Gaitele la Timisoara

Asteptari mari, urmate ca de obicei de dezamagiri…nu neaparat surprinzatoare. O sala plina in proportie mare de tineret, ceea ce e un lucru imbucurator, a asteptat cu sufletul la gura premiera piesei „Gaitele”, subiectul nefiind unul nou, dar punerea in scena dupa marile nume care au facut deliciul publicului in trecut, fiind cel putin provocatoare. Prima imagine cu o cortina carpita cu o bucata de cearsaf in partea de jos, m-a contrariat putin, fara a-i intelege sensul. Personajele principale, babeturile care jucau carti au aparut imbracate fistichiu, cu capoate trasparente, imbalsamate pe alocuri de fese care abia cu trecerea timpului am realizat ca erau pansamente de la operatii estetice. Dialogul purtat era interesant insa adesea vocile se ridicau la strigate isterice, care imi incercau la limita puterea de concentrare. Prin contrast, momentele de conversatie cu miez erau tinute cu voce moale, tocmai bine de a fi stinse de vecinul de scaun care-si cauta servetelul sau o pozitie mai confortabila in spatele spectatoarei cu freza infoiata din fata. Incredibil in primele 5 min de la inceperea spectacolului o bataie discreta pe umar si o voce in etate mi-au sugerat sa ma hotarasc odata pe care parte a scaunului doresc sa ma pozitionez, ca nu asa se sta la teatru!!! M-am rastit la ea in rasul vecinilor, dar apoi cateva momente am simtit ca-mi amortesc partile in contact direct cu scaunul, dupa care mi-am zis in gand ca daca ma mai atinge o data, voi incerca sa stau cat mai dreapta si-mi pun  poseta sub, ca sa fiu sigura ca-i obturez toata viziunea! Revenind la piesa, doamnele de pe scena nu au irosit nici un moment in a-si expune partile anatomice, mai voalat sau mai direct, costumele frizau ridicolul prin combinatia de culori si texturi amestecate, o scena de amor carnal-e drept scurta-consumata direct pe o masa, o familie de isterici, fara sentimente, jucand toti la fel, cand amplificand extrem orice sentiment, cand plat fara pasiune. M-am simtit pe rand cand agresata auditiv, cand plictisita infinit,  cautand cu disperare sa-mi intind pe undeva pe sub scaune picioarele chircite in spatiul ingust. Al doilea act mi s-a parut interminabil si nestiind exact daca mai e o pauza, ma gandeam sub ce pretext as putea pleca fara sa ma simt inculta. Din fericire n-a mai fost nici o pauza, din nefericire al doilea act a fost mai lung decat primul.

O pleiada de actori tineri, dintre care as remarca cativa in roluri secundare scurte, dar  care le-au facut sa merite a fi vazute, al Colettei si al lui Jorj, de exemplu si chiar rolul lui Mircea executat curat, cu sentiment, fara emfaza suplimentara impocrita si penibila. Cele trei „gratii” au sclipit prin istericale absurde, iar la final s-au dezbracat de fesele medicale si au aparut frumoase, elegante, la pomana lui Margot…din pacate pentru scurt timp, renuntand la pelerinele cu stil si expunandu-se in toaletele de circ, colorate si insinuante, revelatoare de parti anatomice, mai mult sau mai putin sculptate.

Dupa seara de ieri ma intreb din nou daca modul in care se face teatru acum, ma tenteaza? Nu contest ca exista un anumit fragment de public care gusta din plin goliciunile, istericalele, gesturile obscene si sunt de acord ca o piesa trebuie sa acopere cat mai multe cerinte. Dar cum ramane cu noi ceilalti care ne-am dori  putina calitata in exprimare, un joc de scena natural, care sa nu frizeze ridicolul si care  chiar sa-mi trezeasca niste sentimente gen compasiune, simpatie, buna dispozitie, ceva pozitiv, sa plec cu o idee noua in cap, sa simt ca am castigat ceva stand mai mult de 3 ore pe-un scaun? Portia de teatru de aseara a fost cam indigesta, o vreme voi sta la regim…

18 thoughts on “Gaitele la Timisoara

  1. regimurile acestea au un anume efect. Te fac sa vezi lucrurile si mai pragmatic, o viziune de ansamblu si s-ar putea sa mergi din ce in ce mai rar la teatru. Nimic nu ma e cum era inainte. Vorba aceea:” nici viitorul nu e ce-a fost”.

  2. Este motivul pentru care de ani buni nu-mi mai place sa merg la teatru. Inainte mai mergeam cu elevii, dar e riscant sa incerci sa ii culturalizezi in acest fel… fara sa obtii un efect invers. Prea multe expresii obscene, costumele sunt neadecvate, nu stiu de ce nu se mai „poarta” variantele clasice, atat de frumoase in autenticitatea lor. Nu spun mai multe, ca ma ambalez si pot sa supar pe careva pe-aici.

    • poti sa spui ce doresti, imi place sa cred ca atat timp cat avem pareri argumentate nimeni nu are motive de suparare. se pare ca teatrul a ales un drum oarecum controversat. poate castigand din nou public, il va si educa la un moment dat…sau totul tine doar de bani, iar cine doreste culturalizare isi gaseste mijloace proprii adecvate.

  3. Exact aceleasi observatii pertinente – mai ales legate de combinatia de strigaturi si soapte indescifrabile am citit-o pe un portal in care se dezbat piesele care rulasera la Cluj in luna aprilie parca
    Si cand te gandesti ca biletele nu-s tocmai ieftine

  4. Ooooofff… mi-era teama ca asa o sa fie… De ceeeeeeee??? De ce?????
    Inseamna ca am avut dreptate cand am zis ca daca vreau sa imi placa in continuare TNT-ul, trebuie sa imi aleg cu grija piesele la care merg…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s