Educatia copiilor- obligatie, distractie sau plictiseala?

Intruna din zilele petrecute pe marginea unui  bazin, o sambata destul de lejera, cu putina lume intinsa la soare pe sezlonguri, mi-a atras atentia sporovaiala intr-o engleza perfecta a unui tata cu cei doi copii. Se jucau, tatal ascunzand doua monede in apa si copiii cautandu-le prin scufundari repetate. Jocul era mereu altul pentru ca tatal arunca banii si-n rigola de pe margine si in alta parte a bazinului, le dadea cateva indicii, dupa care odraslele dornice de reusita (omul tinea foarte atent si scorul!) alergau, se scufundau, cautau si exclamau victoriosi cand gaseau monedele. N-am auzit daca exista vreun premiu pentru cel care avea scorul mai mare, dar cateva ore, s-au jucat in diferite moduri, iar copiii respectau regulile si se vedea clar ca se bucurau sa imparta timpul cu tatal lor.

La polul opus, o fetita micuta subtirica, cu niste ochelari de inotat sub apa ce-o faceau sa arate ca un brotacel, doua agrafe mari prinse de forma in parul tuns scurtut, aparea si disparea la suprafata apei impecabil de albastra. I-am invidiat instant dezinvoltura cu care pedala fara frica in apa si am prins-o s-o intreb daca sigur n-a obosit. A ras si s-a lipit de mine, ne-am jucat o vreme, fara sa remarc vreun adult in apropierea ei, cel putin nu in bazin. Dupa o vreme am zarit o doamna bruneta, cu un costum de baie intreg, negru, cercei si bratari de aur vizibile, cu grimasa de plictiseala aferenta celor cu un anumit statul social si care nu-si coboara privirile catre muritorii de rand. N-a intervenit cand am vorbit cu fetita si nici mai tarziu n-am vazut-o sa intre in bazin sau sa se joace cu ea. Copilul avea tot felul de jucarii intinse pe prosop, calut Barbie, papusi, un halatel pelerina viu colorat, insa era inconjurata doar de doamne care fumau afectate, povesteau de-ale lor si din cand in cand aruncau  o privire fetitei singure, care ori se juca ori manca interminabil la o banana tinuta neglijent in mana si privirile ratacind la ceilalti copii din bazin. Prietenele siliconate ale mamei s-au inmultit si in ziua urmatoare, copilul a ramas la fel de singur, dar nu parea sa sufere, n-am auzit-o plangand decat o data cand s-a lovit la genunchi si maica-sa o certa ca pe cel mai rau copil din lume.

Acelasi loc, parinti petrecand ziua alaturi de copiii lor, dupa placerea si preferinta fiecaruia. Ne gandim vreodata sa le oferim copiilor nostri nu doar lucrurile scumpe pe care le zaresc in vitrinele magazinelor, ci si putina atentie, un dram din timpul nostru atat de interesant petrecut in compania prietenilor adulti? Fiind parinte ai  obligatia de a-ti sacrifica din timpul personal copilului caruia i-ai dat drumul in lume sau creste el oricum si fara a-l seconda de aproape?

32 thoughts on “Educatia copiilor- obligatie, distractie sau plictiseala?

  1. întâmplător(sau nu, mai ales prin prisma a ceea ce s-ar chema „serviciul meu”) mă gândesc mereu la acest subiect; în seara asta am mers într-un magazin cu maică-mea să ne luăm câte o geantă; şi-acolo, o fetiţă, văzându-ne pe noi două că ne-am luat genţi, i-a zi maică-sii că vrea şi ea, dar una albă, de mireasă; cum maică-sa a repezit-o, fetiţa a început să plângă; m-a enervat că nu i-a explicat de ce nu i-o ia şi, cum nu prea mă pot abţine(mai ales că eram „vinovat moral”), am mers în cabina de probă, unde se ascunsese şi i-am explicat că o să i-o ia poate, dar mai târziu, când va mai creşte, căci acum nu e potrivită cu vârsta ei…”promiţi?” m-a întrebat ea…i-am zis că nu promit, căci nu ţine de mine, ci de maică-sa; „vrei să fii tu mama mea?”…pfff…eram din ce în ce mai încurcată…”nu, draga mea, dar nu fiindcă nu te plac, ci pentru că ai deja o mamă”…
    „ei, am! e mereu ocupată” a continuat copilul…maică-sa , în tot timpul ăsta se uita în continuare la pantofi, genţi, nepăsătoare…mi-am luat la revedere de la fetiţă, nu mai plângea…maică-sa a revenit şi i-a zis” gata, dragă, nu mai plângi?”…n-am mai stat să vedem ce i-a răspuns fetiţa…trist!

    • exact despre atitudinea aceasta era vorba! parca daca tot i-am facut si-i taraim peste tot dupa noi, am putea sa le explicam una alta, sa ne jucam cu ei si sa ne purtam ca si cum am fi mici din nou iar unele lucruri ar fi prea greu de inteles pt mintile noastre.

  2. sunt mama. de vreo 14 anishori asa, tot sunt mama. nu stiu daca una buna pentru ca in ceea ce priveste educatia fiicei mele au fost momente si de obligatie si de distractie dar si de plictiseala. insa imi zambeste sufletul cand imi povesteste, ca ale sale prietene si-ar dori o mama ca a ei! in concluzie nu sunt o mama chiar naspa :). sunt permisiva, intelegatoare, nu urlu, rar o cert, nu lovesc iar ideea de baza dupa care m-am ghidat in educatia fiicei mele a fost increderea. imi aduc aminte, nu mai mult de cateva saptamani in urma, a tradat aceasta incredere, facand un lucru pe care nu ar fi trebuit sa-l faca. am sunat-o, am intrebat-o unde e, raspunsul fiind evident o minciuna. atat de tare m-am enervat dar cu un calm iesit din comun i-am zis ca vina acasa. s-a prins ea ca ceva nu e tocmai in regula si in 3 minute, toata gafaind a intrat pe usa. acele 3 min nu mi-au fost suficiente sa ma calmez, insa strangand din pumni dar cu lacrimi in ochi, mi-am gasit calmul sa-i comunic ca toata vacanta nu mai pune piciorul afara, motivandu-i ca mi-a tradat increderea. a plecat in camera ei, eu in a mea incercand sa-mi moderez lacrimile. a venit dupa ceva minute, plangand, m-a strans in brate mi-a cerut iertare spunandu-mi: „mami, chiar imi pare rau…ma ierti? ma ierti?” ….stransa foarte tare in brate am reusit sa si raspund: „te iert dar asta nu anuleaza pedeapsa! „; ei ashh, a anulat-o dupa 2,3 zile :)). dar sunt si momente cand imi vine sa-mi iau lumea in cap si pentru ca lumea nu am cum sa mi-o pun in cap imi fac un bagajel, imi pun fundul in masina si plec singura cateva zile…altfel nu as fi izbutit! si am doar un copil, bun, educat si intelegator… :).
    pop…..

    • mda, acum vreo 2ani am avut o imensa dezamagire din partea ei. mi-a fost enorm de greu sa iert, sa gandesc la rece si sa iau o decizie corecta, de parinte responsabil.ma tot intrebam cand s-a schimbat copilul meu bun? am ratacit cateva ore dupa ce ieseam de la munca prin parc incercand sa realizez cum am ajuns in punctul ala si unde am gresit? pana la urma, am ajuns la sentimente mai bune, insa ceva s-a rupt. increderea deplina pe care o aveam in ea, s-a dus!
      din cand in cand simt nevoia sa fiu doar eu, fac pauze scurte din meseria de mama si incerc sa nu ma simt vinovata pt timpul egoist petrecut doar pt mine.

  3. Anca, eu cred ca la scoala, in scoala generala, ar trebui sa existe o materie care sa ne invete „cum sa fim parinti”. Eu am simti de multe ori ca sunt depasita de problemele care le presupune o astfel de „profesie”, aceea de parinte. Cred ca noile generatii functioneaza cu viteze diferite fata de noi si au mentalitai diferite. Si sunt de parere ca, pana la un punct, suntem responsabili de atitudinea si de felul in care isi formeaza personalitatea, copiii nostri.

    • citeam undeva ca pana la 25de ani e vina parintilor daca esti needucat, insa dupa varsta asta vina iti apartine in totalitate.
      totusi aici ma gandisem la faptul ca unii parinti considera ca daca asigura baza materiala, e suficient. sau poate nu au vocatie. oare si meseria de parinte presupune talent?

      • e adevarat ca trebuie sa ai si vocatie pentru asta iar daca nu iubesti copiii e bine sa nici nu-i ai. A compensa insa educatia si dragostea fata de propriul copil cu cadouri ori alte bunuri materiale e un semn ca nu iti iubesti copilul si nu te ocupi de el parinteste.

      • poate unii incearca sa-si compenseze absenta prin bani si cadouri. sunt prea dedicati meseriei lor sau nu au rabdarea care o necesita un copil zilnic. daca au pe cine lasa in loc e perfect (cunoscatorii stiu 😀 ) daca nu… e doar chestie de sansa.

      • Da asa este in ceea ce priveste unii parinti, isi neglijeaza emotional copii si se axeaza pe material. Au impresia ca asigurand copilului totul dpdv material incat sa nu-i lipseasca absolut nimic, acesta va fi fericit. Problema este ca lipseste cele mai importante lucruri: manifestarea afectiunii, a iubirii, atentia, timpul petrecut impreuna. Sunt ferm convinsa ca nu toata lumea are stofa de parinte, in special de mama. Vorbesc din proprie experienta. Sad but true.

      • imi pare rau sa aud asta. eu am o mama extrem de afectuoasa si grijulie. asa a fost mereu, e drept ca mi-a fost greu cand am iesit de sub aripa ei, insa mi-a fost tare bine ferita si rasfatata 🙂
        sunt convinsa ca mai putine obiecte dar petrecerea unui timp de calitate alaturi de copil conteaza enorm. lipsa unei papusi sofisticate se poate compensa, dar lipsa permanenta a unui parinte te poate afecta pe toata viata- vorba ta, spun din proprie experienta…

  4. Nu m-am plictisit niciodata langa copilul meu si nici el langa mine, dar uneori ma simteam obosita, as fi vrut sa impart cu cineva aceasta responsabilitate. Nu am avut cu cine, asa ca am tot amanat, zi dupa zi, an dupa an, momentul in care sa ma odihnesc, sa stau fara grija ca are nevoie de ceva, ca vrea sa spuna sau sa faca ceva. Cred ca acel moment nu va veni niciodata, nici macar cand baiatul meu va avea 50 de ani. :))

    • hmm, mie-mi spui? spunea cineva copii mici- griji mici, copii mari-griji mari. e greu dar sunt si satisfactii. si ca la orice lucru, in functie de cata ravna depui, culegi roade la fel.

  5. toata stima pentru parintii care dedica mult timp petrecut cu copiii lor. Pe undeva ma simt vinovat ca nu o fac si eu mai mult, desi nu sunt nici chiar in postura mamei respective 🙂 Dar desigur ca depinde si de meseria respectivilor parinti … Si desigur, de felul lor de a fi etc …

    • cand am fost pe munte, am intalnit o organizatie crestina cu tatici care isi petreceau we doar ei alaturi de copii. m-a suprins teribil excursia aia organizata tocmai in ideea asta, pt tatii care nu au timp sa stea destul cu baietii lor.

  6. Ce bine ca ai scris postarea aceasta! Din pacate probabil ca nu va ajunge la cine trebuie.
    Iti dau atata dreptate! Ma uimeste cat de mult isi ignora unii copiii. De ce ii mai fac? Sunt atat de agasati si plictisiti de micuti… Of, doamne! Ne miram cum de sunt atatia oameni care sufera de lipsa de incredere in sine, de depresie, atacuri de panica sau alte afectiuni. Lipsa de iubire si de atentie a parintilor cred ca are efecte devastatoare pentru copii, pentru viitorii adulti in care se vor transforma… 😦

    • stii poate nu as fi remarcat daca fetita nu era o dulceata, un copil linistit si lipicios. abia m-am abtinut sa nu ma joc eu cu ea mai mult, atat era de dornica sa-i fie acordata putina atentie. ai dreptate, de multe ori anumite lipsuri in copilarie, ajung tare imense la maturitate.

  7. Stii la ce ma gandeam in timp ce o prietena imi povestea de copii ei?
    Ca mi-e teama ca ei se vor obisnui astfel, vor crede ca asta e important, sa ai tot ce iti trebuie la nas si ca raceala cu care ii trateaza parintii, poate din cauza ca vin obositi, nu mai au chef sau alte motive, e ceva normal…

    • depinde cum ai fost crescut, cat de mult ti-a placut ce ai vazut in casa si ce fel de parinte iti doresti sa fii. eu am tendinta de a imbunatati mereu lucrurile, mereu m-am straduit sa-i fiu alaturi copilului meu, n-am stiut sa vad altfel viata, nu mi s-a parut ca pierd ceva consacrandu-mi aproape tot timpul liber ei. asa m-a crescut mama, asa am facut si eu. intr-o vreme ma suna fiica-mea pt problemele altor colege si incercam sa le dau sfaturi. culmea e ca nu mi-am dorit sa fiu mama, s-a intamplat si cand m-am decis sa ma inham la treaba asta, m-am straduit sa ma achit cat mai bine de ea.

  8. Vorbesc din perspectiva unei femei care n.-are copii, dar are prietene cu copii 😀
    Am vazut copii „bine crescuti” la doamne care cum zici tu – par ca nu le acorda mare atentie si une-i pun acolo stau, stiu de mici sa ii respecte pe altii , se poarta frumos (pentru unii chiar ciudat de frumos)
    Si am vazut copii pe care mama ii cocoloseste si ii pupa si vorbeste numai de ei si se ocupa de copil de parca e centrul universului, si chiar e!Copii care nu stau 1 minut fara atentia mamei si cand casti gura sa vorbesti, copilul atrage atentia, vrea sa vorbeasca, nu stie ca trebuie sa aiba un minut rabdare si nu stie ce e aia rabdare

    Mai inteleg ca e foarte dificil sa judeci sau sa comentezi educatia cuiva mai ales cand vine vorba de copii dar cateodata nu ma pot abtine tocmai pentru ca sunt inconjurata si de extreme si de doamne enervante cu copii enervanti si de doamne amuzante care isi invata copiii ce e ala respect nu numai ce e aia iubire 🙂

    • e greu sa dai o educatie adevarata si sa nu cazi in nici o extrema. eu remarc paiul din ochiul altora, insa barna din ochiul meu… o mai ignor 🙂
      m-a surprins raceala comportamentului si dorinta copilului de a se juca putin cu cineva, atat.
      exemplele de copii mult prea bagati in seama e deja ceva obisnuit pe aici. tot o fetita pe plaja, o certa pe maica-sa facand-o albie de porci, ca-i uitase ochelarii de inot si pana n-a plecat taica-su dupa ei acasa, n-a incetat cu adjectivele. ambii parinti se uitau zambind la ea si nu-i spuneau nimic…

  9. Eu cred ca statul are multa vina in asta. Ni se spune mereu ca parintii sint prosti, nu stiu sa-si educe copiii, de aceea trebuie sa-i dam pe copii la scoala ca statul sa se ocupe de ei. Atunci, multi parinti ce fac? Asculta de stat. Nu-si mai dau interesul. Ba mai mult tot la stat apeleaza cind au o nevoie. Statul trebuie sa ne educe copiii, sa ne dea alocatie, sa ne dea concediu de maternitate, etc. Este mentalitatea aceea de „entitlement” care priveaza parintii de propria responsabilitate.

    • statul are multa vina in toate, doar atunci cand e implicat propriul meu copil, verific sa vad daca se intampla ceea ce-mi doresc eu, ajut sa se intample sau apelez la un ajutor. daca iti iei menirea de parinte in serios, nu exista nici o titulatura sa te impiedice sa faci asta.
      bine ai venit, cristina si te mai astept!

      • Din pacate exista 😦 Sint destui parinti care vor sa directioneze educatia copiilor lor asa cum o doresc dar nu pot din cauza guvernului. Daca copilul tau invata ceva la scoala cu care nu esti de acord, in primul rind de unde ai putea sa stii, ca nu poti fi prezent in clasa, in al doile rind, tu ii poti spune copilului ca nu e asa, dar cind ii se va cere la testari un anumit raspuns, ce va face? Prefera nota mica cu raspunsul dat de tine, ca parinte, sau va spune ceea ce cere sistemul?

      • daca vrei sa-i oferi optiuni, gasesti o varianta, cum spuneam. atata vreme cat e o scoala de stat, copiii invata ce este in programa. daca invata. eu mi-as face mai degraba probleme daca vrea sa invete ceva si cum sa-l conving cat e de necesar aspectul asta, cat maniera in care sunt prezentate subiectele. totusi care e nemultumirea ta exact, referitor la scoala de stat? cred ca esti de acord ca daca ai solicita pareri de parinti, fiecare ar cere altceva…

      • Nu se poate numi varianta cind ai una singura: scoala de stat. Nemultumirea mea este ca statul a furat responsabilitatea parintilor de a-si educa copiii si are impresia ca ne face un serviciu faptul ca este singura institutie unde ne pot fi „educati” copiii. Dimpotriva, statul este in serviciul parintilor, nu invers, si ar trebui ca profesorii sa predea o materie aprobata de parinti, nu o materie aprobata de stat. Doar parintii sint angajatorii profesorilor.

      • incerc sa-ti inteleg punctul de vedere, doar ca in tara asta multe merg alandala si din cate inteleg, tu ai ales alta varianta pt a-ti educa acasa copiii. daca alegerea aceasta te satisface, e ok. mai era intr-o vreme si metoda aceea dupa preferinte, waldorf, parca se numeste. optiuni sunt. cum le impaci dupa terminarea claselor primare, e alegerea ta.

      • Subiectul postului este despre educatia copiilor si de ce unii parinti nu isi indeplinesc aceasta responsabilitate. Parerea mea este ca statul a furat aceasta responsabilitate a parintilor si parintii (majoritatea) sint multumiti de acest lucru. Din aceasta cauza nu trebuie sa ne mai miram de ce parintii nu se implica in educatia copiilor lor, pentru ca li s-a spus ca o face statul pentru ei.

        Statul nu-ti da optiuni. Te obliga sa accepti optiunea sa. Nu accepta alte optiuni. Prin asta incalca drepturile fiecarui cetatean, si nimeni nu prea zice nimic. 😦

        Aici nu este vorba despre mine, eu nu trebuie sa impac nimic dupa terminarea claselor primare pentru ca unul din copii a terminat liceul si nu a avut probleme ca sa fie acceptat la facultate.

      • aici as indrazni sa spun ca gresesti. daca ti se spune ca ai facut suficient pt copilul tau si tu te multumesti cu ideea asta, e doar vina ta cand vei constata ulterior ca altii s-au ocupat superficial.
        eu ma refeream la educatia mai degraba in afara orelor de scoala, in sensul de modul in care petrecem timpul liber impreuna cu acesti copii, jucandu-ne cu ei si incercand sa le fim aproape, invatandu-i unele lucruri prin joaca, la modul lejer, fara a le impune sau pur si simplu relaxandu-ne alaturi de ei. imi cer scuze daca te-am indus in eroare cu termenul de „educatie” pe care nu l-am explicat suficient.
        ma bucur mult ca ai copii atat de mari, le doresc numai bine si mult succes in viata! 🙂

      • Ah, nu. Imi pare rau ca eu nu am explicat mai bine. Cind ma refer la educatie, ma refer la educatie 🙂 Adica TOT ce tine de educatie! Absolut tot! De ce trebuie sa o impartim in doua, trei patru feluri? Educatia este una si aceea este responsabilitatea parintilor, nu a statului. Educatia se face pe plan academic, spiritual, etc. iar aceasta revine parintilor.

        Cum putem noi ca sa separam „orele de scoala” cu „orele de acasa”?? Daca la scoala invata ca e bine sa furi, iar eu acasa ii spun contrariul, cum se pot impaca cele doua?

      • scoala, strada si anturajul vor „educa” mereu spre rau. depinde de fondul bun al copilului si de parinti in ce masura va reusi sa adopte o cale sau alta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s