Suprinzator, nu ma aflam intr-o locatie exotica, ci intr-o incapere pe care o mai vazusem cand incepusem sa derulez filmul acesta, ca o ecranizare fabuloasa a unei povesti care se rasuceste si se transforma capatand accente nebanuite, pe masura ce se deruleaza. Mintea incepea sa se acomodeze cu drogul pe care mi-l inoculau periodic, gandirea mi se aranja mai rapid in siruri pe care reuseam sa la manevrez eficient pana ma aruncau in cu totul alta parte.
Cuptorul era stins de data asta, desi nu de multa vreme, caldura inca radia placut si m-a facut sa ma infior, insa omul misterios dezgolit pana la brau lipsea. Picaturi de metal lichid cristalizasera fin intr-o retorta aruncand reflexe taioase privirii. La o scrutare mai atenta am remarcat ca in centru metalul era incandescent si am urmarit traseul sinuos pe care-l parcursese pana la solidificare. La mica distanta, pe rafturi erau stocate eprubete transparente fixate cu atentie in niste suporti captusiti cu bureti grosi -pesemne continutul era pretios sau casant.
Un zgomot dur ca un tarsait pe podea m-a facut sa tresar si sa ma ascund in spatele raftului. Namila, calca greu, privind mandru la vasul colorat-cum altfel? intr-un rosu intens- si rostind niste cuvinte ca o incantatie din care la mine nu ajungea decat un mormait zgrumturos. Inima a inceput sa-mi bata cu putere cateva secunde cat enormitatea a fixat cu atentie locul unde ma aflam si apoi sesizand ceva doar de el stiut, facu din prostie un gest imprecis si lovi usor vasul de masa, in incercarea de a-l spijini. Licoarea intra in rezonanta si sticla se crapa fin. Dare subtiri insangerate s-au prelins lent spre partea de jos a vasului, iar ciudatenia se agita cateva clipe neputiincioasa, fara insa a rezolva ceva. Lichidul se imprastie bogat pe o mare suprafata din masa si incepu sa se prelinga pe gresia marmorata fin cu nervuri. Spre uimirea mea de pe obrajii omului imens incepura sa curga boabe lichide, lacrimi mari, firesc si trist, ca niste dovezi incontestabile ale unui lucru pierdut definitiv. Dorul din ochii lui, dintr-o data umani, mi-au stins frica si am iesit de dupa raft incercand sa-l mangai.
– Stiam ca esti acolo, de ce nu m-ai ajutat? mi se adresa cu o voce soptita.
– Mi-a fost teama, iarta-ma…
Am ridicat mana spre obrazul lui sa-i sterg lacrimile, dar ciudat boabele aveau o consistenta diferita, parca lichidul imi intra in piele si usor simteam ca in jurul meu lumea devine imprecisa si ma distantez undeva departe…
Textul face parte din provocarile de sambata „Duzina de cuvinte” lansate cu talent si iamginatie de Psi. Parteneri la joaca mi-au fost:
http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/12/03/duzina-de-cuvinte-15/#comment-14299
http://griska.wordpress.com/2011/12/03/dans-cu-dragoni-si-c-o-duzina-de-cuvinte-impuse/#comment-3389
http://rokssana.wordpress.com/2011/12/03/duzina-de-cuvinte-13-carti/#comment-14149
http://www.psi-words.com/2011/12/03/duzina-de-cuvinte-noaptea-apelor/#comment-8439
http://anaveronica.wordpress.com/2011/12/03/o-asa-zisa-valorificare-superioara/#comment-4508
http://blogvista.ro/duzina-de-cuvinte-amare/#comment-3438
http://carmensima.ro/2011/12/03/duzina-de-cuvinte-48-ore/comment-page-1/#comment-22546
http://scorpio72.wordpress.com/2011/12/03/duzina-de-cuvinte-termitele/#comment-6643
Redsky2010's Blog 
namila cu suflet bun! imi place …astept continuarea…iti doresc sa te trezesti pe malul unei mari:)
ah daaaaaaaa, asta imi doresc mereu! macar o mare de verdeata sau de veselie 🙂
si tot n-am aflat ce lucoare era aia 🙂
una rosie, magica 🙂
licoarea n-ai aflat ce-i,dar lacrimile lui cred ca te-au afectat…..ma gandesc la consistenta lor 🙂
devine din ce in ce mai draguta povestea ta….si ma face sa astept iar urmatoarea duzina …
multumesc, rokssana, sa vedem ce mai iese din ghemul de ite 🙂
In fiecare din noi este o parte sensibila, unde bunatatea se cuibareste! Frumos!
„cuibareste” am vrut sa fie! Scuze!
rezolvat!
eterna măsură de aur, bunătatea! da’ mătăluţă ne dai cu dramu’, nu dai prea mult din casă…ţii în eprubetă? nici să mă hazardez în vreo previziune nu poci…e bine că e puţin, totuşi, căci cetitorul nu e ispitit să sară. 🙂
pai nu prea are unde sa sara…se tese pe parcurs 🙂
asta e povestire SF? cred că-mi scapă ceva… 😀
nu-i nimic, poate reusim sa unim scaparile la final 🙂
Da… oricine are o latura sensibila… e tipic firii umane 🙂
este, doar ca unii o ascund destul de bine…
măăăi, misterele tale sunt din ce în ce mai… misterioase! 🙂
slalom printre secrete 😉
Alchimie curata si imaginatie ! :))
un pic din toate 😀
foarte mulţi din partenerii de joacă au ales cărţile ca şi decor al provocării. Tu nu …;)
am remarcat si eu… ma bucur ca am reusit sa fiu nitel altfel 😉
bine ai venit, desi am senzatia ca ne-am mai citit…
Imi place ca a inceput sa ninga pe blogul tau! Anul trecut am pus si eu fulgi, dar pentru anul asta… n-am nici o intentie. In 2010, administratorul de retea a fost atat de ocupat, incat n-a avut timp sa mi-i scoata (de fulgi vorbesc, desigur) pana prin aprilie. La cateva zile distanta, am sarbatorit Pastele… 🙂 O saptamana buna, Red!
:)))))))))))))dar cred ca puteai sa-i dezactivezi si tu, de acolo unde i-ai activat.
in fine, vedem daca raman si ai mei pana la primavara. mie-mi plac oricum!
Nu i-am activat eu. Eu… doar am batut din picior si i-am spus sa-mi puna fulgi pe blog! Nici nu stiam ca exista un buton pentru asta! 🙂 🙂 🙂
exista si daca insisti am sa caut sa vad de unde se activeaza si dezactiveaza. dar numai daca insisti 🙂
Acum abia înțeleg cum așteptau cititorii urmarea unei povești în ziar. Știai că la început erau foiletoanele ?
Nu știu exact dacă la începutul secolului trecut sau chiar de la sfârșitul secolului al XIX lea au apărut dar, oricum ar fi fost , e obositor să aștepți.
e posibil sa fie obositor, dar gandeste-te cat de plicticos ar fi sa stii totul de la inceput, sa nu mai ai ce astepta pt ziua urmatoare, pentru sambata urmatoare 😉