Jurnal de vacanta: Ziua3 – Drumul prin munti spre Porto Katski

Iata ca a sosit ziua in care am decis sa vizitez cea mai cunoscuta si mai frumoasa, cel putin din pozele altora, plaja din Lefkada. Situata in partea sudica a insulei, la polul aproape opus locului unde eram cazata, a necesitat un drum prin munti, plin de serpentine care unduiau cu gratie, vegetatie in mare parte cu ac,e dar de un verde cel putin uimitor la sfarsit de vara, curbe ascutite in ac de par uneori, planuri care coborau sau deveneau brusc in panta ascendenta, iti tineau atentia treaza in permanenta si curiozitatea la nivel ridicat. Din cand in cand  printre copaci marea iti facea cu ochiul nelasandu-te sa te imprietenesti prea tare cu muntele. Primul popas l-am facut in locul unde se nevoise undeva in trecut un pustnic, iar locul era intr-o semi-amenajare, probabil o viitoare bisericuta. A fost” interesant” sa urcam poteca abrupta in papuci de plaja, insa pana la urma am reusit, fara sa ma imprastii si fara sa calc pe o brandusa rasarita chiar in drum, proaspata si delicata, oarecum ciudat incadrata in verdele padurii, singura pata stralucitoare de culoare.

Privelistea din varful muntilor a meritat luarea cu asalt a atator curbe, marea invaluind continentul in departare si insulele din jur, iar cerul amestecandu-se in nuantele ei de albastru aproape confundandu-se. Asezari rasfirate, care noaptea arata ca licuricii zarindu-se de departe, avand fiecare ulita luminata feeric, casute ascunse cochet intre pinii si tuia de forme lunguiete de un verde inchis.

O baza militara americana in mijlocul muntelui, alte serpentine, un drum de cativa km printre taverne si o localitate ingusta ce parea ca abia isi tine casele sa n-o ia la vale cu tot cu sosea si iata-ne in locatia mult dorita: Porto Katsiki si daaaaaaaa!!! pozele nu mintisera, culorile erau absolut exact ca acolo!

Dupa ce-am terminat cu miratul, extaziatul si evident fotografiatul gen” io-la”(pentru necunoscatori io la mare, io la munte, io la porto katsiki), am coborat o serie destul de lunga de trepte:

Si am ajuns aici:

O plaja foarte ingusta cu pietre destul de mari, imposibil de parcurs cu picioarele goale, dar deja obisnuiti cu rocile, n-am mai avut nevoie de sezlonguri. Ne-am intins tabara in stilul nostru cotropitor si in timp ce marea masa a publicului a plecat ca de obicei la snorkelit, am testat apa, adanca aproape imediat la mal, cu valuri mici, dar de-o culoare in continuare zapacitoare. Marea rasufla sacadat si cu fiecare respiratie frecarea pietrelor facea un zgomot usor ragusit, calm, care combinat cu sunetul bland al valurilor construia o muzica placuta. M-am culcusit intre pietre, lasand marea sa ma mangaie, sa duca si sa aduca bucatelele mici, netede si lucioase doar atat timp cat ramaneau ude, parca lipsa apei le uratea subit. Ne-am bucurat cateva ore de marea albastra si odata cu inserarea am urcat la terasele de sus unde privelistea cuprindea caderea rapida a soarelui in mare, iar briza racoroasa ne infiora pielea deja rumenita de soare. Am comandat un gyros si o bere la halba inghetata si am urmarit in tacere cum se mai incheia inca o zi plina de soare cald, mare turcoaz si liniste sufleteasca.