Impartirea sarcinilor in cuplu

Ma gandesc sa facem putina pauza de Cipru, pana mai sedimentez, mai ales ca evenimentele nu sunt atat de dese si sa mai dezbatem nitel problemele de cuplu.

Cum spuneam si alta data nu lupt pentru emanciparea femeii si nu doresc drepturi egale pentru ambele sexe. Nici nu ma preocupa cine e mai egal fata de celalalt. Ma gandeam doar ca desi aparent, la exterior diviziunea muncii a evoluat, adica tot mai multe femei au joburi cu functii de conducere si roluri importante in societate, acasa multe dintre ele devin ceea ce au fost si stramoasele lor: servitoarele celui care citeste ziarul in fata televizorului.

Stiu ca nu e vina nimanui daca te-ai nascut  astfel incat sa nu poti face pipi din picioare, dar de catva timp am deschis ochii si am vazut ca se poate si altfel(de trait e vorba, sa nu avem discutii!). Am cunoscut barbati care gatesc, chiar mai bine si cu mai mult drag decat consoartele lor, care se ocupa cu drag de copii, care fac o parte din treburile atribuite teoretic femeii, fara a considera asta ca o pedeapsa sau a astepta cu jind sa sune telefonul-un pretext tocmai bun de a disparea pana adoarme toata casa si se poate scufunda in liniste in fotoliul preferat. Am vazut familii in care sotului chiar ii pasa de femeia de langa el, macar cat sa o ajute la dusul plaselor din masina spre casa. Incredibil dar exista barbati care chiar isi pun ciorapii in cosul de rufe si farfuria in chiuveta ( hai sa nu exageram, daca o si spala, deja e sarbatoare!)

Cum ii consideram pe acesti barbati care mai au inca suflet pentru omul de langa ei si care isi ajuta sotiile? Sub papuc? Tinta mistourilor gastii masculine stranse la birtul din zona la semintat si beruit? Iar femeile care ajung acasa si sunt rasfatate cu o mancare calda, o casa dereticata si un zambet, cum sunt? Exploatatoare lipsite de suflet?

Care e ordinea fireasca? Si ce putem considera evolutie? Unii sustin ca exact emanciparea femeii si dorinta ei de independenta duce la distrugerea familiilor. Daca privim peste gard la statele mai evoluate, remarcam ca nu stau prea bine cu mentinerea peste ani a cuplurilor. Impartirea oarecum mai corecta a sarcinilor ne ajuta sau ne ofera niste libertati de care nu stim sa profitam?

Continui sa cred ca romanii sunt ramasi inca mult in urma ca si conceptii despre indatoririle sotilor in familie si pana la urma cheia ar fi nu cine face un anume lucru, ci dorinta de a ajuta omul cu care iti duci traiul si de a nu-l considera sluga ta, indiferent de care parte a baricadei te situezi. Respectul, bunatatea si grija unuia fata de celalalt, ca si parteneri adevarati de viata ar fi suficiente pentru o relatie de durata.

39 thoughts on “Impartirea sarcinilor in cuplu

  1. Pingback: Noapte misterioasă « Cristian Dima

  2. din pacate mentalitatea pe care o critici/mentionezi este foarte raspindita si la femei care ele femeile sunt multumite sa stea la coada cratitei si sa spele si sa nu care cumva barbatul sa-si bage nasul acolo ca el adica barbatul habar n-are de subtilitatile unor astfel de activitati.

  3. Marea majoritate a femeilor ii considera pe barbati niste copii mai mari.Asa ca,cum ii cresti,asa ii ai!
    Totul porneste de la inceputul inceputului.Cum se pozitioneaza fiecare ,fara a fi imperativ.

  4. Barbatii sunt niste copii mari! Nu e vorba ca ii ai cum ii cresti, e vorba ca ii determini sa faca anumite lucruri oferindu-le…bomboane. Mentalitatea aia cum ca femeia tre’sa stea la cratita si barbatul in fotoliu cand vine acasa de la serviciu nu este specifica masculilor, ci provine din conditiile si structura societatii si, in speta, a mediului muncii. Daca femeile nu aveau acces la anumite job-uri iar barbatu’ era cel care aducea bani in casa, undeva trebuia sa se faca un echilibru: el, providerul, aduce vanatul in casa si femeia se ocupa de cuib. Metaforic, evident. Ca o relatie sa functioneze cu doi oameni care, fara sa conteze ceea ce fac, aduc aceeasi cantitate de carne de vanat in cuib… are nevoie de doi oameni cu ochii larg deschisi. Nu e chestie de orgoliul purtatorului de penis sau de haita cu care iese la bere / la coafor… e o chestiune de respect reciproc.

  5. Până la urmă, e o chestie de educație care începe chiar din copilărie. Când o mamă își pune fiica să facă anumite tipuri de treburi ”femeiești” și pe fiu, altele, considerând că el e bărbat, deja s-a făcut prima greșeală. Restul se pot acumula pe parcurs. Sau se pot remedia, în funcție de calitatea umană a celor doi.

    • cam asa, odata ce e format intr-un anume fel , greu il/o mai poti face sa se schimbe. si tot ramane undeva in coltul mintii cu ideea ca nu asa e bine si ca face compromisuri uriase pentru relatia respectiva.

  6. Fetelor,in general relatia incepe inainte de casatorie cu mai mult sau mai putin timp.Oricit de bun actor ai fi,tot iti dai arama pe fata in diverse imprejurari.Cel care se iubeste pe sine inainte de casatorie va fi la fel si dupa casatorie.Atita doar,ca inainte de casatorie faci ceva pentru el,ca asa vrei tu.Dupa casatorie faci,nu pentru ca iti place sau pentru ca vrei ci, pentru ca „trebuie”.Ca asa zice el.

  7. Pingback: Suntem săraci, dar nu fără suflet: să o ajutăm pe Eva Maria | Noaptebunacopii's Blog

  8. Mi se pare de bun simt sa participe fiecare cum poate. Daca barbatu-miu vine rupt dupa 16 ore de santier, e clar ca, daca am bantuit mai mult prin casa, il voi astepta cum trebuie, sa poata sa pape ceva, un dusulica si nanica.

    Daca se intampla ca eu sa trag, iar el sa aiba zile de ars gazul pe net, mi se pare iarasi normal sa intre el la inaintare. Gateste bine unele chestii, asa cum eu gatesc bine unele. Si, daca are chef sa pregateasca ceva, nu ma bag in reteta lui. Il ajut eventual la „prep work”, dar ii las placerea sa creeze minunea gastronimica. Am intelesc ca nu suporta sa spele vasele (ceea ce mie imi place, culmea), dar ii place sa aspire de pilda, asa ca el e maestrul de ceremonii la faza asta.

    Atat timp cat exista intelegere si bun simt, cuget ca se poate. Nu e normal niciunul sa fie abuzat, pentru ca pana la urma asa mi se pare. Daca omul este rupt de la munca, e de prost gust sa ii sar eu de gat, dupa ce am stat cu burta-n sus toata ziua. Dar nici sa muncesti ca proasta iar el sa o arda boem pe Sport TV.

    • ai pus punctul pe i ,dojo, ca de obicei 😉
      sunt situatii si situatii, conteaza bunul simt si nu ideile fixe. se poate face treaba si in doi si in unul si pana la urma nici nu conteaza cine duce gunoiul si cine face salata, daca cei doi se inteleg si e armonie.

  9. Eu fac parte din genetaria „femeia la cratita” , insa fiul meu face parte din generatia” barbatul gateste din placere”. Tu, cred ca esti pozitionata la mijloc, ca varsta si de aia te mai miri ca soarta femeii poate sa fie si una fericita.
    Eu, drept sa-ti spun, in mare parte, sunt fericita ca am pentru cine face ceva, insa invidiez generatia de fete de-o varsta cu fiul meu.
    Daca stau sa ma gandesc si Papa este unul dintre tinerii pasionati de arta culinara 😀 , insa, la el explicatia este in faptul ca traieste in afara mentalitatii din Romania.
    Solutia ideala este , totusi, cea de mijloc: fiecare face ce stie/poate si cateodata ii place 🙂
    Vacanta placuta, Anca !

  10. hmmm…fostul meu sot, nu-i dadea voie copilului sa faca nimic in casa. Argumentul lui era ” de asta v-a lasat D-zeu pe voi femeile pe pamant”. Nu isi ridica farfuria de pe masa, nu participa la cumparaturi, nici nu stia macar preturile aproximative ale produselor. Nu stia unde se platesc utilitatile. Nimic din ce insemna curatenie, ori activitati gospodaresti. Asa l-au invatat de acasa si dincolo de asta, nu ii pasa cred si nu ma respecta. Aveam doua joburi si el, care ajungea dupa 8 ore de munca acasa se punea in pat si astepta sa vin eu acasa, dupa 12-14 ore de munca, sa ii incalzesc mancarea din frigider sau gatessc. Au fost cateva din motivele pentru care ne-am despartit. Cand a ramas singur, a inceput sa faca toate acestea si era total dezorientat. Ma suna frecvent sa ma intrebe cum se pregateste cutare fel de mancare sau cum se face cine stie ce activitata casnica. Odata, dupa o vizita de-a fiului nostru la el, mi-a zis cu indignare.” Copilul acesta e pretentios la mancare. In plus nu-si aduna masa si nici nu-si spala farfuriile.” 🙂 I-am raspuns cu ironie.” Foarte bine. Stii cine l-a invatat toate acestea? Tu. Ei, acum vezi cum e.”

    • fiecare isi primeste mai devreme sau mai tarziu lectia pe care o merita, gabico si daca nu semeni nimic nu trebuie sa fii suparat ca nu culegi nimic. sunt multi soti din astia care gandesc astfel si acum…mentalitatile mor greu!

    • Gabriela, pacat ca ai trecut prin asa ceva, dar probabil e mai bine. Nu este normal ca femeia sa fie sluga, mai ales cand, cazul tau, si trage mai mult la munca. sper ca ala micu a inceput sa invete una-alta. In ceea ce-l priveste pe ex: karma’s a bitch 😀

  11. Daca fiecare ar face totul de placere si nu din obligatie, atunci am avea casnicia de rasa pura. Sunt si de-astea, dar foarte rare, asa cum oameni de rasa pura sunt rari. Restul casniciilor sunt hibrizate cu compromisuri. Adica standard . 😀

  12. nu ştiu cum e la alţii, la noi face cine apucă, că de aceea suntem doi căluţi la căruţa asta.
    cum alege fiecare să trăiască în viaţa/ casa lui… aşa are. dar cuplu înseamnă doi, parteneriat şi respect. eu aşa ştiu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s