O seara cu gust amar

Am intrat deja in panica, zarind ca zilele se scurteaza si am incercat sa-mi fac un program care sa contina cat mai multe ore afara in aer liber. Am ales o baza sportiva pe malul Begai, unde terenurile de sport se imbina armonios cu un bazin mic pentru inot, dar suficient cat sa te racoresti si sa-ti dezmortesti membrele tasate la (sau de) birou. Lume putina, oameni discreti, atmosfera relaxanta, balaceala in voie, departe de lipsa de educatie a marelui public. Totul a curs molcom pana cand am remarcat cum este scos un copil aproape inecat din bazin, i-am urmarit in panica fata vanata si oamenii bulversati cum sunau la urgente si cum se loveau disperati unii de altii in cautarea cuiva care sa-i dea primul ajutor. De remarcat mobilizarea extraordinara a tuturor care desi nu se cunosteau, au reusit sa-l faca pe copil sa-si revina pana la sosirea ambulantei. E prima data cand am simtit acut faptul ca nu stiu cum sa dau primul ajutor, ca mult mistocarita „respiratie gura la gura” mi-ar fi fost de un real folos daca as fi stiut-o. Dupa un interval care mie mi s-a parut enorm de lung, au reusit si cei de la Urgente sa apara, extrem de profesionisti, utilati cu tot felul de aparatura si lucrand ca unul. Ne-am indepartat cu speranta ca totul va fi bine si am incercat sa ne smulgem imaginii socante indreptandu-ne spre Parcul rozelor unde urma o seara speciala dedicata operei.

La inceput mi s-au parut greoaie ariile selectate din opere pe care eu nu le cunosteam, imaginile evenimentului precedent persistau revenind repetitiv. Am stiut ca daca plec acasa ma voi gandi continuu la copilul acela. Mi-am impus sa fiu atenta la scena si  pe masura ce trecea timpul, am reusit sa ma las cucerita de farmecul muzicii, de sclipirea colorata a costumelor, de dansul gratios al balerinilor, de corul din Carmen, de rochiile somptuoase ale sopranelor. Spre final prezentatorul- cantaret de opereta- si-a luat locul intre colegii de la opereta si au cantat cateva arii antrenante din „Vaduva vesela”, amuzante si ritmate, care au starnit ropote de aplauze, fiind aprobati de toti barbatii „chinuiti” din sala. Gala s-a incheiat intr-o atmosfera boema, muzica si dansul facand un regal de exceptie, intr-o seara deosebita, cu profesionisti daruiti meseriei pe care o practica.

Am ajuns acasa penduland intre doua stari, incercand sa uit chinul copilului si disperarea celor din jur si nereusind decat dupa multa vreme sa adorm, rugandu-ma pentru sanatatea tuturor.

Anunțuri

10 gânduri despre „O seara cu gust amar

  1. Am trait si eu ceva de genul in Gara de Nord cand o batrana a facut criza de epilepsie si noi toti ne uitam care mai de care mai socati la ea. Atat am putut sa sunam dupa ambulanta. :(((((
    Dar cred ca atunci cand vezi un copil, e si mai trist ……

    Oricum sentimentul de neputinta e unul din cele mai urate care ne poate incerca :((((
    Bine macar ca era Opera in Oras, ca daca mergeai acasa, era si mai rau. Eu tot drumul de la Bucuresti pe tren imi aminteam de acea doamna

    • o criza de epilepsie am vazut si eu la o tipa foarte draguta, in tramvai. s-a cabrat pe scaun, a inceput sa faca spume si toata lumea a fugit din jurul ei. eu am intepenit pe loc cu ochii mariti de groaza. era acum mai mult de 20ani, nici nu mi-a trecut prin cap sa incerc s-o ajut, spre rusinea mea! noroc ca a fost un om cu prezenta de spirit si a ajutat-o. inca un pic si trebuia sa ma ajute si pe mine 😦
      acum m-a durut neputiinta mea si m-a impresionat profund omul acela care nu s-a lasat pana nu l-a intors inapoi la viata!

  2. Sigur ca acel copil si-a rvenit. Copii au mult mai multa putere de a lupta si de a-si reveni. Cat depsre cursurile de prim ajutaor sa stii ca si eu m-am gandit de mulet ori ca ahabar nu am sa acord primul ajutor in caz de necesitate . Tin minte ca eram la scoala la ‘Sanitarii priceputi’ si acolo invatasem cate ceva dar au trecut 30 de ani de atunci si nu mai tin minte nimic.

  3. mare dreptate ai in ceea ce priveste respiatia gura la gura….radem si ne amuzam pe seama ei….dar putini stim sa o folosim la ceva util! trebuie sa recunosc ca eu nu sunt persoana potrivita pentru astfel de situatii….si atunci decat sa incurc mai bine stau deoparte! insa viata nu ma pus in astfel de situatii( multumesc ) si chiar nu stiu ce reactie as avea! ma bucur insa ..ca cine a reactionat acolo a reactionat promt si totul s-a sfarsit bine! seara faina!

    • eu nu m-am pierdut, puteam s-o fac daca as fi stiut cum. mi-a fost ciuda pe mine ca nu m-am informat, daca m-as fi interesat precis pana la varsta asta aveam ocazia sa invat! dar nu e timpul pierdut…
      o seara si un we excelent!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s