Duzina de cuvinte-Senectute

Priveam afară fără sa vad prea multe din peisajul golit de frunze care aştepta cu nerabdare venirea covorului verde al primăverii. Părul alb complet, care-mi dădea atâta distinctie, mi se oglindea vag în claritatea ferestrei,  oferind o mărturie muta a anilor trecuţi într-o viteză prea mare  lăsand doar amintiri cu parfum de demult. Probabil că zgomotul amuzant de seniori puşi pe şotii, ca nişte copii mari, m-a trezit pentru o clipă din visare, însa nu am reuşit să mă smulg unui sentiment de pace atât de accesibilă care izvora din trecut.

Mi-a revenit clar în minte  imaginea  unei seri în care o tânără suplă, înveştmântată într-o rochie vaporoasă , brodată cu flori mici roz pe corsajul delicat, pirueta graţios în braţele unui bărbat cu ten masliniu, cu ochii de un albastru adânc si statura impunatoare, uitând de tot felul de prejudecaţi care dominau statutul de domnişoară al vremurilor acelea. A fost o seară perfectă, în care nu mi-am dorit altceva decât să plutesc, să dansez, să respir, să râd si să trăiesc alături de el. Evident că nu puteam să prevăd ce va urma, ca voi suferi cu intensitate maximă din cauza unui om rupt de realitate, cu o mândrie distructiva, trăind doar pentru confortul propriu, pe care doar un acces puternic de tuberculoza l-a oprit din drumul clar spre distrugere. Gelozia lui puternică a fost ultima caramidă pusă la un zid care avea să ne despartă o vreme. Ne-am revăzut după un timp, el vindecat de toate patimile, eu mai îngăduitoare cu păcatele omeneşti.

– Vii? am auzit o voce care m-a smuls din visare. Am zâmbit la auzul vocii cunoscute şi m-am lăsat pentru o secunda învăluita în privirea albastra. M-am întors la oamenii care mă asteptau cu drag să depănăm amintiri amuzante, aşa cum făceam în fiecare după amiază de duminica.

Textul face parte din Provocarile Papale de sambata, devenite deja traditionale. Texte care urmaresc „duzina de cuvinte” mai gasiti aici:

http://v2valmont.wordpress.com/2011/02/18/duzina-de-cuvinte-la-traviata-satirizata/#comment-23007

http://scorpio72.wordpress.com/2011/02/19/duzina-de-cuvinte-adevaraciuni/#comment-1469

http://pisica07.wordpress.com/2011/02/19/duzina-de-cuvinte-inima/#comment-2532

http://eclpsademart.wordpress.com/2011/02/19/duzina-de-cuvinte/#comment-1775

http://labulivar.wordpress.com/2011/02/19/duzina-de-cuvinte-3/#comment-467

http://anaveronica.wordpress.com/2011/02/19/nemernicul-de-cloata-al-treilea-episod-din-elucubratia-cu-12-zombi-si-12-cuvinte-impuse/#comment-2730

Anunțuri

31 de gânduri despre „Duzina de cuvinte-Senectute

  1. Pingback: “Plini de boli şi suferinţi”… | Noaptebunacopii's Blog

  2. N-oi avea eu tenul masliniu, dar ochii…ah ochii, sunt de un albastru adinc, in care te poti pierde si poti uita de tine! ( din lirica papala 😆 )
    Foarte misto scrisa istorioara si foarte veridica. Mai ai si altele de spus despre cei doi? Ar fi interesant sa cladesti ceva din amintirile fiecaruia, acum daca tot ai inceput. Ce zici?

  3. Pingback: duzina de cuvinte- eroina muta « ECLIPSA DE MARTE

  4. Pingback: Duzina de cuvinte-Adevaraciuni « cataratorii

    • doamna in cauza si-a amintit niste clipe trecute, unele vesele altele triste, intr-un moment de acalmie, ea participand la o intalnire intr-un camin de batrani, pe care se straduia sa-i insenineze. nu stiu de ce, eu imi inchipui ca acolo e o atmosfera trista.

      • In Romania poate, aici au tot felul de activitati, incluzind seri dansante, pietre, bridge, iesiri la Niagara, etc. Dar costa de te seaca 😉 In general, isi vind casele si platesc caminul, unde au si asistenta medicala, si antren.

      • da,cred ca ceva de genul ala am avut in minte cand am scris. n-am vizitat niciodata un asemenea asezamant, sunt doar impresii din filme si imaginatia mea… bo…gata 😀

  5. Anca, de fiecare data am impresia ca pui ceva din tine si din trecutul tau. Poate e doar impresia, dar pare veridic, trait. Imi place, felicitari! Weekend fain in continuare! 🙂

    • multumesc, mirela, te asteptam si pe tine cand ai timp sa ne bucuri cu povestirile artistic si atent migalite. we fain si tie, al meu a fost cam chinuit, am pazit o febra ce nu scadea. acum e mai bine, vedem cum o fi la noapte!

      • Anca, dacă știam că vv publică abia după masă, îmi luam o oră din weekend pentru a scrie! Am fost cu ai mei doi dragi la distracție azi! Dar…va trebui să mă crezi pe cuvânt că nu depășesc o oră, atunci când scriu un text pe blog. Imaginile îmi iau mai mult! O seară frumoasă! 🙂

  6. Pingback: La Carcassonne « Mirela Pete. Blog

  7. Pingback: Misterul piesei lipsă « Gabriela Elena

  8. Ai povestit o batranete frumoasa. Eu chiar sper ca imi voi putea aminti lucruri minunate atunci cand voi fi din nou ca un copil. Si mai sper ca ma va tine de mana, atunci ca si acum, cel cu care mergem impreuna de ceva ani. Nu este trist sa fii batran, trebuie doar sa fii demn. Important este sa ramai sanatos la trup si la suflet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s