Alegeri dificile

In timpul vietii avem mereu de ales dupa mai multe criterii. Intrebarea pe care mi-o pun acum alaturi de voi este urmatoarea: alegem placerea indiferent de cat ne costa sau ne pastram la margine feriti de riscuri si jinduind gura casca la fructul oprit?

Daca e sa vorbim de mancare, de fineturi sau cea obisnuita, stim sa ne oprim inainte de a se vedea ultima imbucatura in gatul blocat sau mancam pana sta ceasul, ca nu se stie ce vremuri vin? Daca vorbim de bautura, degustam sau ne inecam in ea, in dorinta de a ne simti liberi si a doua zi ne blestemam zilele ramase exact la fel? Alegem o placere de scurta durata indiferent de consecinte? Cantarim vreodata si spunem „toate imi sunt permise dar nu toate imi sunt de folos?” Cine poate hotara unde e limita dupa care toate devin exces si sanatatea ne e in pericol, daca vorbim de ale gurii.

Daca extindem putin nota, neputand sa punem frana gurii, vom putea sa o facem in ceea ce priveste obiectele din jur? Vom putea spune imi ajunge telefonul asta, nu-mi trebuie ultimul model, chiar daca mi-l permit ca pret? Cizmele astea inca arata bine si imi tin cald, nu-mi mai trebuie inca alte trei perechi?

Mancam ca sa traim sau traim ca sa ne imbracam, fudulim, concuram cu colegii,  sa consumam de toate in exces si sa acumulam kile si bunuri de care nu mai avem timp sa ne ocupam? Ce inseamna bunastare in fond? Suntem o tara in criza, numarul locurilor de munca e in picaj si totusi restaurantele sunt pline si lumea serveste masa in oras. Cele mai fitoase masini le-am vazut aici in tara si nu la nemti sau in alte tari mai banoase ca a noastra. Eu cred ca suntem o natie de fuduli. Nu conteaza ca ne ghiortaie matele, avem masina bengoasa de crapa ranza in vecini. Adolescente supraponderale mananca shaorma la prima ora a zilei sau rumega constant cate ceva. Toata lumea face facultate particulara, sa aiba o diploma, nu sa invete o meserie. Suntem clasati de cei cu care relationam dupa cheile de la masina (tot ii fur eu vatmanului cheia odata si voi avea cu ce ma da mare!), bulendrele firmate, mobilul si ochelarii de soare fitosi.

Cand ne vom regasi adevaratele valori? Cand vom manca rational nu pentru ca cine-i slab e frumos, ci pentru ca-i mai sanatos sa nu fii ca mamutul? Cand vom alege bunurile dupa utilitate si performante, nu tragand cu ochiul peste gardul vecinului? Cand vom alege ce e bun pentru noi, indiferent de parerea societatii, care oricum foarfeca tot ce misca? Cand ne vom vedea doar de ograda noastra cu indiferenta si autosatisfactia omului multumit de ce a reusit sa obtina prin mijloace proprii si nu comparand constant cu modelele exagerate de la tv? Eu trag speranta ca undeva ne vom opri sa ne tragem sufletul, vom realiza ca am parcurs un drum frumos si vom avea curajul sa spunem: am destul, de acum ma opresc!

Anunțuri

70 de gânduri despre „Alegeri dificile

  1. Redsky,nu am incercat niciodata sa am ceva,peste puterile mele de cumparare..chiar si cand am ,,facut” bani,tot limitata am ramas si am trait decent(la mine decent inseamna sa ai necesarul fara sa sari calul). Daca mi-am dorit ceva,am cumparat numai pentru ca mi-a trebuit si nu pentru ca era in trend.nu stiu,poate tocmai ca am dus o viata nu tocmai usoara,m-a facut sa fiu calculata in totul,dar nu zgarcita.
    Cat despre a imi alege ce e bun pentru mine,fara sa-mi pese de ce zic ceilalti..asta am facut de mult,oricum stilul meu de trai este criticat,la ce sa mai ma obosesc sa imi si pese? Mi-e mie si fiului meu bine? Altceva nu mai conteaza!

  2. Padurii nu-i pasa daca eu sint in costum,in trening,in pantaloni scurti sau in pielea goala.
    Printre oameni s-au creat niste conveniente pe care fiecare le percepem in functie de cit putem .
    In ce priveste linia de demarcatie dintre necesar si exces,ar trebui sa stim fiecare ce ne este necesar si unde incepe excesul ,dar nici aici nu incap comparatii.
    Referitor la partea materiala pot fi doua aspecte:1.nu duc nimic cu mine in mormint
    2.sa am acum,ca dupa ce mor nu voi avea nevoie
    Traim impreuna,dar sintem atit de singulari,de unici incit ramine la aprecierea fiecaruia cum accepta interdependenta de ceilalti si de mediul in care isi duce existenta.

    • si asta e drept, insa ma socheaza dorinta nestavilita a unora de a acapara cat mai mult…si as fi curioasa cum gandesc ei.
      pe de alta parte reusim sa fim noi sau fara sa vrem suferim influenta celor ce ne inconjoara?

      • Depinde de mediu.La noi,in zona rurala,la un moment dat a insemnat,dezvoltare.Stii tu:daca el are imi fac si eu,dar si mai si.Asta a fost cindva,ca acum,dupa ce se intorc de pe la munci in tari straine isi construiesc niste aberatii pe care,de altfel nu le folosesc.
        Si atunci ne intoarcem la „Avarul” lui Moliere si consideram ca este o boala.Iar unde e boala nu incape ratiunea.Ei nu gindesc,ei fac.
        La a doua intrebare:ne influenteaza tot ce ne inconjoara,dar noi hotarim cit ne lasam influentati si in ce fel.

      • nu pot sa uit casele de la tara, pline de mobilier scump si lucruri ca la muzeu, case de la strada in care nu locuieste nimeni aproape tot timpul anului, iar membri familiei se inghesuie int-o singura incapere modesta. economie, zestre, bani albi pentru zile negre?
        intrebarea e: putem sa ignoram societatea fara a fi expulzati din ea? e o lege simpla: cine nu e ca noi e impotriva noastra! daca esti diferit esti marginalizat si categorisit ca si ciudatenie 🙂

  3. Daca se intelege usor, fara efort, ceea ce ai citat:“toate imi sunt permise dar nu toate imi sunt de folos” datele uriasei probleme se simplifica. Normalitatea este la ea acasa in viata noastra, excesele de orice fel negasind portita deschisa, niciodata. 🙂

  4. pfaaaa… ce post! 😀
    draga mea, e întreagă teorie economică aici, teoria consumului, cea potrivit căreia se doreşte, s-a dorit, ca gradul de îndatorare al consumatorului mărunt să fie mai mult decât poate duce. fenomenul, importat din america cu mare veselie, a făcut ca marea majoritate a românilor să fie astăzi falimentari legaţi de bănci pe toată viaţa şi pe încă vreo şapte vieţi, dacă s-ar putea. şi am început uşurel, cu mâncarea, cu bunurile aparent indispensabile, cu cardurile de credit pe care le-am putut obţine uşor (privilegii cu două tăişuri) şi cu casele achiziţionate la preţuri fabuloase… vorbesc la modul general, dar alegerea asta este falsă. nevoia de identitate prin posesie a devenit o modă ale cărei victime le găseşti la tot pasul, din păcate şi tendinţa asta de a consuma mult mai mult decât ne permitem, orice, absolut orice şi fără discernământ a dus la seismele prin care trecem şi tot trecem…
    pentru unii dintre noi însă căderea din paradisul cheltuielilor a fost benefică. pentru unii dintre noi, care ne-am gestionat preudent viitorul financiar, regândirea acestor alegeri nu a fost prea grea. dar ce te faci cu cei care au intrat în viciosul cerc al snobismelor? ştiu tineri care fac credite pentru revelion, vacanţă, diverse activităţi de care, pentru că nu şi le permit, ar trebui să se lipsească. dar lipsind de acolo, din cercul acela, ar rămâne fără identitate. ce facem cu ei?
    şi ce facem cu cei care au credite la bănci de ordinul sutelor de mii de euro?
    eu fac parte dintre cei care pot spune cu uşurinţă: nu îmi permit asta acum sau nu vreau să îmi permit asta. dar e în firea mea astfel, să fiu un consumator limitat… şi în faptul că nu tânjesc după altă identitate. mănânc pentru a nu cădea de foame, îmi cumpăr haine când am realmente nevoie, îmi aleg vacanţele pe care mi le permit şi dacă mi le permit şi refuz să ies la restaurant dacă ştiu că banii aceia mi-ar folosi la altceva, ori dacă am facturi de plătit.

    • cam aici bateam si eu cu postul 😀
      sunt de acord ca dorim sa progresam, dar cand ne schimbam telefoanele de 3ori pe an ca nu mai sunt in trend, mi se pare risipa. e un cerc vicios, daca nu se mai produce, nu mai au oamenii servicii. inca n-am gasit solutia la problema asta, dar o mai rostogolesc inca!
      eram in aeroport si ma agata o tipa draguta incercand sa-mi vanda un card. ma intreaba daca vizitez muzee sau locuri noi. ma gandesc o secunda si raspund: da, cand am bani. se lumineaza si-mi zice: luati acest card si cu el puteti cumpara diverse produse si intra cu reducere la muzee. intreb: si trebuie sa dau banii inapoi,nu? zambeste ca la tampiti: da! ii raspund si eu zambind” eu nu cheltui decat banii care ii am!” a plecat urandu-mi de bine, cel putin aparent 😆

      • redsky, mi-a fost teamă că m-am lungit cam mult cu părerea mea.
        ştiu cum este cu cardurile acelea, am un amic care a încercat să se angajeze la acea „fabrică” şi m-a întrebat, mizând pe experienţa mea în vânzări, dacă ar fi ceva bun. i-am spus să fugă oriunde, cât mai departe… ba chiar i-am sugerat să mă viziteze cu un şef de-al lui ca să îmi promoveze acela produsul. 😆
        sunt vânzător de ani de zile, dar n-aş putea să vând minciuni cu dobândă mare. 😦

      • nu conteaza daca te lungesti cand ai ceva interesant de spus. inca nu am hotarat cat de lung poate fi un comentariu 😀
        stii ce ma supara? ca oamenii nu gandesc atat de departe si cand le oferi posibilitatea sa cheltuiasca ce nu-i al lor, dau navala de parca nu trebuie dati inapoi, intr-un timp mai scurt sau mai lung!

  5. redsky, este vorba de comportament şi de nevoia de identitate. gândeşte-te puţin la cei care nu au avut niciodată îndeajuns, la cei care nici nu prea ştiu ce gust are ciocolata.
    eu cred că acest comportament pavlovian, pe care am putea să-l numim „consumă cât de mult poţi” a fost inoculat.
    după zeci de ani în care banii nu puteau cumpăra nimic, abundenţa aceasta de de toate fură minţile unora. ideea de falsă bunăstare, de sunt ceea ce am… este un modus vivendi al unora. ancorarea în material… ştiu, e greşită, dar este o tendinţă dominantă.

    • da,cred ca inca e prea devreme ca sa stim ca natie cand sa ne oprim, sa alegem bunul gust si lucrurile dupa calitate, nu dupa denumire. tot trag speranta ca la un moment dat, ne vom face plinul si ne vom gandi si dincolo de matul plin.

  6. Cu mâncatul e așa: te apuci să o faci sănătos abia după ce te-ai îmbolnăvit.
    În rest, e chestie de educație, de mediu din care provii și de mintea pe care o sau nu ai. 🙂

    • acu si mancatul asta sanatos are mai multe aspecte si nu e cazul sa-ti dau eu tie lectii despre asta 🙂 ceea ce voiam eu sa spun era chestia cu moderatia. parca alegem mereu extremele ori nu mananc deloc si fumez in disperare, ori trec in partea cealalta si mananc pana depasesc orice imaginatie. unde e calea de mijloc?

  7. reduto, te-ai bagat de una singura intr-un teren minat 😀
    Hai sa-ti raspund la toate intrebarile din final, inainte de-a citi celelalte comment-uri.
    Toate cele mentionate se vor intimpla, atunci cind vom redeveni animale si cind gusturile, placerile si capriciile ni se vor atrofia, lasind loc doar monotonelor neceritati 😛

  8. Pe de alta parte, excesul, ca si moderatia sunt notiuni completamente subiective. Cum te poti astepta sa ajungem la un nomitor comun? Nu vom ajunge niciodata. Hai sa bag si-un exemplu, ca sa nu se creada cavorbeste gura fara mine 😀
    Ce numim moderatie, decenta si bun gust, inclusiv gastronomic, in societatea nostra, e considerat abuz, frivolitate si pacat intr-o societate musulmana.

  9. Est modus in rebus!
    Anca, muncim pentru a ne permite să trăim frumos. Dacă ți-a căzut o plombă, ai dat fuga la stomatolog și ai plătit reparația, doar nu era să riști pierderea dintelui. Dacă miroase bine o cafea, o iei. E un lux? Nu vreau să mi se spună, în mileniul III, că o ceașcă de ceai Lipton White sau o cafea Pelini sunt prea mult. Vreau o carte pentru mine sau fiica mea și o cumpăr. Nu, nu mă luați cu mersul la Bibliotecă! Mereu e ”dată”! Am câteva perechi de San Peregrino (dres). De ce n-am doar una? Pentru că nu risc să rămân în picioarele goale când e frig. Sau să iau blugi la o întâlnire business. Sau să îmi trimit soțul să-mi ia unii, că eu mi-s isteață și econoamă. DA: De acord că și Octavia merge super, garantez pentru ea (:P) , dar dacă unii vor să conducă bengoase, treaba lor, atâta timp cât nu le fură. Eu sunt de părere că banii sunt făcuți pentru a circula, pentru a fi câștigați și cheltuiți. Ce-ar fi dacă firmele nu și-ar mai dori design de identitate? Sau dacă nu mi-ar mai cumpăra copiii cărțile de colorat și povești ilustrate? Ar trebui să emigrez. (Ei da, oricum ar trebui!) :)))))
    Îmi povestea soacra mea despre bogăția lipsită de strălucire a elvețienilor. A stat o vară întreagă acolo, la niște prietene, și mereu a simțit zgârcenia, avariția chiar, distracția obligatorie și pe bani puțini. Mese sărace. Nu e glumă, nu o dată pâinea sau friptura au fost insuficiente. Când doamnele acelea i-au întors vizita, n-a lipsit nimic de pe masă, au primit și supliment! Nu vreu să ajung la asta. Dacă nu am bani, sau nu vreau să-i împart cu prietenii, nu-i invit! Cam așa văd eu lucrurile. Fără risipă, dar , mai ales, fără zgârcenie și …cărpănoșenie!
    Dar am scris un adevărat articol aici. Sper că am reușit să transmit ce cred eu despre acest subiect. Concluzie: mai bine o mâncare bună și sănătoasă, decât un cont gras în bancă! Mai bine un parfum bun, decât închiderea teraselor cu termopan! Știi, o culme a luxului este să nu te intereseze cam cât mai ai pe card. Așa să fie! Adică…să fie destul pe card! 🙂

    • in ceea ce priveste brandurile de firma, mie mi se pare un moft. am fost in germania, unde se traieste bine dar nu se pune atata pret de fatada, se aleg lucruri de calitate, comode, de bun gust. apare o relaxare pentru ca nu mai simti nevoia sa tii un ritm obositor, sunt doar haine!
      cartile sunt o necesitate, reprezinta educatie, astea chiar sunt utile.
      inteleg ideea ta cu doamnele din elvetia, dar cum spuneam mai devreme, exista si cai de mijloc, un trai decent, nu infometare.

      • reduto
        Maloritatea lucrurilor pe care ni le insusim sunt mofturi. Mai mari sau mai mici, functie de buget si de gust. Considera tot ce ai acumulat pina in prezent si vezi ce reprezinta necesitati, altfel spus, lucruri fara de care nu poti trai. Pina si terminarea unei facultati poate fi considerata un moft, daca stai sa analizezi. Nu?

      • Ei, ”branduri de firmă!” Preferi să spun ”cafea bună și ceai bun”? Eu nu frecventez saloanele de cosmetică, dau banii pe alt lux. Cât despre nemți, nu știu să aibă produse inferioare calitativ, toate aparțin unor branduri valabile, fiind de calitate! 🙂

      • asta cu brandul e o mare afacere, sunt si produse foarte bune, dar necunoscute si poate mai ieftine. ne-am obisnuit sa cumparam doar ce e branduit.

      • redo
        loc de munca poti obtine si fara facultate. bani mult mai multi poti cistiga si fara facultate. facultatea nu e o necesitate personala, ci un moft. E o necesitate pentru societate, da in niciun caz pentru individ

      • ajungem iar la subiectul educatie pe care l-am dezbatut fara succes si data trecuta. nu e un moft, e o dezvoltare intelectuala, nu neaparat in vederea obtinerii unei averi. e un pas inainte ca om!
        tu iubesti banii si ce se poate construi cu ei, eu iubesc omul care gandeste liber de obiectele din jur. tu apreciezi distractiile de pe litoral, eu marea ca o intindere de apa cu valuri. gandim pur si simplu diferit 🙂

      • redskyo
        Nu are nimic de a face discutia de acum cu cea de atunci, ba dinpotriva. dezvoltatea intelectuala o poti capata si in mod autodidact, asa cum afirmai in postul cu cultura generale, nu-ti trebuie facultate.
        Ti-o spun din nou, facultatea si mai ales absolventii ei, sunt o necesitate pentru societate, nu pentru absolvent.

      • adica vrei sa spui ca orice facultate e inutila, ca ceea ce se invata acolo e degeaba si ca nu e nevoie de specialisti in nici un domeniu, ca informatiile se pot asimila din zbor, pe parcursul muncii zilnice?
        ca oamenii in loc sa-si toceasca coatele pe bancile facultatii, mai bine petrec? unde e evolutia? unde e economia de resurse? cum se transmit mai departe informatiile tehnice de ex?
        nu stiu de ce uneori am senzatia ca esti partizanul lui becali!

    • reduto
      Nu stiu de unde tragi tu concluzia ca facultatile sunt inutile pentru societate. asta ai inteles din ce am spus eu? eu cred ca era cumva pe dos 😆
      Iar daca il aduci pe becali in discutie, consider ca trebuie sa ne oprim din argumentari. e o panta pe care nu ma amuza sa alunec. 😉

      • ai spus ca facultatile sunt utile societatii si nu individului. cred ca eu pun un fel de egal intre ele 😉
        aici voiam de fapt sa ajung. avem un punct de vedere comun: ne plac oamenii cu bani ,dar si cu educatie 🙂

      • redo
        kiggutz-urile sunt o forma de comunism. personal, dezavuez acest hei rup colectivizat
        Imi place sa traiesc, nu sa supravietuiesc (in limita posibilitatilor, evident) 😉

      • conditiile de acolo sunt mult peste posibilitatile din caminele studentesti de pe vremea noastra, daca iti mai amintesti. si pana la urma nu-mi spune ca fericirea sta in cativa metri patrati in plus sau in minus. desigur ca bunurile pot completa viata, dar stau sa ma intreb de ce cei de pe varful piramidei sunt tot nemultumiti? doar au de toate!

    • Nu, fericirea nu consta in citiva metri patrati, fericirea consat in ceea ce te face fericit. Daca pentru tine-i o skoda si pentru altul un Porche, asta e. daca pentru tine un apartament si pentru altul o vila la ocean, asta e. Fericirea mea e a mea si nu trebuie s-o inteleaga cineva. E suficient c-o inteleg eu. Asa si cu cei din virful piramidei. Ce te fericeste pe tine, nu-i mai fericeste de mult pe ei. Dar ia spune-mi. Bill Gates, ai spune, ce dracu-i mai trebuie? Bun si ce ar trebui sa faca? Sa inchida pravalia, sa dea toti salariatii afara si sa traiasca fericit cu miliardele agonisite? Dar daca toti milionarii ar face la fel, unde s-ar ajunge?

      • 😆 asta da preocupare, ce ar face „saracii” milionari!
        ideea mea era doar un indemn la cumpatare, indiferent de nivelul social la care ne situam. pana la urma si skoda si porsche fac acelasi lucru, te duc dintr-o parte in alta! e firesc ca uneori sa mai cadem in ispita si sa cumparam doar pentru a ne fuduli cu cate ceva. problema e ca societatea de azi se bazeaza pe mofturile astea si nu mi se pare firesc sa ne inrobim la munci, sa uitam de familii, pt ce? un chitibus nou de care ne plictisim in scurt timp si jinduim dupa altceva.

      • reduto
        nu vrei tu sa accepti ideea ca ce inseamna abundenta pentru tine, e cumpatare pentru un milionar, tot asa cum ce ceea ce numesti tu cumpatare e considerata abundenta de catre un om nevoias cu 300 pensie sau venit, lunar.

      • eu am zis cumpatare, indiferent de nivel. am citit despre oameni cu foarte multi bani care traiesc modest. in fond fiecare poate alerga dupa luna cat doreste! e firesc ca cel sarac sa doresca o bucata de paine mai buna. e nefiresc ca cel ce are mai mult decat poate cheltui sa fie nemultumit si sa aduca elogiu consumului continuu.

  10. Pingback: Când este timpul miracolelor? « Gabriela Elena

    • la aia m-am gandit si eu dar cred ca se poate imbunatati aspectul sau pus mana de la mana si luat un second, pe acolo se gasesc tot felul de chestii avantajoase presupun. dar totusi ce-o fi vrut Papa sa sugereze cu asta? un alt exemplu ca e mai simplu sa trecem de la o extrema la alta :d

  11. stii, intr-un fel postarile noastre de azi se leaga… eu ma gandeam cum ar fi fara curent electric… 🙂
    Nu stiu ce-o vrut sa zica Papa, probabil e de naspa tare sa ajungi sa traiesti asa. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s