Iubesc, deci exist ?!

Gasesc ca pauza de Sarbatori mi-a prins bine, dar ar fi cazul sa ma intorc la treaba pe toate fronturile si cu aceasta ocazie sa incerc sa demolez un mit. Nu sunt o feminista si nu militez pentru drepturile femeilor, insa as vrea sa precizez ca suntem educati gresit si ca se pune prea mult accent pe dragoste, pe suflet pereche, pe scufundarea in inima partenerului. E o modalitate foarte buna, am mai zis asta, de a vinde muzica, filme,carti. Dar asediati pe toate partile mai reusim sa ne construim o viata de unii singuri, pe care o poate completa sau nu, un partener? Ne legam visele, asteptarile, intreaga viata de un om, care se poate hotara sa schimbe macazul sau sa se mute intr-o alta lume(nu stiu care varianta e mai rea, cred ca ambele!) Ce facem atunci? Ne facem blog in care plangem si plangem si iar plangem viata fericita( dupa un timp e mai simplu sa-ti amintesti doar partile placute, nu?) si idealizata infinit cu un partener care nu ne mai apartine? Nu mai conteaza daca era cu adevarat perfecta, am pierdut notiunea de analiza obiectiva si odata pierdut universul, pare mai mult decat ce era sau ce ar fi fost, daca ar fi continuat.

Nu spun ca viata in solitudine este perfecta. Spun doar ca fiecare dintre noi are pasiuni, are dorinte reprimate( poate!) alaturi de fostul partener si care acum pot prinde viata. Spun ca poti face o multime de lucruri placute, decat sa-ti plangi viata nereusita sau sa privesti in gradina vecinului, care are de toate, cel putin aparent. Dam prea mult credit unui om care ar trebui sa ne completeze viata, nu sa ne dea un motiv pentru a trai. Ca femei (unele, eu in speta!) renuntam adesea la tot pentru a ne incadra in normele unei casnicii. Ne trezim peste ani fara prietene, doar sotiile din familiile prietenilor sau mamicile de la sedintele cu parintii, cu niste copii mari care acum au vietile lor si fara nici o preocupare proprie. Eu zic ca e vina noastra cand hotaram sa ne sacrificam sufletele, desi nu ne cere nimeni acest lucru. O iesire cu fetele la o cafenea sau shopping, fara copii sau sot, nu omoara pe nimeni. Fiecare avem dreptul la mici bucurii, daca realizezi acum ca nu mai ai niciuna, e doar vina ta! Nu cred ca trebuie sa muncim cot la cot intr-o casnicie, unii trag mai mult,altii doar primesc,chestie de sansa si pozitionare, dar nici servirea continua a unui sot absent nu cred ca e cheia problemei. Cred ca ar trebui sa ne punem problema de felul: ce pot face eu fara un partener in viata mea? Depind emotional si financiar de el? Asta imi doresc? Daca da, in cazul in care el dispare, pot face rost rapid de altul? Daca tot da, se cheama ca sunt unde trebuie. Daca nu, poate ar fi momentul sa-mi regandesc optiunile. Unde scrie ca putem trai doar agatati strans de parteneri, sufocandu-ne in primul rand pe noi insine si apoi pe ei…ca prea sunt la indemana!

Prin urmare, nu militez pentru o viata singuratica, suna cam trist si fara speranta. Insa chiar singur/a fiind, poti trai experiente noi redescoperindu-ti placeri pierdute, pasiuni uitate sau preocupari noi, de care habar n-aveai ca te pot bucura atat! Nu te mai uita in jur, cum traiesc altii, fiecare cu sansa lui. Fa-ti timp si cerceteaza-te pe tine in interior, vezi ce nu functioneaza bine si remediaza. Studiaza de ce te tot intorci in trecut si fa pace cu tine. Doar asa poti pasi cu incredere inainte, in viata care poate fi o calatorie interesanta sau doar o corvoada fara satisfactii. In fiecare dimineata cand te trezesti, alegi…fa-o bine! si nu uita sa te gandesti si la tine. Nu amana, anii pierduti sunt pierduti de la tine si… nu se mai intorc!

39 thoughts on “Iubesc, deci exist ?!

  1. foarte bine punctat redsky. Toate sarbatorile astea ii fac pe cei singuri sa se uite la viata lor si sa se gandesca… asta nu-i bine, nu-i bine deloc, ce-o fi cu mine? Si rateaza astfel posibilitatea de a fi fericiti numai cu ei insisi.

  2. Ce sa spun? Imi pare bine ca nu pot vorbi din experienta 😆 Dar asta nu inseamna ca n-as avea o parere. Chestia cu „girls night out” se practica, dar fara vreun succes notabil. Majoritatea lor sfirsec in betii sau in aventuri de-o noapte sau de-o ora. Cred ca daca partenerii nu trag in aceeasi directie, indiferent care-i directia respectiva, mai sanatos e s-o taie. In ce priveste singuratatea, e buna cui ii place. Eu o detest. Si daca as fi vreodat in aceasta situatie as cauta societatea cu inversunare. Evident, societatea celor care mi-ar accepta starea civila 😉

    • ei,aici ai zis o vorba mare! cine e singur si mai ales ca femeie e de evitat, prezinta un pericol pentru cuplurile stabile…sau asa se perpetueaza mitul. trebuie sa incerc sa-l demolez si pe asta 😆

  3. Putini sunt cei singuri care isi analizeaza firul vietii si apoi iau si masuri.
    Nu sunt singura dar nici plafonata nu sunt in aceasta casnicie, insa , daca as fi singura dintr-un motiv sau altul ….sigur nu as sta sa ma complac in amintiri si sa ma amagesc cu sperante sau minuni.O viata fie ea si fara un partener permanent poate fi placuta daca stii sa te organizezi .

    • acelasi lucru cred si eu…cumva cred ca vreau sa prezint si alta opinie. singuratatea nu e chiar atat de rea, are si avantaje: telecomanda, liniste cand dormi si nu trebuie sa justifici nimic 🙂

  4. Pingback: Bogați în gânduri – Silavaracald

  5. Ce-ai cu bietii oameni, Redsky? Daca vor ei sa se simta mizerabil fara un partener,ce poti sa le faci? Iar cei mai multi singurateci sunt din aia plini de ifose, gen ” nu s-a nascut inca barbatul care sa ma merite”, ce sa spun!
    Eu zic sa-i lasi in durerea lor, nu-ti mai bate capsorul sa le arati ca viata e frumoasa si altfel.
    Ma duc sa fac o lasagna, daca-mi iese, o postez! 😀

  6. greu post pentru oamenii abia treziţi în noul an! 😆 glumesc, desigur.
    am încetat de mult să mă mai mir ori să mă mai lupt cu lamentările celor care sunt singuri, deşi asta este ceea ce vor, se vede!!!, ori sunt ancoraţi într-o căsnicie care nu îi împlineşte. observ lucrurile în jur, dar prefer să tac. datul cu părerea ori sfătuirile de cele mai multe ori inutile nu sunt specialitatea mea. nu îmi place ca cineva să-şi dea cu părerea despre mine, nici eu nu o voi face când este vorba de alţii. îţi spun însă că „one girls night” nu mă pasionează. cam ştiu cum s-ar termina. am puţine prietene, dar alături de care petrec clipe preţioase şi dragi, preferând însă intimitatea caselor noastre, locul unde ceaiul îşi are ritualul său unic. oamenii care intră în casa mea şi cărora le ofer ceaiul meu (ceaiul, nu cafeaua) chiar îmi sunt prieteni.
    am momente pe care nu le împart cu soţul meu, prieteni care nu sunt şi ai lui, preocupări care nu îl includ şi pe el.
    dar majoritatea amintirilor mele dragi le am împreună cu cel care îmi este alături în viaţă, mereu.
    şi nu, nu cred în iubirea aceea care vinde cărţi, muzică, filme. am şi spus-o în repetate ocazii, ba chiar am avut un guest post pe această temă. cred în respect, în parteneriat, în mâna prinsă de mână cu tărie şi cu sinceritate.

    • exact in sentimentele astea cred si eu, sunt cele care dainuie peste ani. flacarile puternice se sting, ramane, daca e sa ramana, ceva care nu se sterge niciodata…desi niciodata asta a devenit un termen depasit, ca si valorile morale.

  7. Wow:)…super post…ai dreptate…vezi tu…acele povesti de dragoste totusi reusesc sa ne dea aripi, mai ales cand vezi ca intalnesti o persoana speciala, cu care chiar reusesti sa te potrivesti…insa, nimic nu ne opreste sa ne simtim bine in pielea noastra atunci cand suntem singuri, si cand ar trebui sa ne simtim foarte bine, cu pasiunile si prietenii nostri…e un subiect totusi destul de delicat, si sper ca intr-o zi acea persoana potrivita pentru toti sa faca acele 2 „lumi”posibile intr-una singura:).
    Imi place blogul, voi mai trece pe aici, un an cat mai implinit si o zi frumoasa:)

    • bine ai venit, sper sa mai „scot” chestii interesante…amorteala asta cu Sarbatorile parca mi-a netezit creierul 🙂
      ai mare dreptate cu aripile. bine ar fi sa luam ce-i bun dintr-o relatie, sa pastram perioada in care elanul ne impinge sa cucerim lumea si sa ne indepartam cand ce-a fost frumos, ajunge sa ne atarne de picior, tragandu-ne cu disperare in trecut!

  8. Foarte bun textul! Subscriu in proportie de 100% la tot ce-ai zis! Daca ar fi fost sa scriu eu textul asta, fix la modul asta l’as fi conceput! De multe ori m-am gandit la asta, sa stii. Foarte tare!
    te pup! esti o desteapta!

  9. Postul tău îmi aduce multe în minte… recent am citi o carte în care se spunea: „Viața nu înseamnă doar să iubești un om.” Și citind postul tău nu pot decât să dau dreptate. Viața are atâtea valențe și ne oferă posibilitatea de a găsi satisfacție în atâtea lucruri, încât uneori e greșit să te cramponezi într-o iubire.
    Majoritatea ne facem iluzii, nu scăpăm de ele… și eu le-am avut pe ale mele, și eu am redus totul la dragoste. Dar după am învățat și cât de plină poate fi viața uneori doar cu o familie minunată, cu prieteni dragi aproape, făcând meseria care îmi place și cultivându-mi pasiunile. Uneori, restul vine ca o completare.
    Și pentru că tot m-ai stârnit cu citatele, mai am versurile unei melodii care îmi vine în minte: „You got to learn to live and dream before you go and get yourself in love.” Poate asta e morala pentru unele persoane.

    • mi-as dori sa poata vedea si ei ca se poate si altfel, nu e o critica, gen eu as putea, ei nu pot. adevarul e ca e simplu sa gandesti din afara si sa faci teorie. doresc doar sa fiu de ajutor cu o idee, nimic mai mult.

  10. Printre primele mele postari se afla si „Sa aleg blogareala?”, in care postare am concluzionat eu cam ce am vazut pe bloguri. Am vazut cateva bloguri cu tematica, de unde invatai ceva nou, aflai lucruri pe care nu le stiai, si mi-au placut. Insa multe erau pline de „suferinte”, asteptari, dorinte, vise care pot fi implinite de un singur om, dar care inca nu sosise. Parca as fii citit cate un jurnal de clasa a 8-a, de pe vremea mea, cu diferenta ca toti autorii de astfel de scrieri se cred ori poeti, ori dramaturgi, ori scot citate pe banda rulanta, de am avut impresia ca eu sunt retardata. Sunt de acord sa impartasesti o bucurie, un necaz, cu ceilalti, dar de aici si pana a bate campii folosind cuvinte prea mari, simandicoase, unele ce trebuie sa te uiti in Dex sa le aflii sensul, este cale lunga. Din pacate, sunt oameni care „pun botul” si se lasa dusi de val, se dedubleaza, cred eu, uitand ca langa imediata lor apropiere traiesc oameni care au nevoie sa ofere si sa primeasca iubire reala, nu trambitata. Dar daca asa le place, asa sa ramana!
    Mi-am facut multe complexe, m-am gandit mult pana sa „pun cafeaua in cesti” si nici azi nu sunt convinsa ca ma ridic destul de sus, cat sa fiti curiosi si rabdatori sa cititi ce scriu. Dar sper sa avem ce sa ne impartasim, bune si rele, in cuvinte simple, intamplari de zi cu zi, povesti despre viata, asa cum este ea.
    Pe de alta parte, singuratatea poate exista si in doi si – cu siguranta – este mai dureroasa.

    • eu cred ca exista loc pentru toata lumea si cititori pentru toti. e atat de mare sfera asta, ca ne incape pe toti, indiferent despre ce sau cum scriem. mda, singuratatea in doi e cel mai rau lucru, sa contempli zi de zi ce ai pierdut sau ce ti-ai inchipuit ca ai fi putut avea…

  11. Draga mea Anca, prefer sa vorbim pe mess! 😉
    Oricum, nu as schimba NIMIC. Daca mi s-ar da varsta de 20 de ani inapoi, as proceda exact la fel. In ciuda faptului ca…oarecum m-am pierdut usor pe mine, cautand doar fericirea celor doi dragi ai mei! E viata noastra, sunt alegerile noastre si daca asta ne face fericiti, ar fi strigator la cer sa pretindem mai mult! Nefiind o carierista, implinita in profesie sunt, asa ca e ok. Stii, cand ai o pregatire, niste diplome si experienta in mai multe domenii, poti oricand sa gasesti si altceva, daca jobul actual nu te mai multumeste. Dar…ca exista acest „dar”, va trebui sa fac ceva mai mult pentru mine. Cu egoism. Pai da! Si tot din dragoste pentru cei doi dragi mie. Despre feminism alta data, am o parere foarte clara (e nu feminismului extrem!) si e de neschimbat. Iar despre prietene, am una foarte buna, tiza mea Mirela E. , o amica draga, Soimita si cateva foste colege (ex Monica), cu care ma vad. Restul…restul nu mi-au fost cu adevarat prieteni, daca au uitat de mine, duca-se pe pustii! :)))))
    Iti doresc sa iubesti mult si sa fii la fel de iubita, inima de aur! 🙂

    • imi esti prea aproape in fiecare zi, asa ca nu te gandi la nimic. daca ti-am dat o idee buna,ok. daca crezi ca bat campii, e iar ok. nimeni nu e in sufletul sau inima ta, tu stii cel mai bine. uneori gandesc cu voce tare si ma razvratesc impotriva unor chestii, nu vreau sa te supar. imi pare sincer rau daca te-am necajit :*

      • m-am uitat in sufletul meu si mi-am dat seama ca m-am agatat de prea multe si traiam prea mult in trecut..incat nu se mai merita.
        visele nu au a face cu realitatea.
        e greu,dar voi merge mai departe…

  12. Pingback: La mulţi ani! « Blogul lui Teo Negură

  13. Pingback: Iarna pe lângă bancă « Mirela Pete. Blog

  14. Pingback: Un nou început « Cristian Dima

  15. Stii, la sfarsitul anului trecut am fost la consiliere pentru ca vreau sa renunt la fumat. Si, am zis, poate asa imi va fi mai usor. Si au inceput doamnele cu chestii, trestii, ca ce usor e, ca ce simplu, putina vointa si atat. Nu poti? Esti varza! M-am simtit ca o centurista, cea mai pacatoasa femeie de pe planeta. Am incercat intial sa fiu decenta sa ascult, o groaza de clisee, mancatoare doar de timp (sanatate, riduri, ten bla bla ). Dar cand am observat ca intrebarilor mele concrete nu li se da raspuns am zis STOP. Si le-am intrebat daca au fumat vreodata. Evident ca nu, a fost raspunsul lor. Si atunci de unde sunteti sigure ca ceea ce imi spuneti e real!? Sfaturi din carti… multumesc am invatat sa citesc acum foarte multi ani.
    Am dat exemplul acesta pentru ca pur si simplu nu stiu ce sa-ti raspund la intrebarea despre iubire. Si sa incep cu aberatii citite nu stiu unde, nu e genul meu. Ideea e ca fericirea ti-o poti construi singur. Pentru iubire insa, e nevoie de doi. Si, decat singuratate in doi, eu as prefera de o mie de ori singuratatea in adevaratul sens al cuvantului. Oricum, sa stii ca deocamdata am reusit abia sa reduc numarul tigarilor, pana la renuntare mai am pasi de urmat… pasi pe care am sa-i fac, daca pot, singura.
    Ganduri bune!

    • am scris ce am simtit la momentul ala, privind putin sau mai mult in jur. pana nu experimentez pe propria piele, nu deschid gura.
      nu pot vorbi despre fumat, n-am fumat niciodata(am alte vicii!) si m-am invatat sa-mi tin gura. stie fiecare daca doreste si cand se va lasa sau nu de fumat. nu e treaba mea sa-mi dau cu presupusul. insa, daca ai reusit sa reduci numarul, eu zic ca e un pas important, care dovedeste vointa multa. vezi tu ce faci mai departe, iti doresc succes in orice hotarasti!

  16. Pingback: Al Di Meola sau jazz fusion cu influențe latine « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s