Vizita la tara

Sunt copil de asfalt, nu am avut sansa de a avea bunici la tara si singurele intalniri cu pamantul le-am avut in liceu, cand faceam practica la struguri. Nu am amintiri placute din perioada aia, prea multa hamaleala si prea putina distractie!

Am avut ocazia sa iau pulsul unui sat din apropierea Severinului, unde nu exista tren si trec foarte rar masini, un loc torid, unde cand cainii dau din coada se starnesc nori de praf si toate au ramas in urma, nealterate de progresul tehnic. Acum se culeg viile, asa ca am avut ocazia din plin sa-mi reamintesc cum se presteaza munca aceasta. Am intrat timid si in varful picioarelor intr-o lume a caror reguli nu le cunosc, dar salutul meu deschis, catre fiecare in parte pe masura ce dadeam de ei prin vie si munca cot la cot cu ei, i-a facut sa ma tolereze pasnic. Dupa vreo ora de mirosit struguri si de plimbat galeti pline de arome, am fost poftiti la masa. Barfele intre femei s-au intins timide, prin vie mergea mai lesne, sarmalele si carnea fripta umplandu-ne gurile. Atunci  am realizat ca pot manca struguri pe saturate si am inceput sa testez ce mi se parea apetisant. Masa a durat putin, oamenii au trecut la sfaramat strugurii intr-un utilaj cu o cuva si cu manivela. Totul era organizat si a mers ceas, exact ca si culesul, fiecare stia ce are de facut, nu se calcau pe picioare, orice problema se ivea o remediau urgent. Aproape de miezul zilei, toata via culeasa, fusese zdrobita si lasata sa se odihneasca in butoaie incapatoare, pe culori: pentru vinul alb si pentru cel negru.

Dupa o scurta pauza, am plecat sa-i ajutam pe altii, la o vie imprastiata pe un deal si pitica. Aici era un spatiu larg, iar privelistea de pe coline cu campurile stralucind blond a panusi lasate la uscat in soare, alternand cu verde ars de caldura sau negru curatat cu foc, mi-a taiat respiratia. La exclamatiile mele entuziasmate, s-au uitat curiosi si ingaduitori, aplecandu-se asupra lucrului in dupa amiaza torida. Am lasat pozele pe mai tarziu si folosind un cutitas, de data asta, pentru ca ma cam dureau degetele mele de oraseanca fandosita, am trecut la cules. Uitasem ca exista atatea varietati de struguri, in culori si dimensiuni apetisante. Din cand in cand cautam ceva de baut printre randuri pe unde lasasem proviziile sau degustam strugurii savurosi. Culesul a durat mult, temperatura ridicata facea aerul fierbinte sa danseze, iar catre vale imaginile pareau usor incetosate. Oamenii lucrau in ritm constant, mai aruncau cate o poanta, mai duceau galetile la capatul randului. Cand am obosit am plecat la umbra, unde am simtit ca ma dor toate, ca talpile imi ard si nu le mai simt, dar am creierul gol si ma simt linistita, ca si cum pacea dealului ars de soare ma cuprinsese si pe mine.

Cred ca atunci cand muncesti din greu in conditii oarecum diferite de spatiul climatizat al biroului, incepi sa percepi altfel viata, lumea; toate trairile existentiale si despicarile de fire, ti se par dintr-o data neesentiale. Nu stiu daca oamenii astia munciti din greu sunt fericiti, dar nu i-am auzit plangandu-se si nici framantadu-se inutil. Aveau o treaba si se straduiau s-o faca bine, in timp optim pentru ca-i mai asteptau si altele. Au zambit increduli cand m-au vazut intre ei si au zambit la fel cand am capotat obosita. Totusi munca mea alaturi de ei, mi-a dat o stare adanca de bine si am inca in nari parfumul adanc al strugurilor si spatiile largi dospite de soarele incredibil al acestei toamne.

28 thoughts on “Vizita la tara

  1. Pingback: nimeni nu e (doar) ce pare a fi | freestyler

  2. Pingback: nimeni nu e (doar) ce pare a fi | freestyler

  3. Copil „de asfalt”. Rudele aveau cel mult o curte, pe jumătate betonată dar măcar era o altă jumătate plină cu flori şi copaci, un adevărat basm pe langă „meschinele” jardiniere din balcon. Prima întâlnire cu ruralul a fost aventuros tare de tot : înţepat de ţânţari din creştet până în călcâie şi trântit în praful uliţei de vacă. Un praf fin, de o consistenţă ca a apei. Şi acum simt cum mi se afundă piciorul în praf şi cum praful se strecoară printre degete ca şi cum aş calca într-o apă. Dar totuşi nimic nu putea micşora bucuria întâlnirii cu grădina din spatele casei care, pentru mine, părea o adevărata junglă. Eram “exploratorul” care avea să găsească “şarpele cu pene”, mă aşteptam ca după fiecare tufă de mure să găsesc vreo piatră pe jumatate îngropată care să îmi “vorbească” despre civilizaţii trecute. Şi, când mă răcoream în “camera de oaspeţi” visam la pârâiaşul din spatele casei în care, dacă aş fi fost mai atent, ar fi fost posibil să găsesc ceva argint …

    Mai mare fiind, am înţeles şi eu că viaţa la ţară nu este atât de romaţioasă … trebuie să ai ceva “vână” ca să rezişti. Tot la un cules de struguri am dat şi eu “proba”. Erau mai multe “sfori” şi fiecare a primit din ochi … mie mi s-a dat una singură, da’ am impresia că cea mai lungă şi cea mai bogată de rod :)). A fost un fel de concurs, precum cel din “Pasărea spin” – toşi vroiau să arate cât de buni sunt, toţi cu un ochi pe struguri şi cu celălalt pe cei din dreapta şi stânga. La capătul rândurilor era un stejar bătrân de care nimeni nu mai ştia ceva, cum ajunsese acolo sau cum scapase de “urgia” fierăstraielor. A fost “far călăuzitor” pentru mine, nu m-am gândit decât cum o să fie să mă prăbuşesc şi să mă odihnesc. M-am prabuşit, aşa cum spui, sub priviri îngăduitoare. Cocoşat şi mulţumit că nu m-am “făcut de baftă”. Şi mai ales liniştit.
    Şi astăzi când închid computerul după ore şi ore de muncă, mă simt ca la umbra unui “stejar de la capătul tastaturii” – obosit şi mulţumit.

    Poate că este şi locul dar eu cred că în primul rând este MUNCA, cea care te face să fii mulţumit :). Munca facută cu plăcere.

    • da, a fost un fel de multumire adanca si am facut-o doar din placere, pt ca vinul nu ma pasioneaza. au incercat si cu mine sa-mi explice cum se rupe mai rapid chiochinele, cum se merge mai vioi cu stransul. iti dai seama ca am ras si am taiat mai departe folosind cutitul (inca ma mai dor degetele cu care am rupt direct!). am cules dupa puterile mele de orasean, n-am stat sa ma uit la altii cum muncesc si pt mine asta a fost destul. n-am mandrii din astea, sa le arat eu lor ce tare sunt. ii las sa fie ei campioni 😀
      frumoasa analogia ta cu stejarul… fiecare ar trebui sa avem un loc din asta, unde sa ne putem odihni „la umbra”.

  4. este o altă lume acolo, la ţară. o cu totul altă lume care are o curgere aparte, după un alt ritm. pentru noi, oamenii de asfalt, este aproape straniu cum curge timpul în rosturile lor, cele neştiute nouă… de fiecare dată când mergem pe dealurile târnavelor, la rudele din partea soţului meu, mai învăţ câte ceva despre bucuriile simple. sunt lecţii pe care agitaţia oraşului nu ţi le poate oferi, dar ştiu că nici nu aş rezista în lumea aceea, nu-i aparţin.

  5. era cât pe ce să te întreb dacă te-ai angajat cu ziua, dar m-am mai liniştit citindu-ţi ultimul comentariu. 😆
    ce să zic? te admir pentru ce-ai făcut. eu la cât de putoare-s nu cred c-aş fi prestat.
    pup iu!

    • 😆 fata, tu stii ca eu experimentez de toate. si daca esti musafir la altii in casa si ei muncesc, faci si tu cate ceva, nu? cand ii vad ca-si rup spinarile muncind, mi-e rusine sa stau. si asa cand am considerat eu ca-i gata, m-am pus pe pozat si am fentat toate activitatile ce au urmat. eram in vizita de lucru!

  6. În general munca fizică, făcută alături de alții, te decuplează de la preocupările egotice. Te integrezi într-un fel de conștient colectiv și te lași contaminat de media trărilor lor, care nu e atât de centrată pe ”eu”, cât pe noi.
    Am stat mult la țară, la bunici, cât am fost mică, amestecată cu veri/verișoare și unchi/mătuși de vârste apropiate mie. Nu-mi amintescsă fi avut simțul proprietății atât de dezvoltat ca acum, nici egoisme, dar nici spaime, pentru că știam mereu că e cineva acolo care să mă ajute dacă dau de greu.

    • sunt alte reguli acolo, fiecare il stie in amanunt pe celalalt, conteaza orice gest. e clar ca viata lor nu e idilica, asa cum am vazut-o eu.
      pentru mine e ceva nou, am experimentat, am respirat aer, am muncit si am realizat cat de usor traiesc eu, in comparatie cu ei.

  7. 🙂 frumos! eu nu am crescut la tara dar am avut bunicii cu care ma mai duceam la camp! ce sa zic …cunosc cate ceva din muncile campului dar recunosc ca nu mi-au placut niciodata…le-am facut asa de ochii bunicilor sa nu zica ca nu-i ajut! pentru mine pauza de masa pe camp la umbra carutei era sfarsitul…dupa ce mancam asa cat de cat ca pe caldurile alea eu fata de oras nu prea aveam pofta de sarmale, nu ma mai puteam ridica …e fascinant de unde gasesc oamenii de la tara atata putere! pe tine insa te apreciez…:) aaa si glumitele la camp sunt superbe..:)))))

    • multumesc, dar chiar nu ai ce aprecia… a doua tura de cules am abordat-o de nevoie, noi ne facusem planul ca ne facem siesta, dar n-a fost sa fie asa.
      am rezistat destul de putin si odata ce am decis ca eu nu mai pot, n-am mai ridicat un pai…

  8. eu m-am bucurat de viata la tara, am copilarit la tara, am mancat fructe direct din pomi, legume din fradina, iar strugurii aveau un gust deosebit de bun mancati direct din vie… duminica m-a corupt soacra-mea sa merg la cules via( sambata n-a reusit)… n-am mai fost la cules struguri de 12 ani… am vrut sa fac poze, pentru ca in gradina aia de la tara e plina de tot felul de legume, din care mi-am adus si eu acasa, plus gutui si mere ;)… singurul lucru care nu-mi place e ca ma doare foarte tare spatele, de la carat galetile cu struguri ( eu n-am voie sa car mai mult de 6 kg), am facut febra musculara si mi-am stricat unghiile 😦

    • de carat nu m-am omorat cu firea, am avut ceva probleme la coloana si nu risc, sa le arat eu lor ce tare sunt. unghiutele au rezistat ca la faza cu alimentatul zdrobitorului am fost atentionata sa ma abtin, ca ma duc cu mainile negre acasa 😀

  9. … e foarte frumos la tara, mai ales toamna cand gradina e plina de legume, cand se asterne linistea si culorile sunt aprinse… cand miroase a fum de miriste arsa, sau frunze arse pe marginea santului, cand soarele apune colorand cerul in nuante de rosu si violet… e frumos la tara, dar sa stai sa privesti, nu sa muncesti 🙂

  10. Ce frumoase poze! Şi ce bine ai surprins viaţa de la ţară, în toată frumuseţea şi…greutatea ei. Eu am crescut la ţară, printre toate aceste frumuseţi şi bogăţii, iar acum le duc dorul. Ai surprins bine şi dificultăţile de acolo, căci toate au un preţ. este mereu mult de muncă, dar este o muncă ce nu te extenuează…psihic, căci fiind în mijlocul naturii, te încarci de energie de la aceasta. Şi…o iei de la capăt!

  11. Sunt un copil care a alergat desculta pe drum de tara in copilarie si a inhalat gazele orasului la pubertate.
    In prima impresie este frumos si linistitsi…in fine.Ei au rutina lor, munca face parte din preocuparile zilnice …precum serviciul tau la birou …de asta nu se plang!

    • au un fel sanatos de a accepta ce au de facut indiferent cat de obositi sunt. eu ma razvratesc, comentez, incerc sa ma sustrag… si intr-un final ma supun. asa fac si dimineata cand ma trezesc 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s