Doar o seara de vara

Din intamplare am plecat la plimbare pe malul Begai. As fi mers la strand, dar uitasem sa iau costumul de baie, asa ca tarand o buza pana la pamant, am amusinat in spatele catelului umbra racoroasa si dupa cativa pasi, ne-am asezat pe-o banca (nu, nu mi-am luat catel, il dragalesc din cand in cand pe al altora!). O vreme peisajul a fost monoton, dar curgerea apei si statul la taclale imi vin bine oricand. Un cuplu de indragostiti cateva banci mai in vale, isi controlau de zor abisurile, cateva ambarcatiuni treceau la intervale neregulate, cu oameni pedaland sau vaslind, o doamna trecuta de prima tinerete manuia profesionist vasla  unui caiac. Stand in dreptul pontonului pentru caiace, urmaream miscarile celor care se antrenau de placere, grupul de performanta alergand deja pe mal. Un tip corpolent, bronzat puternic, mai mult rotund decat lung si-a inceput incalzirea, rotindu-si de zor toate articulatiile si facand miscari ample cu mainile. Nu si-a luat zborul, desi mi-a trecut prin cap ca s-ar putea intampla si asta! S-a infipt in locusorul ala ingust, rotund si instabil dintr-un caiac si a luat avant in susul apei.

Intre timp, in parcul din spatele nostru si-a facut aparitia o mireasa cu insotitorul obligatoriu si fotograful care-i poza in lumina amurgului, ce daduse apei, frunzelor, parca si aerului, o sclipire aparte. Mda, am suferit cumplit de dorul camerei foto, care statea acasa la umbra. Mireasa si-a luat rochia ampla de cateva ori in brate, probabil sa n-o prafuiasca, mutandu-se din parc pe malul apei, lasandu-ne sa-i admiram culoarea imaculata ca o spuma din care sclipeau discret din cand in cand cate o pietricica si pantofii inalti cu platforma pe care baleta destul de chinuit, aleea fiind cu valuri de la radacinile salciilor aplecate cu pletele in apa. Din tabloul romantic ne-a smuls galagia de la ponton unde doamna in varsta, acum pe mal, facea galerie unui tip ce tocmai plonjase din caiac in apa. S-a ridicat, a reusit cumva sa se urce inapoi in ambarcatiune, dar in scurt timp  l-am vazut rotindu-se iar sub lichidul de culoarea cafelei cu lapte. La ultima tentativa am realizat ca facea spectacol, ridicandu-se in picioare in caiac, plonjand logic si rapid in apa, in rasetele asistentei. Ne-a pufnit si pe noi rasul si am regretat iar camera aflata departe. Ca o coincidenta toti iesisera sa-si plimbe aparatele foto si sa se masoare in obiective, moment in care am oftat din nou… si mi-am promis solemn sa-mi car mai des obiectul cu mine, daca tot ii duc atat lipsa!

Seara s-a incheiat pasnic la o fasole cu ciolan, ceapa rosie zdrobita, cu sare si udata din belsug cu bere. Cine spune ca ai nevoie de multe sa fii fericit?

24 thoughts on “Doar o seara de vara

      • Acum mai greu. Doar cand sunt in Romania, o data la cateva luni.
        Aici nu prea iesim in parc (e si departe) , dimineata avem de lucru cu hartogaria, dupa masa mai gatim ceva iar plimbarea se face ….la Real sau Kaufland. cateodata cu bicicletele

        Dar ai dreptate , cu o prietena pe o bancuta si un Vogue………ce bine merge! Acum nici nu ma pot gandi la tigari!

      • poate nu strica o pauza. in prima clipa am citit vogue, m-am gandit la revista si m-am intrebat cum? cititi impreuna sau poti si vorbi cu ea si citi? 😀
        sanatate multa!!!

  1. Am iesit dimineata la ora 6 sa imi cumpar tigari si vazand soarele pe cer, mi s-a facut pofta de o limbare, dar nu stiam incotro sa merg. Acum m-am hotarat. Diseara dau o fuga la Sala Sporturilor, ma asez pe o bancuta si studiez plimbaretii care trec pe acolo. Nu am mai facut asta din primavara. :))
    Fara catel, fara aparat, ci doar cu sotul din dotare. :))

  2. Cred ca ar iesi un scurt-metraj reusit din povestirea ta de mai sus. Zilele astea mai ca imi vine sa ma asez si eu pe o banca intr-un parc si sa admir privelistea, dar e torid pana si la umbra copacilor…

    • o daaaaaaaaaaa si mie! mi-e drag sa-i vad in jurul mesei, sa ma uit cum si-au decorat peretii. am intrat cu o prietena in casa unei vecine sa-i hraneasca pisica. mi-a placut apartamentul dereticat, toate la locul lor si am incercat sa-i descopar personalitatea din aspectul casei 😉

  3. nu avem nevoie de mult ca sa fim fericiti, ai perfecta dreptate! daca vrei sa te bucuri de viata, gasesti motive oriunde, dar mai ales în mijlocul naturii. Orice fir de iarba are farmecul lui, daca gasesti unghiul din care sa-l privesti
    🙂 Daca aveai si camera foto, atunci „dovedeai” tot ce ai descris aici atât de frumos, încât „am vazut” totul, parca stând alaturi de tine.
    O seara faina în continuare. pupici :-*

  4. Ce frumos ai povestit plimbarea ta din parc! Iar concluzia…este atât de adevărată! Fericirea nu constă în lucruri complicate, sofisticate, dacă ştii să guşti din plin frumuseţea vieţii, plecând de la toate „mărunţişurile” din jur. Iar fasolea cu ciolan…mmmm! Ăsta da motiv de …fericire! 😀
    Mi-a plăcut rău de tot expresia ta: „isi controlau de zor abisurile…”. Măi, măi, ce le mai vedem noi toate astea, după o vreme…
    Să mai ne povesteşti astfel de plimbări, că scrii tare frumos! Şi eşti un foarte fin observator. Până la urmă, nenea cel rotund a rezistat în caiac sau s-a transformat în…submarin?
    Îţi doresc o zi cât mai bună, dragă Red! 🙂

    PS. Uite, de-asta e bun şi un telefon cu o cameră bună, mai suplineşte, la nevoie, „profesionistul”!

    • deci sa-ti raspund pe rand: fasolea era creatie proprie, m-am laudat si eu nitel fata de prietenii mei. asta cu abisurile, daca poti sa-ti inchipui fata forand la propriu, concentrata! au tinerii astia o lipsa de inhibitie, ca nu stii unde sa dispari sa nu-i deranjezi! n-am nimic contra saruturilor…dar cand devin aproape orizontali parca-mi vine sa le strig „get a room!!!” 😀
      imi place sa vad tot ce-i in jur, sa remarc oamenii, expresiile fetelor si modul cum se comporta cand se simt observati. barbatul rotund s-a pastrat perfect vertical in caiac si isi rotea privirile gen „ia uite ce tare sunt!” la momentul ala a incetat sa ma mai intereseze 😀
      am un telefon normal, dar nu-mi place sa fac poze cu el. am figuri in cap, stiu!
      zi frumoasa si voua si un we deosebit alaturi de bebina!

  5. Mi-a luat o vreme ca sa inteleg ca fericirea poate fi la doi pasi de tine, trebuie sa intinzi doar mana, sa o atingi. Acum, desi am mai multe posibilitati materiale, parca ma multumesc si cu mai putin, dar stiu ca pot fi mai fericita! 🙂

    • asta e! nu lucrurile mari ne aduc bucurii, ci modul in care stim sa le gestionam pe cele mici. adesea ne risipim cautand maretia, cand fericirea e la indemana noastra. numai bine, gabriela!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s