De ce mi-am facut blog

La inceput nu prea stiam de ce. Am plecat de pe un blog unde am cunoscut oameni interesanti, mi-a placut atmosfera, ne-am si intalnit intr-o vara, insa „seful suprem” a inceput sa aiba alte preocupari, iar blogul lancezea. Intr-o zi am realizat ca vreau mai mult si mai ales as vrea sa incerc sa fac ceva doar pentru sufletelul meu. Si asa mi-am suflecat manecile, mi-am prins urechile de vreo cinspe mii de ori in toate maruntisurile, insa pe mine m-a interesat in principal continutul blogului decat fata lui, asa ca n-am butonat prea mult. Imi doream sa ma axez pe scris, nu pe imagini. Desigur cand povestea necesita poze, ca sa cuprindeti atmosfera mai bine si cand sunt oarecum multumita de ce a iesit, mi se pare firesc sa impartasesc cu voi.

A fost la inceput o dorinta si o intrecere cu mine insami, imi place sa scriu si m-am gandit ca pot sa incerc s-o fac intr-un mod interesant si unde? daca nu pe net, unde e loc pentru toata lumea si unde gasesti si ochi dornici sa citeasca. Mi-am agasat prietenii buni si mi-am disperat copilul sa-mi citeasca primele postari in dorinta de a ma asigura ca nu bat campii… prea tare si incetisor cu ajutorul catorva oameni am reusit sa imi fac un grup  interesant care ma „calca” din cand in cand si carora le multumesc. Ceea ce caut eu pe blogul acesta sunt discutii, schimburi de idei, lucruri frumoase sau deosebite de impartasit. As dori sa las afara micile barfe, rautatile, invidia. Toate acestea le am din plin zilnic in viata reala. Aici, in spatiul virtual as vrea sa scap de ele. Mi s-a spus ca si aici e la fel ca in lumea reala, ca nu e ceea ce credeam eu. Nu toti doresc sa impartaseasca cu ceilalti doar ce e frumos. Unii nu se pot desprinde de zgura vietii reale si o cara cu ei peste tot. Am intalnit intamplator pe un blog pe care intram rar, pe cineva care imi dadea lectii de formulare, referitoare la un post de-al meu. Intial am vrut sa ma justific si apoi m-am intrebat „la ce bun?” Am citit, am vazut, nu mai intru acolo deocamdata. In loc sa ma intrebe ce am vrut sa zic cu chestia care a deranjat, a ales sa pledeze de la tribuna. Cum ziceam e alegerea fiecaruia sa faca ce doreste cu blogul lui, deci si a mea de a-mi formula titlurile si a ma juca exact cum doresc eu, cu potrivirea cuvintelor. Accept orice fel de critici argumentate si incerc sa le raspund cat de bine pot. Loviturile de alt gen nu ma intereseaza.  Tot la fel nu ma intereseaza presiunile de nici un fel. Sunt un om extrem de capos: cu cat incercati sa ma dirijati intr-o directie, cu atat voi merge in cealalta. Sunt un om  sociabil dar am si zile proaste, in care nu citesc si abia vorbesc. Incerc sa va vizitez pe toti, uneori reusesc, alteori nu. Nu o luati ca un afront personal. Stiu ca e frumos sa raspund exact  cum doresc sa mi se raspunda. Doresc sa fiu corecta cu fiecare, insa daca imi numarati cuvintele cu care i-am raspuns lui Y, iar voua nu…voi considera discutia puerila. Incerc sa tratez cu respectul cuvenit pe toti cei care imi trec pragul, dar sunt om si e posibil uneori sa mai si gresesc. Ceea ce va deranjeaza, semnalati-mi si daca voi considera ca sunteti indreptatiti voi remedia imediat.

Am intalnit multi oameni intersanti aici si a caror munca de blogger o admir si incerc sa mai „fur” cate ceva de la ei, in speranta de a deveni candva mai buna. Va multumesc si va astept la despicat firul in patru pe tema asta: cum vi se pare lumea bloggerilor, cum ati fost primiti si ce va doriti pe viitor?

62 thoughts on “De ce mi-am facut blog

  1. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 51) « Blogul lui Teo Negură

  2. Când spun „Redsky” mă gândesc la primul blog băgat în blogroll, în perioada nouă şi cea mai bună sper. Mi-ai rămas în suflet de la primul post pe care l-am descoperit la tine pe blog. Era despre Timişoara şi istoria oraşului 🙂
    Eu mi-am făcut blog acum 3 ani, în martie, având la bază plăcerea de a scrie. Am scris şi articole aiurea pentru care am fost criticată dar am fost şi apreciată, poate mai mult decât meritam.
    Acum am depăşit dorinţa de a scrie pentru mine, vreau să-mi împart gândurile cu toată lumea iar dacă rămân cu un singur cititor, sunt mulţumită 🙂

  3. mazgalica, n-ai somn sau locuiesti pe malul vestic?
    Ei bine, cu mine e mai altfel, ca asa e cu mine. Eu mi-am facut blog pentru ca nu acord a doua sansa. M-ai calcat odata, imi feresc picioarele, pentru a nu-ti oferi o alta ocazie de-a o face. Cum eu sunt adeptul exprimarii libere (nu stiu daca se observa 😀 ), cind am observat vreo grimaza, am tuns-o si pentru ca imi place sa dau din gura, cu sau fara motiv 😉 , mi-am propus prin 2008 sa-mi fac propriul blog pe care sa-mi pot exprima liber opiniile si nebunelile. Prietenii virtuale? S-au legat, s-au dezlegat si la un moment dat, am parasit blogul initial. De ce? De atipic ce sunt. Ajunsesem la concluzia ca e o pirdere de timp. Cind insa am realizat ca e o pierdere placuta de timp, l-am inventat pe actualul. Unii ma admira, altii ma ocolesc, unii ma detesta, altii ma invidiaza, unii ma inteleg, altii, nici nu incearca. Show must go on, for as long as I feel like, because, that’s the way I am 😉

  4. Intii am calatorit pe bloguri si am comentat.
    Cei din zona asta m-au sfatuit sa-mi fac blog si vorbesc tuturor despre pasiunile mele,care ar putea fi educative-muzica,pietre,drumetii- si despre stiutele mele despre orice.
    L-am deschis si multi au fost incintati.Dar asta pina am ajuns la concluzia ca ma deranjeaza pingurile si i-am rugat pe toti sa nu-mi mai trimita-mai tirziu am gasit modalitatea de a le opri-.Si atunci,pentru o gramada,n-am mai fost interesant.
    Dupa ce l-am repornit continui sa scriu despre muzica,pietre,excursii si se pare ca sint destui interesati de asa ceva.
    Din moment ce ceea ce spun poate interesa pe cineva inseamna ca nu-i degeaba si mai merg mai departe.

  5. Cam la fel am inceput si eu . Daca nu era moda „mate-fizica” „pe timpul meu” probabil ca as fi facut altceva in viata . Nu ca mi-ar displace ce fac dar , scrisul pe blog m-a facut sa imi gasesc „bucata care lipsea” .Fiecare scrie despre ce il pasioneaza sau impresioneaza, altfel ar da rezultate false . Mult curaj si tot inainte !

  6. Hmm,eu l-am pornit intr-o perioada neagra pentru mine si sincera sa fiu m-a ajutat sa trec peste multe.
    O sa radeti,dar acum un an,nici nu stiam ca exista asa ceva,auzisem eu vag ceva..dar nu aveam timp de net. O fatuca m-a invatat sa il pornesc,iar alta ma ajuta foarte mult cu explicatii de la distanta,ce sa fac cand ma incurc in detalii tehnice,pe care nici acum nu le stapanesc.
    Toata viata mi-a placut sa citesc si sincer mie fiecare blog,mi se pare o carte online.
    Sunt noua si mica in domeniu si nici nu cer prea mult,iar pe alte bloguri nu vreau sa deranjez prea mult.
    Imi place sa discut cu cei care m-au primit cu brate deschise pe blogurile lor si cu cei care ma citesc.
    Unii m-au ignorat..inca mai am cativa in bloggrol,ii citesc si atat,pe altii i-am sters pentru faptul ca nu au avut nici macar curiozitatea sa dea un clic sa vada cine ii citeste.Aroganta nu mi-a placut niciodata si o ocolesc.
    Apropo de ce spuneai ,redsky..accept ca cineva sa imi faca observatii si incerc sa gandesc daca are dreptate,insa nu accept sa-mi spuna cineva cum sa scriu sau ce.Este blogul meu,casa mea..nu iti place..pa!Eu nu te dau afara,dar nici nu ma incurca…

    • mie nu-mi place sa fiu presata sa fac ceva. daca eu aleg, ok. sunt un om cu bun simt si nu plesnesc mana intinsa…insa, cum spui si tu, sunt deschisa sa invat dar vreau sa-mi mentin si independenta. sanatoase si inspirate sa fim! restul conteaza mai putin 😉

  7. Anca, mie mi-a plăcut prima vizită făcută aici, fapt care m-a determinat să revin de câte ori mi-a permis timpul. Uneori citesc fără a comenta. Tu știi că te-am cunoscut la Melami, așa că ea e și nașa relației nostre ca bloggeri! Referitor la răutățile și bârfele de pe alte bloguri, ceea ce mă scârbește și pe mine ( e prea mult spus ”deranjează”), este când găsesc discuții pe un ALT BLOG despre ce s-a scris și povestit pe un TERȚ BLOG! Păi, nu! Îi spui omului ce ai de spus. Pe blogul lui, sau în privat, dar nu pe un al…treilea blog! Nu ești singura, eu am găsit aluzii privitoare la mine, deplasate, eronate, vagi bănuieli, răutăți de cea mai joasă speță, dar nu le-am băgat în seamă, așa cum nici îndemnurile gen ”fă ceva, taxeaz-o!”, nu au ecou la mine. Nu e încăpățânare, e doar bun simț. În particular, e liber oricine să-și spună părerea, să critice, să împroaște, dacă așa se simte bine. Am încercat discuții directe și deschise, dar mi s-au închis porțile, am fost scoasă din Blogroll și mi-au rămas fără răspuns și explicații mesajele lăsate pe mess. Așa că, cei vizați au ajuns pe Ignore. E mai bine. M-am blindat. Verbe (da, verbe, nu vorbe) am, și forță am, iar cine mă cunoaște, știe! Dacă există critică constructivă (cacofonia se scuză!), atunci îi las ușa deschisă. Jignirile trec la gunoi, iar neaveniții la spam. Doar e blogul meu!
    Protejează-ți blogul de cei care vin doar să incingă spiritele în mod neconstructiv (ca să nu spun distructiv). La Mel, erai prinsă într-o discuție legată de credință, de religie. Atunci te-am remarcat și mi-am spus: vin să-i văd blogul! Sper că vizitele mele nu sunt doar pentru a-mi răspunde ”ok, da, mersi mult”! Am glumit, că prea devenisem….didactică!
    Mult spor la bloggerit, la poze, la bucuriile și NUMAI bucuriile pe care le aduce un blog. Ignoră restul. 😉

  8. mi-am facut blog in perioada in care nu mai voiam sa port discutii cu nimeni din anturajul meu real. era un pasaj dificil in viata mea, si abia asteptam sa ajung acasa, de la serviciu, si sa nu mai vorbesc cu nimeni. a fost si un pic de mimetism, ca vazusem ca si-a facut Nelinistitu’ blog, si am zis ca e de bine.
    De o mie de ori am vrut sa-l sterg , apoi, dar de 1001 am revenit asupra deciziei, pentru ca, fara sa-mi dau seama, l-am cam impestritat. am zis apoi, si ce daca e pestrit, de aia e blog, cu categorii, si nu raport statistic pe o anumita latura.
    mi-as fi dorit sa nu fiu nevoita sa suprim comentariile anonime, dar ma trezeam cu toti luntrasii, ca se trezesc vorbind. si ma injurau sau ma intrebau de ce nu scriu de ala si de alalalt, sau de ce scriu de aia si de ailalta? toti se regaseau in subiecti. am avut si cate un mitocan, pe ici , pe colo, care venea la mine in blog si ma facea de doi bani, ca sunt comunista, ca am „sindroame”, de parca as fi avut Ebola in glande! sunt foarte cruda si malitioasa, si toata grila de defecte, dar pe unde intru, intru cu respect. pe nici un blog nu fac fite si mofturi, si nu supoart bataliile pseudo-intelectuale. contradictiile creeaza un tip de raport, marlaniile creeaza altul. sunt un om cu niste energii aproape violent antrenate, dar nu prind in ele proprietarii blogurilor sau pe comentatorii aferenti lor. intru, spun cate ceva si plec. nu ma intereseaza zelist, premii, pinguri, track-uri, smacuri, clasamente… imi place sa-mi fac prieteni virtuali si sa vad ca vin din toate colturile globului sa citeasca, mai ales cei plecati de acasa, concitadinii mei, iar pe voi, pe fiecare, va am intr-un portret pe care vi l-am facut imaginativ. sunt si dintre cei care aveti poze, dar eu , pe fiecare mi-l imaginez intr-un fel…

    • exact de la asta am plecat si eu: imi doream un alt mediu de discutii, in general sa disec si altceva decat vecinii si ce bani are fiecare. pot gandi mai mult decat atat si mi s-a parut mie ca pe blog as putea sa o fac. inca nu m-a atacat nimeni la modul in care ai patit-o tu si mi-am bagat nasul prin multe, dar am momente in care obosesc, ca si acum si ma marginesc doar la scris, mai putin cu frunzaritul. daca imi dau cu parerea o fac la modul potolit, daca nu-mi convine ce este scris, ies in varful picioarelor. eu apar la culoarea rosie si la cer, nu?

  9. redsky, se pare că cineva te-a supărat. 😦 este botezul virtualului, este inevitabil, se întâmplă. și eu am crezut că oamenii au un fond bun, că în spatele tastaturilor se ascund suflete pe măsura cuvintelor calde (până la punctul când devin incandescente).
    mi-am făcut blog ca să scap de gura prietenei mele. vreo doi ani m-a bătut la cap să deschid prăvălia și când am făcut-o nu prea știam ce și cum. binevoitori au fost în jurul meu o grămadă, am șters din blogroll oameni la care nu mai intru, dar pe care nu regret că i-am cunoscut, am renunțat să intru pe anumite bloguri, refuz să transfer virtualul în real, motiv pentru care nu scriu pe mess-ul nimănui ceea ce îi pot spune pe blog, fie al meu, fie al lui, civilizat, ceea ce cred (cândva am permis cuiva să relaționeze cu mine și pe mess și chiar mi-am luat-o apoi). nu înțeleg răutatea și invidia, nu înțeleg de ce unii oameni, folosind același ID își iau o mulțime de identități ca și cum nu le-ar ajunge cea proprie pentru a-și etala otrăvurile, dar nefiind problema mea nu caut miezul rațiunilor lor. n-am nici timp și nici chef.
    ce vreau eu cu blogul meu? o mână de oameni care să înțeleagă ce și de ce scriu. nu trafic, nu poziții în zelist, nu sute de comentarii doar de dragul comentariilor și nu pupături și elogii de doi bani. chiar nu sunt un om minunat și cu siguranță că nu vreau să fiu.
    pentru restul, cei care nu înțeleg, există spam-ul, chiar am acolo o duduiță ce suferă de personalitate multiplă, există butonul de delete.
    hai, zâmbește redsky! eu îmi amintesc că ai intrat la mine și atunci când ți-am întors vizita chiar ți-am spus că îmi place cum scrii. 😉
    nu mor caii, când vor câinii, nu-i așa?

    • zambesc, doar ca atunci cand am ceva de zis, trebuie sa spun, ca sa ma eliberez si sa continui senina mai departe. am simtit nevoia unor precizari, sa stabilesc niste limite de care nu eram constienta initial si pe care acum mi le doresc. si e o buna motivatie pentru ce va urma. gen: sa nu ziceti ca nu v-am spus! 🙂
      daaaaaaa, imi amintesc momentul si-ti multumesc pentru el, am fost atat de placut surprinsa!

      • eh, vei mai avea destule motive să te gândești la cele scrise. dar eu îți spun că cel mai bine este să privești ăn partea cealaltă, spre ceea ce te bucură, spre cei care te însoțesc cu gând bun.
        îți zâmbesc și eu. 🙂

  10. Mi-a placut de tine de prima data cand am nimerit pe blogul tau.
    Eu? eu am dorit un loc in care cei care ma stiu( virtual vorbind ) sa nu ajunga sa citeasca decat daca ii las eu.Nu dau explicatii nimanui asa ca…am ajuns aici.
    Primirea?? Mai grozav decat mi-am inchipuit vreodata ca se poate pe un site cu atatia bloggeri.

  11. Anca dragă, eu nici numele nu mi l-am schimbat de când am blogul! Blogul meu îmi poartă numele , la fel ID-ul și adresa de mail. Oricum, neaveniții vor fi ignorați, așa că nu are sens să editezi ceva!
    În momentul în care un blogger își schimbă numele de blogger, apare o ușoară confuzie. E de preferat să nu-ți fie teamă să apari cu numele tău real. Redsky e ok, mă refeream la cu totul altceva, sunt sigură că ai înțeles.
    Discuțiile în particular sunt constructive și poți afla, pe mess, multe despre…manichiură! Poți asculta-citind…necazuri de-ale amicilor, care altfel nu și le pot striga… Îi poți ajuta. Ai fi surprinsă să afli că pe unii i-am ajutat?
    Sau că ne-am putea întâlni în realitate? (generalizez) Sunt pentru, deoarece nu pot să strig pe alte bloguri că cineva mi-a bătut indecent la ușa casei virtuale. O singură dată am fost înșelată, mai bine zis m-am înșelat, dar văzând că nu-i pare rău, că nu-i pasă, că nici nu i-a păsat vreodată, de ce mi-ar părea rău mie?!
    Nu văd nimic rău în a-i spune cuiva o vorbă bună pe blog. Uite: o zi bună, Anca! 😛
    Te-a deranjat? Nu te cred!
    Vorba Georgianei: hai să te țuc! 😉
    Anca, sunt mult mai puternică decât au unii impresia!
    Anca, ești mult mai puternică decât crezi!

      • papagigli, ești cel mai puternic! Dovadă că Anca și Scorpiuța și-au făcut temele de casă frumos, corect și cuminte. Sper că le-ai pus câte un zece în catalog! Fetele…sper că simțul umorului n-o să vă părăsească niciodată! :)))))))))
        papagigli, de ce am eu impresia că ai simțit că m-am întristat și ai decongestionat voit atmosfera? Nu trebuie neapărat să-mi răspunzi! 😉

  12. Mirela
    You made my day, sister! 😀 Evident ca le-am apreciat promtitudinea cu care s-au achitat de obligatiile scolastice si nu oricum, cu brio 😆
    Well, penultima fraza, trada o oarecare tristete datorata unor rani mai vechi sau mai noi. Cum era sa te las in starea respectiva? 😉

  13. Iar am ajuns cand toata lumea a zis atat de multe lucruri incat ale mele vor parea cu siguranta insignifiante. Noroc ca sunt sincere. 🙂
    Anca, important e ca ti-ai facut blog, ca ai cititorii tai fideli care inteleg despre ce e vorba in propozitie, ca scrii pentru tine si pentru ei. Adica pentru noi, care ne oprim zilnic pe aici, cu cate o idee noua. De la tine asteptam si vedem scrieri frumoase, filozofie de viata, ganduri bune si analize profunde. Aici gasim multe pentru „minte, inima si literatura”. Ne e drag de tine si ne creezi fara sa vrei, ideea unei competitii calitative. Trebuie sa tinem pasul cu tine. 🙂

  14. Redinsky
    Auz ca te-ai produs cu succes la buimaci si eu nu te pot citi din cauza de interdictie IT. Subiectul mi se pare interesant si de perspectiva, cu atit mai mult cu cit „De ce ne plac barbatii?” poate insemna „Cum pot fi cucerita”, de unde as putea extrage citeva idei utile 😉 😆

  15. Eu mi-am făcut blog la îndemnul soţului, într-o perioadă destul de neagră, profesional vorbind, adică tocmai îmi pierdusem serviciul. M-a prins tare chestia asta, stăteam călare pe el, eu scriam, eu citeam, nici un comentariu, nimic! 😀
    Acum, după mai bine de un an, pot să spun c-am cunoscut oameni adevăraţi care mi-s dragi de nu mai pot şi cu care, în mare parte, m-am întâlnit şi-n viaţa reală. Din fericire, insignifiantă fiind (mă alint puţin, da?), nu m-am lovit încă de mojicii- Dacă totuşi mi se va întâmpla să fiu deranjată, pun în aplicare un principiu foarte sănătos: click dreapta/ignore. 😀
    Te pup şi blog must go on!!

    • normal ca va „go on”. dar mai mustacesc si eu cand nu-mi convine cate ceva 🙂
      de tine numai insignifianta nu poti sa spui ca esti, esti toata numai un suflet si o viteza! hai sa traiesti!

  16. Faci tu ce faci si iar ma plesnesti cu intrebari existentiale. 😀 Mie una mi-e greu sa-ti dau acum un raspuns la intrebarea ” cum vi se pare lumea blogurilor” , pe de o parte pentru ca in privinta asta sunt acum la un moment de cumpana, iar pe de alta parte pentru ca blogul meu se adreseaza unei anume categorii si anume gradinarilor amatori. In fine, asta a fost tema initiala, ulterior am mai adaugat cateva. De obicei imi formez repede o parere despre ceva anume;de data asta insa chiar nu stiu ce sa spun. Lumea bloggerilor e chiar mai complexa decat lumea reala, e tare greu sa judeci din prima un blogger, fara spre exemplu sa-i citesti limbajul corpului, ori sa-i vezi privirea… Cunosti un om numai dupa ce scrie. Dar si atat e suficient pana la urma, caci odata si odata tot isi arata adevarata natura. Si asa cum zicea Georgiana, in lumea virtuala e mult mai simplu sa eviti anumite persoane, dai ignore, fara alte explicatii jenante de ambele parti.

    • 🙂 ce sa fac si eu ma ia cu plictiseala uneori si mai imi trazneste cate ceva prin minte. dar trebuie sa recunosc ca tu mi-ai dat de data asts ideea, cum puteam sa nu ridic manusa?
      ar fi pacat sa renunti…eu zic sa iei o pauza de gandire si sa nu ne parasesti!

  17. Eu mi-am facut blog pentru ca aveam atat de multe experiente de viata, as zice cat pentru 10 vieti, ca aveam multe pe suflet, ca aveam nevoie sa comunic cu cineva care are aceleasi preocupari si experiente ca mine. Am descoperit aici, o lume noua, interesanta, deosebit de dinamica, mi-am facut prieteni adevarati, de suflet, oameni care isi exprima cu sinceritate opiniile. Recomandarea pentru blog mi-a facut-o Costin Tanasescu. El „m-a impins” sa scriu despre intamplarile si povestile mele de viata. Si bine a facut. Ii multumesc pentru asta. Blogul meu nu a implinit inca un an, asa ca mai astept putin pana la aniversare. 🙂

  18. Eu nu mi-am facut blog, ci … am primit un blog, cadou de la fiul meu. Am si scris cum am inceput aceasta aventura, trecand de la incantare la indiferenta, de la indiferenta la exasperare (pentru ca ajunsesem sa dau socoteala pentru perioadele in care nu simteam nevoia sa scriu), de la exasperare la … „Gabriela, fa-te ca lucrezi!” si, de aici, a fost un pas pana la … placere.
    http://www.gabrielaneagu.info/2010/12/16/un-cadou-la-mana-a-doua/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s