Copiii nimanui

M-am intrebat adesea auzind despre cuplurile care nu au copii la ce tratamente costisitoare recurg si la cate batai de cap, abandonand pana la urma ideea, de ce nu se gandesc la infierea unui copil? E adevarat gandesc din pozitia unui om care a fost binecuvantat de Dumnezeu  fara a trece prin dilema aceasta. Totusi dupa un larg sir de incercari, daca iti doresti din tot sufletul sa fii mama si nu-ti vezi viata realizata si implinita fara o mogaldeata care sa-ti creasca in preajma, pentru ce ai ezita sa faci pasul? Stim cu totii ca in caminele de copii de la noi din tara sunt destui de diferite varste dornici de dragoste si atasament.

Locuiesc in apropierea unei doamne care este asistent maternal la cinci copii, luati de mici. I-am aflat intamplator povestea auzind-o povestind in tramvai despre copiii pe care-i aducea de la gradinita, pe vremea aceea. Cand am coborat, am descoperit ca locuieste aproape de mine si de niste sarbatori am facut cateva pachetele si le-am dus copiilor. Am intrat cu fiica-mea intr-o casa medie, cu toate facilitatile, dereticata atent, in care fiecare copil isi aranja jucariile si avea cate o mica trebusoara de facut, insa erau indrumati cu vorba buna si mirosea mereu a ceva delicios de mancare(de atunci am fost de mai multe ori ), fie puneau conserve pentru iarna, fie faceau prajituri, fie se balaceau intr-o piscinuta in curte. Ce m-a impresionat enorm a fost manifestarea fetitei mici, avea pe atunci vreo 4-5ani. S-a aruncat efectiv pe plasa cu dulciuri, a mai venit o fetita putin mai mare langa ea la fel de nerabdatoare, a scos o punga de bomboane si febrila dar fara sa deschida s-a intors spre doamna care ii are in grija „putem sa deschidem?” Doamna a aprobat, fetita a desfacut punga si a inceput sa imparta constiincios dar rapid si la ceilalti copii. Abia apoi a mancat. Eu si fiica-mea am ramas absolut mute. Dulciurile erau banale, dar bucuria copilului a fost imensa si pentru noi cu totul neasteptata! Ne-a povestit doamna ca mult timp i-a trebuit pana i-a dezvatat sa nu mai fure paine din bucatarie si sa o ascunda prin buzunare, pentru ca acolo mancarea este pe masa si poate manca fiecare cand doreste si cat il tine burtica. Fetita cea mica are mintea putin mai inceata si in tramvai am auzit-o de cateva ori cum repeta tabla inmultirii cu sotul doamnei. Relua mereu si mereu acelasi lucru, iar omul cu o rabdare ingereasca o indrepta sau o ajuta cand uita, statea sa-l calareasca fiecare si se bateau care sa-i stea in brate si pe care sa-l asculte primul ce-a facut in ziua aceea la scoala. Niciodata nu l-am auzit sa ridice tonul, cu blandete ii punea la loc cand copiii se intreceau cu gluma. I-am admirat mereu pe cei doi oameni si de-a lungul timpului i-am surprins de multe ori mergand cu toata gasca la strand, intorcandu-se de la scoala sau venind de la cumparaturi. Au o dragoste enorma fata de acesti copii si o rabdare infinita, chiar daca nu sunt ai lor.

Revenind la nedumerirea mea, cred din tot sufletul ca daca n-as fi avut si mi-as fi dorit la un moment dat foarte mult un copil, as fi adoptat. Nimic nu se compara cu bucuria de a fi strans in brate de manute mici si de a fi privit cu dragoste de omulet pentru care lumea incepe si se termina cu tine.

Anunțuri

29 de gânduri despre „Copiii nimanui

  1. Ce articol frumos! Aşa este, Red, nimic nu se compară cu dragostea unui pui de om. Iar exemplul acelor oameni deosebiţi, este minunat. Încă mai sunt oameni buni pe lume! Frumos şi gestul tău de a le face o bucurie acelor copii, cărora soarta le-a oferit şi încercări grele.

    Numai bine! 🙂

    • sunt intradevar deosebiti, o gradinita de copii daca ar avea si i-ar iubi pe toti! au crescut si doi copii ai lor dar sunt stabiliti afara si s-au simtit singuri ii admir din tot sufletul.
      numai bine si tie, alex! 🙂

  2. Nu că vreau să mă laud, dar am convins până acum două femei să adopte câte un copil: pe o verișoară a soțului meu și pe fosta mea asistentă. Ambele, după vreo zece ani de căsătorie, în care încercaseră orice pentru a deveni mămici. Își doreau foarte mult un copil, așa că le-am oferit soluția asta. Au cam dat din colț în colț un timp, gândindu-se că nu știu ce zestre genetică va avea acela, dar până la urmă dorința lor de a experimenta maternitatea a învins. Cei doi sunt acum elevi de gimnaziu și nu-s cu nimic deosebiți de ceilalți. Doi copii normali, iubiți de părinții lor.

    • da, am auzit si eu argumentul acesta cu zestrea genetica. daca stau sa ma gandesc pe vremea cand am nascut eu, in afara de eco nu se facea nimic, riscuri sunt tot timpul. toti copiii merita sa fie iubiti. e o raspundere mare, dar si o bucurie…

      • Presiunea si stresul sunt atat de mari incat multi cedeaza pe parcurs, iar altii ajung fara sa vrea la divort, pentru ca nu sunt destul de puternici si destul de pregatiti psihic pentru asa ceva.

      • imi pare rau sa aud asta, probabil ca ai un exemplu concret in minte. n-as vrea sa gresesc prea tare, insa cuplurile ar trebui sa se sudeze in fata problemelor, nu sa se desparta. altfel orice disputa sau greutate, ar putea fi acuzata ca a generat separarea…

      • cred ca e vorba de educatia data copilului adoptat. noi avem exemple in familie care au adoptat, sunt niste copii superbi. pe de alta parte cred ca si cu educatia viitorilor parinti ai dreptate, la noi in tara nu se promoveaza aceasta posibilitate. dincolo de asta insa, mai e si intrebarea: de ce vrei copilul ala? si aici se poate isca o intreaga discutie filosofica, de care insa as vrea sa ma tin departe…

      • un copil, e un copil. ce se alege de el nu ai de unde sti, poti doar sa te straduiesti sa fie bine. doamna de care vorbeam are 3 dintre copii, mai colorati. asa i-a ales sau astia i-au fost dati, nu mai stiu exact. dar sa vezi duminica cat sunt de gatite fetitele si cat de bine sunt educati cu totii, respectuosi si cu bun simt. niste oameni deosebiti au realizat ceva deosebit!

  3. redsky, noi suntem unul dintre cuplurile care nu au copiii şi nici nu au adoptat. şi ştii de ce? nu am avut niciodată curajul deplin ca să facem asta, nu am fost niciodată într-atât de acord încât să ne înhămăm la hârţogării. în plus, ne-au speriat, dacă pot să spun aşa două cazuri, prieteni cu noi: o familie care pare incapabilă să integreze un băieţel cu mari probleme afective şi o altă familie, care după mulţi ani de lupte au reuşit să adopte un copilaş despre care nu li s-a spus că are de fapt grave probleme de sănătate. dar avem şi o altă pereche ce au o fetiţă teribil de reuşită, care a ajuns în scurt timp să semene fizic izbitor cu tatăl adoptiv. 🙂
    paradoxal, am un văr care a fost adoptat, cândva priveam lucrurile mult mai detaşat, acum însă e greu de spus. nu aş dori nimănui experienţa mea…

    • nici nu incerc sa-mi imaginez prin ce trec unii oameni, dorind si neputand sa aiba ce-si doresc sau avand incomplet. cine stie, poate cu timpul va veti schimba parerea. fara legatura, mi-am amintit de un colaborator care mi-a povestit cum si-a pierdut fetita, de varsta scolara intr-un accident rutier, dupa luni de vegheat la capul ei. am plans alaturi de el si am suferit nedorind nimanui sa treaca prin asa un lucru cumplit. totusi, dupa o vreme, pentru ca eu ma incapatanez sa vad rezolvari si acolo unde nu sunt, l-am intrebat de ce nu fac altul? erau inca destul de tineri. initial au zis ca se tem, insa intr-un final au indraznit… un baietel. am zambit cu el de multe ori cand imi povestea progresele bebelusului. acum cred ca e la scoala, am pierdut legatura cu el… insa parea un om fericit.

  4. eu nu pot avea copii, iar când va veni momentul să pot avea grijă cum se cuvine de un copil, îl voi adopta, nu voi recurge la tratamente; am o prietenă care, la fel, nu poate avea copii, dar se chinuie cu tratamente şi chiar a şi rămas însărcinată, dar a pierdut sarcina de curând…şi mai e şi medic; nu pot înţelege de ce se chinuie, când în lumea asta sunt atâţia copii care au nevoie de o familie; i-adevărat, poţi nimeri orice, nefiind al tău, însă aş risca…la urma urmei nici de-al tău nu ştii ce se va alege.

    • imi pare rau pt prietena ta, saraca, nici nu-mi pot inchipui cata suferinta o fi in sufletul ei. am senzatia ca barbatii sunt mai refractari la idee. daca nu-i din sangele lui, e posibil sa nu fie bun. stii cum se spune privitor la ei cand asteapta un copil „nu conteaza ce va fi, doar sa joace fotbal!”

  5. cu lacrimi în ochi am terminat de citit articolul tau! asa este, ai perfecta dreptate! nimic nu se compara cu mânutele acelea moi si fine, obrajorii bucalati si ochisorii mari si rotunzi. Au încredere totala în tine, tu reprezinti totul pentru ei si… esti cea mai frumoasa mamica din lume! Relatia parinte -copil este îngereasca!
    Acum ca fetele mele au crescut… ma opresc pe strada lânga fiecare mogâldeata si privesc cu drag… Visez la vremea (si sper din suflet) când voi deveni bunica 🙂
    Sa ai o primavara plina de bucurii, asa cum ti-e sufletul, draga Redsky!

    • eu inca n-am uitat ce greu mi-a fost cand era mica si anti-somn, deci inca nu ma grabesc… o veni si vremea nepoteilor, deocamdata sa trecem de bac cu bine!
      numai bucurii si tie, carmen 🙂

  6. hm… gesturile mari sunt facute de oameni simpli … si daca ne uitam in jurul nostru… cam care ar fi procentajul familiilor ce ar adopta copii versus familiile ce se despart sau barbatii care pleaca de familia cu copii lor proprii ?….nu-s pesimista…doar ca am avut mai multi ani la dispozitie sa vad mai multe!

    • gesturile despre care vorbesti tu, le stiu si eu, chiar prea bine. cu atat mai mult sunt de apreciat oamenii care fac lucruri bune, cu rasplata infima. doar gandul ca as putea avea grija de 5 copii imi ridica parul in cap. de multe ori mi-a fost prea suficient si unul! 😀

  7. Pingback: Treceți și pe la ei (5) | Cronicile Ancuţei

  8. Nu toti isi doresc sa infieze, stiu cel putin o poveste cu un copil infiat si crescut bine si frumos si totusi el e un soi tare prost,numai necazuri le-a adus parintilor (tatal a si murit de inima). Mostenirea genetica are si ea ceva de spus cred.

    • asta cu mostenirea genetica mie mi se pare un mit. cred ca astfel de copii uneori sunt iubiti prea mult si tot ce e in exces strica! n-as vrea sa mi se demostreze contrariul, desigur 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s