printre frunzele moarte si totusi in culori atat de vii?

Lumea nu se opreste pentru ca tu suferi sau te-ai hotarat sa-i intorci spatele, dar o poti face sa se opreasca sa te ia si pe tine in calatorie, in loc sa privesti spectacolul de pe margine. Esti tanar si ai multa viata inainte, nu te lasa doborat de nimicuri sau de oameni egoisti! Doar tu poti hotara daca ziua de azi va fi una fericita, plina de soarele din sufletul tau si intregit sau nu, de cel de afara. Fii darnic cu oamenii pe care ii intalnesti. Nu-ti gasesti calea ta, daruieste bucurie altora si toate se vor intoarce asupra ta in final. Lumea e ca o oglinda, reflecta exact ce oferi tu! Ai zambit vreodata unui necunoscut? Fara motiv doar pentru ca esti sanatos si te poti bucura de o zi…de vineri, de exemplu?

Sper sa stii ca ma refer la tine, chiar daca nu pun link din dorinta de a-ti respecta intimitatea. Daca te recunosti in postul acesta ai sa stii ca nu TOTI oamenii sunt rai si ca vei gasi o mana intinsa exact in locul unde te astepti mai putin. Iti doresc sa fii fericit si sa nu mai scrii niciodata posturi atat de triste si lipsite de speranta!

25 thoughts on “Singuratatea o pedeapsa?

  1. sper din suflet sa nu te fi referit la mine pentru ca asta ar insemna ca faci o MARE greseala si ca mai ales nu citesti un post pana la capat…

      • offf..mi-ai luat o piatra de pe suflet. Scuze si iti multumesc ca ma citesti mereu..d-asta eram si asa suparata..Sa stii ca de fiecare data astept parerea ta obiectiva.

  2. nu sunt specialista in foarte multe lucruri, dar, traversand o perioada din trecut, singura, pot sa descriu toata suma de trairi . lasa-l sa scrie despre asta, e bine, se descarca de tot balastul, chiar daca scrie trist. in felul asta incepe sa comunice! si eu am avut vreo 3 postari care veneau din prapastia sufletului meu. le-am imbracat in literatura, dar tot realitate nefericita erau! blogul era singurul meu prieten, asa e si la el. o sa treaca, la toti ne trece! stiu ca suna laconic, dar asta e adevarul!

  3. ” sa descarce tot balastul” , „astfel incepe sa comunice” ..nu sunt de acord cu asta…eu scriu pe blog mai ales literatura sau asta imi place mie sa cred, insa niciodata nu descarc acolo balastul, cu siguranta prin asta nu invat sa comunic, comunicarea se invata altfel, am foarte multi prieteni, sunt foarte vesela in viata reala, insa simt si inteleg durerile si framantarile oamenilor..fie ca sunt ale mele , fie ca sunt ale altora si cred ca trebuie sa le transpun in cuvinte pentru ca asta e darul pe care mi l-a dat mie Dumnezeu: scrisul. Postul de ieri era o metafora, tema era descoperirea de sine, cautarea noastra spirituala…. SPER DIN SUFLET sa nu te fi referit la mine pentru ca stiu si imi este drag ca ma citesti mereu. Dar daca nici tu nu ai inteles nimic si mai ales ai extras doar asta…. atunci…

  4. Sunt, din păcate, situații din care nu te pot scoate nici un zâmbet adresat unui necunoscut, nici cufundarea în splendorile naturii. Soluția recomandată de psihologi este epuizarea acelei stări prin concentrarea aproape obsesivă asupra ei. Se ajunge chiar la soluția de a fi izolat într-un spațiu oarecare și a fi lăsat cu gândurile lui, până când le va fi epuizat. Atenție însă! Pericolul cel mare urmează atunci când starea depresivă pare a fi depășită iar omul începe să zâmbească. Uneori, următorul act e unul suicidar.
    Așadar, doar un specialist îl poate ajuta pe respectivul. A nu se citi neapărat: psihiatru.

  5. draga mea, frumos demersul tău, indiferent pentru cine va fi fiind.
    ce vreau eu să spun? singurătatea este o povară, dar însingurarea este mult, mult mai cruntă. sigurătatea este unul ce tinde spre zero, însingurarea este zeroul din mijlocul mulțimii. și ne mușcă din suflete, mai mult sau mai puțin la un moment dat.
    singurătatea este vizibilă, o poți atinge. însingurarea este șarpele tăcut ce se înfășoară pe inimă. nu îl vezi niciodată venind, simți doar când veninul inundă arterele.
    ce putem face noi pentru prietenii aflați în astfel de situații? să le arătăm că ne pasă. să fim acolo. dar cel care trece prin foc este doar cel în cauză. noi putem aduce doar o picătură de apă pentru buzele însetate și toată înțelegerea noastră.
    singurătatea nu este niciodată o pedeapsă. 🙂

  6. greu! Si eu am vreo 2 prieteni care parca au intrat intr-o groapa adinca de potential si nu mai pot iesi de acolo. Pe de o parte cred ca s-au obisnuit atit de mult sa fie singuri incit le este greu altfel. Pe de alta parte … nu le convine situatia si ii deprima … Cum o dai, nu reusesti sa le faci pe plac!

  7. Pingback: Două mâțe Serafine! « Mirela Pete. Blog

  8. Niște cuvinte foarte frumoase.

    Sper ca toate acele persoane să realizeze ce spui tu.

    Eu nu știu de ce, în ultimă instanță, mulți se plâng de singurătate, când oricât de ra ar fi lumea din jur, avem o familie. O familie care ne poate fi sprijin, ajutor, prieten… da, uneori nici relațiile familiale nu sunt extraordinar de bune, dar un părinte, un frate, cineva tot e acolo. Sunt extrem de rare situațiile când o persoană nici cu un singur membru al familiei nu se înțelege…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s