Bune si rele la Buletine Timisoara

Printr-o conjunctura pe care o voi povesti la momentul potrivit am ramas fara buletin. Dupa ce m-am inarmat cu rabdare, am spus cateva rugaciuni in gand, am recapitulat cu voce tare de vreo 15 ori actele si copiile cerute, am indraznit sa intru in cladirea nou data in folosinta, din spatele Postei Mari. Lume care misuna peste tot cu acte, o forfoteala vociferanta, o multime de usi, ghisee. Am respirat adanc incercand sa ma orientez si am focalizat salvator biroul de informatii. Un domn foarte simpatic mi-a oferit o cerere spre completat, apoi cateva minute mai tarziu mi-a ajustat-o, a verificat actele si rapid am primit un numar, care surprinzator era foarte aproape de cel afisat, astfel incat in maxim 5 minute m-am trezit inauntru. Nu-mi reveneam din uluiala, era imposibil sa-mi fac buletinul fara sa stau macar 2-3 ore sa astept sa-mi vina randul, sa nu ma intoarca de cateva ori ca nu le place felul in care imi sclipeste codul numeric personal spre dreapta sau ca actul de proprietate are cerneala de la stampila prea violet. Eh, sa nu zici hop pana n-ai sarit! Un tip la vreo 30 ani, ochelarist de-al meu dar cu o grimasa de parca-l strangeau maselele, chilotii nevestei si contul din banca, imi ia la rasfoit dosarul si extrage cu doua degete actul cu poza care dovedea ca eu-s aia ce solicita un umil buletin. Zice, asta nu-i bun! Am mormait ceva in barba, ca fusese bun sa trec vreo 3 granite chiar daca nu-i place lui culoarea si-l intreb ingenuu ce ar fi trebuit sa fac daca nu-l aveam nici pe ala? Moment prost ales, tipul face o pauza cam lunga pe care eu am pus-o pe seama atentiei cu care-mi studia caligrafia certificatului de nastere si maraie spre mine ” e prea de dimineata ca sa ne luam la cearta!!!”. Upsa! Am batut in retragere urgent (nu de altceva dar eram deja in timpul programului de lucru si chiar nu-mi doream sa-mi fac veacul pe trepte la Politie) insa el pornit a inceput sa ma mitralieze privind si aratand acuzator spre computer:” starea civila de ce nu-i precizata aici??? copilul are buletin??? aici figureaza ca aveti si pasaport!!!” I-am dat toate raspunsurile incercand sa-mi inghit sictirul maxim care cred ca totusi mi se prelingea maxim de trasaturile faciale: da, copilul are buletin si da, pasaportul a fost valabil doar un an. Prima intrebare am ignorat-o, desi aveam o vaga banuiala de ce nu-mi aparea starea civila in computerul lor. A mai marait la o colega sa-i arate enorma eroare din statutul meu, iar intr-un final mi-a executat o poza si si-a coborat mila asupra mea, inmanandu-mi un bonulet ce arata cand va fi gata noua si extrem de dorita achizitie.

Salutara initiativa celor de la Serviciul de buletine de a optimiza preluarea actelor, de a micsora la minim timpul petrecut la ghisee si de a pune doi oameni atat de amabili si cu rabdare infinita la informatii, cereri, chitante. Jos palaria, mai bine de atat nu se poate! Totusi, dragilor, ce facem cu cei mai inalti in grad care-si inchipuie ca au abilitati de detectivi si ne fac un favor deosebit ca ne preiau actele, noua muritorilor de rand? Cei care lucreaza cu publicul, ce-si iau banii din munca noastra si care ar trebui sa ne ajute sa obtinem un act, cu amabilitate, in pofida faptului ca e prima ora a diminetii si  uneori e luni? Renovam cladirile, renovam si atitudinea?

Anunțuri

25 de gânduri despre „Bune si rele la Buletine Timisoara

  1. Este minunat ca s-a reusit o schimbare. Oricat de mica, este binevenita! pentru ca este un pas inainte. Sigur ca ar trebui si mai mult, dar cat de greu se schimba mentalitatile la noi…. Luand ca exemplu clasa politica, cate naravuri de fanarioti nu vedem si acum, la politicienii „moderni” ai zilelor noastre. Mai ales cand vine vorba de sefie… Sa speram ca vom merge pe drumul bun, pana la urma…

  2. Am intalnit si eu un tip exact ca in descrierea ta la Oficiul Fortelor de Munca. Nu doar ca tipa si ne certa pe noi, cei care venisem cu diferite probleme la el, dar isi mai certa si colegii, se purta urat cu ei, ii umilea chiar sub ochii nostri. Era ingrozitor de arogant si nesuferit. Cum sa schimbi asemenea oameni?

      • :)) Cred ca e un pui de sef, si pare batut in cuie pe acolo, l-am vazut si acum vreo 2 ani. Deh, are spate omu. 😛 Oricum la stat mai greu se schimba personalul. Care, pentru o leafa de mizerie, nu o sa fie niciodata prea saritor.

      • asta cred ca are salar bun, ceva grad si unele resentimente ca nu-i prin vreo sectie mai plina de actiune 😉
        pun pariu ca-i platit net superior fata de functionarii si casiera din hol, extrem de amabili si operativi.

  3. ……….
    eu ultima data cand am solicitat un act românesc, am iesit plângând – nervos din cladirea respectivului birou, dupa ce am suport o ora (ca am facut acte si pentru cei doi copii) o duduie ce a fost scolita pecis alaturi de ochelaristul care te-a terorizat pe tine! înfiorator!

  4. Cei care au fost amabili si eficienti par a fi politisti.Cel care vede doar importanta propriului nas e militian.
    Poate ar fi o solutie sa listezi acest articol si sa-l afisezi la politie.
    S-ar putea sa inteleaga acel unul,ca strica efortul si munca celorlalti.

  5. Oooo, cate s-au intamplat cat am lipsit de pe-aici! Am dat o fuga pe blog si m-am pus la punct cu noutatile. Bine ai revenit din vacanta, inteleg ca a fost ceva de vis!
    Revenind la subiect, ar fi bine sa renovam atitudinea la fel de repede si eficient pe cat renovam cladirile. Oricum, din cate am inteles de la copiii mei, care, rand pe rand, au avut nevoie de tot felul de acte si documente oficiale de pe la diferite autoritati din Romania, e muuuult mai bine acum, decat era in urma cu n ani, cand am plecat eu. Chiar daca se face mai incet, important e ca se face schimbare! 🙂

    • absolut, e net superior! am stat si 4ore la coada pe vremuri intro devalmasie de-ti venea sa te iei cu mainile de cap. mirarea mea a fost doar atitudinea de prost gust a celui care mi-a preluat actele, in totala contradictie cu serviciul care functioneaza incredibil de rapid.
      bine te-am regasit, gabita, trebuie sa ajung si eu pe la tine sa vad ce-ai mai facut si ce face nepotica 🙂

  6. Pingback: O şosetă bleu şi una verde | Iubesc Viaţa

  7. In afara de faptul ca am… lipsit, mare lucru nu am facut, fata mea! Nici pe blogul meu nu prea am trecut, daca iti vine a crede! 🙂 🙂 🙂 Iar nepotica, e bine, implineste 1 an (un an, poti sa crezi?) in doua saptamani. O saptamana buna. 🙂

  8. Situatia s-a deteriorat din 2012. Institutia isi deschide usile la 08.30 a.m. Putin dupa orele 09.00 a.m cand am ajuns eu am primit un numar peste 100. Nu spun exact ce numar era. intelegeti de ce. M-am plimbat, am fumat ca un turc, am baut vreo 6 cafele de la automatul de la magazinul de langa ORL, am mancat si doi covrigi de la Fornetti-ul din zona,am vorbit vreo doua ore la telefon…printre picaturi mai mergeam sa arunc o privire la numarul afisat pe display-ul de langa birouri, am urcat de vreo 20 de ori scarile pe care s-au asezat cei care nu au gasit vreun scaun liber ( scaunele din hol ocupate in mare parte de copiii celor care aveau efectiv treaba la buletine si care se jucau de zor pe telefon fara sa considere oportun sa se ridice ca sa lase o persoana in varsta sa se aseze ), am numarat sase masini parcate chiar pe locurile rezervate masinilor conduse de soferii cu handicap gandindu-ma la nesimtirea nemuritoare a unora, am asistat la nesimtirea unui tigan roman care si-a parcat ditamai masina cu numere de Franta taman pe traseul troleibuzului al carui sofer a claxonat de i s-a acrit pana a aparut tiganul sictirit ca un sofer de troleu si-a permis sa-l deranjeze, a aparut si tiganca lui tare sclifosita fara sa arunce o privire soferului de troleu insotita de o scuza ca doar a tinut in loc un troleibuz ticsit de calatori, amandoi franganii varza la capitolul omenie. Dupa cateva ore mi-a venit randul, am intrat in birou, doamna mi-a aruncat o privire ciudata chiar inainte sa apuc sa inchid usa, dupa ce a studiat hartiile a decis ca lipseste ceva. Despre acel ceva nu scrie pe site-ul buletinelor ca daca scria aduceam respectivul document. Asa, mai pierd o saptamana pana intru in posesia hartiutei, ma pregatesc sufleteste si fizic in vederea altor 3-4 ore de asteptare si trag speranta ca totul va fi bine. Daca nu, o iau de la capat. Intr-un cuvant, s-a intamplat ceea ce trebuia sa se intample, ca doar traim in Romania. Orice lucru bun se deterioreaza direct proportional cu trecerea timpului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s