Asteptand la semafor

Statia unde am asteptat tramvaiul astazi, se invecina cu un semafor unde la ora de varf se ingramadea o multime pestrita de masini, cu soferi care mai de care mai amuzanti in asteptare. Drept in fata un tip gen Pepe, cu parul lungut, spumat si oarecum ondulat, vorbea zambind sagalnic la mobil. Intre doua vorbe a deschis nitel si geamul, pesemne sa aeriseasca atmosfera care se incingea datorita soarelui ce cadea cu darnicie pe parbriz sau a nurilor celei cu care banuiesc ca flirta. Era prea dulce zambetul ca sa vorbeasca doar cu soacra!

Mai in fata, o doamna cu o limuzina, ambele trase la patru ace si doamna si masina. La o privire mai atenta, soferita arata usor trecuta sau doar obosita si mi-am inchipuit ca pentru a intretine asa o masina probabil ca avea un job care necesita multe ore de lucru, bataie de cap si nervi, de unde si epuizarea ce i se citea pe fata.

Putin mai incolo, o alta doamna care la prima aruncare de privire parea ca vorbeste singura. Din experienta proprie, m-am uitat mai atent in spate sa vad ceva mic. Era! O fetita care se bagase intre scaunele din fata si-i arata o foaie pe care era desenat ceva. Un rastimp tocmai bun pentru a afla ultimele ispravi  de la scoala, metoda de realizare a ultimei „opere de arta” sau poate planul unei teme noi.

Peste cei doi tineri care mestecau cu indarjire „ciunga” si din masina carora se auzeau basii numerosi, am trecut repede. Pareau prea decorati pentru o simpla dupa amiaza de joi. Intre timp un tramvai mi-a obturat „inspiratia” asa ca mi-am mutat radarul spre calatorii imbracati prea gros si probabil prea obositi sa-ti mai tina hainele in brate, priveau tacuti pe geam, asteptand sa ajunga odata la destinatie.

Tramvaiul s-a indepartat, asa ca am avut din nou, postul de observatie liber. O masina parca rupta din revistele vechi de automobilism, de un verde turbat, parea o aparitie ratacita din alta epoca, cu o constructie colturoasa, dar totusi evoluand silentios. Nu am apucat sa vad soferul, distrasa fiind de ocupantii altei masini: un cuplu de varsta medie care povesteau ceva amuzant, el usor grizonat, ea cu parul prins lejer intr-o clema la spate, se vedea ca se simt bine impreuna, iar zambetul lor cadea bine in dupa amiaza  frumoasa, plina de arome de flori…

Voi cum asteptati la semafor, pietoni sau soferi? Zambind gandurilor sau incruntati catre ceilalti?

Anunțuri

30 de gânduri despre „Asteptand la semafor

  1. Când conduce iubitul meu, da, am timp și chef sî privesc lumea de pe stradă. Cu trenul nu călătoresc, dar îmi amintesc de felul în care mă amuzam cu fratele meu, în duminicile ”cu soț”, când noi nu aveam voie să circulăm cu automobilul. Îți mai amintești? Era acea restricție și oricum nu se găsea benzină suficientă. Pot să spun că-n tren am făcut adevărate studii psihologice, atât cât puteam la vârsta aceea. Lucian, fratele meu, era expert în ghicirea profesiunii celorlalți pasageri. De pe atunci făcea investigații! Orașul îl străbat la pas, de cele mai multe ori cu Enya mea, și asta pentru că e frumos, dar și pentru că avem noi câteva locuri dragi, unde intrăm împreună. Ce bine-i când cresc domnișoarele noastre, nu-i așa?! Ei bine, la semafor mă amuz. Odată am râs de-a binelea, când o tipă mișto , oprită la semafor în timp ce noi așteptam să se facă liber la trecerea vecină (era o intersecție), a început să se fardeze. Cu o viteză și niște mișcări iuți, făcând grimase tipice, a încropit un machiaj aproape complet, având în vedere timpul scurt pe care l-a avut la dispoziție. Indiferent de rezultat, mimica feței ne-a încântat, parcă văzusem o secvență cu Louis de Funès!
    P.S. Anca, să trimiți materialul pentru site imediat ce e gata, te așteptăm cu interes! O zi absolut încântătoare! 🙂

    • sunt interesanti oamenii, in ipostaze in care nu au rabdare sa astepte si-si fac de lucru cu tot felul de chestii. pe vremuri aveam muzica data tare si cantam de zor alaturi de solisti. cred ca faceam spectacol daca m-ar fi studiat cineva 😉
      ok, am retinut, multumesc!

  2. privesc cu amuzament soferii care isi sucesc gatul dupa…
    biciclistii care injura cate un sofer.
    pietonii sovaitori de pe zebra,gen..sa trec,sa nu trec..si la final trec, injurati de sofer…:))

  3. la semafor nu prea observ lumea … Mai degraba ma gindesc la ale mele si nu-mi sare in ochi decit vreunu’ care se scobeste in nas :)) Insa observ oamenii cind stau la o cafea, pe o terasa. Mai ales acum …

  4. Pingback: Teatrul Naţional ”Lucian Blaga” « Mirela Pete. Blog

  5. eu privesc lumea mereu cu ochii larg deschişi, deci şi la semafor, ca şi în parc, ca şi în viaţă. aş putea sta să încropesc poveşti doar privindu-i pe oameni dar astăzi nu, nu o fac, astăzi privesc alături de tine la oamenii din acel semafor unde aşteptai tu tramvaiul.
    şi îmi amintesc că adoram tramvaiul din timişoara pe când l-am descoperit în copilărie, pentru că la noi nu era aşa ceva.

  6. Mda! Eu nu-mi privesc vecinii de stop, dar de acum, am sa ma uit sa vad ce redsky ma analizeaza pe mine 😉 Nu de alta, dar poate fi fo paralizanta si n-as vrea ca din cauza indiferentei mele, s-o scap 😆

  7. Am redevenit pieton de multă vreme, ştiu cum este să aştepţi tramvaie ş-alte alea, dar mie îmi place să privesc oamenii în timp ce călătoresc şi mă refer desigur la ceilalţi pietoni, nu la şoferii sau la pasagerii lor, hm, să spunem privilegiaţi.
    Îmi place cînd văd că mai sunt tineri care oferă locul cuiva care chiar are nevoie să stea pe scaun, îmi place să văd că mai sunt destui oameni care citesc, îmi place cînd văd că mai sunt unii care se închină atunci cînd trec prin faţa cîte unei biserici, îmi place cînd văd surîsul copiilor şi-mi place să văd că mulţi vîrstnici privesc restul zilelor lor, senini.

  8. Pe strada, ca pieton , plutesc. Din instinct respect cu strictete semnele de circulatie, ca ma fura rapid peisajul. In masina nu ma simt confortabil niciodata, nu conduc, dar am santuri in podea de cate pedale apas . Sotul meu spune ca e distractiv pentru el sa ma vada cum ma framant toata, pentru mine orice drum lung se lasa cu febra musculara. vezi? De aia imi place sa merg pe jos.

    • cand conduceam dupa o vreme invatasem sa ma relaxez intr-o oarecare masura. acum, depinde in masina cui sunt si cat de nervos conduce. cel mai adesea sunt pietoana de unde si gramada de impresii adunate 😉

  9. @ Cele mai faine momente sunt dimineata, cand lumea merge spre serviciu: doamnele se machiaza cu o dexteritate de invidiat, in timp ce asteapta verdele, domnii isi beau cafeaua sau dau primele telefoane ale zilei, copiii se agita pe locurile din spate sau pur si simplu dormiteaza. Ei bine, toate astea imi dau o senzatie de normalitate, ma relaxeaza si… zambesc. Si devin de-a dreptul vesela cand ne salutam intre noi, soferii, cu o simpla inclinare a capului. De obicei, cu domnii, cu doamnele- mai putin, nu stiu de ce :).
    Oricum, ca sofer, in Irlanda, esti foarte relaxat. E o placere sa conduci- e o asa liniste in trafic…

    • am remarcat si eu asta cand am mai iesit pe „afara”, e vorba de respect, de stat la rand, nu te aratatul muschilor pe sosea 😉
      asta fac si eu privesc oamenii si incerc sa fac o istorie in gand…

  10. Multe poţi observa în acest „spectacol al străzii”, în aşteptarea verdelui „eliberator”. Sincer…nu prea mai am timp să observ prea multe, sunt mai mereu grăbit şi în lipsă de timp, mai bombăn pe… „moşcăiţi”, care nu se gândesc şi la cei mai grăbiţi…
    Cât despre tramvai, îmi amintesc de o călătorie celebră, în dulcele târg al Ieşilor (se aude Georgiana pe acolo? 😀 ) prin 1990 vara. Eram în vizită la un bun prieten şi ne-am urcat într-un tramvai „celebru” numit…..”supozitorul”! Zdrăngănea îngrozitor, dar ştiu că m-am distrat teribil, mai ales de aşa nume şugubăţ!

  11. Pingback: Parfumul prinţeselor de ieri şi de azi « Mirela Pete. Blog

  12. N-am intarziat aici decat vreo 6 ani, dar tot m-am amuzat bine. Doar ca pieton, pasager sau biciclist ma gasesc eu cu semafoarele, cu masina n-am curaj (desi am permis) fiindca ma stiu prea visatoare. Cel mai mult la treceri insa ma fascineaza cateii care au invatat sa traverseze doar pe verde. Am si unul preferat la mine in zona, mare, alb si cret, cat o oaie de munte, care se mai si uita ba in stanga ba in dreapta cand trece, nu cumva sa apara vreun sofer mai bezmetic care nu a invatat ca el cum e cu semaforul si sa-i taie calea..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s