Cum iti educi copilul?

M-am nimerit in salonul de spital cu o mamica aproximativ de varsta mea, peste patruzeci, al carei copil avea cam patru ani. Dragut foc, vorbea usor peltic, sa-l mananci si alta nu. Manutele aveau gropite si tare mi-a placut sa-i desenez pisici, sa ne uitam la film si sa ascundem ursuleti prin patura.

Toate bune si frumoase pana baietelul acesta s-a suparat pe maica-sa si a inceput sa-i care cateva picioare bine plasate. Noroc ca femeia era agila si cu ochii pe el, altfel cred ca pleca vanata acasa. La fel proceda acest copilut si cu tatal. I-am observat discret de la distanta, fiind cam greu intr-un salon de patru paturi sa iti pastrezi intimitatea. Amandoi de o rabdare ingereasca, nu au ridicat tonul indiferent ce a facut nazdravanul, ba chiar de cateva ori l-au recompensat cu diferite jucarii pentru perioadele in care era cuminte.

Un alt exemplu, o fetita in clasa intai facea un circ absolut terifiant de cate ori ii schimba flexula. Erau necesari trei oameni sa o tina si se auzea din strada cum urla-stil injunghiat. Am observat-o ulterior: un copil extrem de simpatic si destept, dar care tinea la parerile proprii si asupra carora mama nu prea avea nimic de spus. Ce-i drept argumenta perfect logic de ce refuza sa faca anumite chestii.

Pentru prima oara m-am gandit ca eu folosesc metode de educatie invechite! In ambele cazuri i-as fi carpit pe ambii copii, pentru ca totusi oamenii aceia deosebiti nu meritau asemenea tratament, iar fetita cu cat plangea mai mult cu atat devenea mai isterica si imposibil de controlat. Ambii copii aveau carti, tot felul de mijloace de informare si se vedea ca parintii se ocupa de ei. N-am inteles de ce baietelul ii striga maica-si cand se supara „pleaca, nu te mai vreau!” iar femeia zambea cu bunatate si-i raspundea calm. Parca ma durea pe mine, desi pana la urma copilasul era destul de mic sa nu sesizeze semnificatia reala a vorbelor. Am ramas cu niste dubii, daca varianta acestor oameni de educatie da rezultate sau la maturitate acesti copii vor avea senzatia ca parintii li se cuvin si nu le sunt datori nici cel mai mic respect.

E atat de greu sa gasesti varianta corecta, sa educi un omulet si sa fii sigur ca ai facut o treaba buna. Voi ce parere aveti?

Anunțuri

34 de gânduri despre „Cum iti educi copilul?

  1. Parca tu spuneai ca dragostea primeaza. Pai in cazul asta, trebuie sa pui toata dragostea in a-l face sa inteleaga ceea ce vrei, iar daca vezi ca nu vrea sa inteleaga, iti pui toata dragoste intr-o pereche de palme sau in citeva castane bine plasate 😆
    Concluzie: nu exista reteta, pentru ca educatia nu-i gulas 😉

  2. Din cele descrise de tine, cred ca bietii parinti au acceptat tot taraboiul pentru ca oricum nu era nici locul, nici momentul sa-l disciplineze pe copil. Au gresit undeva, si acum platesc greselile. Si asta-i abia inceputul, copilul inca e mic, dar istericalele vor fi direct proportionale cu varsta, in timp. Ca mama a trei copii, sunt sigura de un lucru: nu exista scheme, retete, directive, stratageme care sa te invete meseria de parinte. Ce i se potriveste unui copil, nu functioneaza in cazul celuilalt. Exista doar niste linii, observatii si concluzii generale. Desi se spune ca educatia se face cu vorba buna, cred ca nici un parinte nu greseste atunci cand impune o pedeapsa, mai mare sau mai mica, functie de ”nazdravania” facuta. Cred ca o pedeapsa e mai dureroasa decat o palma.

    • pe masura ce trece timpul realizez ce munca uriasa,intuitiva si obositoare trebuie sa duci ca sa-l scoti pe micut la liman. de multe ori nici nu realizam in vartejul evenimentelor cat de mult tragem. imi spunea cineva aseara ca oricat te chinui, oricum cand creste nu te va baga in seama. poate ca asa e normal sa fie, poate ca nu sunt toti copiii la fel. ceea ce stiu sigur e ca eu vreau sa-mi fac partea mea de treaba cum trebuie, fara sa-mi para rau privind in urma ca as fi putut face mai mult. ce va face ea… e alegerea ei.

  3. Pingback: Mama lui de trafic: no Fain! « Teo Negură

  4. kinderii absorb tot ce-i in jurul lor mai ceva decat un burete. de acolo se trage si comportamentul lor. interesant este comportamentul parintilor fata de odraslele lor intr-un loc public. oare acasa tot asa se comporta?aia mici nu aveau de ce sa se comporte altfel..cred ca asa se comporta peste tot..
    cea mai mare provocare in ziua de azi este sa cresti un copil, iar daca reusesti sa o faci frumos, ve fi recompensat cu multa satisfactie si multumire.
    nu cred ca exista o reteta pentru a creste un copil. depinde de parinti, de cat de echilibrati sunt si de ceea ce ii ofera acestuia…
    e parerea mea, dar ce stiu eu…nu-s insurat si nici copii nu am :))

    • ei, se pare ca cel putin in teorie te descurci perfect 🙂
      baietelul in cauza era venit tarziu si cred ca e iubit la maxim. cred ca m-a incercat un soi de invidie vazand daruirea si rabdarea de care era capabila femeia aceea.

      • macar la teorie…ca mai e pana la practica :))
        pai daca e iubit la maxim inseamna ca e cam sufocat de atata iubire..deci..trebuie sa se manifeste si chestia asta intr-un fel ,nu ?
        daca femeia aia avea rabdare inseamna ca avea si timp..iar in zilele noastre asta inseamna ceva…mai toti suntem in criza de timp..

  5. Un subiect foarte interesant şi important. Pentru că de la aceste „mici probleme”, se ajunge mai târziu la mari probleme. Un copil lăsat să facă pe „şeful” cu părinţii (chiar dacă este unica odraslă, mult aşteptată şi dorită), se transformă uşor-uşor într-un mare tiran, în faţa cărora părinţii vor sta „smirnă”!Vedem la tv, vedem pe stradă, vedem în şcoli, tot felul de astfel de specimene. În orice situaţie, ei vor fi obişnuiţi să pretindă, să impună, să poruncească, răzbunându-se pe cei care nu le fac pe plac. Cred că fiecare a văzut şi astfel de copii-„terorişti”. După o anumită vârstă….deja culegi roadele eforturilor de educare a unui copil. Prea greu să mai poţi corecta ceva, dacă n-ai îndepărtat la timp micile defecte.
    Bine au zis toţi cei de mai sus: nu este o „reţetă” unică şi fiecare copil este în felul său, dar nu trebuie precupeţit niciun efort, pentru a vedea, în cele din urmă, un copil frumos educat, un om de caracter, o „operă” frumoasă, cu care să se mândrească cei ce au ostenit să-l crească.
    Este greu, este cea mai mare provocare, dar câtă bucurie şi mulţumire când roadele sunt bune?

    • as minti sa spun ca fiica-mea nu e uneori terorista si ea. cred ca mai toti copiii singuri la parinti sunt mai mult sau mai putin rasfatati si atunci cand sunt bolnavi, le facem toate poftele doar sa-i vedem miscand lejer si sanatosi. baietelul in ansamblu era foarte cuminte, episoadele astea cu trosnitul erau rare, unul poate pe zi, in rest se juca alaturi de maica-sa cu orele pe pat. ma asteptam sa incerce sa ma trozneasca si pe mine cand m-am jucat cu el, insa a fost foarte cuminte si tare simpatic!
      chiar fiica-mea a admirat-o pe maica-sa. cred ca se gandea ca sa fi fost in locul aluia o lua de nu se vedea 😀

  6. dar vad ca saptamina asta si tu, si SLVC v-ati intilnit numai cu parinti rabdatori! 🙂 Cum spune si Gabriela, poate ca asta era explicatia: nu era locul pentru o „disciplinare” care probabil ca avea ca prim efect un taraboi si mai mare … In rest, toata admiratia pentru parintii care cu vorba buna reusesc intotdeauna. Dar evident, fara rabat de la „rezultate” …

  7. Vorba Georgianei,nu stiu,nu ma bag!
    Dar de-o palma mica tot facea rost.Nu de alta,dar daca el exploateaza faptul ca sintem in public,trebuie sa inteleaga ca si el e in aceiasi situatie.
    Insa probabilitatea de a vedea gresit lucrurile e mai mare la mine,nefiind intr-o astfel de situatie.

  8. Unii parinti au cate un copil si stii cum spunem cand avem primul copil ” ce nu am avut eu ii voi lua sa aiba” si uite-asa ii facem motfurile si placerile fara sa ne gandim ca va ajunge momentul in care o neatentie, o lipsa, o..ceva care nu va fi asemanatoare zilei de ieri ii va face momentul o „criza de nervi”.
    Slava Domnului copii mei ” nu striga’ , ” nu lovesc cu picioarele” si nici cum am mai vazut ” se tarasc pe jos intr-un magazin”.Nu cred ca este vreo regula anume de aplicat dar daca nu le implementam respectul fata de tot si toate ei pierd notiunea si nu isi dau seama ca reactiile nu le sunt tocmai normale.

  9. Pingback: Noi! « Mirela Pete. Blog

  10. nu pot sa ma exprim, pentru ca nu am copii. dar e clar ca pe undeva a aparut o lacuna in educatie, poate de la statul prea putin cu copilul, lasatul in grija bunicilor care i-au rasfatat (am avut si noi un caz in familie :D)… e trist oricum sa vezi astfel de copii…

    • ca sa fiu sincera mie unele faze mi s-au parut amuzante. avea niste replici baietelul asta, i-a zis mamei lui ” nu te mai vreau, pleaca, esti neserioasa!”
      evident ca daca mi le-ar fi adresat fiica-mea ii mutam falcile 😉

  11. Stii ce m-a pus pe ganduri?! Violenta care e nativa si se manifesta cu mai multa agresivitate la baieti, cum si incapatanarea de a obtine ceva cu orice pret, caracteristica fetitelor.
    Eu nu cred ca locul a fost de vina. Asa cum s-au comportat amandoi copiii au dat dovada ca toleranta parintilor era de dinainte. Intrebarea pe care mi-o pun este : de ce parintii sub aceasta dragoste incurajeaza( prin a nu face nimic!) exact laturile negative si native?! Nu cumva modelul pe care-l vede in mama…o sa fie pentru baiat, exact modelul pe care o sa si-l aleaga ulterior in ai fi partenera de viata: adica toanta care-l iubeste neconditionat si daca e cazul…cade pe scari?!
    Idem si la fel rationamentul meu pentru fetita.
    Mie nu mi se pare educatie pentru ca asta ar implica si controlul asupra instinctelor primare, ceea ce nu e cazul.
    Clar, sunt de moda veche! 😀

  12. Pingback: ENYA PETE:Premiul I la concursul de GRAFICĂ & GAME DESIGN « Mirela Pete. Blog

  13. adevarul este ca nimeni nu ne inavta sa fim parinti. Nici cum sa ne educam copiii. Exista insa unele limite pe care trebuie sa le impunem copiilor. Sunt de acord ca trebuie sa isi dezvolte personalitatea. Trebuia sa invete cand gresesc si sa stie ca greselile sunt pedepsite. Nu neaparat batuti copiii. In nici un caz nu trebuie recompensati dupa ce au facut crize de felul celor pe care le-ai descris. Eu nu m-am considerat niciodata invechita, cand a fost vorba de educatia copilului. Nu zic ca sunt perfecta. Nici eu nu am stiut intotdeauna cum sa procedez in anumite momente si el a simtit. Dar toleranta comportamentului agresiv ori rasfatat duce in timp la manifestari mult mai grave si de necontrolat si unde mai pui ca, le va contura astfel personalitatea in mod negativ.

    • mi-ar parea rau sa fie asa. eu m-am gandit ca poate cumva merge si metoda asta, ca in masura in care va creste copilul se va simti obligat sa recompenseze bunatatea si rabdarea imensa a parintilor cu un comportament deosebit. eu n-as avea niciodata rabdarea parintilor astora, cu doua scatoalce am rezolvat ecuatia 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s