O plimbarica prin Heidelberg

A fost una din primele plimbari cu motorasul si fiind imbracata cam subtirel n-am prea remarcat nimic in primele minute de preumblare, ocupata fiind cu dardaitul des si hotarat! Am inceput cu un parc intins, dar din care nu-mi amintesc decat doua palme mari din lemn asezate ca si cum ar astepta din clipa in clipa sa prinda de cineva la plesnit. Parcul acesta impadurit era situat in partea superioara a orasului si cativa se straduiau sa se lanseze cu parapantele. Am cascat si noi gura un timp, dar cum respectivii inca nu gasisera geana de vant adecvata, i-am parasit coborand spre oras.

Intrebarea „stii ceva despre orasul acesta?” m-a luat pe nepregatite. Habar nu aveam despre Universitatea renumita de acolo in schimb scena petrecuta in imediata ei apropiere m-a socat nitel. Un taximetrist i-a spus ceva unui turist, pe langa care se prelingea cu masina in viteza foarte mica. S-a bagat turistul meu peste ala in masina, soferul a oprit, apoi s-a coborat  fix in pumnii turistului, oarecum colorat la piele. S-au troznit scurt de cateva ori, se facuse liniste desi era in jurul pranzului si apoi fiecare si-a vazut de treaba. Am ramas nitel socata… dar uite ca mai sunt exceptii si la ei. (tot la exceptii intra si boschetarii care dormeau aliniati ca sarmalele, in saci de dormit, dupa 12noaptea in statie la S-Bahn!)

In rest, orasul atipit cu atmosfera  provinciala  incalzita de soarele de vara, cu cladiri vechi avand istorii in spate, tarabe cu suveniruri, taverne cu mirosuri felurite si oameni savurand bunatati. Ne-am linistit burtile pe o terasa privind la castelul din zare ce urma sa-l privim si de aproape, ca sa ni se aseze mancarea… in gat! Haplea cum sunt, mi-am luat si inghetata, suficient cat sa simt ca imi dau duhul in timp ce urcam pe treptele interminabile ce duceau spre castel. Am facut mai multe pauze, sa-mi linistesc respiratia si cand incepusem sa ma intreb la ce mi-o fi trebuit sa urc atata, cand imi era chiar bine jos la terasa, m-a izbit privelistea! Pe un platou larg se intindeau ruinele unui castel destul de laborios lucrat din care se mai vedeau acum doar parcul interior si ceva ziduri. Locul unde am presupus ca a fost candva santul de aparare era secat demult si o iarba uniforma de o coloare blanda imbraca pufos locul. Podul peste Neckar din vale, fusese realizat tot de arhitectul castelului, dupa cum am tras cu urechea la explicatiile date de ghida unui grup din imediata vecinatate. Oamenii venisera dotati cu ceva vin, pahare si o puneau de un chef. Am admirat casele miniaturale si orasul aranjat cu mare atentie, matematic. Acolo sus era o oaza departe si deasupra  de zbuciumul lumii, un loc de privit in zare si de facut planuri pentru o alta viata din alta vreme. Se insera asa ca am grabit pasul cu regretul ca mi-as mai fi lasat gandurile sa zburde intr-un loc a carui gratie amintea de gloria medievala apusa.

18 thoughts on “O plimbarica prin Heidelberg

  1. E frumos.Vechi,asezat,calm.Dar cu ce m-ai rezolvat sint muntele si padurea,iar verdele ala de vara…parca ma vad plimbindu-ma pe acolo in ciripit de pasarele,poate susurul unui piriu si umbra padurii in caldura de vara.
    Multumesc pentru „scaparea” din iarna!

  2. Frumos tare! Adevarul e ca nicio fotografie nu poate exprima ce-ai vazut si ce-ai simtit de fapt… Si mai stiu ca oriunde in lumea asta te-ai afla, daca esti cu persoana potrivita, e minunat!

    • bine ca le stii tu pe toate! 😉
      uneori e atat de frumos si-mi simt inima atat de plina ca nu-mi lipseste nimeni, ma simt completa asa: eu si locul! cand si imparti devine mult prea frumos…

  3. pfaaaaaa… m-ai întins pe jos, acu tre să-mi caut coada! 😆
    ce să-ţi mai spun? cred că toată blogosfera ştie deja că sunt fan deutschland şi că aş merge pe jos, numai să ajung. îmi faci poftă să-mi privesc fotografiile (ceea ce voi şi face, azi am decretat zi de lălăială internăută, muzichie şi scris).
    mai trebuie să remarc că dincolo de ochiul tău format înspre frumos, ai şi har de povestitor. frumoase amintiri!

      • red, nu gândi aşa. 😦 dacă vreodată ceva n-o să-mi placă îţi voi spune, dar asta nu va avea legătură cu tine, omul care eşti (am stabilit deja că îmi placi). uite, eu pe unde ne-ai plimbat astăzi nu am ajuns încă şi mă bucur că mă ispiteşti.

  4. Pingback: DE DULCE TURCESC … | Madi şi Onu Blog

  5. Pingback: I dare you, dare not refuse me « Unde nu se întâmplă mare lucru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s