Cosmarul

Alerg cu greu, treptele scarilor insa parca sunt de nisip, in loc sa-mi dea un sprijin, ma incetinesc. Respiratia mi se ingreuneaza, iar etajele multe pana la ultimul, mi se par enorm de greu de parcurs. Pasii omului care ma urmareste nu stiu din ce motiv, se aud presant in urma mea. Stiu fara sa-mi explic ca imi vrea raul si singura mea scapare e sa ajung sus, acasa. Urmarirea pe scari continua, desi fac zgomot in urcare si hainele imi devin tot mai grele, nu apare nici un vecin, parca au disparut cu totii. Sunt doar eu si omul a carui fata n-o zaresc, dar a carui prezenta ghicita foarte aproape de mine si amenintatoare, ma umple de spaima. Fug, respir greu, alerg, simt ca distanta dintre noi se micsoreaza si parca groaza pe care o simt, imi blocheaza picioarele pe care le-as dori mai rapide. Urc scarile cate doua, ma prind cu mainile de balustrada sa-mi maresc viteza. Iata ultimul tronson de trepte, ajung, usa e incuiata! Aproape plangand nu gasesc cheia, incurcata in buzunarul hainei. Pasii rai se apropie mereu, omul pe care tot nu-l vad, e imediat in capatul scarilor. Mainile imi sunt neindemanatice cand ma grabesc si insasi frica ma gatuie, paralizandu-ma aproape total. Gasesc cheia! Tremurand descui usa, vazandu-i silueta cu coada ochiului. Nu apuc sa disting cine e, nu-mi dau seama ce vrea de fapt, dar e clar ca nu ceva de bine. Intru rapid in casa, trantesc usa, incui cu greu, desi aproape reusise sa o intredeschida. Tip, plang, sunt terifiata! Realizez ca usa nu e atat de solida cat parea la prima vedere si ca omul cauta lateral sa intre, sa ajunga la mine. Ma uit atent: usa are fisuri, iar el bate, trozneste, cauta si gaseste un levier, ceva metalic cu care forteaza. Sunt disperata, creierul refuza sa gandeasca la o scapare. Abandonez usa si incerc sa fug iar. Sunt la etajul patru intr-un bloc cu acoperis. Fug pe balcon. Ma uit in jos si incep sa cobor pe marginea balcoanelor, din etaj in etaj. Sar platformele, nu simt efortul muschilor intinsi, nici frica de o eventuala alunecare. Vreau doar sa scap, sa fug! Omul nu se mai aude, deocamdata, probabil usa l-a incetinit o bucata de timp. Tot sarind, nu apuc sa gandesc nimic, sunt doar o vointa si corpul nu mai asculta frica, gaseste locul unde sa puna mana, sa coordoneze picioarele, miscarea imi face bine, iar efortul devine singura preocupare. Trebuie sa ajung jos sa fug mai departe, sa scap! Fara greutate ajung la baza blocului, nu intalnesc pe nimeni, nu aud zgomote, doar simt ca omul a trecut de usa si ma priveste neputiincios de sus. Distanta e destul de mare si am suficient timp si extrem de multe rute sa ma pierd.

Ma trezesc cu inima galopand, cu mainile amortite, respirand greu si incercand sa realizez ca am visat, sunt in pat, nu ma urmareste nimeni. Mi-e greu, insa incet-incet las linistea dormitorului sa ma cuprinda, recunosc zgomotul ritmic al ceasului, torsul indepartat si silentios al frigiderului, respiratia linistitoare a omului de langa mine.

Textul face parte din Provocarile de luni, lansate de draga noastra Psi. Pe aceeasi tema au scris si:

http://cristiangheorghe.wordpress.com/2011/10/17/cosmarul/#comment-742

http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/10/17/cosmarul/#comment-4408

http://scorpio72.wordpress.com/2011/10/17/provocarea-cosmarul/#comment-5678

http://cita-topa.blogspot.com/2011/10/cosmarul_17.html#comments

http://www.psi-words.com/2011/10/17/cosmarul/#comment-6853

http://profunzimi.wordpress.com/2011/10/16/cosmarul-imperfectiunii/#comment-85

http://linkping.wordpress.com/2011/10/17/cosmar/

http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/10/17/cosmarul/#comment-12726

http://divers.toateblogurile.ro/2011/10/cosmarul/comment-page-1/#comment-1313

http://labulivar.wordpress.com/2011/10/17/cosmarul/#comment-3467

http://experimentesiexperiente.wordpress.com/2011/10/17/cosmarul/#comments

Anunțuri

38 de gânduri despre „Cosmarul

  1. Am avut si eu astfel de cosmar, ca sunt unrmarita de un barbat cu un cutit… de cateva ori am visat asta, iar scaparea mea a fost de fiecare data apa… de fiecare data am sarit intr-un bazin de inot si am scapat de urmaritor. Sunt atacuri de panica 🙂

  2. Pingback: Coşmar « Link-Ping

  3. Pingback: Coșmarul « My virtual Outback

  4. Pingback: Coșmarul « Dictatura justitiei

  5. Pingback: psi-words » coşmarul

  6. Pingback: Coşmarul « Tiberiuorasanu's Blog

  7. Pingback: Priveşte în jur! « Gabriela Elena

  8. Pingback: Coșmarul « BLOG D'AGATHA

  9. Pingback: cutia cu maimute » Blog Archive » Cosmarul

  10. Pingback: Cosmarul « Rokssana's Blog

  11. Pingback: Cosmarul imperfectiunii « Abisuri

  12. Frumos ai mai povestit! Mi-am amintit de un coşmar de care am avut parte cu mulţi ani în urmă. Mă sufocam în somn, respiram tot mai greu şi ceva părea să mă apese tot mai greu pe piept. Peste faţă simţeam o blană moale cum se prelingea când…m-am trezit că motanul meu cel negru se culcase chiar pe pieptul meu! 😀 Nu era niciun coşmar ci chiar realitate!
    Numai bine, Red!

    • uneori cosmarurile astea semnalizeaza ca pozitia corpului trebuie schimbata sau sunt favorizate de zgomote sau fapte din exterior. bine ca era doar motanul si nu vreun animal salbatic mai mare 🙂
      zi frumoasa si tie, alex!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s