Ciudatenie…muzicala

In ultima seara rapusa de durerea de spate si atrasa de farmecul inconfundabil al Domului (da, tot despre Florenta e vorba!), pe care am ratat constant sa-l prindem deschis, ajungand prea tarziu mereu, ne-am asezat pe una din bancutele de piatra ce inconjoara circular piateta si vanand cu privirea tot ce misca, am privit curioasa la doi tineri care tineau in brate ceva ca niste lighene(asa cat pentru cativa cozonaci facuti cu darnicie) lipite cate doua. Am avut senzatia ca le vand, era plin peste tot de suveniruri (la categoria magneti de frigider, nu se incadrau!), insa nu mi-era clar cum se folosesc. Cativa turisti au facut semicerc in jurul lor, iar ei au inceput sa atinga tingirile, care scoteau exact genul de sunete care-mi reuseste si mie cand imi pun oalele la loc si le troznesc unele de altele. Dupa cateva miscari de atingere pe ligheane, unul dintre turisti scoate banii se apleaca si ia ceva de jos. Ma inclin sa-mi maresc unghiul de vizualizare si remarc un stand un cd-uri. Eram si mai nelamurita ca la inceput, dar priveam cu rabdarea lesinatului de oboseala, spectacolul. Intr-un final cei doi tineri, parca miscati de nedumerirea mea, au inceput sa loveasca incet si intr-o anumita ordine doar de ei stiuta „ligheanele” a caror percutie dintr-o data s-a modificat, iar sunetele au inceput sa se insire lin intr-o muzica ambientala armonioasa, calma, parca rupta din alte sfere. Am ciulit parabolicele larg sa captez undele senine ce parca vrajeau audienta si am inteles brusc ca oamenii nu-si vindeau instrumentele, ci cd-uri cu muzica inregistrata. Poate locatia, poate seara incarcata de arome, de locuri dragi, de o lancezeala de inceput de seara in care lucrurile grele au luat sfarsit si de acum urmeaza doar chestii placute, poate dorinta de a prelungi un moment placut, m-a facut sa gust cu sufletul deschis si sa plec zambind in frunzarirea finala a strazilor spre casa.

Nu i-am gasit pe cei care cantau in seara aceea la Florenta, dar instrumentul este acelasi.

Si inca unul, cu o sonorizare bunicica, desi aspectul instrumentistului e mai putin conformist: