Mousaka in Limassol

Cucerita de reclama facuta unui restaurant unde se gateste o specialitate cipriota de miel „kleftikos”, in traducere „mielul furat”, am intrat intr-un fel de taverna micuta, cu un aer usor rustic, intima si dotata cu incalzitor de terasa. M-am pozitionat strategic sub el si spre parerea mea de rau, specialitatea mult laudata tocmai se terminase. Am intins buza de jos dezamagita, dar daca tot eram acolo am fost curiosi sa incercam mousaka-ua si ceva porculet la gratar. Restaurantul era o afacere de familie, ambii soti impartind priceperea in ale bucataritului, el cu Klefticos-ul, ea cu inovatiile la retetele vechi sau noi. Baiatul lor se ocupa de comenzi si livrari. Restaurantul avea putini clienti, insa serviciile au fost la inaltime. Ne-am dezlegat limbile tot la un Keo, una din berile autohtone si dupa un timp mediu au aparut bucatele. Mousaka-ua era pregatita intr-un vas rotund de lut, avand straturi bine garnisite cu vinete, dovlecel, cartofi si carne macinata, avand deasupra un pat generos din sos bechamel pufos si absolut delicios! Se topea in gura si desi ardea de sa-ti iasa ochii din cap, nu ma puteam opri din balotat! Parca ingredinetele isi pierdusera gustul intial si devenisera un tot care rima perfect. Cand am putut vorbi din nou am inceput sa cerem amanunte despre modul de obtinere al acestor bunatati. Patroana se vedea ca e pasionata de gatit si ne-a raspuns cu placere la toate intrebarile, propunandu-mi chiar sa vin intr-o zi sa asist la montarea retetei. Am zambit cu parere de rau, gandindu-ma ca mi-ar fi placut sa arunc un ochi in bucataria ei. Poate cu alta ocazie!

Din vorba in vorba am ajuns la motivul pentru care ajunsesem in seara aceea acolo: Kleftikos-ul si astfel am aflat legenda: pe vremuri niste hoti au furat o oaie. Fiind urmariti si aproape ajunsi din urma, au sapat o groapa mare in nisip si pe carbuni aprinsi au pus oaia asa intreaga, in blana, au acoperit cu nisip si s-au asezat la baute. Politaii ajunsi la fata locului au cautat oaia si negasind-o s-au asternut la baut si la cantat cu presupusii hoti. Dupa mai multe ore vazand ca oaia nu apare, politaii au plecat, iar smecherii au dezgropat oaia, care se gatise singura in blana proprie, pastrand toate aromele. Intre timp localnicii au simplificat reteta si i-au dat o savoare deosebita. Nemaifiind necesara gatirea unei oi intregi, au luat bucati de carne, ceapa, rosii si condimente, le-au etansat complet in folie de gatit si le-au lasat la foc mic de tot, cateva ore sa se patrunda. Ei spun ca rezultatul e uimitor, poate voi avea si eu ocazia vreodata sa testez. Imi amintesc ca un gen de asemenea reteta am citit si in cartea lui Radu Anton Roman, e un obicei undeva la tara, care inca se mai practica, imi amintesc ca m-a socat teribil metoda de gatit intr-o groapa si in propria blana.

I-am parasit pe acesti oameni simpatici si am mai beruit pe o terasa englezeasca unde am cautat fara succes un Guiness, asa ca am ramas pe Keo, sa nu le amestecam. Am incheiat seara intr-o atmosfera placuta si o plimbare scurta pe o faleza racoroasa. Aici simt ca vara nu-i departe, oare cum o fi acasa?

21 thoughts on “Mousaka in Limassol

  1. Pingback: Ascensiune « Gabriela Elena

  2. Ehe, ce musacale am tras la viata mea, nici prin gind nu-ti trece! E foarte adevarat, ca nu mi-a iesit niciuna, dar de incercat am incercat. Sa dea dracii-n ele daca nu mi-au mincat ficatii cit le-am pigulit si aranjat ca pina la urma sa iasa o boritura de catel, de nu-ti venea sa te atingi de ele. 😆

  3. acasă e ger… moussakas cu melitzanes şi avgolemono îmi trece acum prin minte de-mi ghiorăie maţele, drept pentru care voi efectua o înmuiere de musli şi apoi ies pe uliţe să iau pulsul…
    lasă că vii tu acasă şi vezi ce fain îi!

  4. Nu mă îndoiesc să a fost nemaipomenită musacaua cipriotă. Încearcă însă să mânânci și una de la mama ei de acasă, adică din Turcia, și mai vorbim după. 🙂

  5. Frumoase impresii de călătorie! Era faină şi o poză cu musacaua minunată, măcar să salivăm la vederea ei! 😀

    Despre „oaia la groapă”, am auzit povestind un bătrân din părţile Gorjului. La nu ştiu ce sărbătoare, tot satul mergea la pădure, într-o pioiană şi fiecare familie tăia câte o oaie sau un miel, pe care îl făceau „la groapă”, în jar! Cred că era grozavă! A! Şi toate bunătăţile erau asortate cu tarafuri de lăutari! Păi?

    • suna a petrecere in toata regula ce povestesti tu acolo 😀
      e interesant cum merg informatiile intre popoare, si chiar gatitul cum ia diferite particularitati pe masura ce vine fiecare cu o idee noua!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s