Calea

E inca intuneric ma trezesc cu o tresarire gandind ca l-am pierdut iar. Dar nu, e inca noapte spre sfarsit, pentru ca zorii se anunta alburii, diluand vag intunericul. Ma ridic, ma uit cu o miscare rapida la ceas si vad ca mai este putin. Renunt sa ma mai schimb, iau la repezeala o bluza mai groasa peste pijamaua portocalie labartata, ma pufneste rasul cand ma gandesc cum arat, dar nu-mi bat capul. Nu mai e timp de pierdut, agat din viteza aparatul foto si ies incetisor pe usa,  ale carei geamuri deja se albisera sub impresia zilei care crestea rapid.

Afara m-a intimpinat o racoare placuta amestecata cu aerul sarat. Cei cativa trecatori aveau ochii la fel de carpiti ca si ai mei, asa ca m-am simtit in siguranta. Nu aveam decat de trecut strada micuta si am pasit cu grija pe nisipul inca umed si rece. Clipeam des incercand sa ma dezmeticesc. Mi-am lasat slapii sa-mi ocroteasca talpile inca incalzite de moleseala patului si am inaintat hotarata spre marea care se trezise si valurea stins, abia lingand tarmul, fara nici un val. Am scrutat zarea: nori! Un usor regret incepea sa-si faca simtiti coltii. Mi-ar fi parut rau sa fi” zburat” degeaba din pat, sa prind o zi cu nori, drept in locul de unde ar fi trebuit sa rasara soarele. Incapatanata m-am asezat pe un sezlong care inca mai pastra raceala noptii. Mirosul de sarat se simtea mai puternic aici, insa plaja era destul de animata pentru ora cruda a diminetii. O pereche statea rabdatoare pe un prosop, doi pensionari schimbau impresii intr-o limba pe care n-o pricepeam, pe dig un pescar parea impietrit intr-o pozitie de asteptare, contopindu-se cu linia orizontului.

Tot caznindu-mi ochii sa vad de unde ar trebui sa apara soarele am zarit ca o parere, un punct de un roz aprins si curioasa m-am uitat atent. Printr-o spartura de nori astrul se ridica vioi imprastiind roi de raze, colorand intr-o paleta intreaga de rozuri cerul si dand marii un aspect de metal lichid. Pe masura ce discul devenea vizibil, pe mare se crease ca o cale argintata, sclipind in vapai care zapaceau privirea. Fericita m-am uitat in jur dar spectacolul pe care-l dadea natura, ramasese ignorat de cea mai mare parte a lumii. Batranii continuau sa barfeasca cu voci hotarate, tinerii se pozau reciproc, iar pescarul imprumutase doar culoarea marii rozalii, fara a-si schimba pozitia. Totul a durat putin, cercul soarelui de un roz dureros privirii a disparut iar in nori, pentru a reaparea peste putin timp intreg deasupra, domnind suveran asupra zilei. Nuantele de roz au palit, tot ce-a ramas era calea aurita lichida ce unea tarmul cu proiectia soarelui in mare. Mi-am strans bluza mai aproape si m-am intors in pat sa mai prind un pic de somn, zambind spectacolului primit cadou fara sa fi facut nici un efort si visand o leganare lina pe o cale imposibil de urmat…

Textul face parte din Provocarile de luni, lansate cu talent de Psi. Texte pe aceeasi tema au mai scris:

http://www.psi-words.com/?p=4361#comment-5369

http://verovers.wordpress.com/2011/09/12/nesfarsita-cale/#comment-1215

http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/09/12/calea/#comment-3464

http://scorpio72.wordpress.com/2011/09/12/provocare-calea/#comment-4977

http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/09/11/calea/#comment-11956

http://cita-topa.blogspot.com/2011/09/calea.html?showComment=1315814162637#c7160806331654450701

http://labulivar.wordpress.com/2011/09/12/calea-celor-o-mie-de-zile/#comment-3069

http://rokssana.wordpress.com/2011/09/12/calea/#comment-9120

Anunțuri

39 de gânduri despre „Calea

  1. oooof, cerul meu roşu ce eşti! te recunosc întru totul, ba chiar te şi văd alergând ca o fetiţă mică la întâlnirea cu el. ca şi el, eu ştiu, şi tu eşti o bucată de lumină răsărind…

  2. Pingback: calea « psi-words

  3. Pingback: Nesfârşita cale… « VeroVers

  4. Pingback: Calea « Dictatura justitiei

  5. Tineretea m-a ispitit si nu m-a lasat sa pierd rasaritul de soare…
    Azi… iubesc apusul si il gasesc potrivit cu ceea ce simt!
    Superbe poze, frumoasa potrivirea cuvintelor…

  6. Pingback: Provocare-Calea « Cataratorii

  7. Pingback: calea « Rokssana's Blog

  8. Pingback: Calea « Tiberiuorasanu's Blog

  9. Red, spectacolul de care zici l-am urmărit în fiecare dimineaţă timp de 9 zile cât am stat la mare. N-am scăpat niciunul, cu deosebirea că eu nu mă mai culcam după ci stăteam în balcon şi-mi savuram cafeaua 🙂 Tare frumos a mai fost. of of! amintirile mă chinuiesc 😀

  10. frumos!prin ochii tai am vazut si eu primul rasarit! ai sa razi…am stat la c-ta 5 ani…nu am reusit! acum locuiesc undeva f aproape de mediterana ….iar nu am reusit!o fi lenea prea mare!!??(eu tebuie sa raspund). seara faina!

    • nu e vorba de lene aici ,geanina, e vorba de noi astia care suntem avizi de mare, pt ca o vedem rar. daca tu o ai in curte , ai crescut cu ea, e firesc sa o iei ca pe ceva normal. intreaba-ma de cate ori m-am trezit sa vad un rasarit normal. niciodata! daca s-a intamplat sa vad ceva sclipiri cand e ziua scurta in drum spre munca e pura intamplare.
      o zi frumoasa si tie!

  11. Pingback: Calea… « BLOG D'AGATHA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s