Cum mancam?

Furand cu ochiul la imaginea bogata a strazii ce-mi parvine prin geamul imens din fata biroului, am zarit un barbat care in timp ce mergea in ritm alert isi indesa in gura cu sarg ceva rotund impachetat laborios intr-o hartie alba mototolita. Probabil un hamburgher sau un sendvici. M-am gandit adesea ca modul in care mancam ne defineste ca oameni si ne face usor de citit pentru un privitor curios si oarecum atent la amanunte. De exemplu unii au un adevarat ritual in a-si aranja bucatele pe masa, mananca doar la anumite ore, feliaza atent preparatele, degustand indelung, asezonand cu bautura potrivita ca aroma. Acesti oameni nu vor servi niciodata nimic pe strada si cred ca nu ar intra intr-un McDonalds nici picati cu ceara.

O alta categorie sunt cei atat de preocupati de serviciul, pasiunile, TV-ul sau ecranul computerului, incat nu dau doi bani pe ceea ce mananca, cum arata si in general nu-si pot aminti ce gust avea ultima inghititura, pentru simplul motiv ca pentru ei mancarea e doar un mod de a supravietui si in general e o pierdere de timp nejustificata. Pot manca zile la rand acelasi fel si privesc cu neincredere pe cei care mananca la masa (nu in poala sau pe o masuta mica, chirciti pe farfurie), fara nici o sursa de zgomot in jur si se gandesc cat de rau s-ar plictisi in locul lor.

Mai sunt pofticiosii, gata oricand sa manance ceva, au un ritm rapid de a face mancarea sa dispara si pana nu termina tot din fata nu mai ai audienta cu ei. La polul opus sunt cei carora nu le place sa manance cam nimic. Ii vezi „lalaindu-se” in fata farfuriei de parca au inauntru un amestec de gandaci de bucatarie, serpi si alte lighioane miscatoare. Daca alaturarea de primii va va face luarea mesei mai placuta, sporind deliciul bucatelor, cu cea de-a doua categorie alaturi, daca nu-ti infunzi ochii adanc in farfuria personala si ai gresit furand cu privirea la ei, gata! orice apetit e pierdut pentru cateva ore! Dar pot fi folositi cu succes in curele de slabire sau evitarea ciugulirii nesanatoase a dulciurilor intre mese.

Unde ma gasesc eu in clasamentul acesta? Nativ, am un mod lacom de a manca ce-mi place si fac scarba cu succes unui pluton intreg, daca-mi pui pe masa ce nu agreez (mare noroc ca am scapat de sub tutela mamei, a cantinelor din tabere si a rudelor care insistau sa ma faca sa mananc de toate!). Cand sunt singura si tocmai am gatit ceva gustos, mananc pe indelete si savurez fiecare inghititura. Asa ingurgitez mai putin si ma felicit pentru kilogramele ramase in farfurie si nu la mine pe abdomen. Cand mananc alaturi de altii vorbesc  si nu-mi dau seama ca ma grabesc decat cand realizez ca am mancat prea mult si stau rasturnata pe spate, agonizand. Exista si variante intermediare, functie de psihic si cine gateste. Voi cum stati la capitolul acesta?

Anunțuri

46 de gânduri despre „Cum mancam?

  1. Anca, ai atins un subiect interesant. Eu mananc incet. Mereu eram ultima la masa. Terminam la o jumatate de ora dupa ce restul lumii se ridicase. Acum mananc mai rapid si mai putin asa ca termin odata cu ceilalti. Aveam la un moment dat un prieten si acesta avea un stil de mancare de te speria. Parca nu avea rabdare sa ii ajunga mancarea in gura si o aspira de la mica distanta, nu cumva sa greseasca traseul. Venise din sud si din povestea vietii lui am inteles ca, maica-sa un fel de „Leana” din „Vacanta Mare”, il cam infometa. Am privit cu indulgenta atitudinea lui. Mereu ii serveam portiile mai mari decat celorlalti. Pe vremea aceea, avem o prietena foarte buna ce locuia vizavi, si cum era singura, gateam impreuna. La un moment dat, ma cert cu tipul, iremediabil si-mi tranteste o replica de neuitat:” Si cat am fost cu tine numai foamea am facut”. Am izbucnit in ras cu hohote amandoua. Daca e vorba de defectele mele, bucataria si gatitul nu se numara printre ele. Tipului insa, Foamea i-a ramas numele.

    • saracul de el! imi amintesc povestea unor copii de la orfelinat pe care i-a luat o doamna spre ingrijire (uite asta da subiect de postare!) si cand adormeau le gasea paine prin buzunarele de la pijama sau prin pumni. desi femeia le dadea de mancare pe saturate, ei se temeau ca raman flamanzi. cred ca unele lucruri din copilarie marcheaza pe toata viata.
      pe de alta parte, daca esti fomist si te stii, mananci acasa, nu ai pretentia sa te hraneasca altii!

      • Apropos de modurile de a manca. In adolescenta era foarte timida si nu puteam sa mananc daca aveam senzatia ca se uita cineva la mine. Pur si simplu nu puteam duce furculita sau lingura la gura. Intr-o zi, un tanar, ce avea sa devina sotul meu mai tarziu, ma invita la cofetarie. Ii spun despre retinerile mele si cand trebuia sa mananc se uita pe tavan si-mi povestea cu lux de amanunte traiectoria unei muste si ascensiunile ei pe ornamentele din calcio vechio, in timp ce eu mancam o savarina. Intre timp m-am vindecat de emotivitate si nu am nici o retinere in a manca in public.

      • 😆 ce frumos mod de a-ti stimula curajul! in fond toata lumea mananca in acelasi fel si folosind acelasi orificiu, asa ca ce atata timiditate?

  2. Daca sunt singura la masa, mananc (destul) de repede. Daca sunt insotita de persoane cu care imi face placere sa discut, atunci mai mult vorbesc, explic, gesticulez, si mai putin ma ocup de mancare, uneori chiar uit de ea. 😀
    Inainte nici nu concepeam sa mananc pe strada, in ultimul timp, in momentele cand sunt rapusa de foame, nu ma mai feresc de nimeni si de nimic, uit de orice regula, eticheta, cod. 😛 Am si scris un articol pe tema asta, in primavara.

  3. eu mananc cand mi-e foame! ceva…orice, oriunde! insa acasa tin foarte mult la mancatul acela linistit cu stat pe scaunel, farfurie, tacamuri, servetel, paharul de apa si fara graba. neaparat desert sau fruct si in final cafea :))). chestia asta am invata-o aici! 30 de minute nu ma las deranjata de nimic…mananc si privesc la tv spre exemplu…:)

  4. Eu sunt dintre cei care habar nu au ce au mancat, atenti fiind la zumzetul facut de prea multe ganduri. Imi place sa gatesc, pentru a ma bucura de bucuria copilului si a sotului, dar cand sunt singura imi tine intotdeauna companie o carte. Citesc si mananc fara sa imi dau seama. :))

      • Cand dau cu furculita prin farfurie si nu gasesc nimic. Daca este foarte buna mancarea, am regrete ca nu am fost atenta la ce mancam si imi mai pun o farfurie. :))
        Mi-a luat mama odata farfuria din fata si nu am stiut, dadeam cu lingura pe masa. :))
        Si mie, dar este mai periculos, ca nu am masura la dulciuri.

      • nu pomeni de dulciuri sunt de nestapanit. mananc ciocolata si prajituri de zici ca vine sfarsitul lumii 😀
        e drept ca ma abtin de frica kilelor in plus… dar pe zi ce trece devin tot mai gurmanda!

      • Nu imi este frica de kilograme in plus, sunt cam ca Nice, doar 4 cm mai putin. :)) Si am trecut de 40 de ani.
        Dar trebuie sa imi fac niste analize, cred ca este ceva in neregula. Uneori mi se face rau de pofta de dulce, simt ca imi pierd puterile, transpir si parca ma ia un lesin daca nu mananc ceva dulce. Si recuperez mancand fara masura. :))

  5. absolut, masa are și o componentă socială! Ăsta este și motivul pentru care nu ne mai oprim … Ne face plăcere să stăm la un pahar de vorbă, să bem o bere, să mîncăm ceva. Cînd suntem singuri calitatea mesei este cu totul alta și de obicei … scade!

    • inseamna ca eu-s destul de limitata, nu pot face 2lucruri odata, daca socializez mananc iute sa pot vorbi si daca mananc in ritmul in care imi cade bine, se asterne linistea.
      as putea vorbi si cu gura plina, chiar m-ar distra, dar nu stiu daca si pe cel din fata mea 😀

  6. Mananc repede ceea ce stiu ca nu e bine, nu sunt simandicoasa la aranjat farfuriile si tacamurile, painea sau paharul de apa :lol:, adesea mananc si citesc sau mananc in fata televizorului, ceea ce iar nu este recomandat, mananc in masina de la drive-through, mananc de la gheretele stradale daca au ceva delicios (de fel alea etnice au bunataturi) nu sunt pretentioasa la mancare cu toate ca am o lista mica cu chestii pe care nu le mananc sau care nu-mi plac ( ex: stridii crude, carne de porc, mezeluri, insecte, reptile, fudulii de orice fel de patruped). Mananc cand mi-e foame nu la ore fixe, mananc cu pofta si cand sunt happy si cand sunt suparata, nu conteaza. Mananc singura sau in companie, mi-e indiferent.

    • dar daca e aranjata masa mai sofisticat de inhiba sau conteaza doar cei in farfurie? mancatul e o arta sau o necesitate?
      uneori poti avea niste surprize de proportii mari, in sensul bun mancand de la gherete pe strada. am testat odata mancand ceva delicios in masina, inghesuita, indesandu-mi gura si manjindu-ma pana la urechi. a fost o bucata de timp teribil de placuta!
      eu cand suparata negativ nu prea mananc sau cand mi-e f cald. atunci virez pe inghetata si fructe, fara numar!

      • Nu ma inhiba deloc mesele aranjate si sofisticate. Frecventez adesea restaurante reputabile cu multe stele si imi place atmosfera, dar eu singura nu ma strofoc sa-mi aranjez masa decat cand am oaspeti. Atunci arata ca la revista.
        In opinia mea, gatitul e o arta, ce vine p’orma e o necesitate, adica infulecarea. 😆
        Nu stiu cum pot unii sa plimble furculita prin farfurie 3 ore. Daca mancarea e buna si mai am si foame, dispare din farfurie cat ai zice peste.

      • 😀 am inteles, incerci sa simplifici operatiunea, in fond tot acolo merge si daca e cu fast si daca nu, totusi trebuie sa recunosti ca parca te simti mai special la o masa aranjata un pic altfel, nu neaparat dupa ultimul cu sfesnic de argint in filigran, dar o floricica, o muzica relaxanta, o farfurie colorata cu o mancare care arata si miroase bine…

  7. Ha, ha, ce fain subiect! Când eram copil. eram cel mai mare sclifosit, ce se mai chinuia mama să mă facă să mănânc. Eram slab ca un …somalez. După armată, când am văzut ce înseamnă să faci foamea cu adevărat, am devenit un mare mâncăcios. Sunt un gurmand veritabil, nu refuz nimic şi sunt dispus să încerc absolut orice, fie şi numai din curiozitate. La ce pofticios sunt, se vede din plin pe gabaritul meu de acum. Binenţeles că am ritualul meu de a mânca, din care nu ies (deh, aşa sunt taurii!). Masa este un moment foarte important din zi şi nu merge să mănânci chiar oricum.
    O seară frumoasă, Red! 🙂

    • dar dincand in cand merge si o shaorma la coltul strazii, nu?
      desi sun fan mancaruri gatite, rar imi place sa savurez si chestii din astea mai putin sanatoase dar cu gusturi amestecate.
      si eu eram o sclifosita cand eram mica, doar pielea si osul. n-am ajuns inca pufoasa, cum te lauzi tu, insa…mi-e are greu sa ma mentin!
      numai bine! 🙂

      • Da, da, mai scap şi la de-astea, dar am observat că, de fiecare dată, îmi cad greu, aşa că le cam evit, deşi „îmi zbârnâie mustăţile” când trec pe lângă o chestie de-asta cu miresme amestecate.
        Cât priveşte „menţinutul”…îţi doresc să reuşeşti mai bine decât „pufosul” de mine! 😀 M-am resemnat cu silueta mea…”elefantină”.
        O zi faină!

      • atata vreme cat tu te simti bine si cei din jur te plac, nu exista standarde de „pufosenie”! la tine si sufletul trebuie sa fie mare, asa ca… e un castig imens! 🙂

  8. Singură sau acompaniată, sunt cunoscută drept o persoană care mănâncă încet spre foarte încet.
    Doar micul dejun îl iau pe fugă dimineața, pentru că încerc să îl împac cu regula să mănânc în prima oră de la trezire, iar în timpul săptămânii trebuie atunci luat neapărat acasă. În rest în timpul săptămânii mănânc prânzul cu colegii de muncă, la vreun restaurant/cantină din apropiere și de regulă e luat în tihnă, și cu o mică siestă la o șuetă după. Cina e liniștită acasă. Excepție făcând perioada cu muncă+master când mănânc în timpul săptămânii pe fugă. În week-end toate mesele sunt în tihnă.
    În general mănânc bine; nu sunt nici prea mofturoasă la mâncare, dar oricum în general am de unde alege ce îmi place. Mai ales când sunt acasă și pot găti tot ce îmi e pe pofta inimii. 😀 Sunt gurmandă, dar nu în sensul de a da gata nenumărate porții. Îmi place să mănânc ceva bun, de calitate, chiar dacă reduc cantitățile. Îmi place să mă delectez cu mâncăruri speciale, deosebite, neobișnuite… să mă răsfăț culinar.

    • cu ultimele vorbe parca m-ai definit pe mine 😀
      cu ajutorul unui bun prieten am descoperit placerea de a gati, a combina arome, gusturi, a testa tot felul de retete. se poate gati si manca cu o adevarata arta si placere, asa ca incerc sa fac din moment o sarbatoare, fara nici un factor perturbator. imi place sa ma rasfat. inca nu am ajuns la nivelul de a combina si bautura potrivita mancarii, dar va fi si asta candva…

  9. Sunt exact ca tine
    Mananc repede si cand sunt cu altii trebuie sa am grija sa nu „depasesc” limitele :))) Repede si putin. Tocmai pentru ca ma gasesti des pe la oale sau rontzaind ceva

    Am prietene care mananc aincet si vorbesc si mai iau o lingura, li se raceste mancarea…..Si de fiecare data ma gandesc ca de fapt nu le e foame , de-aia stau atata langa un bol cu mazare 😀

    • uneori imi reuseste sa mananc incet si-s tare mandra de mine, dar adesea ma fura gustul mancarii si nu am rabdare s-o savurez pe indelete. incerc sa nu ciugulesc decat chestii crude care nu ingrasa…mda, am o obsesie 😀
      pun pariu ca prietenele alea nu-s grase, dupa cat descanta mancarea!

      • Sunt cea mai slaba dintre ele 😀 Incap in 36 😉 Si am 1, 74 na

        Nu imi prea fac probleme ca ma ingras, n-am avut tendinta asta din fericire si uite c-am sarit de 30 . Prea dau din casa

  10. hm, ce subiect interesant! 🙂 „Ii vezi “lalaindu-se” in fata farfuriei de parca au inauntru un amestec de gandaci de bucatarie, serpi si alte lighioane miscatoare” – 😀 ce m-ai facut sa rad, parca ma vad pe mine cand eram mica si se mai intampla si acum. in general mananc incet, foarte incet. cand eram studenta, intre ore mergeam la cantina institutiei cu colegele sa mancam ceva. in 5 minute ele curatau tot din farfurie, iar eu nici pe jumatate si eu le rugam sa ma ajute, ca sa reusesc pana se termina pauza. intr-o zi se vede ca am uitat sa le propun si una din ele uitandu-se nerabdator cum eu chinui mancarea aia, si-a propus singura serviciile „hai ce, sa te ajut?” celelalte 2 coleje au izbucnit in ras… si acum radem de acest caz cand ne intalnim.
    imi place uneori sa mananc ceva bun, aranjat frumos, asortat cu tacamul si bautura potrivita, uneori insa ma pomenesc pe la ora 13, 14 si chiar 15 ca ma ia asa cu ameteli si atunci imi dau seama ca inca n-am mancat… daca sunt suparata nu mananc deloc, chiar si cateva zile…. daca stau cu cineva la masa si-i o companie placuta, mai mult vorbesc, decat mananc, cam asa 🙂

    • parca m-ai descris pe mine, creionandu-te pe tine. eu ma consider rasfatata cand imi aranjeaza masa cineva asa cum ai descris tu, daca a si gatit ceva bun, ma are sclav toata seara 😀
      si eu mai rog prietenii sa ma ajute, uneori portiile sunt prea mari si nu reusesc sa birui, mai ales ca vorbesc intruna! la fel fac si la bere. toti spun ca „stric” mancarea si bautura!

  11. Eu-s in toate categoriile. Prefer prima (fara mentiunea cu mancatul sanatos, care-mi este pur indiferenta), dar practic cu sarg si celelalte ipostaze. Dar, daca e dupa mine, eu prefer cu fata de masa, tacamuri, farfurii asortate si cu mancarea si cu fata de masa (neaparat nu musama sau plastic). Vreu pahare de vin la vin si pahare de suc la suc. Nu folosesc acelasi cutit sau furculita la peste (ca sa nu se ia mirosul) si aleg vinul potrivit cu mancarea. Evident insa ca n-am mereu posibilitatea asta si atunci infulec din punga cu pofta, mananc si nu-mi dau seama ce e cand sunt la computer si tot asa. E cineva doar o singura categorie?

  12. Nu mananc incet, dar nici nu hapai. As zice ca sunt moderata. Si, mai degraba, ciugulesc decat mananc, ma satur repede. Prefer sa stau la masa. Dar, cateodata, pentru o ciugulitura… nu cred ca merita efortul.

  13. Dincolo de viteza cu care mănâncă cineva, pe mine mă deranjează cei care sorb zgomotos supa și cei care, după masă, pleoscăie sau își sug dintre dinți. Mai sunt fetele care ciugulesc prăjiturile, inclusiv pe ale altora și care declară că nu pot să mănânce o prăjitură întreagă. Există și persoane sclifosite, care declară sus și tare că nu cunosc senzația de foame, că se satură doar cu cartof fiert pe zi, dar, de fapt, înfulecă toată ziua. În ce mă privește nu sunt deloc mofturos la mâncare, problema este cu orele târzii la care mai mănânc uneori, dar, cu puțin sport, mă mențin pe linia de plutire.

    • e atat de amuzant sa ciugulesti din farfuria celuilalt, mai ales daca tu ti-ai luat alt fel de mancare si te roade curiozitatea sa vezi ce gust are ce mananca el/ea. din pacate nu-mi pot permite sa fac asta cu oricine, dar recunosc ca-i una din placerile mele 🙂
      asta cu pleoscaitul su suptul dintilor e deranjant rau, abia rezist sa nu am uit urat sau sa fac vreo remarca.de obicei cei care declara ca nu mananca, se dau de gol prin rotunjimi 😉
      tot imi spun ca ar trebui sa reiau si eu sportul, mai ales ca s-a racorit, nu mai am nici o scuza.

  14. he he despre mine, cam stii cum mananc si mai stii, in principiu, si cam ce mananc 😀 eu as adauga, fata de ce ai zis tu, si vinul, ca o completare perfecta a unui tablou in care fiecare bucatica e savurata pana la sublim 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s