Papusa

Marturisesc sincer ca barbatii care vor citi acest post, vor fi absolut dezamagiti, nu va fi vorba de nici o goflabila… asa ca randurile urmatoare vor fi de un imens plictis pentru ei! La fel si pentru fetele care au preferat masinile in dauna eternului feminim si adorat: papusile.

Asadar, povestea s-a intamplat la o varsta foarte mica a mea si inclin sa cred ca in urma admiratiei netarmurite din fata vitrinelor in care papusile „mari” ma priveau cu ochi azurii clari si carlionti blonzi, pe care le-as fi luat pe toate acasa. La vremea aceea o papusa  „mare”era destul de scumpa, parintii mei aveau venituri modeste, asa ca am asteptat o ocazie speciala pentru a primi un asemenea cadou. Stiu ca m-a urcat mama pe masa si a deschis o cutie maaaaareeee. Din ea privea sagalnic o papusa platinata, cu ochii cerului senin si imbracata intr-un costumas de catifea din doua bucati albastru inchis, cu pantofiori si sosete minuscule albe. Avea parul numai bucle pe doua nivele si imi amintesc ca am ramas la fel de muta ca si ea cand ne-am privit prima oara. Desigur, ca o papusa adevarata facea si „mama!” sunetul acela melodios si lung care acum imi seamana mai degraba a scancit, dar care atunci mi-a produs o uimire imensa.

Am mai primit papusi de atunci si mai mici si de marimea asteia, dar ea a ramas mereu un fel de termen de referinta, poate ca a fost prima si niciodata n-am smotocit-o, a ramas la loc de cinste strajuind de pe tronul inalt al intelepciunii, restul jucariilor. Mai exista si acum, desi articulatiile i-au slabit, iar capul ii atarna usor intr-o parte. Privirea i-a ramas la fel de senina si nasucul mic, in vant. De cate ori merg acasa o rog pe mama sa n-o arunce, e singura amintire ramasa a unei copilarii indepartate. Ea si cutia ei in care zac uitate tot anul piesele desfacute ale bradutului de Craciun scund, pe care-l impodobeam pana la refuz in preajma Sarbatorilor. Papusa cu ochii azurii va ramane mereu un punct luminos al primilor mei pasi in lumea jucariilor, o lume mai saraca fata de cea de azi in diversitate, in modele si culori, dar mult mai bogata in semnificatii si mai atasata de lucrurile care au insemnat ceva la un moment dat si fara dorinta de a le inlocui cu modelul mai nou, mai performant. Lumea mergea la pas lent, acum viata si-a marit viteza. Sper ca voi reusi mereu sa-mi pastrez intr-o colt al memoriei lucrusoarele dragi, pe care sa-mi plimb fin degetele alungand praful amintirilor si cernand bucuria anilor.

Texte pe aceeasi tema de luni, au mai scris:

http://www.psi-words.com/2011/12/05/papusa/#comment-8492

http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/12/05/papusa/#comment-14356

http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/12/05/papusa/#comment-5675

http://blogvista.ro/papusa/#comment-3488

http://scorpio72.wordpress.com/2011/12/05/provocarea-papusa/#comment-6658

http://almanahe.wordpress.com/2011/12/04/papusa-2/#comments

Anunțuri

38 de gânduri despre „Papusa

  1. Am avut papusi mici, nenumarate, am avut si papusi mari pe care le tundeam sau le pictam pe fata, le dezmembram din pura curiozitate, sa vad ce ascumd in interiorul lor… am iubit foarte mult un urs mare, umplut cu paie si zapada artificiala( l-am operat si pe el sa vad ce are in interior si cum functioneaza mecanismul de „mormait”)… ca si tine, am rugat-o pe mama sa-l pastreze, sa nu mi-l arunce… cand eram prin liceu am mai primit niste papusi de ziua mea… cea mai draga mi-a fost una bebelus, pe care am luat-o cu mine la facultate si care i-a tinut de urat fiului meu cand era bebe 🙂

  2. cred ca am avut aceeasi papusa…tot costumas albastru cu ciorapei albi si papucei si am mai avut una…cu parul saten asa spre roscat cu rochita rosie lunga. nu ma jucam cu ele…sa nu le stric…le am si acum la mama… la loc de cinste:). dar papusa copilariei mele a fost adusa din rusia si era o papusa care mergea…o tineai de o mana si ea facea pasi. imi aduc aminte ca o scoteam afara cateodata dar nu puteam sa ma joc cu ea ca se umplea de copii care mai de care dorea sa o tina de mana:)))))…mi-ai trezit niste amintiri…multumesc draga Red:)

    • papusa din aia eu nu am avut. ce minunatie: sa mearga! la fel de uimita ma uitam si la jucariile chinezesti, masina cu fetita care fotografia sau bebelusi care mergeau. phiiiiiii, ce frumuseti pt vremea aia 🙂

  3. Pingback: Păpuşa « Almanahe's Weblog

  4. Pingback: Păpuşa – de la Sonia la Grişka | VERONICISME

  5. Eu nu am avut nici o papusa. Nici nu stiu daca mi le-am dorit…
    Am cumparat insa papusi pentru fata mea care, culmea, nu s-a jucat niciodata cu ele. Eu le dezbracam, le spalam si calcam hainutele, le faceam altele noi iar ea… se juca… de-a scoala. 🙂

  6. Trebuie să recunosc și aici că n-am prea avut jucării în copilărie. Iar păpuși, nici atât. Aveau însă prietenele mele. Cea mai mare fascinație mi-o producea părul lor, de-aia le pieptănam în fel și chip, le puneam panglici, clame, le făceam cocuri…
    Fiica mea nici ea n-a fost prea înnebunită după ele, așa că am ratat și momentul acela. 🙂

  7. Pingback: Păpuşa « Tiberiuorasanu's Blog

  8. Am avut și eu o păpușă din aia. Îmi aduc aminte că două zile nici nu m/am jucat cu ea de frică să nu o stric. Mă privea din cutie ca și când m-ar fi invitat la joacă, dar…acolo a rămas. Mie mi/au plăcut doar păpușile din cârpe 😀 Puteam să le car după mine oriunde, fără teama de a le strica

  9. Pingback: psi-words » păpuşa

  10. eu am şi acum o păpuşă mare, făcută de arădeanca, primită de un crăciun şi cu care nu m-am jucat niciodată. curând după ce am primit-o a trecut pe la croitorească şi poartă un costum popular autentic, de toată frumuseţea…
    am preferat întotdeauna cărţile şi creioanele păpuşilor, nu ştiu de ce… 🙂

  11. Pingback: Păpuşa | Un blog de poveste

  12. eu am avut trei păpuşi când eram mică, şi le-am făcut tot felul de hăinuţe, de la an la an, în pas cu moda; într-un final, au ajuns la coşul de gunoi, fiindcă plasticul, precum şi elasticul au cedat ; dar acum, mare, am peste 50, pe care mi le fac singură; unele-s de mânuit, altele-s de privit(m-a ales bine meseria, nu eu pe ea!); la serviciu eu copilăresc.

      • eu ţin minte că ultimul spectacol văzut în teatru a fost „Cocoşelul neascultător”, pe urmă teatrul a intrat în renovare; a stat vreo 15 ani aşa (acum e în folosinţă), numai bine să apuc să joc eu în el; şi mai ţin minte că mi-a plăcut foarte mult cea care juca rolul cocoşelului, fiindcă la un moment dat a venit în sală şi mi-a pus mâna pe cap. Eu i-am luat-o şi m-am mângâiat pe faţă şi nu mai voiam să-i dau drumul; evident că toate astea, spre hazul sălii; iar educatoarea era departeee. I-am dat totuşi drumul. Ulterior, am devenit colege. 🙂

      • ce amintiri frumoase poti sa ai!
        imi inchipui ca a avut multe sa-ti povesteasca si secrete de meserie si intamplari hazlii cu cei care asista la spectacole 🙂

  13. Pingback: PĂPUȘA « Dictatura justitiei

  14. noi am primit amândouă când eram mici câte o păpușă mare de ziua fiecăreia. Imense. Nu mai văzusem așa ceva. Ne-au bucurat. Deși de îmbrăcat și dezbrăcat tot pe alea mai mici le zăpăceam. Acum recent, o fostă colegă de clasă, care fusese crescută la casa de copii, mi-a spus că-și amintește ză am adus-o într-o zi acasă la noi și că s-a speriat de păpușile acelea, dar că noi (eu și sora mea) i-am explicat că nu trebuie să-i fie frică 🙂
    Uite ce amintiri frumoase mi-ai trezit! 🙂

  15. Pingback: Păpuşa | Un blog de poveste

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s