Cum vedem competitia?

Intrebarea era de fapt daca exista vreo legatura intre capra vecinului si competitia cu el? Mi-am amintit deunazi cum am ajuns sa imi doresc sa-mi schimb mobila in casa. Eram la inceput „de mandat” abia ne mutasem in vechiul apartament al bunicilor, eram saraci si mostenisem o mobila antica, dar inca destul de solida si care pentru noi la vremurile acelea ne-pretentioase, era destul de ok. Aveam planuri de concedii, de eliminare a sobelor, lemnaraiele mai puteau astepta. Intr-o zi m-a vizitat vecina de sus, care printre altele a facut urmatoarea remarca. „A zis barbatul meu ca ar trebui sa ne punem si noi centrala, insa eu i-am zis ca voi nici macar nu v-ati schimbat mobila”. N-am reactionat pe moment, femeia a plecat, nu ne vizitam decat cand uita apa deschisa si atunci tonul meu era putin cam accelerat! N-am priceput atunci si nu inteleg nici acum, care era rostul comparatiei si nici relevanta in discutie. Dar am remarcat in decursul anilor ca mi-au urmat cu consecventa cam toti pasii, exceptand masina si evenimentele mai putin placute petrecute in familia mea. Inca nu stiu daca ar trebui sa ma consider mandra ca generez un exemplu sau plicitisita ca nu-mi pot face nevoile fara galerie.

Ideea care ramane este competitia, care in mod uzual ar trebui sa reprezinte un progres. De ce nu ne poate impinge sa ne autodepasim, sa fim mai buni, mai toleranti, mai darnici? Si ne impinge doar sa ne masuram in cai-putere, plasme si haine firmate? In ce masura imi cade mie mai bine mazarea la cina, daca am usa termopan la sufragerie si tu nu ai? Cam cum mi se uniformizeaza somnul daca am cea mai flamboaianta faianta asortata cu nuanta cerului turbat si toti vecinii sunt electrocutati de invidie? Progresul meu ca individ este definit doar de bani? Traim intr-o lume ciudata, in care butonam telefoane absolut geniale si ne sugem dintii la trei secunde. In care tehnologia avansata nu tine loc de cultura, iar singura metoda de impunere in fata celorlati reprezentati ai speciei, este penajul?

Poate sunt o ciudata, insa daca imi cumpar ceva nu ma intereseaza ce zice vecinul si nici nu plec in concediu ca sa oftic strada. Alegerile mele sunt pliate pe sufletul meu si pe nevoile mele, indiferent daca ele corespund baremului incetatenit de barfa locala. Cred ca ar fi timpul sa incetam sa ne mai comparam achizitiile si sa ne batem in aptitudini, in valori de oameni, in ceea ce stim sa facem si cat de performanti putem fi. Bunurile pot fi sau nu, noi ramanem si ar fi trist sa fim definiti doar de niste obiecte!

20 thoughts on “Cum vedem competitia?

  1. Pingback: Aşa cred eu că miroase Dumnezeu! « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte

  2. na, ca m-ai facut curios. ce masina ai? a mea e cu uscator. si am si lumina deasupra usii. d-aia de se aprinde singura, cand treci. si se stinge… ma rog, asta nu mai are improtanta, ca oricum ai trecut si nu mai vezi. dar promit sa vorbesc cu soacra-mea sa nu mai ia mazare cu bobu’ mic. mie d-aia imi cade mazarea. asta e alta poveste. si oricum e vina ei.

  3. eu nu am investit in ceva material,doar daca a fost necesar..
    aveam o colega de serviciu,care mereu isi facea ceva nou,pentru ca se plictisea de cele pe care le avea. mi s-a intamplat sa ma intrebe de ce nu imi schimb mobila de la bunica(deci veche). I-am raspus ca nu am banii necesari si un credit nu voi faca niciodata pentru asa ceva. A zis ca ea nu poate trai asa,iar eu i-am spus ca in primul rand ar trebui sa se bucure de viata si sa nu se ingroape in datorii si munca,doar pentru a arata ca are. ehhh

  4. niciodata nu imi achizitionez ceea ce are deja vecinul! ma pun la curent cu noul si utilul, din alta parte. un prieten bun, frate, coleg., imi poate oferi exemplul de care am nevoie. am stat pe o strada in care competitia era biblie, nici atunci nu ma inscriam, apoi m-am mutat unde nu mai era loc de competitie…se linistisera vecinii. Am avut o boala incurabila, in privinta vestimentatiei. nu neaparat stil, cat detaliu. n-am suportat sa fiu imbracata ca altele, sau altele ca mine. Nu am fost cea mai za besta, dar, si daca imi luam un lucru din magazin obisnuit, nu trebuia sa fie uniforma in tot orasul. de aia am avut perioada second, multa vreme, ca sa imi asigur unicatul.

    • prima oara cand am fost in italia, o prietena mi-a aratat pe strada care sunt romani si care italieni, doar dupa modul de vestimentatie. fiind vara absolut toate femeile aveau blugi 3/4 si un tricou. e practic,nimic de zis, insa arata ca o uniforma. de atunci incerc, cand se poate, sa ies nitel din tipar.
      si aici suntem tributari uniformizarii de pe vremea regretatului.

  5. Pingback: ANIŞORUL | Madi şi Onu Blog

  6. eh … in bloc se formeaza de cele mai multe ori o comunitate ciudata, viciata! De fapt cuvintul „comunitate” nici macar nu este bun. Decit prin prisma faptului ca se locuieste „la comun”. Insa nu prea are nici un sens civic … Asa e si la ai mei la bloc. Exista legaturi nevazute, conflictuale insa, care unesc orice combinatie de 2 apartamente. Orice scara de bloc ar fi un izvor nesecat de telenovele!

    • e greu sa-ti potrivesti orele de somn si de amenajari interioare cu vecinul de sus sau de jos. si mai mereu se gasesc unii extrem de harnici care dau gauri pe la miezul zilei cand altii s-ar odihni. lipseste si educatia, daca-s veniti de la tara unde in curtea lor puteau face ce-si doreau si la orice ora, nu se obinuiesc niciodata sa respecte omul langa care traiesc.

  7. eu nu traiesc acum experiente din astea. Am invatat ca vecinii trebuie tinuti la distanta. E bine sa se limiteze doar la a saluta politicos si cam atat. Am locuit 5 ani intr-un bloc de 180 de apartamente, cunosteam doar 3 vecine si ma vizitam cu una.

    • eu am locuit vreo 10ani si nu cunosteam bine nici vecinii de pe scara si-s doar doua etaje in bloc. pana la o amenintare ca ne taie apa rece, cand impreuna cu inca doi vecini am scarpinat toate usile, am pus mana de la mana si am acoperit gaurile. cu ocazia asta mi-am cunoscut vecinii din bloc.

  8. invidia… natura umană în exerciţiul funcţiunii. 😀
    cândva, pe când eram un copil o profesoară aflată la pensie, cochetă şi simpatică foc mi-a spus că invidia este cel mai dăunător sentiment uman, cel care se întoarce ca un bumerang la tine, lovindu-te.
    locuiesc într-un blog cu zece apartamente de mai bine de douăzeci de ani. nu am vizitat decât o vecină, de vreo câteva ori, dar habar nu am ce are în casă, cum are, dacă îi place mazărea sau nu.
    e un spectacol obositor vecinul. şi inutil. prefer să fac altceva…

    • imi povestea o data o vecina, ca ultima oara cand am fost la ea avea o panza de paianjen care scapase la curatenie si avea senzatia ca drept la ea ma uit. am ras de m-am prapadit, exact panza ei ma pasiona pe mine 😀

  9. Eu am o pereche ( vecini) care atunci cand imi fac cate ceva nou imi aduc argumente ca nu era musai necesar si ca lor sigur nu le-ar face trebuinta, dar la 2-3 saptamani cand merg in vizita acel ceva ” le este necesar ” si prin urmare concurenta face parte din comunitate vrem sau nu , este parte din noi.

  10. Capra vecinului este de fapt…vacă! Cum să nu crăpi de invidie? Păi nu?
    Cu ani în urmă, mi-am cumpărat, cu mari eforturi, o „limuzină” de mare lux – Matiz 😀
    O colegă, posesoare a două maşini, cu mult mai pricopsite, mă întrebă dacă maşinuţa are servodirecţie, aer condiţionat şi calculator de bord (ha, ce glumă bună, pentru acest model!). I-am spus că nu are nimic din toate acestea, e o maşină simplă, care merge pe drum şi…atât. Şi nici nu mă interesa altceva! La care a dat din cap, zâmbind cu dispreţ. Apoi a enumerat toate sistemele cu care erau dotate maşinile ei. Nu m-am putut abţine să nu o întreb dacă ştie ce rol are servodirecţia şi mi-a răspuns senin că nu ştie ce-i aia, dar a auzit că asta trebuie să aibă o maşină „bazată”. Am râs pe cinste de „grija” colegei faţă de „investiţiile” mele. Şi au urmat şi alte episoade, legate de tot ceea ce vedea nou la mine. Uneori o stârnesc anume, ştiind cum îşi bagă „unghia-n gât”, chiar dacă nu este niciodată cazul să mă invidieze pentru ceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s