Pescarii de luna

Adesea mi-am iscodit menirea in lumea asta, simtindu-ma fara scop si cautandu-mi exact intelesul. O parte din mine crede ca e frumos  sa ajut oamenii, de cate ori au nevoie, fara sa urmaresc nimic in schimb, bucuria gestului facut aducandu-mi multumire destula. E ciudat cum  dupa ce ii ajuti de mai multe ori, considera ca e  datoria ta s-o faci mereu si un simplu refuz sau imposibilitatea de a raspunde solicitarii, doar o data! intr-un sir lung de solictari, te arunca in randul celor care nu inseamna nimic, ca si cum gesturile de pana atunci ar fi sterse instantaneu cu buretele.

Deloc neobisnuit, iti pui problema cum sa procedezi mai departe? Desigur ca multumire nu putem astepta decat de la Dumnezeu, oamenii sunt slabi, gresesc si pot uita sa fie recunoscatori. Probabil si noi, la randul nostru, procedam la fel poate in relatiile cu altii sau poate avem sansa de a nu avea nevoie de ajutorul nimanui si atunci nu avem nici suprize neplacute.

Totusi cu timpul ajungi sa selectezi oamenii in doua categorii: cei care te-au folosit si te-au aruncat la primul semn ca nu le mai esti util si cei care nu au avut inca sansa sa te foloseasca si au  nevoie de tine. Am ajuns sa privesc circumspect orice gest amabil din partea unui om strain, care nu-mi datoreaza nimic, intrebandu-ma ce urmareste. Am ajuns sa-mi ofer ajutorul cerut cu teama ca am deschis o usa, pe care e doar chestie de timp s-o vad trantita in propria fata. Am ajuns sa vad binele facut in mod repetat catre un om, cum se transforma in rautate, razbunare, rea vointa.

Ma regasesc intrebandu-ma daca nu ma irosesc pescuind oameni, care adesea  dovedesc ca nu stiu sa aprecieze ceea ce primesc si care se intrec sa-mi ceara socoteala mai abitir ca cei care nu-mi datoreaza nimic. Fara indoiala ca nu regret gestul facut, e omenie si asta sunt-un om. Regret doar ca investesc sentimente in cei care nu merita si devin din ce in ce mai precauta, hoinarind pe aleile luminate de luna si intinzand cu mana tremurand de spaima, undita cu ajutorul cerut altor nevoiasi. Daca macar unul din cei multi ramane bun si cand nu-l voi mai putea ajuta, se cheama ca asta-i rostul meu. Daca nu… ma voi pierde usor pe ape line, cautand tovarasia lunii care lumineaza trist si la fel de rece in fiecare noapte.

Textul raspunde la Provocarea de luni lansata de talentata Psi. Scrieri asemanatoare gasiti  la:

http://griska.wordpress.com/2011/09/18/nu-sunt-pescar-de-luna-dar-poze-din-trecut-cuvinte-din-prezent/#comment-3163

http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/09/19/pescarul-de-luna/#comment-3679

http://www.psi-words.com/2011/09/19/pescarul-de-luna/#comment-5619

http://scorpio72.wordpress.com/2011/09/19/provocare-pescarul-de-luna/#comment-5122

http://rokssana.wordpress.com/2011/09/19/pescarul-de-luna/#comment-9728

http://labulivar.wordpress.com/2011/09/19/pescarul-de-luna/#comment-3152

http://cita-topa.blogspot.com/2011/09/pescarul-de-luna.html?showComment=1316428234318#c7958062266792091370

http://divers.toateblogurile.ro/2011/09/pescarul-de-luna/comment-page-1/#comment-972

Anunțuri

42 de gânduri despre „Pescarii de luna

  1. Pingback: Nu sunt pescar de lună, dar… (poze din trecut, cuvinte din prezent) « Mustăţi lungi, gheare lungi

  2. Mi-a placut cum ai pus in cuvinte experienta umana cea mai speciala!
    Oamenii in general ii detesta pe cei de care depind sau de ajutorul carora au fost nevoiti sa profite. Este un mare exercitiu de viata sa nu te astepti la nimic bun de la cel pe care il ajuti!
    Oricum, ajutand pe altii, vei observa ca Dumnezeu nu te lasa singur decat cand trebuie si atat cat trebuie si vei avea mereu alaturi pe cineva neasteptat care sa te ajute! Chiar tu insati vei lipsi, poate chiar motivat dar vei lipsi, de langa persoanele care te-au ajutat odata… o lege dura dar necesara pentru cladirea interioara!
    E o chestie pe care o afli, o observi dupa ani de asteptari desarte….

    • eu cred ca D-zeu le potriveste pe toate, sunt si voi fi acolo unde vrea el sa fiu si n-am nimic impotriva acestui fapt.
      multumesc pentru comentariu, releva o adanca experienta de viata traita, nu auzita de la altii.
      numai bine si forta sufleteasca cat mai multa, cita!

  3. Pingback: Pescarul de lună « Dictatura justitiei

      • Nu trebuie să te schimbi pe tine. Trebuie doar să setezi mai jos nivelul de așteptări pe care-l ai față de ceilalți. Dacă tu ești o fată bună și vrei să ajuți e foarte bine, însă nu-i considera pe toți la fel. Și eu fac fapte bune. Uite, îți dau sfaturi de viață fără să te facturez.

      • despre setari vorbeam si eu. asteptarile trebuie setate la zero, nu astepti nimic de la nimeni. eu…mai pacatuiesc, ca na, sunt doar un om..
        raman profund recunoscatoare! daca dau cateva beri ajungem la zi? 🙂

      • Prefer un zâmbet. Sau mai multe. Nu costă nimic dar valorează mai mult decât o bere. Și încearcă să te înconjori de oamenii care te prețuiesc pentru ceea ce ești, nu pentru potențialul ajutor pe care-l așteaptă de la tine. Gata, ajunge, că mai citesc și alții și pe ăia CHIAR că-i facturez.

      • 😆 iti ofer atunci un zambet, se pare ca la asta ma pricep tare bine!
        am vrut sa scriu ca ma feresc de cei care ma folosesc, dar nu ar fi in intregime adevarat. toti avem limite si perioade in care avem nevoie de altii, material sau sufleteste, folosim si ne lasam folositi.
        imi place sa cred ca oamenii ma apreciaza pt ceea ce sunt, nu pt ajutor. dar…cine sunt eu sa judec pe altii? daca ma simt bine in preajma lor, e ok, cand e prea mult dispar la fel de simplu.

  4. Pingback: pescarul de luna « Rokssana's Blog

  5. Pingback: Matinal ca niciodată | Ţara vorbelor în vânt

  6. Pingback: pescarul de lună « psi-words

      • Am trecut ca și tine, ca și ceilalți prin aceleași situații, personajele și locația fiind alta, și m-am întrebat ca și tine, îmi place sinceritatea ta, cum ar fi mai bine să procedez.

        Mă întreb, de asemenea, de fiecare dată unde am greșit eu, pentru că știu că și eu trebuie să fii fost vinovată cu ceva față de altcineva.

        Vina cea mai mare pe care mi-o găsesc este aceea că am așteptări. Aș fi mult mai fericită dacă aș face gestul știind de la început că îmi va provoca necazuri.

        De aceea am grijă cu mai mare ușurință de animăluțe decât de oameni.

      • pana la urma ne educam sa fim mai putin sensibili, doar ca asta se rasfrange si asupra celor care poate ar merita mai mult.
        tu ai grija de animalute, eu admir natura in singuratate. mi se pare ca nu dezamageste niciodata, ofera aceeasi frumusete.

  7. Eram pe un vaporas „de placere”. Si chiar era o placere ! Luminile orasului incepeau sa se aprinda, soare apunea rosind orizontul. Bineinteles, toti, cu aparate foto, incercau sa „fure sufletul” mometului. Un grup de turisti spre varsta a treia isi faceau poze de grup, Dar niciodata nu ar fi avut o poza de grup adevarata – intotdeuna lipsea fotograful. Asa ca se tot „roteau” la aparat. Si m-am gandit sa ii ajut, asa mi s-a parut normal. „Doriti sa va fac eu poza de grup ?” … liniste si poi uluire … repet : „Va rog sa imi dati aparatul sa va fac eu o poza de grup” … „De ce ?” … intrebarea m-a descumpanit putin … „Pai ca sa fiti cu totii in imagine !” … „Si ce doresti pentru asta ?” … ei, uite, stii ce ? daca tu ai impresia ca tot ce se intampla pe lumea asta trebuie sa aiba un pret, este treaba ta – nu aveti decat sa moşmondiţi in Phoptshop, daca va duce mintea (mi-am spus in gand si m-am asezat sa ma bucur mai departe de calatorie).
    Nu stiu daca din rautate sau din intelepciune, românul are o vorba cu facerea de bine … nu stiu si nici nu tin foarte tare sa aflu – o ignor.
    Sa nu uitam ca un bine facut cuiva este un bine facut tuturor si ca undele tale pozitive vor exista mereu „undeva”, nu se vor „topi”. Merita, indiferent de cat de obligata, indatorata sau indiferenta va fi persoana respectiva.

    • am senzatia ca ai mai fost si ti-am mai urat „bun venit”, insa cred un salut in plus nu strica niciodata.
      extrem de „vorbitoare” povestea ta. tu ti-ai facut partea ta de treaba, ca nu ai gasit omul s-o aprecieze e mai putin important. cred ca mai mult te-ar fi deranjat sa gandesti ca ai trecut, puteai sa intinzi mana, dar nu ai facut-o din diverse motive, toate putin importante.
      spunea cineva odata ca „si binele trebuie daruit cu masura”. mi s-a parut incorect atunci. pe masura ce trece timpul, incep sa realizez ca avea mare dreptate.
      nu poti oferi cu forta ceva , daca nu-ti este cerut. adesea se interpreteaza gresit, mai ales de oameni care nu-s obisnuiti sa faca nimic gratuit.

  8. să ştii că are dreptate gregorie. nu te opri din a face fapte bune, dar setează-ţi nivelul aşteptărilor undeva foarte jos, aproape spre zero. 😉
    ţi-a ieşit tare bine pescarul! te citisem mai de dimineaţă dar… ca luni, balamuc. abia acum m-am limpezit şi eu un pic.

  9. Pingback: cutia cu maimute » Blog Archive » Pescarul de luna

  10. Întrebări grele, pe care toți ni le punem din când în când. Răspunsurile însă sunt diferite, de la caz la caz. Eu n-am încetat să cred în oameni, doar că sunt mai selectivă și nu mă mai aștept la reciprocitate sută la sută. Așa și decepțiile sunt mai mici și mai rare.

    • exact, cu cat asteptarile imi sunt mai mici, cu atat mai mult ma bucur cand cineva se poarta cu adevarat frumos. deceptiile imi demostreaza ca lumea se invarte nu cum as dori eu, ci exact cum o face mereu, fara simpatii si fara mila.

  11. Pingback: PDL-ul nu-i Alba ca Zăpada, nu-i nici măcar o fecioară neprihănită « Dictatura justitiei

  12. Eu am trecut prin asta des si cam toti si-au batut joc de bunatatea mea,de naivitatea mea…Dar asta nu m-a descurajat,am avut intr-adevar perioade in care ma simtea depasita,dar dupa,totul si-a reluat cursul normal: eu,naiva ajutandu-i pe unii care nu ma merita sau care merita…acum nici eu nu mai stiu.Sunt in tranzitie privind felul meu de a fi.
    Succes si tie daca vrei sa schimbi ceva!

    • aici ne potrivim si eu sunt n tranzitie de catva timp. ma autoeduc in divrese privinte. la unele merge mai usor…cu altele mai am inca de furca.
      multumesc de urare, voi avea un produs final spre batranete cred 🙂

  13. Acum citeam pe blogul tau… si cugetam, cand tocmai ai intrat si tu pe blogul meu, suflete… am vazut mesajul! Gand la gand cu bucurie… Grea tema la tine… dar eu zic ca trebuie sa-ti duci crucea! Cand esti bun, esti bun si gata! Neconditionat. Si, dupa atatia ani de bunatate, ar trebui sa stii asta! 🙂

    • esti tu o draguta, nu-s buna, incerc sa fiu mai buna…dar mai am mult de lucru. crucea o duc, altfel nu se poate 🙂
      imi era dor de povestile tale si am dat o raita sa vad ce-ai mai facut. tare mi-a placut povestea de azi cu cartile!

  14. Pingback: Zacusca REŢETE CULINARE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s