3 dinti din fata

M-a intrigat mereu titlul, fara a incerca sa aflu mai multe despre cartea lui Marin Sorescu, pana acum cateva zile cand am luat-o de la „Schimb de carti” sa-mi mai linistesc o angoasa! Iata de ce nu dormeam eu bine de cateva zile! Cartea trateaza perioada comunista de inceput si viata artistilor intr-o lume plina de idei, de parvenire, de saracie lucie. Mi-am pus de cateva ori problema cum ar fi sa traiesc fara sa am haine pentru sezonul rece sau o casa a mea, sa fiu nevoita sa dorm intr-o camera cu inca doi colegi ori fara macar patul meu? Si chestia asta sa nu ma demoralizeze, sa pot gandi, lucra, lupta pentru o idee, supravietui unor nedreptati. Cartea releva oameni saraci material dar bogati sufleteste, care viseaza sa creeze opera vietii lor, un sculptor osciland intre dragoste fata de o femeie (pe care el o priveste ideal, dar ea e doar o obisnuita) si talentul cel simte pulsand in el, un poet timid ce-si cauta rostul literar si-si gaseste o familie, un prozator vesnic nemultumit de forma textelor, dar care suprinde teribil de exact nedreptatea vietii si turnura neasteptata pe care o iau uneori faptele cele mai banale. M-a lovit de multe ori contrastul intre simplitatea mancarii- un carnat impartit in trei, fript la carbunii din soba si mancat pe un ziar cu mustar (numai cine nu a incercat vreodata gustul asta grozav, poate stramba din nas!) si pledoariile elevate incluzand nume sonore din filozofie, arta, literatura, multe dintre ele fiind pentru mine imense spatii albe. M-am intrebat cand avusesera oamenii astia timp sa citeasca, sa studieze si sa retina atatea patanii, idei, caracteristici ale atator opere, de altfel ramuroase. Ce scoala se facea pe vremea aia si cat de riguroasa?

Ma surprind adesea citind carti scoase in ultimii ani, pe care le spulber in cateva ore, e drept pe nerasuflate, imi creaza o stare de bine, in cel mai bun caz  retin o idee-doua care-mi dau de gandit, insa dupa o vreme, ma uit cu mirare la titlu, fara a-mi aminti mai nimic. Si atunci simt nevoia sa-mi pun mintea cu ceva mai dificil, mai greu de inteles, care-mi ridica probleme de meditat sau care imi aprinde niste beculete. Cartea lui Marin Sorescu e una dintre acestea din urma. Arata o epoca in care pe langa imbogatiti oportunisti, era o masa larga de oameni dornici de a sti cat mai multe, de a-si popula mintea, de a invata din experienta de viata a altora, de a se ridica din conditia de rama „nani-papa-c…”. Oameni pentru care banul nu era scopul suprem, care nu-si dadeau plictisiti ochii peste cap cand auzeau o idee mai greu de inteles, ci incercau sa prinda ritmul din mers, inventatori care creau din piese de nimic masini care culmea! si functionau, adevarate valori intr-o societate care parea ca va sparge norii…  dar  care s-a pierdut in fanfaronada ieftina si spectacole de doi bani.

Anunțuri

12 gânduri despre „3 dinti din fata

    • stiam superficial despe el, ceva cu recreatia si scoala, amuzant. romanul acesta mi-a placut, are de toate si dragoste, si visari desprinse de pamant si intamplari crude din viata. un amalgam interesant, instructiv si care m-a pus pe ganduri…

  1. Si mie mi-e dor de anii aceia in care oamenii pretuiau cultura si renuntau la o multime de lucruri pentru a-si cumpara o carte. Daca mi-ar fi spus cineva pe atunci ca altele vor fi fiind valorile societatii peste „n” ani, adica azi, de pilda, nu l-as fi crezut. Ma uit cu tristete la tarabele cu carti vechi, vandute pe nimic, nu prea mai au cautare la cetatenii de azi.
    Marin Sorescu era craiovean de-al meu. Mi-amintesc ca l-am si vazut „pe viu” odata, prin anii ’90, la un vernisaj al unui pictor autohton, prieten de-al lui. Se apropiase mult de o panza si o atinsese cu degetele, sa simta relieful lucrarii.

    • stii ce m-a uimit? cartea prezinta teroriile mai multor personaje pe diferite teme, uneori filozofice, alteori din arta, dar cu exemple amanuntite care releva ore multe de studiu si o cultura vasta. am zis wow!!! omul acesta e o enciclopedie, n-am sa pot fi niciodata asa!

  2. Mei, dar asta-i conditia eterna a artistului, pan’ la urma. El depinde de mila publicului si de capacitatea de intelegere a acestuia. Poti tu sa creezi opere eterne dar sa mori neinteles, vezi numa’ Van Gogh ce-o fost intretinut de frate-su … pentru a fi recunoscut dupa ce-o murit.

    Dar suna interesant ce spui tu, mai ales ca-i si scriitura lui Sorescu. Cred ca pun pe lista.

    • bine ai venit, alex, ma bucur mult ca ideile mele te-au facut sa pui pe lista cartea lui sorescu. are niste intamplari care pe mine m-au intrigat, oameni cu firi greu de explicat, lucruri din alte vremuri si totusi atat de actuale- eu numesc aceasta viata reala.
      pana la urma arta e subiectiva, depinde de multi factori si oamenii adesea merg cu valul fara a privi sau asculta cu simturile proprii.

  3. „M-am intrebat cand avusesera oamenii astia timp sa citeasca, sa studieze si sa retina atatea patanii, idei, caracteristici ale atator opere, de altfel ramuroase. Ce scoala se facea pe vremea aia si cat de riguroasa?”
    Un raspuns simplist ar fi acela ca altceva mai bun nu aveau de facut, data fiind saracia programului de la tv, a ziarelor si revistelor etc.
    In realitate, pofta de citit ne-au desteptat-o profesorii nostri prin felul in care ne predau.

    • e adevarat ca si ispitele s-au inmultit, dar cred ca era si un fel de intrecere pentru a arata fiecare cum intelege, cum patrunde intelesuri ascunse sau cum isi foloseste creierul, lucruri care acum sunt subevaluate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s