Pe drumuri de munte

Nu sunt Calistrat Hogas, dar cand am ocazia imi place sa-mi pierd pasii prin padure, sa ascult fosnetul frunzelor moarte adunate strat cu strat in toamne repetate, sa-mi scuip plamanii gafaind de ceasul mortii sau patinand periculos la coborari mai abrupte decat le-as fi dorit. Dar sa nu anticipam!

Am plecat din Dumbrava, la cativa km de Herculane, spre bisericuta de la Dobraia. Traseul debuteaza cu un urcus nu foarte abrupt, dar suficient de indelungat incat sa simti ca odata cu cresterea nivelului peisajului, ti se micsoreaza capacitatea toracica, mai clar incepi sa respiri ca o locomotiva asudata, rucsacul in care habar n-ai ce ai bagat, parca dupa fiecare pas atarna tot mai greu, iar mancarea, sticla de apa si dulciurile devin ca pietrele de moara. Ti-e dificil sa-ti tarai oasele, insa te feliciti ca ai aparat foto care cantareste 2tone!!! Te uiti cu jind la partenerii de trafic care urca suplu si sunt mereu cu cateva curba in fata ta, in vreme ce incepi sa te intrebi din ce in ce mai insistent ce cauti acolo si de ce alearga lumea asta, ca doar varful muntelui nu se misca din loc? Printre cateva rasuflete intretaiate le faci semn sa cheme Smurdul ca tu deja degaji flacari din toti porii, transpiri cascada Niagara si ai senzatia ca iti plutesc creierii intr-un cap care are un volum mult mai mare decat cel pe care l-ai privit chioara de somn in oglinda, dimineata inainte de plecare.

Revenind la impresiile placute si lasand exagerarile deoparte, drumul urca in serpentine destul de abrupte, presarate cu pietre mari albe, bucati de munte coborand lent spre vale, pomi cu frunzisul ridicat departe spre cer, de un verde intens de primavara si presarat peste tot covorul gros de frunze in culorile vestejite dintr-o toamna veche. Am intalnit un localnic care-si trasporta proviziile peste munte in saci asezati pe spatele unui cal bland care mergea agale cunoscand drumul. Toti oamenii intalniti au fost amabili si ne-au dat binete cu voie buna, intrebandu-ne de unde venim si unde mergem.

Aproape de saua care marcheaza finalul primei parti a drumului un tata ghidona un copil dolofan care cobora cu greu si care abandonase sa mai urce. Faceau parte dintr-un grup pe care l-am regasit si mai sus, tati si copii, o initiativa frumoasa pentru parintii care-si petrec prea putin timp cu cei mici si recupereaza in diverse ocazii. Interesant de vazut tatii cum dadaceau copii de varste mici si cum le-a reusit performanta de a-i duce atatia km pe jos. Am depasit fara popas partea golasa a muntelui, facand totusi escala pe o banca la umbra, unde cativa tantari ne-au acrosat pofticiosi. Am carpit vreo cativa, am baut restul de apa ramas in sticla (am carat una mica, ca mi s-a parut prea grea cea mare!) si am reluat urcusul. Peisajul s-a schimbat la iesirea din padure, ocolind printre pajisti cosite, cativa oameni cladeau capite, pomi cu rod salbatic, cirese amare, meri si peri care deocamdata iti strepezeau dintii, corcoduse de toate felurile. O scara naturala din bucati de munte ne-a adus la izvorul limpede si clar, cu o apa rece si care tinea de sete timp indelungat. Am umplut sticlele, dupa ce am baut cu sete si dupa alte cateva minute de urcus moderat am ajuns pe platoul de la Dobraia, la bisericuta imbracata in tabla, care radia si stralucea in soare. Am scos proviziile si le-am devorat, am facut poze la nivelul ierbii, urmarind vrajita coastele albe ale lantului de munti din departare, am ascultat cu nesat linistea si calmul pe care doar un varf de munte, departe de lume, ti-l poate da si m-am lasat patrunsa de farmecul locului.

Cu fortele recapatate am coborat lin o panta spre scoala pustie la ceas de vara si de mijloc de vacanta, admirand culturile parca aruncate in joaca pe pante abrupte si dupa o portiune scurta de padure, la o curba am dat din intamplare peste un zmeuris. O aroma innebunitoare si-o dulceata deosebita, ne-a facut sa ne urzicam si sa ne zdrelim mainile in cautarea stropilor deliciosi. Un tatic intarziat ni s-a alaturat sub privirile plictisite ale pustiului care-l insotea si nu pricepea ce-i asa deosebit la zmeura aia!

Drumul inapoi spre izvor l-am deviat pe alta ruta, descoperind o priveliste deosebita, o pajiste cu iarba taiata in dungi diferite, copaci razleti strajeri tacuti ai muntilor care se profilau masiv in zare si peste toate, mirosuri amestecate de ierburi incalzite de soare, menta si cimbrisor salbatic. Am coborat lent picioarele obosite refuzand sa ne mai asculte si patinand adesea pe cararea spalata de torentele ploilor care vin navalnic din susul muntelui. Intoarcerea a durat cat jumatate din tipul de urcare, dar si fortele noastre erau mult diminuate. M-am tarat la cort, am insfacat sapunul si fuga la raul racoritor sa dau jos din praful muntelui pe care-l adusesem cu mine in papuci. Hainele curate si apa m-au inviorat(am putut chiar sa fug dupa sapun prin apa rapida care mi-l furase!), am mancat langa cort povestind intamplari petrecute in decursul anilor in aceeasi poiana si urmarind curioasa cei cativa licurici ramasi de luna trecuta, cand fusese sezonul lor. Noaptea a venit bland, iar eu m-am culcusit in cort, asteptand o noua zi si o noua provocare.

Anunțuri

16 gânduri despre „Pe drumuri de munte

  1. Da’ erai la ceva concurs si nu puteai sa te opresti din cind in cind sa admiri peisajul,copacii,iarba,fluturii si sa-ti mai tragi si sufletul?
    La cit sint de frumosi muntii aia,e chiar pacat sa treci in viteza .
    Sper ca ai luat piatra aceea rosie din poza cu fluturele.Este carneol si poate,agat carneolic.Era,clar,pentru tine.Tu Red,ea rosie…
    Sper sa mai urmeze.
    Saru’mina!
    Alexandru.

    • asta m-am intrebat si eu de vreo cateva ori, insa prietenii care stabileau tempo-ul sunt oameni ai muntelui, fac trasee de multi ani si au impresia ca ma alint, cand de fapt eu gafaiam la propriu 😀
      of, daca erai acolo sa-mi spui treaba asta, o luam! asa… nici n-am distins-o dintre celelalte! eu eram cu ochii la aripile deosebite ale fluturelui. mda, sunt o superficiala!
      mai urmeaza, ca am mai facut un traseu a 2a zi…
      bine ai venit, alexandru si te mai astept!

      • Nici nu puteam sa pierd astfel de iesiri in natura.
        Normal ca o sa mai trec,chiar daca sint in pauza de blog (Fosile).
        Nu cred ca esti superficiala.Daca ai fi n-ai fi vazut scorbura cu muschi pe ea,fluturele,capitele,iarba,cerul,zmeura si cite pe care nu ni le-ai aratat aici.
        Saru’mina!

      • am pozat si zmeura, insa fiind grabita sa mananc, a iesit miscata 😀
        placerea a fost de partea mea.
        am realizat tarziu ca tu esti, m-a incurcat faptul ca nu aparea fosile niciunde.

  2. Asta cu copiii carati dupa tine in drumetii… Parca-mi amintesc ca eu simteam o adevarata bucurie sa merg cu ai mei prin paduri, sa ne cataram pe munti… Faceam, cred, cel putin dublu kilometrajul lor, fiindca mereu ma abateam de la traseu ba sa admir o floare, ba sa culeg fragi de pe buza padurii, ba sa urmaresc vreun fluture… Si nu-mi amintesc sa ma fi plans de oboseala vreodata. Poate si de-aia ca-s crescuta la munte, si distante de 4-5 kilometri, facute pieptis, mi se pareau absolut normale.
    Cu Margelatu insa… Dupa nici o jumatate de kilometru, incepe sa bazaie si sa maraie, dupa care se cere acasa, la jocurile lui de pe computer, desi i le limitam cat putem. Alta generatie, alt entuziasm, alte bucurii se pare…

    • la asta ma uitam si eu, cum au reusit taticii aia sa-mi convinga odraslele sa mearga atat drum. au facut traseu mai lung decat mine, aratau obositi, insa mergeau inca, nu-i cara nimeni in spate. anul trecut am luat-o pe fiica-mea, abia a juns pana la izvor, s-a plans intruna. a bodoganit si vociferat de mi-a facut un car de nervi 😀

  3. Daca acum cateva minute ezitam in a-mi face planuri serioase, acum deja am vorbit cu sotul meu pentru weekendul viitor.
    „Pe drumuri de munte” mi s-a parut foarte greu de citit in copilarie, cand cautam carti lejere, cu multe dialoguri. Am reusit sa o termin pe la 20 de ani. O primisem la sfarsitul clasei a 2-a, odata cu diploma si coronita. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s