Cu zapada!

Timisoara are o clima cu influente mediteraneene. Din acest motiv in cea mai mare parte a anilor pe care i-am numarat aici, au fost ierni seci, uneori reci, vantoase si fara nici un fulg. Daca se nimerea totusi sa ninga, zapada era o bucurie scurta si lasam tot sa balacim copilul si pe noi in zapada, era o exceptie ce nu trebuia ratata. Relieful este predominant drept, nici o sansa de derdelus, eventual o galma de pamant pe care reusesti sa demarezi si dupa un metru sa te implanti in vreun alt hop, dand cu dintii de pamant.

Imi amintesc cu drag si jind  dealurile pe unde ne saniam la Onesti, unul din derdelusuri dadea drept in sosea,  dar pe vremea aia nu erau atat de multe masini, iar soferii cunosteau locul si pipaiau drumul cu viteza mica. Urcam scarile inapoi si stateam la coada sa-mi dau drumul iar la vale. Ma dadeam pe burta si carmeam vitejeste cu varful cizmei, spre disperarea mamei, care in loc sa aprecieze agilitatea cu care manuiam saniuta usoara de lemn, comenta ca-mi dezlipesc cizmele. Aproape jos, inainte sa ajungi pe sosea, derdelusul facea o mica trambulina, care dupa cateva ore se marea si era de-a dreptul delicios sa zbori nitel peste bordura si sa prelungesti alunecarea pe o straduta mica, uzual pustie. Acolo faceam pauza cu obrajii rosii si plini de zapada si mai culegeam cate un turture de sub masini. Imi amintesc ca mi-era sete si linsul ghetii trasparente si reci era un deliciu. Mda, se mai intampla sa mai fac si injectii in urma unor raceli, ca nu ma limitam doar la turturi, mancam si zapada…dar nimeni nu-i perfect si acum vorbim doar de amintiri placute! In afara orasului, ceva mai departe erau derdelusuri adevarate, lungi si destul de abrupte. Doar cei avansati aveau acces acolo, altfel se lasa cu madulare rupte. Cred ca am fost doar de cateva ori acolo si m-am dat putin, mi se pareau periculoase, disparuse placerea, era la noroc.

Cand ne plictiseam de urcari si coborari, faceam lanturi de sanii si ne trageam pe rand. Alunecam si ne amestecam pe jos copii si sanii, intr-o veselie care tinea pana seara tarziu, cand parintii abia reuseau sa ne bage in casa, inghetati dar fericiti.Adult fiind am descoperit ca mi-a ramas inca placerea de a ghida sania.  Intre timp am invatat sa carmesc in pozitia sezand, datul pe burta cand esti prea lung nu ofera avantaje!

Azi vazand zapada proaspat cazuta, mi-am facut curaj si…nu, nu m-am dat cu sania ca n-am unde, dar am scos covoarele pe zapada. M-am dat cu covorul! Mirosea a curat si zapada proaspat ninsa, a copilarie si a munti cu brazi departe de lume. Ne-am zbatut nitel peste si pe langa covor, ne-a scartait zapada sub talpi, am respirat iarna cu lacomie, ne-am bucurat privirea de albul atat de efemer. E frumos si mi-as dori sa fie si de Craciun tot asa!

Anunțuri

24 de gânduri despre „Cu zapada!

  1. 🙂 asta cu covorul fermecat nu era din alta poveste? Cea cu Aladin?
    Si la noi e o iarna friguroasa.
    „Iarna a venit in zori
    La fereastra ne-a pus flori”
    Parca aud si acum rasetele copilariei pe derdelus. Stateam afara zi lumina, cat rezistam, din cauza frigului si erau niste nameti pana la stresini. iarna aceasta s-a dovedit ceva mai generoasa si mai plina de personalitate si incearca sa ne aminteasca de zapezile de altadata.

  2. iooi, eu ce să mai spun? iubesc iarna, dar şi am de ce. de când mă ştiu, iernile au fost momentele mele dragi, iar munţii înzăpeziţi mi-au zâmbit de aproape. cred că mi-ar fi greu să trec prin iarnă fără zăpadă. 😀 nu mi-ar place.

  3. Adevărul că zăpada la oraş nu aduce cu nimic din miracolul ninsorii de la sat sau din micile oraşe de munte. Eu ţin minte toate momentele frumoase din copilăria de la Topliţa, micul oraş de munte unde m-am născut şi am copilărit şi cum inventam noi numele pârtiilor pe care ne dădeam cu sania: A bobului (semăna bine cu o părtie de bob dar în fapt era un şanţ mai lat de scurgere a apei) Namdămtu (aici pornirea era mai dificilă aşa că ne dădeam avânt unul altuia) etc.

  4. Pingback: ”Noi umblăm a colinda” « Mirela Pete. Blog

  5. Pingback: BRAŞOV – PRIMA ŞCOALĂ ROMÂNEASCĂ (3) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

  6. Pingback: DACĂ E DUMINICĂ, E… FOLK (37) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

  7. Ce frumoase amintiri din copilărie! Aşa mi-am amintit şi eu de nişte vacanţe de iarnă minunate, când stăteam afară cu săniuţele până ce îngheţam bocnă! Stăteau pantalonii pe noi de parcă erau din tablă, aşa de îngheţaţi erau, dar noi nu ne lăsam! Spre disperarea părinţilor care nu mai ştiau cum să ne adune de pe afară… Frumoase vremuri!
    O iarnă cât mai frumoasă şi Sărbători fericite! 🙂

  8. Din cauza asta nu prea stau bine cu simtul umorului si nici cu realizarea momentelor in care trebuie sa tac. miros pe care el l a descris inainte la alta rubrica ca fiind mirosul dragostei. Searchurile astea sunt din iunie si ceva din luna care vine inainte de iunie si care imi scapa acum pe moment.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s