Poveste cu randunele

Intr-un an vreo doua randunele harnice au decis sa-si faca un cuib deasupra usii mele, in scara blocului. N-as fi avut treaba cu ele daca in urma periplului de construire al cuibului, n-ar fi rezultat tot felul de pete, de diferite consistente si culori, care de care mai scarboase, raspandite uniform accelerat pe usa si peretele alaturat. In doua zile m-a luat scarba cand veneam de la munca asa ca, desi vecinii m-au atentionat ca nu-i bine sa le stric cuibul, ca ne dau foc la casa, am luat matura si am indepartat (in vociferarile lor nemultumite) putinul pamant ce-l carasera si am mototolit ziare pe toata muchia, pentru a fi sigura ca le fac sa abandoneze. N-a fost cazul sa chemam pompierii, nici macar nu mi-au mai „spoit” usa, ci doar s-au mutat la vecina de langa, pe un colt si au construit un cuib nou- mai trainic si mai frumos! Desigur ca in viteza luarii curbei si a unor eventuale ciocniri accidentale cu peretele meu, le mai scapa una alta facandu-mi zidul sa arate abstract de dezgustator, desi l-am sters periodic pan am-am plictisit . Cert e ca n-am mai indraznit sa le tulbur viata fericita intemeiata pe-un cuib nou.

De cativa ani, apar si clocesc, fac pui si dispar. In perioada propice e vanzoleala mare pe scari, insa in afara de faptul ca gainatul se face gramajoare in fata usii vecinei, pasesc peste si-mi vad de treaba. Primavara aceasta le-am tot pandit, in timp ce-mi cautam cheile am ascultat sa vad cand au aparut puii, am tot amanat momentul sa ma ridic sa le fac niste poze, cumva m-am temut sa nu ma ciupeasca (ramasita de la „Pasarile” lui Hichcock si razbunare pentru cuibul vechi, cred!), apoi am vazut puii zburdand scurt si intr-un final am distins cu greu care sunt parintii si care progeniturile. La o vreme dupa ceva plimbari de ale mele de pe acasa, cand ma obisnuisem deja cu zburatoarele si nu mai remarcam nici emblemele, nici falfaitul si ciripiturile de deasupra capului pana intram in apartament, am constatat ca e prea liniste. Am deschis o data usa crezand ca le aud, dar era doar o parere! Plecasera… desi aveam senzatia ca pasarile calatoare migreaza toamna.

Tangential am aflat ca pisica unei alte vecine a prins una dintre randunele si i-a facut felul… Poate aceasta e explicatia disparitiei… Acum dupa ce am tot mormait de murdarie, de ciripeli, de flescaieli pe pereti… parca imi lipsesc, ma obisnuisem sa le stiu vecine cu mine, zburand scurt si rapid pe geam si ciripind pe mai multe voci in cuibul de pe tevile de gaz. Poate se vor intoarce anul viitor!

20 thoughts on “Poveste cu randunele

  1. Anca, sa nu-mi spui ca ai devenit carcotasa. Nu e bine nici cu randunele nici fara. Ori-ori. Si apoi e de stiut. Cand ai animalute ori pasarele, trebuie sa faci si curat dupa ele. Unde mai pui ca pe langa responsabilitatea pe care ti-o asumi, te alegi si cu cate un noroc ori norocel. 🙂

  2. Am avut și eu un cuib de rândunele la geamul din bucătărie pe când stăteam la bloc. Făceau nițică mizerie, dar curățam pentru că mi-era drag să le aud ciripind în fiecare dimineață și apoi să-i văd pe puișori cum își făceau curaj să zboare.
    Acum nu mai simt nevoia asta pentru că le aud prin grădină și mi-ajunge. 🙂

  3. A avut si mama mea intr-un an randunele sub streasina casei. Tot asa se vaita de mizeria pe care o lasau, dar nu s-a atins nimeni de cuib. Ne placea sa stam in gradinita si sa ne uitam cum zburau, venind cu mancare la pui. In anul urmator, mama se pricopsise cu o pisica si nu au mai venit randunelele.

  4. Deasupra balconului, am un cuib de porumbei si altul de vrabii… care de care mai gainatatoare pe geam. Iar vrabiile, cum le stim, gurese de dimineata pana la culcare. Oricum n-as fi intreprins nimic distrugator… 😀

  5. Poate se intorc , cine stie:)
    randunelele chiar imi plac si sunetul acela cu care se striga ele
    Din pacate aici la mine e plin de lilieci. Batman forever

  6. Ce frumos ai scris despre micuţele păsărele. Păcat că nu le-ai făcut şi poze. Şi păcat că pisica cea hoaţă a vânat pe una din ele.

    Am scris şi eu despre rândunele. După ce şi-au luat zborul, am avut surpriza să văd că locul lor de înnoptat era chiar deasupra uşii mele, pe ţeava de gaze. Făceau mizerie, dar aşa ce mă bucuram să-i văd pe toţi aliniaţi la uşă. Aseară nu i-am mai văzut. Oare se pregătesc de marea călătorie?

    Seara bună, dragă Red! 🙂

    • de la tine m-am inspirat cu postul, le facusem undeva si o poza, dar era cam departe si n-am fost multumita de ea 🙂
      cred ca se pregatesc, vara e pe sfarsite.
      o saptamana usoara alex si pupici bebinei! 🙂

  7. de cand vreau sa scriu si eu pe acelasi subiect… si am facut si poze :)… mie imi sunt foarte dragi, iar anul asta mi-au purtat si noroc… o sa scriu curand povestea randunelelor mele 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s