La ce folosesc cuvintele?

La inceputul vietii folosim cuvintele sa transmitem o idee, sa ne exprimam o dorinta, sa aratam oamenilor ca existam si putem articula ceva. Cu timpul insa cuvintele devin un fel de paravan, pe care-l folosim ca sa ne ascundem sentimentele, dorintele, lucrurile ce ne bucura, un fel de scut de aparare.

Oare atat de adanc stim sa ne ranim unii pe altii incat nu mai avem incredere sa ne aratam adevarata fata? „da! asta sunt, daca vrei sa fii cu mine bine, daca nu, voi supravietui!” Care e rostul cuvintelor daca prin ele il invaluim pe cel caruia le adresam si-l facem sa creada sau sa spere, rostind jumatati de masura? Pentru ce ne-am exersa mintea incercand sa patrundem dincolo de cuvintele rostite , pentru a percepe fragmente de adevar, incercand sa ne imaginam, sa cladim idei folosind o baza care uneori nici nu exista?

Sau de fapt cuvintele asta sunt: o masluire a realitatii? Ar trebui sa ne astupam urechile la vorbele auzite(ca marinarii la cantecul sirenelor) oricum marea majoritate fara miez si spuse cu scopuri ascunse si sa privim la faptele celui care vorbeste? Cuvintele lipsite de fapte sunt goale, niste vorbe pe care le sufla vantul si le dezgoleste aratandu-le asa cum sunt, fara continut, inutile.

Cat din ceea ce rostim intr-o zi reprezinta cu adevarat crezul nostru si cat vorbe de complezenta? Vorbim pentru ca avem ceva de spus sau doar ca sa ne auzim sunetele vocii si sa ne amagim ca nu suntem singuri, sugrumand partenerul de discutie cu tot felul de nimicuri? Cat putem vorbi intruna fara rost? Cat timp credem ca vom putea amagi un om cu vorbe goale? Persoanele singure sau nefericite au drepturi in plus? Cand pui mana sa suni pe cineva, mai vrei sa-i spui si altceva decat extrem de inteligentul „ce faci?” Iti pui problema vreodata cand suni ca poate celalalt face ceva interesant si-l deranjezi sau poate e trist si i-ar prinde bine o portie de ras, in locul plangerilor tale interminabile?

Cuvintele deseori mint si creeaza iluzii. Rostite cu sarm la o ureche indragostita aduc alinare pentru un timp si o stare de confort. Chiar daca stim ca nu dureaza si nu sunt reale ne lasam amagiti sau amagim si noi la randu-ne. Reprezinta o unealta perfida, usor de utilizat si care loveste ca si bomba de cauciuc, intr-una fara oprire, odata ce ai lansat-o. O vorba spusa la nervi doare ani de zile si poate rupe o prietenie definitiv.

Putem sa ne ferim de cuvinte sau puterea lor patrunde inevitabil adanc si odata intrate le uitam greu sau niciodata? Presupun ca rostul initial al cuvintelor a fost sa ajute comunicarea si apropierea dintre oameni. De ce pe masura ce evoluam si devenim mai stilati, limbajul ne indeparteaza unul de celalalt? Poate a venit vremea in care ar trebui sa vorbim mai putin si sa invatam sa ascultam mai mult: pe noi insine, dar mai ales pe cei din jur. Sa cantarim atent si sa rostim doar ceea ce merita sa fie auzit! Ce credeti s-ar asterne linistea peste toate?

Cei care stapanesc cuvintele mai bine ca mine: Gabriela, Carmen Negoita, Gabriela Elena, Noaptebunacopii, Mirela, Teo Negura, Cristian Dima, Gabriela Neagu, Melami.

Anunțuri

31 de gânduri despre „La ce folosesc cuvintele?

  1. Cuvintele fără fapte nu sunt nimic… și cu toate astea, cum nu ne putem citi gândurile, sunt cel mai aproape mesager al sufletului nostru…

    Comunciarea e foarte importantă, dar depinde și cine comunică, să fie sinceri.

  2. Daca esti „croit” de Cel de Sus sa faci bine celor din jur si, eventual, sa induci si o gandire pozitiva, atunci, cu siguranta, cuvintele tale sunt de ajutorare, incurajare, inveselire. De altfel, cuvintele la care fac referire sunt spuse din suflet.

  3. Pingback: INVAZIA | Madi şi Onu Blog

  4. Am cunoscut un mut, cand eram copil. Ne jucam cu el, transpira alergand cu noi, juca fotbal nemaipomenit, dar nu urla si nu chiuia. Intelega totul, nu era nevoie sa-i explici, prindea din aer, si mai ales, dezvolta o inteligenta ceva mai rasarita decat a noatra. Nu era retardat, era doar mut. Universul creat in jurul lui era mult superior celui pe care fiecare dintre noi, ceilalti, il detineam. Stia sa comunice in mii de feluri, in afara de vorbire articulata…
    Unde voiam sa ajung? Exista situatii cand nu e nevoie de cuvinte. Dar exista si situatii cand sunt chiar inutile. „Povesteste-i unui orb, in cuvinte, ce inseamna verdele” (am auzit asta intr-un interviu si am ramas blocata)

  5. Asta cu bomba de cauciuc n-am știut-o!
    Până la urmă, multe din vorbele noastre (nu cuvinte!) pot fi așa.
    De obicei, fac o deosebire între vorbe și cuvinte. Vorba e cea de zi cu zi. Cuvântul, sărbătoarea!

  6. Îmi place cum ai scris textul 🙂
    Cuvintele pot fi lipsite de sens şi fără nici un rost şi în acelaşi timp, pentru altcineva pot reprezenta totul. Vorbele goale, lipste de fapte reprezintă energie consumată în zadar, pe când o vorbă bună spusă cuiva când trebuie sau chiar şi un cuvânt jignitor pot aduce în sufletul unui om mai multe emoţii decât o mie de fapte.
    Uneori când mă mai certa mama îmi venea să-i spun „bate-mă, dar nu mă mai ocărî.” Mustrările ei mă dor mai mult decât o palmă.

  7. „La inceput a fost cuvantul”… iar apoi, ” cu cuvantul poti muta muntii”. Cuvintele pe care le rostim, in fraze, ne reprezinta in totalitate. Asa cum poti analiza caracterul unei persoane din felul in care se imbraca, dupa mimica fetei sau dupa scris, tot asa, felul in care vorbeste iti spune multe despre ea. Tonalitatea, vocabularul, aranjarea cuvintelor in expresii, modul de exprimare spune totul despre acea persoana. Cand cineva imi spune ceva, ma gandesc ce este dincolo de cuvinte. Am constatat ca adevarul pluteste printre cuvinte. Trebuie doar sa iti deschizi ochii mintii ca sa il poti vedea.
    E un subiect amplu si foarte interesant, Anca.

  8. Pingback: Vreme sfântă, vreme de urare | Noaptebunacopii's Blog

  9. soooo… cine mi te-a supărat? extrem de profund textul de astăzi.
    în mintea mea e cam așa: ceea ce rostesc se numesc vorbe. prefer să ascult de două ori și să vorbesc o dată. cuvintele sunt pentru mine felul meu lăuntric de a fi, felul în care mă exprim: scrisul.
    vorbele, ceea ce rostim zi de zi, mi se pare firesc și corect să treacă prin filtrul gândirii, al autocenzurii și al bunului simț înante să ia calea aerului. bine, e valabil și pentru cuvinte.
    cum spunea și gabriela mai sus, vorbele ne dezvăluie mult despre om. limbajul paraverbal…

    • inca invat sa disimulez, poate voi deveni perfecta la un moment dat si atunci, imi inchipui eu ca un scut din acesta de cuvinte, ma va apara de lovituri. probabil voi simti si viata de la distanta. dar nu poti sa le ai pe toate mereu 😉
      m-a suparat cineva major, dar nefiind prima oara si probabil nici ultima, singura metoda este sa invat sa incasez si sa stiu sa ma ridic cu talent!

      • super piesa,iti multumesc, o stiam intr-o alta interpretare. azi am ascultat multe piese din „cronicile din narnia”. foarte frumos!
        e greu sa ramai neschimbat, acumuland devii mai distant si mai precaut 😉 tot un fel de eu!

  10. Pingback: Christmas in Vienna « Mirela Pete. Blog

  11. Pingback: SINAGOGA NEOLOGĂ DIN BRAŞOV (4) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

  12. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 46) « Blogul lui Teo Negură

  13. Pingback: (EU) Manifest pentru iubire « Cristian Dima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s