Fetita cu bucle

Se spune ca lucrurile bune ti se intampla cand ai sufletul deschis sa le primesti, altfel sunt batai inutile catre o usa inchisa. Eram bucuroasa ca am reusit sa fentez ploaia, care se invartosase intr-o desfasurare lichida cu bulbuci, facandu-ma sa ma gandesc cu jind la umbrela plimbata fara sens de dimineata si parasita cu indiferenta in cuierul de la munca. A iesit si soarele, insa perdeaua de apa a continuat inca o vreme sa danseze repetat pe asfaltul transformat intr-o intindere lucioasa interesant de privit, dar mai putin apetisanta de incercat cu degetele balacind in pantofi. Pandind o pauza in scurgerea fara mila, mi-am protejat capul cu o hainuta pe care doar din intamplare am luat-o cu mine si in cateva minute am fost la adapost in autobuz. Clima setata la o temperatura prea scazuta m-a facut sa ma zgribulesc pret de cateva clipe si sa ocup locul dinspre culoar, in speranta ca jeturile glaciale ma vor ocoli. Dupa cateva statii, m-am obisnuit cu temperatura sau soferul a oprit geruiala, la timp sa vad o mamica urcand cu doi copilasi, o fetita toata numai zulufi si un baietel. M-am retras rapid catre geam, doamna a urcat fetita langa mine si baietelul pe locul din spate, punandu-si capul deasupra fetitei atent la tot ce se intampla in jur. Fetita m-a privit cu niste ochi verzi marginiti de o unda mai inchisa si-a scuturat buclele ca niste spirale marunte si mi-a spus ceva intr-o limba pocita aratand spre umbrelutele ce le tinea in mana. Am priceput ca-mi explica ceva despre umbrela rosie. M-am muiat toata, in mod uzual faptul ca port ochelari intimideaza copiii care nu ma cunosc,iar eu nu-s genul care se baga in sufletul copiilor, insa fetita a trecut cu nonsalanta peste problema. Am privit-o curioasa, avea niste pantofiori minusculi cu cate doi fluturasi unul roz si unul verde. Am inceput sa inventariem culorile, sub traducerea rabdatoare a mamei ei. I-am privit cu incantare obrajorii dolofani cum rostogoleau vorbele peltic si m-am abtinut cu greu sa o tot iscodesc doar de dragul de a o auzi pronuntand cuvintele. Am aflat ca are „doua” ani, completata rapid din spate de fratiorul care avea „patru”. Inclin sa cred ca saracul baietel, desi ochii mai frumosi  decat ai fetitei, ramanea mereu in umbra din cauza carliontatei, gen Shirley Temple, dar mult mai mica.

Autobuzul a ajuns la ultima statie, insa de dragul lor si mai ales al atmosferei relaxate pe care o degajau, am incetinit pasul si am mai sporovait putin cu mamica, de altfel vorbareata. Am aflat ca, de fapt, ei ma stiau din statie… desi eu nu cred ca i-am remarcat pana acum, cu castile mele in urechi si privirea ratacind pe geam sau rasfoind curioasa vreo carte. Ciudat cum facand acelasi drum luni de-a randul, ajungi sa cunosti jumatate din oamenii care urca sau coboara la aceeasi statie si uneori, in cateva clipe ti se lipesc de suflet imagini simple, care te insotesc si te fac sa realizezi ca dincolo de toate, lumea e mereu frumoasa, doar noi suntem mereu prea grabiti s-o privim. Le-am facut cu mana la dragalasi, fara a avea curajul s-o rog pe mamica sa ma lase sa-i fotografiez micuta. Poate cu alta ocazie!

V-au picat vreodata cu tronc copiii altora? Intrati in vorba cu necunoscuti cand sunteti intr-un loc public?

16 thoughts on “Fetita cu bucle

  1. Da, m-am atasat de o fetitzå orfanå, pe cand eu aveam 17 ani si-mi aduc aminte cå am plans mult cand pårintzii mei nici nu au vrut så audå despre dorintza mea de a o adopta in fam. noastrå. Era tot cu zulufi, inså brunetå cu ochii mari si foarte negrii, iar tristetzea lor mi-a atras atentzia si neuitarea 😦

    • e o hotarare dificila sa iei un copil, nu-i ca si un catel pe care daca nu-l mai vrei il dai altcuiva. e o raspundere pe viata… greu de luat, daca nu-ti doresti din tot sufletul asa ceva si ai proprii copii.

  2. imi si maginez! 🙂
    am si eu o poveste asemanatoare. se intampla cand eu aveam vreo 14 ani ( trebuie sa spun …toti copii vin la mine. nu stiu de ce insa sunt fascinati si ascultatori in preajma mea)
    si o vecina din bloc a adus pe lume o fetita. alexandra. ne-am indragostit reciproc la prima vedere. cu timpul, cred ca avea aia mica, vreo 7-8 luni, ne luminam la fata cand ne vedeam, intindea manutele sa o iau in brate si plangea teribil cand maicasa mi-o lua din brate. aceeasi ochi albastri si carlionti blondini. incepuse sa nu mai vrea acasa. parintii imi aduceau castronasul cu papica la usa sa o hranesc, facea amiaza la mine, iar seara era un concert grozav pe scara cand veneau sa mi-o ia. practic am crescut-o pana pe la vreo 3 ani. cu mine a facut primii pasi, am invatat-o sa faca la olita :))), i-am spalat pantalonasii, etc, etc. daca mama nu a vrut sa-mi mai faca o sora!!!!:P
    azi am o fetita, se cheama……alexandra, bineinteles 🙂
    hai te poop…

    • ce frumosssssss! cred ca toate fetele au in trecut macar un copilas al altuia pe care si-au exersat calitatile de mamica in devenire 🙂 si eu am avut fratele unei vecine, noi aveam 12ani cand s-a nascut el. manca doar cu mine, noi l-am invatat sa mearga, era un copil bland si dulce.
      sa-ti traiasca fetita si sa-ti aduca numai bucurii! zi faina! 🙂

  3. Da, se intampla des sa observ copilasi dragalasi pe strada, in autobuz, metrou sau la locul de munca(improvizat) si sa nu-mi mai pot lua ochii de la ei, sa ma topesc de dragul lor. Uneori intru in vorba cu acestia si cu parintii lor, alteori nu. Depinde de cat sunt ei de prietenosi, daca deschid discutia, normal ca le raspund. Daca nu, nu, raman cu admiratul.

    • pt mine a fost amuzant tocmai faptul ca nu ma intereseaza copiii, doar ca subiect de poza. ma marginesc sa-i admir de la distanta si nu ma bag in discutii deloc, copilul meu are alta varsta. dar fetita aceasta mi-a topit inima 🙂

  4. Da, mi-au picat. Ultimul, la serbarea Margelatului, de alaltaieri. Era un blondut superb, vanjos la cei 6 ani ai sai, cu o privire albastra absolut naucitoare si cu un glas usor rugos. Era prezentatorul serbarii, dar nu parea ca asta sa i se fi urcat la cap. Era de-ajuns sa te priveasca si erai cucerita pe loc. I-am facut si o poza, dar necerand acordul parintilor lui, o voi pastra pentru mine.

  5. Găsesc o mare duioșie în cuvintele tale…
    Cât despre copii, da, mi-au picat cu tronc copii altora, și nu o singură dată. Mă apropri ușor de cei mici…

    • eu doar de unii, de cei mai putin mamosi si curiosi de ce se intampla in jur.
      am ramas si eu surprinsa de cat de mult mi-a placut fetita, dar cand am ridicat privirea sa cobor am remarcat oameni zambind care urmarisera conversatia. cred ca avea lipici la multi 🙂

  6. Da, mi s-a intamplat. Prin 1994 am vazut la o vecina o nepotica de-a dansei care era exact ca fetita descrisa aici de tine: blonduta si toata numai zulufi si niste ochisori albastri si mari ca cerul. Mi-a ramas la suflet acel copil frumos si mi-am dorit atunci sa am neaparat o fetita ca aceea. Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a implinit acel vis frumos! 🙂

  7. Deocamdata nu ma vad in rolul de mamica, asa ca da, mi se intampla de multe ori sa remarc copii draguti pe strada (e un usor pleonasm aici, pentru ca de fapt cam toti copiii sunt draguti, au ceva special) 🙂 Cum mai zic uneori in gluma….imi plac copiii, da sa nu fie ai mei :))

    • vine fiecare perioada cu placerile si dorintele ei…
      ai dreptate fiecare copilas e dragut in felul lui…daca iti plac in mod deosebit copiii 😀 sunt unii care sunt innebuniti dupa ei si dupa ce ii au pe ai lor proprii, sunt altii care nu-si doresc si nu se omoara nici dupa ai lor. chestie de caracter si de rabdare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s