Doamna la care am poposit, detine o vila cu mai multe camere, dar in afara de „dobro, alles gut?” nu articula nimic de circulatie mai larga si nici n-am prea vazut-o cat am stat pe acolo. In schimb ne-am imprietenit cu doamna din casa de alaturi, a carei engleza si curtoazie m-a uimit. Printre altele mi-a spus ca dupa rasul pe care-l aude mereu de la mine (na, ca iar mi-am dat in petec!) crede ca am un suflet bun. Mda, m-am muiat ca untul la soare si am asteptat sa vad ce-mi cere mai departe. Surprinzator, fusese doar amabila si atat!
La fel de surprizatoare mi s-au parut vanzatoarele lor de pe la magazinele de haine, posete, acareturi de tot felul, care dupa ce scoteau jumate de magazin sa te lase sa-ti alegi, probezi, strambi din nas, nu-si pierdeau zambetul daca ziceai ca doar te uiti sau nu-ti convenea nimic pana la final. Dimpotriva, iti urau „o seara bun!a” cu toata bunavointa pe care o aveau. Chiar si romancele angajate la astfel de magazine, aveau aceeasi atitudine, fara dat ochii peste cap si strans din dinti de parca le strang chilotii. Deci se poate!
La taverna la care am fost atrasi, inca din strada, de un roman tare simpatic, care ne-a explicat pe larg ce sunt diferitele denumiri in greaca, cand l-am intrebat daca mujdeiul extra se taxeaza a facut un gest gen ” aiurea, nici nu se pune problema!” E drept ca fluenta publicului mancator era destul de scazuta, dar totusi! Dupa ce am „ras” tot ce am comandat, ne-au adus niste budincute mici din partea casei, ca desert. Nu era mare lucru, insa gestul ne-a uimit in asa hal, ca ne venea sa le dam inapoi. Mda, din pacate nu suntem obisnuiti sa fim tratati cu amabilitate si sa ni se ofere ceva in plus, doar ca sa ne motiveze sa revenim. Am ramas cu o impresie extrem de favorabila si chiar mi-a facut placere sa-i las ceva omului amabil care ne-a servit.
La o alta taverna unde am servit pranzul dupa ce am coborat de la Meteora, am ramas uimita de rapiditatea cu care ne-au alimentat pe toti, un autocar intreg cu etaj. In 10minute mancam cu totii! Un sistem bine pus la punct cu un lift care cobora carneala, erau trei optiuni de carne si vreo trei de garnituri. Am plimbat tava, am ales ce doresc si am mancat in timp scurt, pe o terasa larga umbrita.
Peste tot, in agentiile de turism, magazine, taverne, exista cel putin un vorbitor de limba romana, dornic sa-ti expuna tot ce are si sa te convinga la modul politicos de varianta oferita. Vanzatorii ambulanti de pe plaja circula continuu, insa nu sunt insistenti si tot la fel, poti sa probezi, sa te targui si daca nu-ti convine sa nu cumperi nimic, fara sa se vada dezaprobarea sau lehamitea pe fata lor. Evident, firesc ar fi daca nu te intereseaza marfa, sa nu-i deranjezi degeaba.
O remarca a unei vanzatoare de fistic, alune, susan si alte deliciosenii, care oferea sa gusti gratuit mostre din ce vindea m-a facut sa zambesc/oftez amar, adresandu-se unei romance: ” ce tot intrebi ce-i asta, ca doar vii in fiecare seara !” Cum spuneam, uneori e greu sa faci diferenta intre oferta generoasa a comerciantilor care-ti ofera sa testezi, (cand vrei sa cumperi!) si dorinta de a profita cat mai mult fara sa platesti.
Oriunde am mers mi s-a dat restul pana la ultimul cent, nimeni nu mi-a rotunjit in plus sau sa-mi dea chibrite sau guma, ca nu are rest. Toti aveau monede de toate felurile si din cauza comoditatii mele de a numara „mititei” sa le dau, la un moment dat facusem muschi carand portofelul. Am dat tot maruntul la un magazin, luand un produs pe o spinare de monede. Vanzatorul a luat banii indiferent si a trecut la urmatorul client.
Acestea sunt doar cateva mostre care arata de ce eu, ca romanca, aleg sa plec la greci, ca sa fiu tratata omeneste, fara sa conteze nivelul meu social sau financiar, toti clientii sunt la fel. Raman sa visez ca poate candva ne vom schimba si noi atitudinea sau vom migra acolo unde ne incadram mai bine!